Siria: UE impune sancțiuni contra a două persoane și trei entități pentru violențele din martie
Uniunea Europeană a decis miercuri să sancționeze două persoane și trei entități pentru violențele din luna martie contra unor civili, în special din comunitatea alevită, indică un comunicat al Consiliului UE.
Cele trei grupări și doi dintre liderii lor au fost vizați de aceste sancțiuni - înghețarea activelor lor din UE și interdicția de a se deplasa pe teritoriul Uniunii Europene - pentru implicarea lor în 'morți arbitrare și acte de tortură' în luna martie în mai multe localități de pe coasta siriană, potrivit Jurnalului oficial al UE.
Brigada Sultan Suleiman Shah, divizia Hamza și divizia Sultan Murad sunt acuzate că au participat la valul de masacre contra civililor, în special aleviți, comise în martie în vestul țării.
Liderul brigăzii Suleiman Shah, Muhammad Hussein Al-Jasim, și cel al diviziei Hamza, Sayf Boulad Abu Bakr, sunt cele două persoane adăugate de UE pe lista persoanelor sancționate pentru 'încălcări grave ale drepturilor omului'.
Aceste masacre s-au soldat cu peste 1.600 de morți, majoritar aleviți, în marja confruntărilor între forțele de securitate și indivizi fideli lui Bashar al-Assad în vestul țării, potrivoit Observatorului sirian al drepturilor omului (OSDO, organizație neguvernamentală cu sediul la Londra).
Forțele de securitate, grupări armate aliate sau jihadiști străini au fost considerate responsabile pentru aceste execuții, cele mai grave înregistrate după ce o coaliție condusă de gruparea islamistă sunită radicală Hayat Tahrir al-Sham (HTS) l-a înlăturat de la putere pe Bashar al-Assad în 8 decembrie.
Restabilirea securității în Siria este principala provocare pentru noua putere siriană, după peste 13 ani de război civil. După înlăturarea lui Bashar al-Assad de la putere, operațiuni de securitate au fost anunțate împotriva unor 'reziduuri ale regimului', în special în regiuni alevite, în principal în centrul și vestul țării, dând naștere unor confruntări violente.
Tot miercuri, Consiliul UE a adoptat actele juridice pentru ridicarea sancțiunile economice împotriva Siriei. Totuși, sancțiunile legate de regimul Assad și bazate pe motive de securitate vor fi menținute.
Astfel, a fost oficializată decizia politică anunțată în 20 mai și care vizează sprijinirea poporului sirian să se reunească și să reconstruiască o Sirie nouă, incluzivă, pluralistă și pașnică. Ca parte a aceleiași abordări, Consiliul a scos 24 de entități de pe lista UE ce făceau obiectul înghețării fondurilor și resurselor economice.
Câteva dintre aceste entități sunt bănci, inclusiv Banca Centrală a Siriei, sau companii ce activează în sectoare esențiale pentru redresarea economică a țării, precum producerea și rafinarea petrolului, prelucrarea bumbacului și telecomunicații. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ștefan, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gaza: Israelul afirmă că l-a ucis pe directorul unui ONG turc, prezentat ca fiind un membru al Hamas
Armata israeliană a indicat duminică faptul că l-a ucis în Fâșia Gaza pe directorul unui ONG turc care, potrivit acesteia, era membru al mișcării islamiste palestiniene Hamas și în contact cu oficiali turci, notează AFP. 'Tsahal a efectuat duminică un atac în regiunea Khan Younis, în sudul Fâșiei Gaza, ș
Zborul Flydubai: Netanyahu ordonă o revizuire a măsurilor de securitate pe zborurile internaționale către Israel
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat duminică o revizuire a măsurilor de securitate pe zborurile internaționale către Israel, după atacul din această săptămână asupra unui zbor al companiei Flydubai, notează AFP. 'Netanyahu l-a însărcinat pe directorul Consiliului național de securitate, Shmuel Ben Ezra, să numească
Iran: Ministrul petrolului a demisionat; președintele Pezeshkian a numit un interimar
Biroul președintelui iranian a anunțat duminică demisia ministrului petrolului, Mohsen Paknejad, în contextul în care la benzinăriile din țară se formează în mod regulat cozi lungi de așteptare de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu, transmite AFP. 'În urma acceptării demisiei lui Mohsen Paknejad,
Marea Britanie: Partidul Verde adoptă o moțiune care declară sionismul ca fiind o formă de rasism
Partidul Verde britanic a adoptat duminică o moțiune care declară sionismul ca fiind o formă de rasism, ceea ce a provocat reacții de condamnare din partea organizațiilor evreiești britanice, a guvernului israelian și a Partidului Laburist britanic aflat la putere, transmit AFP și Reuters. Partidul Verde, care a primit 6% din voturi în a
VIDEO #Ucraina: Merz anunță un nou ajutor militar de 1 miliard de euro; acorduri semnate de companii germane de 6,5 miliarde de euro
Germania nu se va lăsa intimidată și nu va renunța la sprijinul acordat Ucrainei, a declarat duminică cancelarul Friedrich Merz, anunțând un nou ajutor militar în valoare de un miliard de euro în timpul unei vizite la Kiev, într-o zi marcată de atacuri cu drone rusești, transmite Reuters. În ultimele săptămâ
Un comitet al pactului de la Mecca se va reuni luni la Riad, anunță Ankara
Un comitet al pactului de apărare de la Mecca, încheiat între Turcia, Arabia Saudită și Pakistan, se va întruni luni la Riad, printre participanți urmând să se afle și miniștri turci, a anunțat duminică Ministerul de Externe de la Ankara, transmite Reuters. Liderul guvernului yemenit susținut de Arabia Saudită a anunțat
Companiile aeriene iraniene au reluat zborurile spre orașul sfânt irakian Najaf, după o derogare a SUA
Companiile aeriene iraniene, sancționate de Statele Unite, au reluat duminică zborurile între Iran și orașul sfânt șiit Najaf din Irak, în urma unei derogări acordate de Washington Bagdadului, transmite AFP. 'Zborurile dintre Irak și Republica Islamică Iran au fost reluate via aeroportul internațional Najaf', a declar
Grecia: Președintele Tassoulas reiterează cererile privind reparații de război din partea Germaniei, la 83 de ani de la masacrul de la Lingiades
Președintele grec Constantine Tassoulas a reiterat cererile țării sale privind reparații de război din partea Germaniei, în timpul ceremoniilor de duminică de comemorare a 83 de ani de la masacrul de la Lingiades, din nordul Greciei, transmite dpa. 'Revendicările și solicitările Republicii Elene privind reparațiile germane rămâ
IA: Trump confirmă numirea șefului comunității naționale de informații în fruntea unui grup de lucru de coordonare
Președintele american Donald Trump l-a numit oficial duminică pe Jay Clayton, directorul comunității naționale de informații, în fruntea unui grup de lucru cu privire la inteligența artificială (IA), ce va avea ca prioritate coordonarea, nu reglementarea domeniului, transmite AFP. 'Super Intelligence Force', ce va fi condusă de C
Ceuta: Poliția spaniolă a evacuat o tabără de migranți de pe plajă, înaintea vizitei cuplului regal
Poliția spaniolă a evacuat duminică o tabără de migranți de pe o plajă din exclava nord-africană Ceuta, unde zeci de mii de persoane au trecut granița dinspre Maroc în urmă cu peste două luni, a anunțat guvernul spaniol, transmite Reuters. Peste 72.000 de persoane au trecut granița din Maroc în Ceuta la sfârșitul lunii iulie.
Cancelarul Merz îi cere președintelui Putin, de la Kiev, să pună capăt 'războiului său lipsit de sens'
Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut duminică președintelui Vladimir Putin să pună capăt invaziei ruse în Ucraina, un conflict armat pe care liderul german l-a descris drept un 'război lipsit de sens' în timpul vizitei sale surpriză la Kiev, informează EFE. 'Domnule Putin, opriți acest război lipsit de sens. Sunte
Iranul reiterează că nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz până când SUA nu îi vor îndeplini condițiile
Președintele Parlamentului iranian și negociatorul-șef Mohammad Baqer Qalibaf a reiterat duminică faptul că Teheranul nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz decât dacă Statele Unite îi îndeplinesc condițiile, în urma primirii unei propuneri americane - transmise prin intermediul mediatorilor din Qatar - de a pune capăt războiului, informează
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat că nu există o 'soluție militară' la conflictul cu SUA
Ministrul iranian de externe Abbas Araqchi a declarat duminică faptul că nu există o 'soluție militară' la conflictul dintre Iran și Statele Unite, într-un moment în care discuțiile dintre cele două țări par să se afle în impas, transmite AFP. 'Dacă inamicii noștri aleg din nou calea confruntării militare, răspuns
Letonia: Partidul conservator Lista Unită câștigă alegerile, iar Andris Kulbergs urmează să conducă viitorul guvern
Victoria oficială a formațiunii conservatoare 'Lista Unită' (AS), condusă de premierul în exercițiu Andris Kulbergs, care a surprins pe toată lumea cu o campanie de succes, îi oferă acestuia perspectiva de a deveni viitorul șef al guvernului în urma victoriei decisive obținute sâmbătă în alegerile generale din Letonia, informează
Brazilia: Flavio Bolsonaro recuperează din nou teren în fața lui Lula într-un sondaj în ajunul alegerilor
Senatorul Flavio Bolsonaro a redus din nou diferența în intențiile de vot față de președintele brazilian și candidat la realegere, Luiz Inacio Lula da Silva, în ajunul primului tur al alegerilor prezidențiale, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă, transmite duminică EFE. Cu doar câteva ore înaintea deschiderii se








