AFP cere Turciei să îl ''elibereze rapid'' pe jurnalistul său Yasin Akgul (CEO)
Președintele Agenției France-Presse (AFP), Fabrice Fries, a cerut marți președinției turce ''eliberarea rapidă'' a fotografului AFP Yasin Akgul, care a fost reținut după ce a reflectat cu imagini, ca jurnalist, demonstrațiile împotriva arestării primarului opoziției din Istanbul, transmite France Presse.
''Încarcerarea sa este inacceptabilă, motiv pentru care vă solicit să interveniți cât mai rapid pentru a asigura eliberarea rapidă a jurnalistului nostru'', subliniază Fabrice Fries într-o scrisoare adresată secretarului general al președinției turce, Hakki Susmaz.
''Yasin Akgul nu manifesta, ci acoperea în calitate de jurnalist unul dintre numeroasele mitinguri organizate în țară începând de miercuri, 19 martie'', a subliniat directorul general al AFP.
''Meseria unui fotograf este să fie prezent acolo unde au loc evenimentele, inclusiv între demonstranți și forțele de ordine. Yasin Akgul este unul dintre cele mai bune exemple în acest sens, iar valoarea sa profesională este recunoscută în întreaga lume'', adaugă directorul agenției franceze de presă.
Protestele au continuat marți în Turcia, unde peste 1.400 de persoane au fost arestate de la începutul, în urmă cu șase zile, al unei ample revolte declanșate de arestarea primarului din Istanbul, Ekrem Imamoglu, principalul rival al președintelui Recep Tayyip Erdogan.
Autoritățile se confruntă cu un val de proteste fără precedent de la mișcarea Gezi, care a început în Piața Taksim din Istanbul în 2013, contra unui proiect de construcții.
Marți, un tribunal din Istanbul a dispus arestarea provizorie a șapte jurnaliști turci, inclusiv a fotografului Agenției France-Presse, sub acuzația de participare la întruniri ilegale.
''Yasin Akgul urmărește toate aspectele politicii turcești pentru AFP de 10 ani. Inclusiv mitingurile electorale ale președintelui Recep Tayyip Erdogan'', se arată în scrisoarea lui Fabrice Fries.
Fotograful însuși a susținut, în custodia poliției, că doar a acoperit jurnalistic demonstrația.
ONG-ul Reporteri fără Frontiere (RSF) a condamnat o ''decizie scandaloasă (care) reflectă o situație gravă în curs în Turcia''. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: AFP News Agency / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI. 'Luarea la țintă a Curții
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE este pregătită să ia toate măsur
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pentru Pace, în specia
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf
Comitetul Nobel 'nu este un tribunal', afirmă președintele său, întrebat în legătură cu existența unui genocid în Gaza
Jurgen Watne Frydnes, președintele Comitetului Nobel norvegian, care i-a decernat vineri Premiul Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, a
Polonia: O comisie parlamentară cere trimiterea guvernatorului Băncii Centrale în fața instanței
O comisie parlamentară poloneză, condusă de un membru al partidului premierului liberal Donald Tusk, a cerut vineri ca guvernatorul Băncii Centrale, Adam Glapinski, un apropiat al liderului partidului naționalist care a pierdut puterea în 2023, să fie deferit justiției pentru a răspunde unor acuzații de încălcare a Constituției în exercitarea atribuțiilor,
ONU, CPI și UE salută decernarea Premiului Nobel pentru Pace juristei sud-africane Navi Pillay
Organizația Națiunilor Unite (ONU), Curtea Penală Internațională (CPI) și Uniunea Europeană (UE) au salutat vineri decernarea de către Comitetul Nobel norvegian a Premiului Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay
Ambasadorul SUA condamnă acțiunile agresive ale Rusiei împotriva Republicii Moldova
Ambasadorul SUA la Chișinău, Joseph Mark Burkhalter, a condamnat vineri acțiunile agresive ale Rusiei împotriva Republicii Moldova, inclusiv încălcarea spațiului aerian de către drone, atacurile cibernetice și tentativele de ingerință în alegeri. Într-un discurs rostit la Forumul de Securitate de la Chișinău, diplomatul american a avertizat că aceste
Nobel/'Dacă aplaudați puțin mai tare, s-ar putea să împart premiul cu Trump', glumește Navi Pillay
'Dacă aplaudați puțin mai tare, s-ar putea să împart premiul cu (președintele american Donald) Trump', a glumit vineri jurista sud-africană Navanethem 'Navi' Pillay, după ce a aflat, în aplauze furtunoase, că a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, informează AFP. 'Dar, ca avocat și judecător, tot vreau să v
Aproape întreaga populație din Fâșia Gaza nu are un adăpost adecvat înainte de sosirea iernii (ONU)
Aproape întreaga populație din Fâșia Gaza, adică două milioane de persoane, este lipsită de adăposturi adecvate înainte de venirea iernii, a avertizat vineri ONU, cerând acces pentru livrarea de ajutoare în enclavă, relatează AFP. Aproximativ 1,8 milioane din cei două milioane de palestinieni din Fâșia Gaza
Consiliul UE a prelungit până la 9 octombrie 2027 măsurile restrictive ca răspuns la activitățile hibride ale Rusiei
Consiliul Uniunii Europene a decis joi să prelungească cu un an, până la 9 octombrie 2027, măsurile restrictive individuale împotriva celor responsabili pentru acțiunile destabilizatoare ale Rusiei în străinătate, având în vedere activitățile hibride intensificate și susținute ale Rusiei, inclusiv acțiunile străine de manipulare a inform









