logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

SUA: Administrația Trump mobilizează Garda Națională pe fondul manifestațiilor împotriva raidurilor antiimigrație din California

Image

Garda Națională va fi desfășurată în statul american California, dacă protestele față de raidurile antiimigrație din Los Angeles vor continua, a anunțat Casa Albă sâmbătă, informează dpa, Reuters, AFP și EFE.

Protestele au început vineri, după ce ofițerii de la Serviciul de Imigrare și Aplicare a Vămilor (ICE) au executat mandate de percheziție în tot orașul, și au continuat și sâmbătă.

Potrivit Departamentului de Securitate Internă al SUA, aproximativ 1.000 de protestatari au atacat vineri ofițeri ai ICE. Șeful Poliției de Frontieră a Statelor Unite, Michael Banks, a scris pe X că sâmbătă au fost efectuate mai multe arestări pentru presupuse atacuri asupra agenților federali.

Președintele SUA, Donald Trump, a semnat un memorandum privind mobilizarea a 2.000 de gărzi naționale 'pentru a aborda ilegalitatea care a fost lăsată să se agraveze', a transmis Casa Albă într-un comunicat.

Operațiunile ICE au fost 'esențiale pentru a pune capăt invaziei criminalilor ilegali în Statele Unite', a afirmat Casa Albă.

'În urma acestei violențe, liderii democrați din California au abdicat complet de la responsabilitatea de a-și proteja cetățenii', se arată în comunicat.

'Administrația Trump are o politică de toleranță zero față de comportamentul criminal și violență, mai ales atunci când această violență vizează agenții de aplicare a legii care încearcă să-și facă treaba. Acești delincvenți vor fi arestați și aduși rapid în fața justiției', a mai transmis Casa Albă.

La rândul său, secretarul apărării american, Pete Hegseth, a avertizat într-o postare pe X că armata americană ar putea fi, de asemenea, desfășurată.

'Departamentul Apărării mobilizează IMEDIAT Garda Națională pentru a sprijini forțele federale de aplicare a legii din Los Angeles. Și, dacă violența continuă, pușcașii marini în serviciu activ de la Camp Pendleton vor fi, de asemenea, mobilizați - sunt în alertă maximă', a scris Hegseth pe X.

Guvernatorul Californiei: Exprimați-vă clar, dar pașnic

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a îndemnat oamenii să nu recurgă la violență.

'Guvernul federal preia controlul asupra Gărzii Naționale din California și desfășoară 2.000 de soldați în Los Angeles - nu pentru că există o lipsă de forțe de ordine, ci pentru că vor un spectacol', a scris el pe X. ''Nu le oferiți unul. Nu folosiți violența. Exprimați-vă clar, dar în mod pașnic', a adăugat Newsom.

Cu câteva momente înainte de anunțul lui Trump, Newsom a scris pe X că orice decizie privind desfășurarea Gărzii Naționale ar escalada tensiunile.

'Această măsură este intenționat inflamatorie și nu va face decât să intensifice tensiunile', a scris el. 'Guvernul federal seamănă haos, astfel încât să poată avea o scuză pentru a escalada. Nu așa se comportă o țară civilizată', a apreciat Newsom.

Primărița Los Angelesului, Karen Bass, a declarat la rândul său că este o perioadă dificilă pentru oraș.

'Mulți din comunitatea noastră simt frică în urma acțiunilor federale de aplicare a legii în domeniul imigrației în comitatul Los Angeles', a scris ea pe X.

Relatările despre tulburări în afara orașului sunt profund îngrijorătoare, a declarat ea.

'Toată lumea are dreptul să protesteze pașnic, dar permiteți-mi să fiu clară: violența și distrugerea sunt inacceptabile, iar cei responsabili vor fi trași la răspundere', a adăugat Bass.

Trump: Guvernul federal va interveni și va rezolva problema

'Dacă guvernatorul Californiei Gavin Newscum și primarul Los Angelesului Karen Bass nu-și pot face treaba, lucru știut de toată lumea, atunci guvernul federal va interveni și va rezolva problema', a transmis Trump pe rețeaua sa Truth Social, pocind intenționat numele lui Newsom în Newscum, adică ''scursură nouă''.

Pentru a doua zi consecutiv la Los Angeles, protestatarii, care se opun deportărilor în masă a imigranților ilegali în cadrul politicii lansate de Trump, s-au ciocnit cu agenți federali din ICE.

Agenții au tras grenade paralizante, iar mai multe persoane au fost arestate la Paramount, un cartier hispanofon din Los Angeles. Aici, protestatari au fluturat steaguri mexicane și au lansat proiectile în mașinile de poliție cu girofarurile aprinse, într-un nor de fum. Un al doilea protest, care a avut loc sâmbătă noapte în centrul Los Angeles, a atras circa 60 de oameni, care au strigat slogane precum 'ICE afară din L.A.!'

'Luăm la puricat înregistrările video pentru a-i identifica pe făptași. Voi aduceți haos, noi aducem cătușe', a scris directorul adjunct al FBI, Dan Bongino, pe X, anunțând și el că au fost efectuate mai multe arestări.

Agenți ai ICE s-au adunat sâmbătă dimineața în apropierea unui mare magazin de bricolaj Home Depot, unde lucrătorii vin în mod tradițional pentru a-și oferi serviciile pentru ziua respectivă.

Nu este clar dacă agenții ICE se pregăteau să aresteze persoane fără documente sau dacă pur și simplu se adunau acolo pentru pregătirea unei alte operațiuni.

Dar protestatarii au început să se regrupeze, iar departamentul șerifului a anunțat că a trimis ofițeri la fața locului spre sfârșitul dimineții, pe măsură ce tensiunile au crescut.

Protestatarii au aruncat cu obiecte în poliție și au încercat să blocheze un autobuz să părăsească zona. Ofițerii i-au respins cu gaze lacrimogene și grenade flash-bang, care pot asurzi temporar o persoană.

Protestatarii au atacat, de asemenea, un autobuz al US Marshals Service care ieșea de pe o autostradă din apropiere, determinând autoritățile să închidă rampele de acces.

Străzile erau pline de moloz și cărucioarele de cumpărături răsturnate, potrivit imaginilor difuzate în presa americană, care a relatat totodată că protestatarii au incendiat un steag american.

Incidente similare au avut loc vineri în Los Angeles, unde protestatarii au aruncat cu ouă în vehiculele ICE, după ce agenții au arestat imigranți ilegali.

Toleranță zero

Imaginile distribuite sâmbătă pe X de șeful poliției de frontieră Michael Banks și transmise de Stephen Miller, un consilier apropiat al lui Donald Trump, au arătat zeci de agenți în uniforme militare kaki, înarmați și echipați cu măști de gaz, confruntându-se cu protestatari.

'Administrația Trump are o politică de toleranță zero față de comportamentul criminal și violență, în special atunci când violența vizează agenții de aplicare a legii care încearcă să-și facă treaba', a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, dând vina pentru întreaga situație pe 'incapabilii' lideri democrați din California.

După incidentele de vineri, Stephen Miller, a vorbit pe X despre 'o insurecție împotriva legilor și suveranității Statelor Unite'.

Procurorul american pentru districtul central al Californiei, Bill Essayli, a declarat că Garda Națională va fi desfășurată 'în următoarele 24 de ore'.

Garda Națională a fost trimisă ultima dată în California pentru tulburări civile în 2020, în urma revoltelor violente declanșate de moartea lui George Floyd, un bărbat afro-american ucis de un ofițer alb în Los Angeles. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 937

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 04-10-2026 23:29

Gaza: Israelul afirmă că l-a ucis pe directorul unui ONG turc, prezentat ca fiind un membru al Hamas

Armata israeliană a indicat duminică faptul că l-a ucis în Fâșia Gaza pe directorul unui ONG turc care, potrivit acesteia, era membru al mișcării islamiste palestiniene Hamas și în contact cu oficiali turci, notează AFP. 'Tsahal a efectuat duminică un atac în regiunea Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza, ș

Politic Ex 04-10-2026 22:32

Zborul Flydubai: Netanyahu ordonă o revizuire a măsurilor de securitate pe zborurile internaționale către Israel

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat duminică o revizuire a măsurilor de securitate pe zborurile internaționale către Israel, după atacul din această săptămână asupra unui zbor al companiei Flydubai, notează AFP. 'Netanyahu l-a însărcinat pe directorul Consiliului național de securitate, Shmuel Ben Ezra, să numească

Politic Ex 04-10-2026 21:45

Iran: Ministrul petrolului a demisionat; președintele Pezeshkian a numit un interimar

Biroul președintelui iranian a anunțat duminică demisia ministrului petrolului, Mohsen Paknejad, în contextul în care la benzinăriile din țară se formează în mod regulat cozi lungi de așteptare de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu, transmite AFP. 'În urma acceptării demisiei lui Mohsen Paknejad,

Politic Ex 04-10-2026 21:27

Marea Britanie: Partidul Verde adoptă o moțiune care declară sionismul ca fiind o formă de rasism

Partidul Verde britanic a adoptat duminică o moțiune care declară sionismul ca fiind o formă de rasism, ceea ce a provocat reacții de condamnare din partea organizațiilor evreiești britanice, a guvernului israelian și a Partidului Laburist britanic aflat la putere, transmit AFP și Reuters. Partidul Verde, care a primit 6% din voturi în a

Politic Ex 04-10-2026 20:11

VIDEO #Ucraina: Merz anunță un nou ajutor militar de 1 miliard de euro; acorduri semnate de companii germane de 6,5 miliarde de euro

Germania nu se va lăsa intimidată și nu va renunța la sprijinul acordat Ucrainei, a declarat duminică cancelarul Friedrich Merz, anunțând un nou ajutor militar în valoare de un miliard de euro în timpul unei vizite la Kiev, într-o zi marcată de atacuri cu drone rusești, transmite Reuters. În ultimele săptămâ

Politic Ex 04-10-2026 19:21

Un comitet al pactului de la Mecca se va reuni luni la Riad, anunță Ankara

Un comitet al pactului de apărare de la Mecca, încheiat între Turcia, Arabia Saudită și Pakistan, se va întruni luni la Riad, printre participanți urmând să se afle și miniștri turci, a anunțat duminică Ministerul de Externe de la Ankara, transmite Reuters. Liderul guvernului yemenit susținut de Arabia Saudită a anunțat

Politic Ex 04-10-2026 18:47

Companiile aeriene iraniene au reluat zborurile spre orașul sfânt irakian Najaf, după o derogare a SUA

Companiile aeriene iraniene, sancționate de Statele Unite, au reluat duminică zborurile între Iran și orașul sfânt șiit Najaf din Irak, în urma unei derogări acordate de Washington Bagdadului, transmite AFP. 'Zborurile dintre Irak și Republica Islamică Iran au fost reluate via aeroportul internațional Najaf', a declar

Politic Ex 04-10-2026 18:21

Grecia: Președintele Tassoulas reiterează cererile privind reparații de război din partea Germaniei, la 83 de ani de la masacrul de la Lingiades

Președintele grec Constantine Tassoulas a reiterat cererile țării sale privind reparații de război din partea Germaniei, în timpul ceremoniilor de duminică de comemorare a 83 de ani de la masacrul de la Lingiades, din nordul Greciei, transmite dpa. 'Revendicările și solicitările Republicii Elene privind reparațiile germane rămâ

Politic Ex 04-10-2026 17:44

IA: Trump confirmă numirea șefului comunității naționale de informații în fruntea unui grup de lucru de coordonare

Președintele american Donald Trump l-a numit oficial duminică pe Jay Clayton, directorul comunității naționale de informații, în fruntea unui grup de lucru cu privire la inteligența artificială (IA), ce va avea ca prioritate coordonarea, nu reglementarea domeniului, transmite AFP. 'Super Intelligence Force', ce va fi condusă de C

Politic Ex 04-10-2026 15:28

Ceuta: Poliția spaniolă a evacuat o tabără de migranți de pe plajă, înaintea vizitei cuplului regal

Poliția spaniolă a evacuat duminică o tabără de migranți de pe o plajă din exclava nord-africană Ceuta, unde zeci de mii de persoane au trecut granița dinspre Maroc în urmă cu peste două luni, a anunțat guvernul spaniol, transmite Reuters. Peste 72.000 de persoane au trecut granița din Maroc în Ceuta la sfârșitul lunii iulie.

Politic Ex 04-10-2026 14:03

Cancelarul Merz îi cere președintelui Putin, de la Kiev, să pună capăt 'războiului său lipsit de sens'

Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut duminică președintelui Vladimir Putin să pună capăt invaziei ruse în Ucraina, un conflict armat pe care liderul german l-a descris drept un 'război lipsit de sens' în timpul vizitei sale surpriză la Kiev, informează EFE. 'Domnule Putin, opriți acest război lipsit de sens. Sunte

Politic Ex 04-10-2026 13:09

Iranul reiterează că nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz până când SUA nu îi vor îndeplini condițiile

Președintele Parlamentului iranian și negociatorul-șef Mohammad Baqer Qalibaf a reiterat duminică faptul că Teheranul nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz decât dacă Statele Unite îi îndeplinesc condițiile, în urma primirii unei propuneri americane - transmise prin intermediul mediatorilor din Qatar - de a pune capăt războiului, informează

Politic Ex 04-10-2026 11:35

Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat că nu există o 'soluție militară' la conflictul cu SUA

Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat duminică faptul că nu există o 'soluție militară' la conflictul dintre Iran și Statele Unite, într-un moment în care discuțiile dintre cele două țări par să se afle în impas, transmite AFP. 'Dacă inamicii noștri aleg din nou calea confruntării militare, răspuns

Politic Ex 04-10-2026 10:00

Letonia: Partidul conservator Lista Unită câștigă alegerile, iar Andris Kulbergs urmează să conducă viitorul guvern

Victoria oficială a formațiunii conservatoare 'Lista Unită' (AS), condusă de premierul în exercițiu Andris Kulbergs, care a surprins pe toată lumea cu o campanie de succes, îi oferă acestuia perspectiva de a deveni viitorul șef al guvernului în urma victoriei decisive obținute sâmbătă în alegerile generale din Letonia, informează

Politic Ex 04-10-2026 09:06

Brazilia: Flavio Bolsonaro recuperează din nou teren în fața lui Lula într-un sondaj în ajunul alegerilor

Senatorul Flavio Bolsonaro a redus din nou diferența în intențiile de vot față de președintele brazilian și candidat la realegere, Luiz Inacio Lula da Silva, în ajunul primului tur al alegerilor prezidențiale, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă, transmite duminică EFE. Cu doar câteva ore înaintea deschiderii se