logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO Ginerele lui Viktor Orban și imperiul său de milioane de dolari: documentarul care zguduie Ungaria

Imagine din galeria Agerpres

Premierului ultranaționalist ungar Viktor Orban îi place să se prezinte ca un lider al poporului și un apărător al națiunii împotriva elitelor globale, însă documentarul 'Dinastia' demontează această imagine și expune modul în care cel mai apropiat cerc al său a strâns o avere enormă într-un mod opac, transmite miercuri EFE.

Impactul documentarului a fost enorm: cu peste 3,4 milioane de vizualizări într-o lună pe platforma video YouTube, 'Dinastia' a devenit cel mai vizionat documentar politic din Ungaria, o țară de aproape 10 milioane de locuitori.


Documentarul arată cum s-a îmbogățit Istvan Tiborcz, în vârstă de 38 de ani, căsătorit cu fiica cea mare a lui Orban, Rahel, în vârstă de 35 de ani. Materialul despre ginere se bazează pe informații publice și înregistrări cu camera ascunsă.

'Am vrut să prezentăm cât de impresionantă este această poveste. Că, în centrul Europei, ginerele premierului a devenit în scurt timp unul dintre cei mai bogați oameni din țară', explică pentru EFE Kamilla Marton, jurnalistă la portalul Direkt36 care a realizat filmul.

În ultimii trei ani, Ungaria este considerată cea mai coruptă țară din Uniunea Europeană (UE), conform Transparency International.

Cariera 'întâiului ginere al țării'

Numele lui Tiborcz a devenit cunoscut în Ungaria când Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a raportat nereguli grave în proiectul său de instalare a iluminatului în orașul Hodmezovasarhely în 2014.

Succesul carierei sale în afaceri se datorează licitațiilor publice de când Orban a revenit la putere în 2010, multe dintre ele redactate de așa manieră încât să fie câștigate de Tiborcz sau despre care Tiborcz știa detalii dinainte, spune Marton.

Ginerele lui Orban și-a construit un imperiu în sectoare precum cel imobiliar, hoteluri, restaurante și cosmetice, acumulând o avere impresionantă cu soția sa, Rahel.

Documentarul dezvăluie rețeaua de legături dintre oligarhii apropiați premierului ungar, precum și stilul de viață luxos pe care l-au creat.

Unul dintre cele mai grăitoare capitole a fost înregistrat cu camera ascunsă în clubul exclusivist al lui Tiborcz, Botaniq, unde doar persoanele selectate în urma unui interviu pot deveni membre.

Redactorii de la Direkt36 au contactat un tânăr jurnalist, Bence Szechenyi, un descendent al uneia dintre familiile aristocratice din Ungaria, care s-a prezentat în club cu intenția declarată de a deveni membru.

'Eram sigură că nu vor respinge o persoană ca el. Strămoșii săi au fondat primul club civic din Ungaria (Cazinoul Național, 1827) și numele său de familie este unul străvechi, aristocratic. Exact ceea ce vor să devină Tiborcz și oamenii lui', spune Marton.

'Dinastia' rezumă în mai puțin de o oră, într-un mod simplu, evenimentele din ultimele decenii, explică jurnalista, care adaugă că, deși s-au concentrat pe un singur personaj, oligarhii apropiați de Orban, 'care sunt mulți', au făcut averi într-un mod similar.

'Mulți dintre acești oligarhi, precum Tiborcz, în condiții normale de piață nu ar fi putut ajunge acolo unde sunt acum', subliniază jurnalista.

Cel mai bogat om din Ungaria, Lorinc Meszaros, este un prieten din copilărie al lui Orban care, în timp record, a ajuns dintr-un un modest instalator de gaze la a strânge o avere enormă.

Documentarul arată că sistemul lui Orban, bazat pe corupție, a făcut imposibil ca Ungaria să devină o țară modernă și dezvoltată.

Reacții guvernamentale

'Nu mă ocup de chestiuni de afaceri', a repetat Orban când a fost întrebat despre averea familiei și a prietenilor săi.

Deși Orban dă mereu asigurări că nu este implicat în afaceri, jurnaliștii au vrut să demonstreze contrariul, deoarece 'mulți dintre investitori îi sunt apropiați, îl cunosc și îmbogățirea familiei sale arată clar cum stă situația', explică Marton.

Pentru Direkt36, cel mai absurd lucru a fost să audă că, potrivit guvernului de la Budapesta, documentarul a fost finanțat de Ucraina pentru discreditarea premierului și a familiei sale și că este un atac la adresa suveranității naționale ungare.

Guvernul lui Orban, apropiat de Moscova, are relații tensionate cu Ucraina, țară invadată de Rusia în 2022, amintește EFE.

'Filmul Direkt36, care îl atacă pe Viktor Orban, este primul element al unei campanii de calomnie din partea statului ucrainean', a declarat Tamas Menczer, director de comunicare la Fidesz, partidul de guvernământ.

Guvernul Orban își exprimă convingerea că atât Bruxellesul, cât și forțele liberale vor să intervină în politicile interne ale țării. Astfel că, în 2023, executivul ungar a creat Biroul pentru Apărarea Suveranității Naționale, entitate care investighează presupusele imixtiuni.

Biroul a atacat organizația neguvernamentală Transparency International sau portaluri precum Direkt36, argumentând că primesc bani din străinătate și apără interese străine.

Acuzația că documentarul a fost finanțat din străinătate, și mai ales din Ucraina, 'este o minciună incredibilă', răspunde Marton, subliniind că în Ungaria nu mai contează care este adevărul, ci doar ce stabilește guvernul ca fiind adevărat. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 1421

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 07-11-2026 21:50

Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția

Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ

Politic Ex 07-11-2026 21:31

Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)

Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters

Politic Ex 07-11-2026 21:05

UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați

Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '

Politic Ex 07-11-2026 19:44

VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani

Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei

Politic Ex 07-11-2026 19:02

Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)

Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a

Politic Ex 07-11-2026 16:06

Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian

Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza

Politic Ex 07-11-2026 14:49

Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa

Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind

Politic Ex 07-11-2026 14:07

Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate

Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re

Politic Ex 07-11-2026 12:09

Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid

Politic Ex 07-11-2026 10:54

Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev

Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain

Politic Ex 07-11-2026 09:20

Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta

Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c

Politic Ex 07-11-2026 08:55

Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică

Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt

Politic Ex 06-11-2026 22:02

VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave

Politic Ex 06-11-2026 21:47

Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump

Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &

Politic Ex 06-11-2026 21:33

Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va