China suspendă unele măsuri netarifare luate împotriva unor entități americane după 'armistițiul' tarifar
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri seară suspendarea temporară a unora din măsurile netarifare luate împotriva a 17 entități americane pe care le adăugase pe lista entităților nesigure în aprilie și a 28 de entități adăugate pe lista de control al exporturilor, transmite joi EFE.
Potrivit ministerului, suspendarea va dura 90 de zile pentru companiile incluse pe 4 aprilie pe lista entităților nesigure, suspendare care a afectat 11 entități din SUA.
De asemenea, autoritățile chineze au suspendat o măsură similară impusă asupra a șase entități pe 9 aprilie, fără a specifica însă durata suspendării.
Companiile străine incluse pe lista entităților nesigure au interdicție de a importa, exporta sau investi în China.
Printre entitățile sancționate s-au numărat companii precum Skydio, BRINC și SYNEXXUS, pentru presupusa lor cooperare militară cu Taiwanul, despre care Beijingul susține că îi afectează grav suveranitatea și securitatea națională.
Separat, ministerul a anunțat suspendarea pentru 90 de zile a includerii a 28 de entități americane pe lista sa de control al exporturilor.
China adăugase în aprilie High Point Aerotechnologies, Sierra Nevada Corporation și Universal Logistics Holdings, toate având legătură cu apărarea sau aeronautica, pe această listă pentru 'desfășurarea de activități ce ar putea amenința securitatea și interesele țării'.
Exportatorii trebuie acum să depună o solicitare la Ministerul Comerțului dacă doresc să exporte articole cu dublă utilizare către aceste 28 de entități, potrivit ministerului chinez.
Luni, după două zile de negocieri intense la Geneva, Beijingul și Washingtonul au publicat o declarație comună prin care confirmă un acord de reducere a tarifelor vamale timp de trei luni: SUA, de la 145% la 30%, iar China, de la 125% la 10%.
Acest armistițiu va reduce tarifele încrucișate cu 115 puncte procentuale, dar, potrivit analiștilor, el nu garantează o reconciliere completă între China și SUA. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Alimentarea externă cu energie a centralei nucleare Zaporojie a fost restabilită
Alimentarea externă cu energie a centralei atomoelectrice ucrainene Zaporojie, ocupată de Rusia, a fost restabilită sâmbătă după-amiază, în urma unei noi întreruperi survenite în aceeași zi, care a impus repornirea generatoarelor diesel de rezervă, al 20-lea incident de acest fel de la începutul invaziei ruse în Ucraina, transmite
#Ucraina: Zelenski a returnat Poloniei decorația retrasă de Nawrocki
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat sâmbătă că a returnat Poloniei cea mai înaltă distincție a acestei țări, care îi fusese retrasă de omologul său polonez Karol Nawrocki pe fondul tensiunilor legate de istoria celor două țări vecine, relatează AFP. 'Noi credeam că Ordinul Vulturul Alb, acordat în 20
Zelenski avertizează asupra unui atac aerian masiv iminent al Rusiei asupra Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că Rusia pregătește un atac masiv iminent asupra Ucrainei și a avertizat cetățenii ucraineni să fie deosebit de atenți, atac ce ar putea fi represaliile ruse după raidul masiv al dronelor ucrainene asupra regiunii Moscovei, transmite Reuters. 'În această seară și &ici
Atac ucrainean cu drone asupra unei rafinării ruse în Siberia
Ucraina a lansat sâmbătă un atac cu drone asupra regiunii siberiene Tiumen, situată la aproximativ 2.000 de kilometri de granița cu Rusia, au transmis autoritățile locale ruse, potrivit agențiilor EFE și dpa. 'Un atac cu drone împotriva rafinăriei din Tiumen a fost respins. Serviciile de urgență acționează la locul unde au căzu
Meloni îi răspunde lui Trump: 'Popularitatea mea nu te privește. Îți sugerez să ai grijă de a ta'
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a deplâns sâmbătă atacurile verbale formulate la adresa ei de președintele american Donald Trump, care a afirmat încă o dată că ea i-ar fi cerut insistent să facă o poză împreună la summitul G7 și a susținut în plus că scăderea popularității ei în Italia ar determina-o să încerce să se
VIDEO Vicepreședintele american JD Vance spune că se pregătește să plece în Elveția pentru a negocia cu Iranul
Vicepreședintele american JD Vance a declarat sâmbătă că se așteaptă să plece 'în zilele următoare' în Elveția, unde sunt programate negocieri între SUA și Iran pentru a pune capăt definitiv războiului printr-un acord cuprinzător, în continuarea memorandumului de înțelegere semnat săptămâna aceasta pentru înceta
#Ucraina: Centrala nucleară Zaporojie, deconectată pentru a 20-a oară de la alimentarea externă cu energie (AIEA)
Centrala atomoelectrică ucraineană Zaporojie, ocupată de Rusia, a fost deconectată de la alimentarea externă cu energie pentru a 20-a oară de la începutul războiului ruso-ucrainean, a anunțat sâmbătă Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), potrivit Reuters. Deconectarea a fost acum provocată de o avarie a rețelei elec
Trump insistă că Meloni i-ar fi cerut 'din nou și din nou' să pozeze cu el la summitul G7
Președintele american Donald Trump a insistat sâmbătă că șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, i-a cerut 'din nou și din nou' să facă o fotografie ei doi la summitul G7, afirmație venită în urma conflictului diplomatic pe care l-a provocat între Roma și Washington după ce el a susținut că Meloni l-a 'implorat' să facă acea poză, l
Iranul anunță că închide din nou Strâmtoarea Ormuz, în urma atacurilor Israelului în Liban
Iranul a anunțat sâmbătă că închide din nou Strâmtoarea Ormuz, ca reacție față de atacurile efectuate de Israel în Liban, pe care le consideră o încălcare de către SUA și Israel a acordului de încetare a focului semnat săptămâna aceasta între Teheran și Washington, transmit agențiile internaționale de presă.
#Ucraina observă o creștere a preciziei rachetelor balistice nord-coreene folosite de Rusia
Armata ucraineană a observat o îmbunătățire semnificativă a preciziei rachetelor balistice nord-coreene cu rază scurtă de acțiune folosite de Rusia în războiul din Ucraina, au afirmat sâmbătă oficiali ucraineni din sectorul apărării, citați de agenția Kyodo. Marja de eroare față de punctul țintă al acestor rachete, care era d
Un judecător spaniol o trimite în judecată pe soția premierului Pedro Sanchez și îi confiscă pașaportul
Un judecător spaniol a trimis-o în judecată pentru corupție pe Begona Gomez, soția prim-ministrului Pedro Sanchez, și a impus mai multe măsuri, între care confiscarea pașaportului, interdicția de călătorie și obligativitatea de a se prezenta în instanță la fiecare două săptămâni, informează sâmbătă EFE. Judecătoru
'Centre de returnare' ale UE: ONU, îngrijorată cu privire la drepturile migranților
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, a declarat sâmbătă că regretă profund noua legislație a UE privind returnarea migranților, subliniind că țările europene nu își pot transfera obligațiile către țări terțe, informează AFP. Parlamentul European a aprobat miercuri regulamentul privind returnarea solic
Rusia a reținut peste 20 de persoane pentru amenințări la adresa autorității de reglementare a internetului
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat sâmbătă arestarea a peste 20 de persoane pentru amenințări sau participarea la planificarea de atacuri împotriva conducerii Roskomnadzor, autoritatea de reglementare a comunicațiilor din țară, informează EFE. FSB a acuzat serviciile de informații ucrainene că recrutează tine
Ambasadorul Israelului la Națiunile Unite și un oficial al ONU s-au certat la o audiere privind copiii implicați în conflicte
Vineri, la Națiunile Unite, s-au rupt armonia diplomatică, când ambasadorul Israelului și reprezentantul special al secretarului general al ONU pentru copii și conflicte armate s-au implicat într-o ceartă aprinsă la o audiere publică, relatează Reuters. La o reuniune la New York pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea
După șeful diplomației ucrainene, și alți oficiali restituie Poloniei distincțiile primite
Șeful biroului prezidențial ucrainean, Kirilo Budanov, a declarat că va urma exemplul șefului diplomației țării sale, Andrii Sîbiga, și va returna o distincție de stat poloneză pe fondul unei dispute istorice dintre cei doi aliați care se învecinează cu Rusia, relatează sâmbătă dpa. Budanov a scris sâmbătă pe Telegram c














