Normalizarea relațiilor cu Washingtonul: Kremlinul consideră ''puțin probabil'' să existe ''rezultate rapide''
Kremlinul a apreciat miercuri că este ''puțin probabil'' să existe ''rezultate rapide'' în discuțiile ruso-americane cu privire la normalizarea relațiilor între Moscova și Washington, care au început după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă la începutul acestui an, relatează AFP.
''Sunt multe obstacole în calea relațiilor bilaterale, astfel încât este puțin probabil să ne putem aștepta la rezultate rapide'', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul conferinței sale de presă zilnice, subliniind în același timp că această ''muncă dificilă va continua''.
De la prima convorbire telefonică oficială între Vladimir Putin și Donald Trump pe 12 februarie, rușii și americanii au declarat că doresc o resetare a relațiile lor bilaterale într-o răsturnare bruscă a situației după ani de tensiuni extreme, pe fondul conflictului în Ucraina.
Președintele american, care susține că se poziționează ''la mijloc'' între Rusia și Ucraina, a preluat de atunci retorica Kremlinului în mai multe puncte, lăudând în același timp posibilitatea unei cooperări economice între Statele Unite și Rusia.
Diplomați ruși și americani au purtat consultări bilaterale în februarie și aprilie la Istanbul, după o întâlnire la 18 februarie la Riad, prima din februarie 2022.
O nouă rundă de consultări este așteptată să aibă loc ''în curând'' la Moscova, a anunțat marți ambasadorul rus în SUA, Aleksandr Darciev, într-un interviu pentru agenția oficială rusă de presă TASS.
Întrebat miercuri despre aceste consultări, Peskov a subliniat că este vorba de discuții ''între ministerele de Externe'', salutând ''un dialog care continuă'', dar fără a specifica componența delegațiilor sau data următoarei reuniuni.
Dinamica discuțiilor dintre ruși și americani din primele săptămâni pare să se fi schimbat, iar perspectiva unui acord rapid privind soluționarea conflictului din Ucraina - așa cum spera Donald Trump - pare să se fi estompat.
Dincolo de Ucraina, rușii și americanii doresc să discute despre probleme mai globale, cum ar fi relațiile lor economice, arhitectura de securitate în Europa și controlul armelor pe plan internațional. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA anunță recepționarea noului avion Air Force One donat de Qatar
Armata aerului americană a anunțat vineri că a primit noul avion prezidențial Air Force One, donat de Qatar, și a dezvăluit primele imagini ale acestui Boeing 747 larg modificat care a suscitat discuții de ordin etic și de securitate, potrivit AFP. 'Proaspăt vopsit în noile culori roșu, alb și albastru și dotat cu cele mai recente mo
Distincție retrasă lui Zelenski de Polonia: Kievul denunță o 'eroare strategică' și o decizie 'disprețuitoare'
Ucraina a denunțat vineri o 'eroare strategică' și o decizie 'disprețuitoare' după anunțul făcut de președintele polonez Karol Nawrocki ca retrage cea mai înaltă distincție a țării omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, pe fondul tensiunilor legate de istoria comună a celor două țări, relatează France Presse. '
UE rămâne de partea Ucrainei, așadar nu va încerca să medieze între aceasta și Rusia, precizează președintele Consiliului European
Uniunea Europeană nu intenționează să fie mediator în negocieri de pace între Rusia și Ucraina, întrucât este de partea Kievului, a declarat vineri președintele Consiliului European, Antonio Costa, după ce unii lideri europeni au sugerat ca UE să găsească o cale de a deveni mediator în astfel de negocieri, idee respinsă de Rusia, întruc&ac
Macron: Centrele de returnare a migranților nu sunt 'nici eficiente și nici conforme cu valorile UE'
Președintele Emmanuel Macron a afirmat vineri că Franța nu va înființa centre pentru migranți în afara granițelor Uniunii Europene, considerând că acestea nu sunt nici eficiente și nici conforme cu valorile Europei, transmite AFP. 'Da pentru o politică care luptă împotriva imigrației ilegale, care ne face mai eficienți, care conduce
Portugalia investighează un grup de extremă-dreapta suspectat că intenționa să atace politicieni și activiști
Autoritățile judiciare portugheze investighează membrii unui grup de extremă-dreapta denumit Mișcarea Armată Lusitană (MAL), suspectați că ar fi intenționat să atace politicieni, inclusiv oficiali guvernamentali, activiști și jurnaliști, relatează vineri agenția EFE. Potrivit săptămânalului Expresso, printre țintele grupului s-ar fi numărat actualul prem
#Ucraina are practic a 'doua cea mai puternică armată a NATO', declară Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat forțele armate ale țării sale drept practic a 'doua cea mai puternică armată a NATO', relatează vineri dpa. Ucraina și-a dovedit capacitatea de a rezista agresiunii ruse și este un partener important pentru țările NATO, a afirmat președintele ucrainean într-o întâlnire cu presa, ad
Președintele sud-coreean l-a rugat pe papa Leon al XIV-lea să viziteze Coreea de Nord
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a declarat vineri că i-a cerut papei Leon al XIV-lea să viziteze Coreea de Nord și Zona Coreeană Demilitarizată (DMZ), o zonă tampon între Coreea de Sud și Coreea de Nord, în cadrul unei întâlniri la Vatican cu suveranul pontif în această săptămână, transmite Yonhap. În cadrul &ic
Rusia încă așteaptă mediatorii americani pentru soluționarea războiului cu #Ucraina și consideră UE parte a conflictului
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că în continuare nu este stabilită nicio dată pentru o nouă vizită la Moscova a emisarilor președintelui american Donald Trump pentru soluționarea războiului ruso-ucrainean, Steve Witkoff și Jared Kushner, dar în același timp a respins orice mediere din partea europenilor atât timp cât aceștia
Israel și Hezbollah au convenit un armistițiu în Liban
Israel și gruparea șiită pro-iraniană libaneză Hezbollah au convenit vineri un armistițiu în Liban, a declarat un oficial american, după ce o escaladare a luptelor a pus în pericol șansele ca un acord provizoriu pentru încheierea războiului din Iran să se transforme într-un acord durabil pentru pacea din Orientul Mijlociu, informează Reuters.
Summit UE-Republica Moldova, luni, la Bruxelles, cu participarea Maiei Sandu
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, vor găzdui luni, la Bruxelles, cel de al doilea summit UE-Republica Moldova, cu participarea președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, informează vineri executivul european într-un comunicat de presă. Împreună cu Maia Sandu, liderii europeni v
Experți ONU regretă că acordul SUA-Iran nu evocă drepturile omului
Experți ai ONU și-au exprimat regretul vineri că acordul-cadru semnat în cursul săptămânii de SUA și Iran pentru a pune capăt războiului în Orientul Mijlociu nu evocă situația drepturilor omului în Iran, relatează AFP. Protocolul de acord semnat în această săptămână de președintele american Donald Trump și omologul său irani
Netanyahu insistă că armata israeliană va rămâne în Liban 'clar și fără echivoc'
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a insistat vineri că, 'în mod clar și fără echivoc', armata israeliană va continua să ocupe o parte din sudul Libanului și să se confrunte cu miliția șiită Hezbollah, la câteva ore după ce vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, a afirmat că Israelul trebuie să 'respecte' procesul de pace începu
Negociatorul-șef iranian condiționează orice discuție cu SUA de respectarea 'liniilor roșii' stabilite de Teheran
Șeful echipei iraniene de negociere, Mohammad Bagher Ghalibaf, a insistat vineri asupra necesității respectării 'liniilor roșii' ale Iranului în cadrul viitoarelor negocieri cu SUA, relatează AFP. 'Așa cum am demonstrat pe parcursul negocierilor precedente, rămânem fermi în respectarea condițiilor și a liniilor roșii stabilite și
Premierul ceh Andrej Babis deplânge indecizia UE în fața Rusiei și propune Germania și Franța ca țări mediatoare
Prim-ministrul ceh, populistul de dreapta Andrej Babis, și-a exprimat vineri, la Bruxelles, regretul față de indecizia UE de a stabili un format de negocieri cu Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina și a propus în acest scop așa-numitul 'format Normandia', din care să facă parte Germania și Franța, relatează EFE. Potrivit lui Babis, &i
Șeful interimar al spionajului din SUA vrea să concedieze sute de angajați (CNN)
Șeful interimar al spionajului american, Bill Pulte, intenționează să taie sute de posturi din cadrul Biroului directorului serviciilor naționale de informații (Office of the Director of National Intelligence - ODNI), a relatat CNN vineri, în contextul în care acesta se pregătește să preia conducerea vastei comunități de informații a SUA, potrivit Reuters.





