Australia: O ceremonie de comemorare a foștilor combatanți a fost perturbată de un neonazist
O ceremonie de comemorare de Anzac Day, în onoarea foștilor combatanți, a fost întreruptă pentru scurt timp vineri, la Melbourne, de huiduielile unui militant neonazist, informează AFP.
Huiduieli au perturbat celebrarea în zorii zilei, din partea ''cuiva care este un neonazist cunoscut'', a afirmat ministrul australian pentru foștii combatanți Matt Keogh la postul de radio național ABC.
''Atunci când ne adunăm de Anzac Day, noi îi comemorăm pe unii dintre acești soldați care au căzut în timpul unui război dus împotriva acestui gen de ideologii ale urii'', a subliniat el. ''Prin urmare, este complet lipsit de respect și nu este ceva ce este binevenit în comemorările de Anzac Day, niciodată'', a continuat el.
Anzac Day comemorează în fiecare an pe 25 aprilie în Australia și în Noua Zeelandă sângeroasa bătălie de la Dardanele, în timpul Primului Război Mondial, în 1915.
În fața forțelor otomane susținute de germani, peste 10.000 de soldați australieni și neozeelanezi au fost uciși atunci.
Acest episod sângeros din Primul Război Mondial a contribuit la construirea identități Australiei și Noii Zeelande în calitate de națiuni independente.
Ministrul australian al apărării Richard Marles a calificat acest incident drept ''teribil'' și ''deplorabil'', dar a adăugat că el nu merită mai multă atenție.
''Este o zi de aducere a unui omagiu celor care au purtat uniforma națiunii noastre'', a declarat el pentru canalul de televiziune Channel Nine.
Premierul australian Anthony Albanese a calificat mai târziu în timpul zilei această perturbare drept ''un act de o lașitate josnică, într-o zi în care noi onorăm curajul și sacrificiul''.
''Ceea ce s-a întâmplat nu-și are locul în Australia. Perturbarea de Anzac Day este un act de dispreț, iar cei responsabili trebuie să fie confruntați cu toată forța legii'', a declarat el pentru presă la Canberra.
Poliția statului Victoria a cerut unui bărbat, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, să părăsească evenimentul. Însă acesta a fost interogat ''pentru comportament jignitor'', a declarat un purtător de cuvânt într-un comunicat.
Incidentul a avut loc cu câteva zile înainte de alegerile legislative din 3 mai din Australia.
La putere din 2022, Partidul Laburist (centru-stânga) al premierului Anthony Albanese se află umăr la umăr în sondaje cu conservatorii conduși de Peter Dutton, care dorește să reducă imigrația și să revină asupra interzicerii energiei nucleare. AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor: Florin Ștefan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UE sancționează aproape 1.600 de indivizi și entități legate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei
Uniunea Europeană a decis noi sancțiuni care vizează dintr-o singură dată aproape 1.600 de entități și indivizi având legătură cu războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei, au declarat miercuri surse diplomatice de la Bruxelles, citate de AFP. Acest pachet de sancțiuni, care prevede înghețarea activelor în UE și o interd
Norvegia: Guvernul vrea creșterea bugetului serviciului de informații externe pentru a monitoriza Rusia
Guvernul norvegian a propus miercuri creșterea resurselor serviciului de informații externe al țării pentru a spori supravegherea Rusiei vecine, relatează AFP. În proiectul de lege privind bugetul pentru 2027, prezentat în aceeași zi, guvernul laburist a propus o creștere de aproximativ 400 de milioane de coroane (peste 37 de milio
SUA, Uniunea Europeană și China abordează diferit reglementarea inteligenței artificiale (sinteză AFP)
SUA, Uniunea Europeană și China abordează diferit reglementarea inteligenței artificiale (AI), observă miercuri AFP; agenția prezintă succint modul în care se raportează la AI autoritățile de la Washington, Bruxelles și Beijing. Sub președinția lui Donald Trump, politica americană privind AI se bazează în primul rând pe ordin
Rubio susține că Iranul a 'pierdut controlul integral' asupra Strâmtorii Ormuz
Secretarul de Stat american Marco Rubio a declarat miercuri, în timpul unei vizite oficiale la Atena, că 'Iranul a pierdut controlul integral' asupra Strâmtorii Ormuz, unde navele continuă să fie atacate în mod regulat, relatează AFP. Republica Islamică a revendicat controlul asupra acestei căi navigabile strategice,
Majoritatea germanilor consideră că Friedrich Merz a eșuat în postul de cancelar
O majoritate a germanilor consideră că mandatul cancelarului Friedrich Merz a fost un eșec, relatează miercuri dpa. Un sondaj realizat de Institutul Ipsos pentru revista Spiegel a relevat miercuri că 48% dintre respondenți au fost pe deplin de acord cu afirmația potrivit căreia guvernul condus de Merz 'a eșuat', în timp ce alți 1
Rubio afirmă că SUA și Grecia vor combate împreună amenințările la adresa securității
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat miercuri că Grecia, un 'aliat NATO puternic și exemplar', și Statele Unite inițiază un nou mecanism de schimb de informații antiteroriste între agențiile lor de aplicare a legii, relatează Reuters. În timpul unei vizite oficiale în Grecia, Rubio a afirmat că această ț
Azerbaidjanul neagă informațiile despre legături cu fostul șef al serviciilor secrete germane acuzat de spionaj
Azerbaidjanul a negat categoric miercuri informațiile apărute în mai multe media internaționale care au menționat legături între serviciile sale de informații și arestarea fostului șef al Serviciului Federal de Informații (BND) german, August Hanning, acuzat de spionaj pentru o agenție străină, informează EFE. 'Difuzarea acestu
Ucraina: Cel puțin 11 morți în atacuri ale Rusiei care au vizat în special sistemul energetic ucrainean
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că numărul persoanelor care și-au pierdut viața în întreaga Ucraină în urma atacului Rusiei cu rachete și drone de miercuri dimineață a ajuns la 11, atac care, potrivit liderului de la Kiev, a fost îndreptat în special împotriva sistemului energetic al țării, informează EFE.
Restricții de circulație pentru militarii americani din Okinawa după un omor comis de un infanterist marin
Militarii american staționați în insula japoneză Okinawa vor fi consemnați în unități între miezul nopții și ora 5 a.m., timp de o lună, și nu li se va permite să consume alcool în decursul unei perioade de instruire privind disciplina, după ce un infanterist marin a fost arestat sub acuzația că a ucis o localnică, transmite miercuri agenția R
Bulgaria încetează căutarea marinarilor dispăruți după un atac în Marea Neagră
Navele și echipajele bulgare de salvare au încetat marți seara târziu operațiunile de căutare a marinarilor dispăruți după ce un vas comercial a fost scufundat marți în Marea Neagră de un atac cu drone, a anunțat miercuri un oficial citat de AFP. 'Nu e nici urmă de marinari', a declarat presei Rumen Nikolov, șeful cen
Franța/Protestele liceenilor: Avocați denunță cazuri de violență fizică și verbală și 'tentative de umilire' a adolescenților din partea polițiștilor
Mai mulți avocați care reprezintă adolescenți reținuți de poliție în timpul protestelor elevilor de liceu din Franța au semnalat cazuri de violență fizică, abuzuri verbale și 'tentative de umilire' din partea polițiștilor, acțiuni care i-au lăsat pe minori 'terorizați', notează miercuri AFP. Premierul francez Sebastien Lecornu urma să se exprime
Israelul aduce un omagiu victimelor atacului din 7 octombrie
Israelul omagiază miercuri victimele atacului comis de mișcarea islamistă palestiniană Hamas în urmă cu trei ani, pe 7 octombrie 2023, cea mai sângeroasă zi din istoria sa, relatează AFP. Comemorările au loc într-o atmosferă de alertă sporită, cu trei săptămâni înainte de alegerile legislative, primele de la 7 octombrie.
#Ucraina: Doi morți la Kiev într-un atac rusesc cu rachete
Două persoane și-au pierdut viața într-un atac cu rachete miercuri dimineața la Kiev, pe măsură ce Moscova își intensifică atacurile asupra capitalei ucrainene, transmite AFP. Într-o declarație marți seara, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat asupra riscului unor 'atacuri masive' rusești asupra capit
China și Coreea de Nord critică recenta livrare de avioane Taiwanului de către SUA
Guvernul chinez și-a exprimat marți 'respingerea fermă' față de vânzarea de arme a Statelor Unite către Taiwan, la doar patru zile după sosirea pe insulă a primelor două din cele 66 de avioane F-16V pe care Taipei le-a cumpărat de la SUA în 2019, informează miercuri EFE. 'Poziția Chinei este clară. Continuăm să ne opune
Trump nu intenționează să ramburseze banii publici cheltuiți pe reclame politice (Casa Albă)
Președintele american Donald Trump nu intenționează să ramburseze banii publici cheltuiți pentru finanțarea unor reclame despre care opozanții susțin că încalcă legislația privind finanțarea politică, a declarat marți Casa Albă, relatează AFP. Un mesaj publicat luni pe rețeaua Truth Social, în care președintele american se angajeaz












