Gaza: Rusia denunță o 'pedepsire colectivă a populației civile' de către Israel
Rusia a denunțat joi atacurile israeliene din Fâșia Gaza, pe care le-a calificat drept o 'pedepsire colectivă a populației civile', făcând un apel la încetarea 'imediată a vărsării de sânge', informează AFP.
'Ceea ce se întâmplă în Fâșia Gaza nu poate fi nici înțeles, nici descris', a declarat ministrul de externe rus Serghei Lavrov, într-un discurs în cadrul discuțiilor despre securitatea eurasiatică.
'Măsurile luate de Israel sunt o pedeapsă colectivă contra populației civile', a adăugat el, estimând că situația actuală din enclava palestiniană este 'cea mai mare tragedie din regiune'.
'Cu prietenii noștri arabi și majoritatea covârșitoare a celorlalte țări, insistăm să se pună capăt imediat vârsării de sânge', a insistat șeful diplomației ruse.
Acestea sunt printre cele mai severe critici exprimate de Moscova la adresa Israelului de la începerea războiului din Fâșia Gaza.
Israelul și-a intensificat ofensiva din Gaza pe 17 mai, în scopul eliberării ultimilor ostatici aflați în mâinile Hamas, al preluării controlului asupra totalității teritoriului palestinian și al neutralizării mișcării islamiste palestiniene Hamas.
Conflictul actual din Fâșia Gaza a fost declanșat de atacul terorist fără precedent comis de Hamas în 7 octombrie 2023 în sudul Israelului și soldat cu moartea a 1.218 de persoane, în majoritate civili. Alte 251 au fost luate ostatice și duse în enclava palestiniană. Dintre acestea, 57 încă se află în Fâșia Gaza, dar armata israeliană deține informații că doar 23 dintre ele mai sunt în viață.
Armata israeliană a ripostat cu o operațiune militară dură asupra pozițiilor Hamas din Fâșia Gaza. Această campanie militară s-a soldat până joi la prânz cu 54.249 de morți și 123.492 de răniți, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, date considerate fiabile de către ONU. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ștefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Armata israeliană a anunțat că a ucis mai mulți membri ai Hezbollah în sudul Libanului
Armata israeliană a anunțat sâmbătă că a ucis mai mulți luptători din mișcarea pro-iraniană Hezbollah din sudul Libanului și a raportat că un soldat israelian a fost rănit ușor, în ciuda armistițiului, relatează AFP. Armata a precizat că a identificat mai mulți luptători ai Hezbollah în cursul nopții în sudul Libanului.
VIDEO Rusia: Trei morți și 15 răniți în urma unei explozii într-o cafenea din Moscova
Cel puțin trei persoane au fost ucise și alte 15 rănite sâmbătă într-o explozie produsă într-o cafenea din Moscova, a anunțat poliția din capitala Rusiei, fără a specifica imediat cauza incidentului, relatează AFP. ❗️Explosion in a restaurant in central Moscow: at least 1 dea
Trump contestă concluziile propriului Departament de Justiție privind problemele Piscinei Reflectorizante
Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu este de acord cu concluziile propriului Departament de Justiție, conform cărora o instalație defectuoasă, nu vandalismul, a cauzat decojirea suprafeței recent renovatei Piscine Reflectorizante de la Memorialul Lincoln din Washington, relatează Reuters. 'Nu sunt deloc de acord
Ceuta: Aproape toți migranții au plecat, dă asigurări Madridul
Aproape toți cei zeci de mii de migranți care au intrat ilegal în enclava spaniolă Ceuta din Africa de Nord plecaseră până sâmbătă, a dat asigurări Madridul, în timp ce, confruntați cu această criză migratorie,
VIDEO Președintele Columbiei îndeamnă Cuba să evite o invazie și propune un dialog cu Trump
Președintele columbian Gustavo Petro, aflat în vizită la Havana, a cerut prevenirea unei invazii americane în Cuba și a propus un dialog cu președintele american Donald Trump și secretarul de stat american Marco Rubio, conform unor declarații publicate sâmbătă de presa cubaneză, relatează AFP. Domnul Trump, care nu și-a ascun
Ceuta: Miniștrii de Interne din UE se vor reuni marți prin videoconferință
Miniștrii de Interne din UE se vor reuni marți prin videoconferință pentru a discuta despre 'evoluțiile din Ceuta', a anunțat sâmbătă Irlanda, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE, conform AFP. Prin diverse scrisori, Spania, urmată de un grup de 22 de țări, între care Italia și Danemarca, au solicitat succ
Mai multe atacuri aeriene israeliene asupra Fâșiei Gaza; doi morți și un depozit de spital avariat
Mai multe atacuri aeriene ale Israelului asupra Fâșiei Gaza au ucis două persoane și au avariat grav depozitul de provizii medicale al unui spital, sâmbătă, conform spitalelor și autorităților locale, relatează AFP. Atacurile au avut loc după ce președintele american Donald Trump și gruparea palestiniană Hamas au anunțat un acord d
Kosovo: Rămășițele a șapte persoane, găsite într-o groapă comună din războiul din anii 1990
Experții criminaliști din Kosovo au recuperat cadavrele a șapte persoane dintr-o groapă comună ce ar putea conține rămășițele a peste 20 de albanezi kosovari dispăruți în timpul războiului din 1998-1999 dintre forțele sârbe și separatiștii albanezi kosovari, a anunțat sâmbătă prim-ministrul Albin Kurti, conform AFP. Aproximat
Ceuta: 22 de state membre cer 'o videoconferință de urgență' a miniștrilor de interne din UE
Un număr de 22 de lideri din state membre ale Uniunii Europene, inclusiv prim-ministrul Italiei și cancelarul Germaniei, au cerut sâmbătă, într-o scrisoare deschisă, organizarea unei 'videoconferințe de urgență' a miniștrilor europeni de interne pentru a evalua și a răspunde situației create de intrarea ilegală a mii de migranți în enclava s
Ceuta/Premierul Sanchez denunță egoismul unor state UE și cere o reuniune a miniștrilor de interne din statele membre
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a denunțat sâmbătă atitudinea 'egoistă' a unor țări din Uniunea Europeană față de criza migratorie din enclava spaniolă Ceuta și a cerut organizarea unei reuniuni prin videoconferință a miniștrilor de interne ai statelor membre, transmite AFP. 'O astfel de atitudine - motivată de prejudecă
China desfășoară noi manevre aeronavale în jurul atolului Scarborough, disputat cu Filipine
China a desfășurat noi manevre navale și aeriene comune în jurul atolului Scarborough, disputat cu Filipine, la două zile după ce a întărit patrulele militare și de poliție din zonă în contextul tensiunilor persistente dintre cele două țări în Marea Chinei de Sud, informează sâmbătă EFE. Comandamentul Teatrului de
Peru anunță aderarea sa viitoare la 'Scutul Americilor', alianța creată de președintele american Donald Trump
Noul guvern al președintei de dreapta Keiko Fujimori a anunțat vineri că Peru se pregătește să se alăture 'Scutului Americilor', alianța de țări condusă de Donald Trump pentru a lupta împotriva traficului de droguri, transmite sâmbătă AFP. Peru, care are 34 de milioane de locuitori, traversează cea mai gravă criză de securi
Secretarul de stat american Marco Rubio salută valul conservator din America Latină
Secretarul de stat american Marco Rubio a descris vineri drept 'un succes extraordinar' recentul val conservator din America Latină, transmite sâmbătă AFP. 'Pentru prima dată în ultimii 15 sau 20 de ani, marea majoritate a țărilor de pe continent sunt acum conduse de lideri și guverne pro-americane , a spus el la o ședi
Iranul amenință cu represalii după rapoarte despre noi planuri de atac ale SUA
Iranul a amenințat sâmbătă dimineața că va efectua lovituri de răzbunare împotriva infrastructurii critice din Israel și statele din Golf după rapoartele din mass-media americane despre planuri privind un nou atac major asupra țintelor din Iran, informează dpa. Agențiile de știri iraniene Tasnim și Fars au relatat acest avertisment
Un petrolier a fost lovit de un proiectil în Strâmtoarea Ormuz
Un petrolier a fost lovit de un 'proiectil necunoscut' în Strâmtoarea Ormuz, în largul coastei Omanului, a anunțat sâmbătă Centrul pentru Operațiuni Comerciale Maritime al Regatului Unit (UKMTO), informează dpa. Agenția a precizat că sala de motoare a navei a fost avariată, adăugând că nu au fost raportate














