Alți 3 oameni de știință iranieni din domeniul nuclear uciși în atacurile israeliene, ridicând totalul la 9
Iran a anunțat sâmbătă moartea altor trei oameni de știință din domeniul nuclear în atacurile israeliene, ceea ce ridică numărul experților din programul atomic iranian uciși în ultimele zile la nouă, informează EFE și AFP.
'Ali Bakaei Karimi, Mansour Asgari, Saeed Borji, trei oameni de știință în domeniul nuclear, au fost uciși în atacurile teroriste ale regimului sionist', a raportat agenția Tasnim.
Cu aceste trei persoane, numărul oamenilor de știință iranieni uciși în atacurile pe care Israelul le-a început vineri dimineața și pe care le continuă de atunci a ajuns la nouă.
Armata israeliană a raportat că a atacat cel puțin 150 de obiective de pe teritoriul Iranului, printre care instalațiile de îmbogățire a uraniului de la Fordow și Natanz, aeroportul național Mehrabad și mai multe baze militare. Până acum, autoritățile iraniene au raportat oficial 78 de morți și 320 de răniți, la care s-ar adăuga încă 60 de persoane ucise într-un atac împotriva unui clădiri din Teheran, conform mass-media iraniene.
Printre decedați se numără cel puțin opt oficiali de rang înalt din armata iraniană, printre care șeful Statului Major al forțelor armate, generalul Mohamad Hosein Baqeri, comandantul-șef al Gardienilor Revoluției, Hossein Salami, și șeful Forței aerospațiale a Gardienilor, generalul Amir Ali Hajizadeh.
Iranul a răspuns vineri seară cu cel puțin trei atacuri cu rachete împotriva Tel Avivului, care au provocat trei morți și aproximativ 38 de răniți, conform presei din Israel.
'Eliminarea lor reprezintă o lovitură puternică pentru capacitatea regimului iranian de a obține arme de distrugere în masă', a afirmat sâmbătă armata israeliană despre eliminarea oamenilor de știință iranieni, adăugând că loviturile aeriene de vineri asupra Iranului au fost efectuate pe baza unor 'informații precise, colectate de conducerea serviciilor de informații' militare.
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat vineri că a 'ordonat eliminarea programului nuclear iranian acum șase luni', adăugând că atacul masiv al Israelului asupra Iranului, prevăzut inițial pentru sfârșitul lunii aprilie, a fost lansat mai târziu decât era planificat 'din diverse motive'. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#11septembrie/CIA a declasificat note referitoare la Al-Qaida, la 25 de ani de la atacurile teroriste din SUA
CIA a declasificat vineri peste 70 de documente privind gruparea jihadistă Al-Qaida și fostul său lider, Osama ben Laden, la 25 de ani de la atacurile din 11 septembrie 2001, relatează AFP. Publicarea acestor note oferă 'o transparență fără precedent asupra celui mai sensibil dosar al serviciilor de informații din SUA, acoperind anii prece
Zelenski îi cere lui Trump să adopte imediat sancțiuni severe împotriva Rusiei după intensificarea atacurilor
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut vineri omologului său american, Donald Trump, să adopte 'chiar acum' sancțiuni 'severe' împotriva Rusiei pentru a împiedica capacitățile de producție de rachete ale Moscovei pe fondul intensificării atacurilor, relatează AFP. 'Trebuie impuse sancțiuni chiar acum. Aceste sancțiu
SUA/Camera Reprezentanților va vota sancțiuni împotriva Rusiei propuse de regretatul senator Lindsey Graham
Camera Reprezentanților din Congresul SUA va începe săptămâna viitoare examinarea unui amplu proiect de lege privind sancțiuni împotriva Rusiei susținut de regretatul senator republican Lindsey Graham, care a fost adoptat de Senat, dar care se lovește de opoziția fermă a democraților din Camera Reprezentanților, relatează vineri Reuters. Comi
Lukașenko susține că Belarusul a reluat vânzările de hidroxid de potasiu în SUA, dar vrea înapoi banii 'blocați'
Belarusul a reluat vânzările de hidroxid de potasiu în SUA după ridicarea sancțiunilor americane, dar dorește ca Washingtonul să-i înapoieze cele 40 de milioane de dolari care sunt 'blocate' în sistemul bancar american, a declarat vineri președintele american Aleksandr Lukașenko, citat de Reuters. Belarus, un aliat apropiat al R
VIDEO #11septembrie/Trump afirmă că SUA nu vor uita niciodată atacurile teroriste comise în urmă cu 25 de ani
Președintele american Donald Trump a declarat vineri, la Washington, că Statele Unite nu vor uita niciodată atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 și continuă să lupte și astăzi în numele celor 2.977 de persoane ucise, relatează AFP și dpa. 'Astăzi, reînnoim jurământul sacru pe care l-am făcut pentru prima dată în numele lor,
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, potrivit unui responsabil guvernamental
Toată coasta Yemenului de la Marea Roșie se află acum sub controlul rebelilor Houthi susținuți de Iran, care au ocupat inclusiv ultimele insule strategice ale strâmtorii Bab el-Mandeb, a declarat vineri pentru AFP un responsabil al guvernului yemenit recunoscut internațional și susținut militar de Arabia Saudită. 'Tot ce era sub controlul nostru pe c
Alianța dronelor UE-Ucraina începe să lucreze la accelerarea producției
Alianța dronelor constituită între Uniunea Europeană și Ucraina a avut vineri prima sa reuniune, cu scopul de a coopera pentru accelerarea dezvoltării și producției de sisteme de drone de ultimă generație și de asemenea de sisteme defensive împotriva dronelor, relatează agenția EFE. Războiul declanșat în urma invaziei ruse în Ucraina a
Presiunile asupra Iranului au atins 'un stadiu critic și periculos', avertizează președintele Pezeshkian
Președintele iranian Masoud Pezeshkian a estimat vineri că presiunea exercitată de SUA asupra țării sale a atins 'stadiu critic și periculos', în cadrul unei intervenții în India în ajunul summitului forumului diplomatic al BRICS, relatează AFP. 'Iranul a suferit sancțiuni puternice în acești ultimi ani, aceste presiuni au a
VIDEO #11septembrie/Începerea ceremoniilor la 'Ground Zero' pentru marcarea a 25 de ani de la atacurile teroriste din SUA
Familiile victimelor atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001, soldate cu aproape 3.000 de morți în urmă cu 25 de ani, au început să se adune vineri la 'Ground Zero' din New York, relatează AFP.
#11septembrie/ Rutte subliniază unitatea NATO, la 25 de ani după atacurile teroriste din SUA
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a adus vineri un omagiu victimelor atacurilor teroriste comise în SUA pe 11 septembrie 2001 și a evidențiat unitatea aliaților europeni cu Statele Unite, la 25 de ani de la acele atacuri, relatează agenția EFE. 'În acel moment întunecat, aliații au rămas uniți. Pentru prima și singura dată în
Modi se întâlnește cu Putin înainte de summitul BRICS, ce începe sâmbătă la New Delhi în condiții de securitate sporită
Președintele rus Vladimir Putin a fost primit vineri după-amiază de prim-ministrul indian Narendra Modi pentru o întrevedere bilaterală, în ajunul summitului BRICS prevăzut să aibă loc în acest weekend în capitala Indiei, în condiții de securitate sporită, relatează AFP. Aliat tradițional al Rusiei, India a contin
#11septembrie/ UE comemorează victimele atacurilor teroriste care au avut loc în SUA în urmă cu 25 de ani
Principalii reprezentanți ai Uniunii Europene au comemorat vineri victimele atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001, la 25 de la această tragedie, relatează agenția EFE. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a amintit de 'cele 3.000 de persoane care au plecat de acasă în acea dimineață și nu s-au mai întors niciodată',
Comisia Europeană a aprobat o nouă tranșă a împrumutului pentru #Ucraina, inclusiv pentru achiziția de rachete Patriot
Comisia Europeană a aprobat vineri o nouă tranșă, de 6,1 miliarde de euro, din programul european de asistență financiară de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei, o particularitate a acestei noi tranșe fiind că o parte din fonduri urmează să fie folosite pentru achiziția de rachete Patriot, după ce statele UE au acceptat o derogare de la condițiile programului, a anunțat e
Hadja Lahbib: Republica Moldova își consolidează reziliența și cooperarea cu UE în gestionarea crizelor
Comisarul european pentru egalitate, pregătire și gestionarea situațiilor de criză, Hadja Lahbib, s-a aflat vineri în prima sa vizită oficială în Republica Moldova. Oficialul european a avut întrevederi cu președinta Maia Sandu și premierul Vasile Tofan și a vizitat Echipa de Căutare și Salvare Urbană (USAR) Moldova, unde a asistat la o demonstrație practic
#Ucraina: Ministrul polonez de externe a sosit într-o vizită neanunțată la Kiev
Ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, a sosit la Kiev vineri dimineață într-o vizită neanunțată, așa cum a comunicat el însuși într-un mesaj pe contul său de Twitter, relatează agenția EFE. 'Bună dimineața de la Kiev!', a scris Sikorski într-un mesaj scurt alături de o fotografie care-l arată sosind în gara din












