Eliberarea așteptată a unui ostatic din Gaza nu va duce la un armistițiu sau la eliberarea de prizonieri palestinieni (Netanyahu)

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni că eliberarea unui ostatic israeliano-american anunțată de Hamas nu va duce la un armistițiu în Fâșia Gaza sau la eliberarea altor prizonieri palestinieni, relatează AFP.
Într-un comunicat publicat de biroul său, Netanyahu a reiterat că negocierile în vederea unui acord care să asigure eliberarea tuturor ostaticilor încă reținuți în Gaza se vor desfășura 'sub foc' și că țara sa se pregătește pentru 'o intensificare a luptelor'.
În urma discuțiilor cu oficiali americani privind un armistițiu în Gaza, mișcarea islamistă palestiniană Hamas a anunțat duminică că îl va elibera pe ostaticul israeliano-american Edan Alexander, reținut în teritoriul palestinian de la atacurile din 7 octombrie 2023.
Nicio dată nu a fost oferită în acest sens, însă familia ostaticului a declarat duminică că a fost informată că eliberarea lui Edan Alexander, în vârstă de 21 de ani, este așteptată 'în zilele următoare'.
'Israelul nu s-a angajat la niciun armistițiu sau la eliberarea de teroriști (prizonieri palestinieni pe care îi reține), ci doar la un coridor securizat care să permită eliberarea lui Edan', a declarat Netanyahu.
Potrivit acestuia, eliberarea așteptată a singurului ostatic în viață cu cetățenie americană a fost posibilă datorită 'presiunii militare' israeliene din Fâșia Gaza.
'Ne aflăm în mijlocul unor zile decisive, în cursul cărora grupării Hamas i-a fost prezentată o propunere care permite eliberarea ostaticilor noștri. Negocierile vor continua sub foc, în paralel cu pregătirile pentru o intensificare a luptelor', a adăugat premierul israelian.
Dintre cele 251 de persoane răpite în Israel în timpul atacurilor fără precedent comise de Hamas pe 7 octombrie 2023, 58 sunt încă reținute în Fâșia Gaza, dintre care 34 sunt declarate moarte de armata israeliană. AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Franța va răspunde ferm la decizia Algeriei de a expulza încă 15 oficiali francezi, declară ministrul de externe Barrot
Franța va răspunde deciziei 'nejustificate' a Algeriei de a expulza 15 oficiali francezi, a declarat luni ministrul de externe Jean-Noël Barrot, în contextul în care relațiile dintre cele două state continuă să se înrăutățească, transmite Reuters. Legăturile Franței cu fosta sa colonie au fost complicate de multă
Fâșia Gaza se confruntă cu un 'risc critic de foamete' (raport)
Fâșia Gaza se confruntă cu un 'risc critic de foamete', 22% din populație urmând să ajungă în curând într-o situație 'catastrofală', după 19 luni de conflict și peste două luni de blocare a ajutorului umanitar, relevă raportul IPC (Cadrul integrat de clafisicare a securității alimentare) publicat luni, citat de Reuters și
Statele Unite analizează oferta Qatarului de a furniza un avion prezidențial
Guvernul de la Washington va acționa conform legii în privința ofertei Qatarului de a furniza Departamentului Apărării Statelor Unite un avion pentru președintele Donald Trump; purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karolin Leavitt, a declarat luni că partea americană nu este îngrijorată de ceea ce ar putea cere qatarezii în schimb, transmite Reu
Germania: Social-democrații au desemnat-o pe Bärbel Bas pentru una din funcțiile de co-lider, după eșecul de la legislative
Ministrul german al muncii, Bärbel Bas, a fost nominalizată pentru funcția de co-lider al Partidului Social Democrat (SPD), formațiune care încearcă să își revină de pe urma unuia dintre cele mai slabe rezultate electorale din istoria sa, informează luni dpa. SPD, în mod tradițional una din cele două forțe politice mains
Dizolvarea PKK: Uniunea Europeană le cere tuturor părților să 'fructifice ocazia' pentru a instaura pacea
Comisia Europeană le-a cerut luni tuturor părților să ''fructifice ocazia'' apărută pentru instaurarea păcii după decizia Partidului Muncitorilor din Kurdistan de a se dizolva și de a pune capăt luptei sale armate împotriva Turciei, transmite AFP. ''Uniunea Europeană consideră că lansarea unui proces de pace credi
SUA și China au convenit un armistițiu comercial pentru 90 de zile
China și SUA au convenit un armistițiu pentru o durată de trei luni în războiul lor comercial pe care-l duc de când Donald Trump a redevenit președinte al SUA, astfel că Statele Unite vor reduce taxele vamale percepute produselor importate din China de la 145% la 30%, în timp ce China va reduce taxele vamale percepute produselor importate din SUA de
În prima discuție telefonică cu papa Leon al XIV-lea, Zelenski l-a informat despre armistițiul propus Rusiei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulțumit noului papă Leon al XIV-lea pentru declarația sa în favoarea unei păci juste în Ucraina în cursul unei convorbiri telefonice purtate luni, ocazie cu care l-a informat pe Suveranul Pontif despre propunerea comună a Kievului și principalilor săi parteneri europeni către Rusia în legătură cu
Taiwanul a întreprins primele sale trageri reale cu lansatoare de rachete Himars furnizate de SUA
Taiwanul a întreprins luni primele sale trageri reale cu lansatoare de rachete Himars achiziționate din SUA cu scopul de a întări capacitățile sale militare, pentru a se putea apăra contra unui eventual atac chinez, informează AFP. Jurnaliști ai agenției de presă franceze au asistat luni la trageri ale armatei taiwaneze cu lansatoa
60 de ani de relații diplomatice Germania-Israel: Steinmeier face apel la ridicarea blocadei asupra ajutoarelor pentru Gaza
Președintele german Frank-Walter Steinmeier și-a exprimat luni speranța că 'incredibila poveste de reconciliere' dintre Israel și Germania poate servi drept 'o licărire de speranță' pentru vremuri mai pașnice, cu ocazia marcării a 60 de ani de relații diplomatice între Germania și Israel, relatează dpa. 'Istoria noast
Este o batistă, nu cocaină: Palatul Elysee dezminte o știre falsă implicându-l pe Macron, difuzată pe conturile propagandei ruse
O campanie masivă de dezinformare pe rețelele de socializare îi are în prim plan pe președintele francez Emmanuel Macron, premierii britanic și polonez, Keir Starmer și respectiv Donald Tusk, precum și pe cancelarul german Friedrich Merz, care sunt acuzați că ar fi consumat droguri în trenul care îi ducea sâmbătă spre Kiev, relatează luni Huffin
Sub presiunea imigrației, premierul Keir Stermer promite că va 'relua controlul asupra frontierelor' britanice
Premierul britanic Keir Starmer a promis luni că va 'relua în sfârșit controlul asupra frontierelor britanice', anunțând un plan pentru reducerea imigrației, într-un moment în care extrema dreaptă câștigă teren în Regatul Unit, informează AFP. 'Toate domeniile sistemului de imigrație, inclusiv (vizele) de m
Albania/Alegeri parlamentare: Rezultatele oficiale proiectează victoria Partidului Socialist aflat la guvernare
Comisia Electorală Centrală (KQZ) din Albania a confirmat luni că Partidul Socialist (PS) al premierului Edi Rama ar câștiga alegerile parlamentare desfășurate duminică, obținând 83 din cele 140 de mandate după numărarea a peste 30% din voturi, informează EFE. Astfel, PS obține nouă locuri în plus față de alegerile din 2021 și va pute
Industriile de apărare din UE și #Ucraina trebuie să se integreze mai mult (comisar european)
Comisarul european pentru apărare, Andrius Kubilius, a pledat luni pentru o mai mare integrare între industriile de apărare europeană și ucraineană, potrivit Reuters. 'Pentru a-l opri pe Putin, trebuie să producem și să inovăm mai mult și trebuie să facem asta împreună în Uniunea Europeană și cu Ucraina', a afirmat Kubilius &i
#Ucraina/China speră într-un acord de pace 'durabil și constrângător'; Germania insistă ca Rusia să adere la armistițiu înaintea negocierilor
China și-a exprimat luni speranța într-un acord de pace 'durabil și constrângător' care să pună capăt războiului în Ucraina, după ce președintele rus Vladimir Putin a propus deschiderea unor negocieri directe între Kiev și Moscova, potrivit AFP. 'Sperăm că părțile vizate vor continua să recurgă la dialog și la negocieri pent
Polonia retrage consimțământul pentru funcționarea consulatului Rusiei din Cracovia ca urmare a unui 'act de sabotaj'
Ministerul de Externe al Poloniei a anunțat luni retragerea consimțământului pentru funcționarea consulatului Rusiei din Cracovia, după ce Varșovia a acuzat cu o zi înainte serviciile secrete ruse că se află în spatele unui incendiu masiv care a distrus aproape complet un centru comercial din Varșovia în luna mai a anului 2024, relatează AFP.