Israelul amenință Hamas cu distrugerea dacă respinge propunerea americană de armistițiu
Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a amenințat vineri gruparea palestiniană Hamas că, dacă nu acceptă termenii propunerii de armistițiu formulate de SUA, propunere care însă nu prevede un sfârșit definitiv al războiului, această grupare 'va fi distrusă', relatează agențiile AFP și EFE.
Acest plan, elaborat de emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, include eliberarea în două etape de către Hamas a 10 ostatici și predarea cadavrelor a 18 ostatici decedați în urma operațiunilor militare, în schimbul unui armistițiu de 60 de zile. Propunerea cuprinde și furnizarea imediată de ajutor umanitar în Fâșia Gaza, inclusiv din partea ONU și a Semilunii Roșii.
'Asasinii Hamas sunt obligați să aleagă: fie acceptă termenii acordului Witkoff pentru eliberarea ostaticilor, fie vor fi distruși', a indicat ministrul Katz într-un comunicat.
Casa Albă a asigurat joi că Israelul susține propunerea sa, dar gruparea Hamas a transmis vineri că încă se consultă cu alte facțiuni palestiniene din Fâșia Gaza, cum ar fi Jihadul Islamic.
Puțin mai devreme vineri, un membru al biroului politic al Hamas, Basem Naim, a declarat că ultima propunere americană, acceptată de Israel, 'nu satisface niciuna dintre cerințele juste și legitime' ale locuitorilor din Fâșia Gaza, inclusiv 'încetarea imediată a ostilităților și sfârșitul catastrofei umanitare'.
Potrivit unor surse care cunosc termenii proiectului de acord citate de presa israeliană, noul document nu include nicio prevedere ca Israelul să pună capăt definitiv ofensivei militare sau să își retragă trupele din Fâșia Gaza.
Atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023, soldat cu moartea a 1.210 de persoane de partea israeliană, majoritatea civili, a declanșat represaliile armatei israeliene și războiul în care ofensiva israeliană a ucis până în prezent peste 54.300 de persoane în Fâșia Gaza, majoritatea civili palestinieni, femei și copii, și a provocat un dezastru umanitar în enclava palestiniană asediată de Israel, potrivit datelor Ministerului Sănătății condus Hamas.
ONU consideră fiabile aceste date privind bilanțul victimelor și a avertizat vineri că întreaga populație a Fâșiei Gaza este în prezent amenințată de foamete.
Un armistițiu precedent încheiat cu Hamas a fost rupt de Israel la jumătatea lunii martie, când armata israeliană a reluat bombardamentele asupra Fâșiei Gaza.
În timpul primei etape a acelui acord de armistițiu, care a expirat pe 1 martie, Hamas a predat Israelului 33 de ostatici, inclusiv 8 decedați. La rândul său, Israelul a eliberat aproximativ 1.800 de deținuți palestinieni, dar apoi negocierile s-au blocat.
Hamas a cerut trecerea la a doua fază a acordului convenit, care includea o încetare permanentă a focului, retragerea israeliană din Fâșia Gaza, redeschiderea punctelor de trecere pentru ajutoarele umanitare și eliberarea ostaticilor rămași.
Însă Israelul a cerut o prelungire a primei faze a acordului până la jumătatea lunii aprilie și a condiționat trecerea la faza a doua a înțelegerii de eliberarea mai întâi a tuturor celorlalți 57 de ostatici deținuți de Hamas (dintre care armata israeliană estimează că 34 sunt decedați) și dezarmarea grupării palestiniene. Dar aceasta din urmă nu a acceptat condițiile puse de Israel, care astfel a rupt armistițiul și a reluat pe 17 martie operațiunile militare în Fâșia Gaza.
Președintele american Donald Trump a propus un plan prin care SUA să preia controlul asupra Fâșiei Gaza și populația palestiniană să fie expulzată din acest teritoriu, plan descris de ONU drept 'curățare etnică' și respins de mai multe țări occidentale și arabe, inclusiv Egipt și Iordania.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
UPDATE 2 / Polonia: Cinci persoane ucise și zece rănite într-un incident armat în centrul Cracoviei; agresorul a fost prins (poliția) (FOTO/VIDEO)
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de














