Iranul se pregătește pentru o vizită a președintelui rus Vladimir Putin

Purtătoarea de cuvânt a guvernului de la Teheran, Fatemeh Mohajerani, a declarat luni că Iranul se pregătește pentru o vizită a președintelui rus Vladimir Putin, transmite agenția de presă iraniană de stat RIA, preluată de Reuters.
'Se acționează în prezent pentru călătoria lui Putin la Teheran, pregătirile sunt în curs', a spus ea.
Deocamdată, Kremlinul nu a comentat.
Putin a discutat cu liderul suprem iranian, ayatollahul Alia Khamenei, în Iran, în 2022. A fost prima ieșire a președintelui în afara teritoriului fostei Uniuni Sovietice după ce zeci de mii de militari din forțele ruse au invadat Ucraina, în 24 februarie anul respectiv.
Rusia a cumpărat arme din Iran pentru războiul cu ucrainenii, iar Moscova și Teheranul au semnat anul acesta un acord de parteneriat strategic. Reuters reamintește că relațiile dintre cele două părți au fost uneori turbulente încă din secolul al 16-lea, când rușii au stabilit oficial relații cu Imperiul Persan.
În prezent, conform unor oficialități iraniene, Rusia discută uneori dur, dar dorește să evite angajarea într-un război important în Orientul Mijlociu, deși s-a implicat în Siria în 2015.
Spre deosebire de acordurile încheiate de ruși cu alte state, cel cu Iranul nu conține o clauză privind apărarea reciprocă. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu; editor: Florin Ștefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
#Ucraina: Reuniune a miniștrilor apărării din cinci țări europene, vineri, la Roma
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, îi va primi vineri pe omologii săi din alte patru mari puteri militare europene - Germania, Franța, Polonia și Regatul Unit - pentru a discuta despre coordonarea sprijinului pentru Ucraina, a anunțat ministerul său luni seară, citat de AFP. Pe lângă Ucraina, miniștrii vor discuta și de
Ostatic eliberat: Netanyahu salută presiunea militară a Israelului și cea politică a președintelui Trump
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni că eliberarea ostaticului israeliano-american Edan Alexander, după mai bine de 19 luni de captivitate în Gaza, este rezultatul unei 'combinații câștigătoare' între presiunea militară a Israelului și cea politică a președintelui Donald Trump, relatează AFP. 'Ac
Gaza: CICR confirmă 'transferul' ostaticului Edan Alexander către israelieni (comunicat)
Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) a confirmat într-un comunicat că a facilitat luni 'transferul în siguranță deplină' al ostaticului israeliano-american Edan Alexander din Gaza către autoritățile israeliene, relatează AFP. 'Suntem ușurați că încă o familie a putut fi reunită astăzi. Dar coșmarul conti
#Ucraina: Erdogan speră că 'fereastra de oportunitate' nu va fi pierdută
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a oferit să găzduiască negocieri între Ucraina și Rusia, și-a exprimat speranța că 'fereastra de oportunitate' care s-a deschis în weekend 'nu va fi pierdută', relatează luni AFP. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a propus omologului său rus Vladimir Putin o &
Regatul Unit: Șase bulgari, condamnați la închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei
Șase cetățeni bulgari au fost condamnați luni de justiția britanică la pedepse cuprinse între 5 ani și peste 10 ani de închisoare cu executare pentru spionaj în favoarea Rusiei, relatează agențiile Reuters și AFP. Cei șase bulgari, patru bărbați și două femei, au fost găsiți vinovați de desfășurarea unor operațiuni de spionaj
Comisia Europeană justifică un zbor charter de numai 200 de km pentru președinta von der Leyen
Comisia Europeană a apreciat luni că deplasarea președintei Ursula von der Leyen cu un avion charter de la Bruxelles până în Luxemburg - pe o distanță de numai 200 de km - a fost justificată, informează dpa. Președinta Comisiei a fost însoțită în călătorie de președintele Consiliului European, Antonio Costa, și de preșe
Germania: Ambasadorul ucrainean salută faptul că Merz a decis să țină secret ajutorul militar pentru Kiev
Ambasadorul ucrainean în Germania l-a lăudat pe noul cancelar Friedrich Merz pentru faptul că ține secretă amploarea ajutorului militar pentru Kiev, ceea ce este considerată o încercare de a crea 'ambiguitate strategică' menită să lase Rusia în necunoștință despre capabilitățile Ucrainei, transmite luni dpa. După ce a
#Ucraina: Europenii fac presiuni asupra Rusiei, evocând noi sancțiuni
Miniștrii de externe ai mai multor țări europene au exercitat luni presiuni asupra Rusiei pentru a face progrese ''fără întârziere'' care să permită negocieri asupra unei păci ''juste și durabile'' în Ucraina, evocând noi sancțiuni contra Rusiei, la finalul unei reuniuni desfășurate la Londra, transmite AFP.
Iranul avertizează puterile europene că reintroducerea sancțiunilor ar putea avea consecințe ireversibile
Ministrul iranian de externe a avertizat luni Marea Britanie, Franța și Germania că o decizie de a declanșa mecanismul ONU care ar reinstitui sancțiunile împotriva Teheranului ar putea duce la o escaladare ireversibilă a tensiunilor, relatează Reuters. În baza rezoluției ONU de ratificare a pactului nuclear din 2015, cele trei pute
Gaza: Mișcarea palestiniană Hamas anunță că ostaticul Edan Alexander a fost eliberat
Brigăzile Ezzedine al-Qassam, aripa armată a mișcării palestiniene Hamas, au anunțat luni că l-au pus în libertate pe ostaticul israeliano-american Edan Alexander, care fusese răpit și dus în Fâșia Gaza în timpul atacului terorist comis în 7 octombrie 2023 în sudul Israelului, relatează AFP. ''Brigăz
Familii din Turcia așteaptă vești despre cei dragi după încetarea rebeliunii kurde
La câteva ore după ce Partidul Muncitorilor din Kurdistan a anunțat că renunță la lupta armată, mai multe familii s-au adunat în fața unui birou din orașul Diyarbakir din sud-estul Turciei, cea mai mare localitate cu populație majoritar kurdă din țară; mulți din cei prezenți aveau lacrimi în ochi, relatează marți Reuters. Uni
Trump intenționează să vină în Turcia la negocierile dintre #Ucraina și Rusia
Președintele american Donald Trump a declarat luni că, în timpul turneului pe care-l începe în Orientul Mijlociu, intenționează să efectueze o escală joi în Turcia dacă va fi confirmată desfășurarea acolo a unor negocieri între Ucraina și Rusia și dacă va considera că prezența sa ar putea fi utilă, relatează agențiile AFP și Reuters.
Columbia se va alătura inițiativei Noul Drum al Mătăsii a Chinei, declară președintele Petro
Columbia se va alătura Inițiativei 'Belt and Road' (Noul Drum al Mătăsii) a Chinei, un proiect masiv de dezvoltare cu care statul asiatic finanțează proiecte de infrastructură, a declarat luni președintele columbian Gustavo Petro, informează Reuters. 'Vom semna (participarea) la Drumul Mătăsii', a declarat Gustavo Petro î
Donald Trump afirmă că a împiedicat un 'conflict nuclear' între India și Pakistan
Președintele american Donald Trump a declarat luni că a împiedicat un ''conflict nuclear'' între India și Pakistan, după ce sâmbătă cele două țări vecine au pus capăt cele mai grave confruntări militare dintre ele din ultimele două decenii, relatează AFP. ''Am împiedicat un conflict militar. Cred
Veterani ai forțelor speciale britanice își acuză foști colegi că au ucis civili neînarmați în Irak și Afganistan
Veterani din forțele speciale britanice au relatat despre cum colegi de-ai lor 'psihopați' au omorât, pe când serveau în misiuni în Irak și Afganistan, civili neînarmați care dormeau, inclusiv un băiețel care a fost încătușat și împușcat, potrivit unei investigații realizate de BBC și preluate de PA Media și dpa.