Pământ de lângă centrala nucleară avariată Fukushima va fi expediat către biroul premierului nipon
Biroul prim-ministrului nipon va primi pământ din împrejurimile centralei nucleare avariate de la Fukushima pentru a demonstra simbolic că el nu prezintă niciun pericol, au anunțat marți responsabili japonezi, informează AFP.
Autoritățile nipone se confruntă cu dificultăți în a găsi interesați care să utilizeze cele circa 14 milioane de metri cubi de pământ scos din zonă după catastrofa nucleară din 2011, în pofida asigurărilor privind caracterul inofensiv al celei mai mare părți a lotului.
''Guvernul va lua lucrurile în mâini dând exemplu și noi o vom face la biroul premierului'', a declarat secretarul general al guvernului nipon Yoshimasa Hayashi, în timpul unei reuniuni.
Un responsabil al Ministerului Mediului a precizat pentru AFP că momentul operațiunii, precum și cantitatea de pământ ce va fi acceptată de biroul premierului vor face obiectul unei decizii ulterioare.
Potrivit mass-media, acest eșantion de sol va fi utilizat pentru a planta flori.
Acest pământ este stocat lângă centrala din Fukushima, în nordul Japoniei, lovită de un tsunami pe 11 martie 2011.
Guvernul nipon le-a promis locuitorilor din împrejurimi că va găsi un mijloc pentru stocare permanentă în afara Fukushimei până cel târziu în 2045.
Autoritățile vor să utilizeze acest pământ la construcția de drumuri sau la terasamentele de căi ferate.
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a publicat anul trecut un raport cu privire la reciclarea și tratarea solurilor afectate de catastrofa nucleară și a afirmat că abordarea autorităților nipone corespunde normelor de securitate în materie.
Aproape toate zonele vizate au fost declarate progresiv sigure. Cu toate acestea, multe dintre persoanele evacuate sunt reticente în a se întoarce acolo, îngrijorate cu privire la persistența radiațiilor sau pur și simplu pentru că s-au instalat în altă parte.
În 2023, Japonia a început să deverseze în Oceanul Pacific o parte dintre apele tratate adunate de la situl centralei, echivalentul a circa 540 de piscine olimpice.
Însă etapa cea mai periculoasă de decontaminare a sitului, respectiv retragerea a circa 880 de tone de combustibil și resturi radioactive deosebit de periculoase, abia a început: doar două eșantioane de mică dimensiune au fost extrase până acum de acolo. AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor: Florin Ștefan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iranul anunță că închide din nou Strâmtoarea Ormuz, în urma atacurilor Israelului în Liban
Iranul a anunțat sâmbătă că închide din nou Strâmtoarea Ormuz, ca reacție față de atacurile efectuate de Israel în Liban, pe care le consideră o încălcare de către SUA și Israel a acordului de încetare a focului semnat săptămâna aceasta între Teheran și Washington, transmit agențiile internaționale de presă.
#Ucraina observă o creștere a preciziei rachetelor balistice nord-coreene folosite de Rusia
Armata ucraineană a observat o îmbunătățire semnificativă a preciziei rachetelor balistice nord-coreene cu rază scurtă de acțiune folosite de Rusia în războiul din Ucraina, au afirmat sâmbătă oficiali ucraineni din sectorul apărării, citați de agenția Kyodo. Marja de eroare față de punctul țintă al acestor rachete, care era d
Un judecător spaniol o trimite în judecată pe soția premierului Pedro Sanchez și îi confiscă pașaportul
Un judecător spaniol a trimis-o în judecată pentru corupție pe Begona Gomez, soția prim-ministrului Pedro Sanchez, și a impus mai multe măsuri, între care confiscarea pașaportului, interdicția de călătorie și obligativitatea de a se prezenta în instanță la fiecare două săptămâni, informează sâmbătă EFE. Judecătoru
'Centre de returnare' ale UE: ONU, îngrijorată cu privire la drepturile migranților
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a declarat sâmbătă că regretă profund noua legislație a UE privind returnarea migranților, subliniind că țările europene nu își pot transfera obligațiile către țări terțe, informează AFP. Parlamentul European a aprobat miercuri regulamentul privind returnarea solic
Rusia a reținut peste 20 de persoane pentru amenințări la adresa autorității de reglementare a internetului
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat sâmbătă arestarea a peste 20 de persoane pentru amenințări sau participarea la planificarea de atacuri împotriva conducerii Roskomnadzor, autoritatea de reglementare a comunicațiilor din țară, informează EFE. FSB a acuzat serviciile de informații ucrainene că recrutează tine
Ambasadorul Israelului la Națiunile Unite și un oficial al ONU s-au certat la o audiere privind copiii implicați în conflicte
Vineri, la Națiunile Unite, s-au rupt armonia diplomatică, când ambasadorul Israelului și reprezentantul special al secretarului general al ONU pentru copii și conflicte armate s-au implicat într-o ceartă aprinsă la o audiere publică, relatează Reuters. La o reuniune la New York pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea
După șeful diplomației ucrainene, și alți oficiali restituie Poloniei distincțiile primite
Șeful biroului prezidențial ucrainean, Kirilo Budanov, a declarat că va urma exemplul șefului diplomației țării sale, Andrii Sîbiga, și va returna o distincție de stat poloneză pe fondul unei dispute istorice dintre cei doi aliați care se învecinează cu Rusia, relatează sâmbătă dpa. Budanov a scris sâmbătă pe Telegram c
SUA consideră 'superficiale' reformele anunțate de Cuba
Statele Unite au respins vineri reformele economice anunțate cu o zi înainte de guvernul cubanez, numindu-le o 'perdea de fum superficială', informează sâmbătă AFP. 'Aceste 'reforme economice' sunt modeste, așteptate de prea multă vreme și, în cele din urmă, nu reprezintă nimic mai mult decât o perde
Japonia va majora taxele de viză pentru prima dată în jumătate de secol, cu creșteri de 400%
Guvernul nipon va majora taxele de eliberare a vizelor pentru străini cu 400% începând din iulie, prima astfel de creștere în 48 de ani, din cauza inflației și a deprecierii yenului, informează sâmbătă EFE. Guvernul nipon a decis vineri să crească taxa de viză cu o singură intrare, inclusiv vizele turistice, de la 3.000
Polonia cere un leadership comun în negocierile despre războiul din Ucraina
Ministrul de externe polonez, Radoslaw Sikorski, a criticat rolul principal jucat de Germania, Franța și Regatul Unit în discuțiile privind încheierea războiului din Ucraina și a insistat ca și Polonia să fie prezentă la masa negocierilor, informează sâmbătă dpa. 'Între Marea Neagră, Marea Baltică și Marea Adriatică
Emisarii SUA și Iranului, în drum spre Elveția, pentru negocieri, în timp ce Israelul continuă atacurile în Liban
Emisarul personal al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, și ministrul de externe al Iranului, Abbas Araghchi, se îndreptau spre Elveția pentru negocieri, a declarat Axios, deși atacurile mortale ale Israelului în Liban, sâmbătă, ar putea pune la încercare noul armistițiu, important pentru încheierea războiului din Iran, i
Donald Tusk consideră că disputa dintre Polonia și Ucraina îl avantajează pe Putin
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a criticat disputa cu Ucraina și a apreciat că aceasta este în avantajul președintelui rus Vladimir Putin, după ce președintele polonez Karol Nawrocki i-a retras omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, cea mai înaltă distincție a țării sale, Ordinul Vulturul Alb, informează sâmbătă EFE.
Președintele Rodrigo Paz decretează stare de urgență în Bolivia după șapte săptămâni de blocaje rutiere
Președintele bolivian, Rodrigo Paz, a anunțat sâmbătă impunerea stării de urgență în Bolivia 'pentru a elibera drumurile țării', după șapte săptămâni de proteste și blocaje rutiere din partea sectoarelor agricultorilor și a celor având legătură cu fostul președinte Evo Morales, care îi cer demisia, informează EFE.
SUA anunță recepționarea noului avion Air Force One donat de Qatar
Armata aerului americană a anunțat vineri că a primit noul avion prezidențial Air Force One, donat de Qatar, și a dezvăluit primele imagini ale acestui Boeing 747 larg modificat care a suscitat discuții de ordin etic și de securitate, potrivit AFP. 'Proaspăt vopsit în noile culori roșu, alb și albastru și dotat cu cele mai recente mo
Distincție retrasă lui Zelenski de Polonia: Kievul denunță o 'eroare strategică' și o decizie 'disprețuitoare'
Ucraina a denunțat vineri o 'eroare strategică' și o decizie 'disprețuitoare' după anunțul făcut de președintele polonez Karol Nawrocki ca retrage cea mai înaltă distincție a țării omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, pe fondul tensiunilor legate de istoria comună a celor două țări, relatează France Presse. '














