Viktor Orban susține că finanțarea efortului de război al Ucrainei 'ar ruina Europa'
Uniunea Europeană nu-și poate permite să finanțeze eforturile militare ale Ucrainei, întrucât ajutorul financiar al SUA nu mai este garantat, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, după ce liderii a 26 de țări membre ale UE, fără Ungaria, au semnat o declarație prin care își exprimă sprijinul pentru Kiev, relatează Reuters.
Orban, un aliat al președintelui american Donald Trump, care cultivă, de asemenea, legături cu Moscova, a declarat la postul de radio național că guvernul său va lansa în următoarele săptămâni o 'consultare publică' internă pentru a-i întreba pe unguri dacă doresc ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană.
Această campanie politică, ce va fi finanțată de stat, ar urma să aibă loc în timp ce Orban, aflat la putere din 2010, se pregătește pentru alegeri în 2026, în condițiile în care economia ungară abia iese dintr-o criză a inflației, iar un nou partid de opoziție este în plină ascensiune, reprezentând cea mai puternică provocare la adresa puterii sale.
Liderii europeni au susținut joi planurile de a cheltui mai mult pentru apărare și de a continua sprijinul pentru Ucraina pe fondul unei scene internaționale bulversate de răsturnarea politicii americane de către Donald Trump.
Summitul Uniunii Europene pentru apărare de la Bruxelles a avut loc pe fondul temerilor că Rusia, încurajată de războiul său în Ucraina, ar putea merge mai departe cu planurile sale de agresiune și ar putea ataca mai apoi o țară din UE, în timp ce Europa nu se mai poate bizui pe ajutorul SUA.
Dar Orban, care a refuzat să trimită arme Ucrainei de la începutul războiului și a păstrat relații strânse cu Moscova, a declarat că, în loc să prelungească războiul, Europa ar trebui să sprijine negocierile de pace ale lui Trump.
El a spus că modul în care UE dorește să sprijine Ucraina în prezent, stimulând în același timp propriile cheltuieli de apărare, ar 'ruina Europa'.
'Dacă acum SUA renunță (la finanțarea războiului), de ce ar mai avea celelalte 26 de state membre ale UE o șansă să ducă acest război până la capăt?', a întrebat retoric Orban la postul național de radio. 'Astăzi se pare că m-am opus prin veto. Dar în câteva săptămâni, ei (liderii europeni) vor reveni și se va dovedi că nu există bani pentru aceste obiective', a adăugat el.
Donald Trump a declarat că Europa trebuie să-și asume mai multă responsabilitate pentru propria securitate. Joi,liderul de la Casa Albă a pus practic sub semnul întrebării Articolul 5 din Tratatul NATO privind apărarea colectivă, afirmând că SUA nu-i vor mai apăra pe acei aliați care nu alocă suficiente fonduri pentru propria apărare.
Decizia președintelui american de a trece de la sprijinul ferm al SUA pentru Ucraina la o atitudine mai conciliantă față de Moscova i-a alarmat profund pe europeni, care consideră Rusia drept cea mai mare amenințare pentru securitatea lor, notează Reuters. AGERPRES/(AS-redactor: Lilia Traci, editor: Ionuț Mareș, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump spune că Statele Unite sunt pregătite să ajute Venezuela după cele două seisme puternice
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a promis asistență rapidă acordată Venezuelei după cele două seisme puternice care au lovit miercuri această țară din America de Sud, informează DPA.
Iranul acuză NATO de 'complicitate' în războiul dus împotriva lui de SUA și Israel
Purtătorul de cuvânt al diplomației iraniene, Esmail Baghaei, a acuzat joi NATO de 'complicitate' în 'războiul de agresiune ilegală' lansat împotriva Iranului de Statele Unite și Israel, transmite AFP. Baghaei a reacționat la declarațiile pentru Fox News ale secretarului general al NATO, Mark Rutte, potrivit cărora '500 de
SUA250/ Amplasamentul Casei Albe, ales de George Washington în 1791
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, noua federație americană avea nevoie atât de o capitală federală permanentă, cât și de o reședință oficială pentru președinte, care să reflecte importanța funcției și prestigiul noii națiuni. George Washington, primul președinte al Statelor Unite, a avut un rol esențial în alegerea amplasamentului viitoarei capital
VIDEO SUA250: Trump lansează festivitățile pentru cei 250 de ani ai Statelor Unite
Președintele american Donald Trump a lansat miercuri festivitățile pentru împlinirea a 250 de ani de la proclamarea independenței Statelor Unite printr-un discurs mai degrabă politic decât istoric sau filosofic, fără a uita să menționeze pe larg proiectele sale, notează AFP. Intervenția președintelui american, deși mai scurtă și ma
Bolivia: Președintele Paz anunță că vrea să preia din nou controlul asupra bastionului lui Evo Morales
Președintele bolivian Rodrigo Paz a asigurat miercuri că intenționează să preia din nou controlul asupra teritoriilor aflate sub influența organizațiilor sociale, cum ar fi regiunea Chapare, bastionul politic al fostului președinte socialist Evo Morales, notează AFP. Guvernul îl acuză pe fostul șef de stat că a încurajat protestele
Casa Albă cere 88 de miliarde de dolari, 'în mare parte' pentru războiul din Iran
Casa Albă a cerut miercuri Congresului american o suplimentare bugetară de aproape 88 de miliarde de dolari, dintre care 'majoritatea' urmează să răspundă unor 'nevoi urgente' legate de războiul din Iran, relatează AFP. Peste 67 de miliarde de dolari ar fi astfel consacrate Pentagonului, în special pentru 'costurile o
Trump consideră că Zelenski 'se descurcă destul de bine' în războiul împotriva Rusiei
Președintele american Donald Trump a apreciat miercuri că omologul său ucrainean,Volodimir Zelenski, 'se descurcă destul de bine' în războiul împotriva Rusiei, notează AFP. 'Rezistă', a mai spus președintele american despre omologul Zelenski în timpul unui schimb de idei cu presa la Casa Albă. Săptămâna tr
VIDEO UPDATE Trump repetă în fața lui Rutte că țările NATO 'au lăsat baltă' Statele Unite
Președintele american Donald Trump a repetat marți că țările NATO au 'lăsat baltă' Statele Unite în timpul războiului împotriva Iranului, în prezența șefului alianței, Mark Rutte, pe care l-a primit la Casa Albă, notează AFP. 'Dacă ar fi fost altcineva în această poziție (de secretar general al NATO, n.red.)
VIDEO Reuniți la Berlin, liderii europeni laudă activitatea lui Starmer
Liderii principalelor țări europene, reuniți miercuri la Berlin pentru a pregăti următorul summit NATO, au salutat activitatea premierului britanic Keir Starmer, prezent la două zile după ce și-a anunțat demisia și vizibil emoționat, transmite AFP. Împins spre ieșire de propriul său grup laburist, prim-ministrul a avut maxilarul în
Curtea Constituțională cehă anulează decizia premierului Babis ce împiedica participarea președintelui Pavel la summitul NATO
Curtea Constituțională a Republicii Cehe a decis miercuri că guvernul condus de premierul Andrej Babis trebuie să-i permită președintelui Petr Pavel să participe la summitul NATO care va avea loc luna viitoare în Turcia, hotărâre ce răspunde unei contestații formulate de șeful statului față de o decizie a guvernului care-l împiedica să participe la
SUA: Trump condiționează promulgarea legii care facilitează construcția de locuințe de adoptarea unei legi electorale
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că va promulga o lege adoptată cu o zi înainte de Congres și care facilitează construcția unor noi locuințe numai după ce Senatul va adopta de asemenea un proiect de lege care impune identificarea alegătorilor la vot, relatează AFP. 'Conferința de presă de astăzi și semnarea legii
#Ucraina: Stațiile de releu din Belarus folosite pentru ghidarea dronelor rusești au fost dezactivate, anunță Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că stațiile de releu din Belarus folosite pentru ghidarea dronelor rusești în atacurile asupra Ucrainei au fost dezactivate de către autoritățile de la Minsk, la câteva zile după ce el i-a cerut omologului său belarus Aleksandr Lukașenko să le scoată din funcțiune, relatează agențiile Reuters ș
SUA dau undă verde vânzării de motoare de avioane de vânătoare pentru Turcia (exclusivitate Reuters)
Patru surse ale agenției Reuters au declarat miercuri că guvernul Statelor Unite intenționează să ducă la bun sfârșit o tranzacție în valoare de sute de milioane de dolari cu Turcia: vânzarea unor motoare de avioane de vânătoare, contestată în Congresul de la Washington. Motoarele produse de compania americană Gen
Olandeza Kajsa Ollongren, fost ministru al apărării în guvernul Rutte, numită numărul doi al diplomației UE
Olandeza Kajsa Ollongren, fost ministru al apărării în țara sa, a fost numită miercuri în funcția de secretar general al Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), într-un moment în care Bruxellesul dezbate mijloace de a-și spori influența la nivel global, transmite AFP. Kaysa Ollongren a fost aleasă pentru a ocupa
Șapte ani de închisoare pentru un politician rus care susține un armistițiu cu #Ucraina
Politicianul rus Maxim Kruglov, vicelider al partidului liberal Iabloko din Rusia, a fost condamnat miercuri - cu mai puțin de trei luni înainte de alegerile parlamentare - la șapte ani de închisoare pe motiv că răspândește informații false despre armata rusă, transmite Reuters. Kruglov, fost deputat în legislativul Mos













