#Ucraina: Planurile de apărare a unei posibile încetări a focului 'prind contur', afirmă premierul britanic

Premierul britanic Keir Starmer a dat asigurări joi că planurile de apărare a unei posibile încetări a focului între Ucraina și Rusia 'prind contur', la încheierea unei reuniuni la Londra între șefii de stat major din 'peste 25 de țări', potrivit Downing Street, relatează AFP.
El a indicat că aceste discuții sunt menite să concretizeze 'intenția politică' de a oferi Ucrainei garanții de securitate. 'Fie că este ceea ce s-ar putea întâmpla pe mare sau în aer sau în apărarea frontierelor, iar aceste planuri prind contur', a adăugat el, fără a da detalii.
'Sperăm că va exista un acord' (cu privire la o încetare a focului) 'dar ceea ce știu este că dacă există un acord acum trebuie să-l planificăm. (...)', a declarat Keir Starmer, după ce s-a adresat oficialilor militari.
La începutul zilei, el a indicat că orice acord de încetare a focului va trebui 'apărat' împotriva Rusiei. 'Au existat acorduri în trecut care nu aveau garanții de securitate și (Vladimir) Putin nu a ținut cont' de aceasta, a subliniat el.
Keir Starmer lucrează cu președintele francez Emmanuel Macron pentru a forma o 'coaliție de țări voluntare' pregătite să acorde garanții de securitate Ucrainei, în contextul în care președintele american Donald Trump a deschis discuții directe cu Rusia cu scopul de a pune capăt războiului.AGERPRES/(AS - redactor: Violeta Gheorghe, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
MB: Noi sancțiuni împotriva 'flotei fantomă' a Rusiei
Guvernul britanic a anunțat vineri noi sancțiuni împotriva 'flotei fantomă' folosită de Rusia pentru a exporta petrol și gaze, înaintea unei reuniuni a țărilor nord-europene pe probleme de apărare la Oslo, relatează AFP. Aceste noi sancțiuni vizează 'până la 100 de petroliere', care au transportat petrol &icir
Israelul dorește 'să ajute' Ecuadorul în lupta sa împotriva traficanților de droguri, afirmă Noboa
Președinte reales recent al Ecuadorului, Daniel Noboa, a afirmat joi într-un interviu acordat AFP că Israelul dorește să 'ajute' Quito în domeniul informațiilor pentru lupta sa împotriva cartelurilor de droguri care devalizează țara sud-americană. Considerată cândva un paradis de pace într-o regiune tulbur
Conflictul dintre India și Pakistan 'nu este în esență problema' Statelor Unite, afirmă JD Vance
Vicepreședintele american JD Vance a afirmat joi că conflictul dintre India și Pakistan, 'în esență, nu este problema' Statelor Unite, pledând în același timp pentru 'dezescaladare', scrie AFP. 'Ceea ce putem face este să-i încurajăm la dezescaladare, dar nu ne vom implica într-un război care,
Provocările care îl așteaptă pe noul Papă Leon al XIV-lea
După cum spun cardinalii, joi a fost ales succesorul lui Petru, nu al lui Francisc, dar noul Papă, americanul Robert Francis Prevost, care s-a decis pentru numele pontifical de Leon al XIV-lea, va trebui să abordeze mai multe probleme pe care suveranul pontiful argentinian le-a lăsat în suspensie, comentează EFE, care trece în revistă provocările cu care
Trump susține eforturile europene pentru o 'pace durabilă' în #Ucraina (Berlin)
Președintele american, Donald Trump, l-a asigurat pe noul cancelar german, Friedrich Merz, într-o discuție telefonică joi, că susține eforturile europene 'în vederea unei păci durabile' în Ucraina, a afirmat un purtător de cuvânt al guvernului german, citat de AFP. Donald 'Trump a declarat că va sprijini fer
Merz l-a asigurat pe Zelenski de sprijinul continuu al Germaniei
Noul cancelar german, Friedrich Merz (conservator), a discutat joi la telefon cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și l-a asigurat de sprijinul continuu al Germaniei în războiul cu Rusia, notează AFP. 'Cancelarul federal a reafirmat solidaritatea Germaniei cu Ucraina care poate conta pe sprijinul noului guvern german',
UPDATE Trump cere un armistiţiu de 30 de zile în #Ucraina
Președintele american, Donald Trump, a lansat joi un apel pe rețeaua sa Truth Social la 'o încetare necondiționată a focului de 30 zile' în Ucraina, transmite AFP. Atât Rusia, cât și Ucraina 'vor fi trase la răspundere', iar 'dacă încetarea focului nu este respectată, Statele Unite și parteneri
Leon al XIV-lea, unul dintre cele mai adoptate nume pontificale din istoria Bisericii Catolice
Cardinalul american Robert Francis Prevost, ales joi papă pentru a-i urma defunctului suveran pontif Francisc, a ales pentru pontificatul său numele de Leon al XIV-lea, unul dintre cele mai adoptate în istoria Bisericii Catolice, informează EFE. Numele cele mai folosite de papi de la Sf. Petru încoace au fost, în această ordi
India: Explozii la aeroportul din Jammu și Kashmir
Pakistanul a lansat joi seara o nouă serie de lovituri cu rachete și drone în partea indiană a regiunii Kashmir, a doua zi de la declanșarea conflictului militar violent între cele două țări, relatează AFP. 'Obiective militare (din orașe) Jammu, Pathankot și Udhampur, în apropierea graniței, în regiunea (indiană) Ja
Vatican: Peste 150.000 de oameni s-au reunit în Piața Sfântul Petru în mai puțin de o oră
Începând din momentul în care fumul alb a ieșit pe coșul Capelei Sixtine, în mai puțin de o oră, peste 150.000 de persoane s-au reunit în zona Pieței Sfântul Petru, a anunțat Vaticanul, după alegerea ca papă a cardinalul
Primul discurs al Papei Leon al XIV-lea: Un apel la pace și o Biserică deschisă tuturor (sinteză)
Noul Papă, cardinalul Robert Francis Prevost, cetățean american și peruan care și-a ales numele pontifical de Leon al XIV-lea, a ținut joi un discurs lung de la balconul Bazilicii Sf. Petru după ce a fost prezentat lumii, în care a cerut pace și
Lideri din întreaga lume l-au felicitat pe noul Suveran Pontif
Lideri din întreaga lume l-au felicitat joi pe noul Suveran Pontif al Bisericii Catolice, Papa Leon al XIV-lea. Președintele polonez, Andrzej Duda, l-a felicitat 'din toată inima' pe cardinalul american Robert F
Noul Papă, Leon al XIV-lea, are și cetățenie peruană
Cardinalul american Robert Francis Prevost, ales joi drept noul Papă al Bisericii Catolice, cu numele pontifical de Leon al XIV-lea, are și cetățenie peruană, pe care a obținut-o în 2015 după ce și-a petrecut o mare parte din viața religioasă &ic
ONU îi felicită pe catolici și declară că 'așteaptă cu nerăbdare să lucreze cu noul Papă'
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a felicitat joi pe catolicii din întreaga lume pentru alegerea unui nou papă, imediat după ce pe coșul Capelei Sixtine a ieșit 'fumul alb' care indică faptul că conclavul de la Vatican a ales un
BTA: Bulgaria pregătește o nouă strategie de supraveghere aeriană pentru securitate la frontieră
Ministerul bulgar de Interne dezvoltă un nou concept de îmbunătățire și organizare a supravegherii aeriene de-a lungul granițelor țării, potrivit ministrului de Interne Daniel Mitov. Afirmațiile sale au survenit joi ca răspuns la o întrebare a deputatului Ivaylo Mirchev cu privire la utilizarea dronelor de către minister, publicată pe site-ul oficial al Adunării