Președintele palestinian Mahmoud Abbas anunță înființarea unui post de vicepreședinte al Autorității Palestiniene
Președintele palestinian Mahmoud Abbas a anunțat în cadrul summitului arab de la Cairo înființarea unui post de vicepreședinte, precum și o amnistie ce vizează membri disidenți ai partidului său Fatah, în vederea reintegrării lor, informează AFP.
Printre acești disidenți se numără, chiar dacă Abbas nu-i menționează numele, Mohammad Dahlan, fostul lider din Fâșia Gaza înainte ca Hamas să preia acolo puterea în 2007.
Aflat în prezent în exil în Emiratele Arabe Unite, acesta ar putea astfel aspira la postul de vicepreședinte, a cărui înființare o cer de multă vreme donatorii internaționali ai Autorității Palestiniene.
În vârstă de 89 de ani, Abbas este în funcție după alegerea sa în 2005, în urma decesului lui Yasser Arafat, liderul istoric al palestinienilor.
Cel care s-a menținut în funcția de președinte fără a fi reales la încheierea mandatului său patru ani mai târziu a promis în fața liderilor țărilor din Liga Arabă, reuniți într-un summit extraordinar la Cairo, o restructurare a conducerii Autorității Palestiniene și aducerea de oameni noi.
Originar din Khan Yiunes, în sudul Fâșiei Gaza, Dahlan este considerat de unele țări din regiune un actor-cheie în perioada post-război în teritoriul palestinian.
El este astăzi consilierul lui Mohammed bin Zayed al-Hanyan, președintele Emiratelor Arabe Unite, una dintre rarele țări arabe care și-a normalizat relațiile cu Israelul.
Fost șef al securității interne din Fâșia Gaza, considerat o perioadă ca fiind un protejat al SUA, Dalhan, susținător al cooperării în domeniul securității cu Israelul în perioada când aceasta funcționa în cadrul Acordurilor de pace de la Oslo (1993), a căzut în dizgrație după deruta forțelor sale în fața combatanților Hamas, în 2007.
De atunci el a fost exclus din Fatah și condamnat în contumacie, în 2016, la trei ani de închisoare pentru corupție, de un tribunal al Autorității Palestiniene. AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice, relatează marți dpa. Peste 200 de astfel de incidente au fost înregistrate numai anul trecut, a declarat oficialul la Bruxelles, adăugând că această cifră nu include atacurile cibern
Circulația trenurilor, perturbată în centrul și nordul Olandei în urma unui act de sabotaj
Circulația trenurilor în centrul și nordul Olandei a fost perturbată marți dimineață în urma unui act de sabotaj care a vizat infrastructura feroviară, a anunțat compania ProRail, relatează dpa și Reuters. Indivizi necunoscuți au amplasat țevi pe șine pe mai multe secțiuni ale căii ferate, a anunțat ProRail, compania care administr
Gaza: ONU cere accesul anchetatorilor internaționali pentru 'culegerea de probe' de la victimele de sub dărâmături
Înaltul Comisar ONU pentru drepturile omului, Volker Türk, a cerut marți accesul anchetatorilor internaționali în Fâșia Gaza 'pentru a ajuta la culegerea de probe', suspectând posibile crime de război ale Israelului, transmite AFP. 'Exhumăm în prezent, din situri pulverizate de atacurile israelien
Rachete de semnalizare trase de o fregată rusească spre un elicopter danez: Premierul Danemarcei acuză Rusia de 'acțiune iresponsabilă'
Șefa guvernului danez, Mette Frederiksen, a denunțat marți o 'acțiune iresponsabilă din partea Rusiei', după ce în ziua precedentă o fregată rusească a tras două rachete de semnalizare în direcția unui elicopter militar danez, relatează AFP. Potrivit armatei daneze, incidentul a avut loc în apele internaționale ale Mă
China cere Statelor Unite 'să înceteze să se pregătească de un război în spațiu'
China a cerut marți Statelor Unite 'să înceteze să se pregătească de un război în spațiu' după ce armata americană a confirmat pentru prima dată că Statele Unite au desfășurat arme de 'control spațial' pe orbită, relatează AFP. 'Îndemnăm partea americană să oprească desfășurarea capacităților sale militare
ONU: Consiliul de Securitate se reunește marți pe tema situației din Strâmtoarea Bab el-Mandeb (surse)
Consiliul de Securitate al ONU se va reuni marți pentru a lua în discuție situația din Strâmtoarea Bab el-Mandeb, ținta unei ofensive a mișcării yemenite houthi care controlează deja mai multe poziții în jurul acestei treceri maritime strategice, transmite AFP, citând surse diplomatice. Reuniunea este programată să &ici
Ministrul german al apărării, în vizită la Pentagon și la Lockheed Martin
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, se deplasează marți în Statele Unite, unde se va întâlni cu omologul său american, Pete Hegseth, informează dpa. Conform unui purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, Pistorius va avea discuții la Pentagon în cursul zilei de marți. Precedenta î
SUA recunosc pentru prima dată că au arme de control spațial pe orbită
SUA au recunoscut luni pentru prima dată că Forța Spațială a SUA a desfășurat arme de 'control spațial' pe orbită, o capacitate care, potrivit secretarului forțelor aeriene, Troy Meink, este destinată să apere forțele americane împotriva acțiunilor ostile ale adversarilor, informează marți EFE. 'Ne creștem gradul de pregătire
O fregată rusească a tras rachete de semnalizare în direcția unui elicopter militar danez
O fregată a Rusiei a tras luni două rachete de semnalizare în direcția unui elicopter militar danez și aceste cartușe au trecut la mică distanță de aeronavă, a anunțat armata daneză, relatează marți Reuters. Incidentul a avut loc în apele internaționale din largul Danemarcei. Elicopterul danez se afla într-o misiune de rutină
Trump o nominalizează pe soția autorului cântecului patriotic 'God Bless the USA' în funcția de ambasador în Barbados
Președintele american Donald Trump a nominalizat-o luni pe Kimberly Greenwood, soția artistului de muzică country Lee Greenwood, cunoscut pentru cântecul său patriotic 'God Bless the USA', în funcția de ambasador al SUA în Barbados și în alte șase țări din estul Caraibelor, informează marți EFE. Casa Albă a incl
UE va propune interzicerea rețelelor de socializare și a chatboturilor AI pentru copiii sub 15 ani
Uniunea Europeană va propune interzicerea accesului pentru copiii sub 15 ani la rețelele de socializare, platformele de partajare video, chatboturile AI și jocurile pe internet, în cel mai amplu plan de până acum pentru a proteja copiii de pericolele din mediul online, arată un document al Comisiei Europene, consultat de Reuters. L
#Ucraina a lovit o instalație industrială din Rusia, după anunțul lui Trump privind încetarea atacurilor
Ucraina a lansat un atac cu drone în timpul nopții asupra unei instalații industriale din Rusia, avariind totodată mai multe clădiri rezidențiale din regiunea Samara (sud-est), au anunțat marți oficiali ruși, relatează dpa. Atacul a avut loc după ce președintele american Donald Trump a declarat luni că Rusia și Ucraina au convenit să nu
Un tribunal pentru crime de război va anunța verdictul în procesul fostului președinte kosovar Hashim Thaci
Un tribunal pentru crime de război va anunța miercuri verdictul în procesul fostului președinte al Kosovo, Hashim Thaci, într-un proces cu acuzații ce privesc fapte care datează din timpul conflictului din anii '90 pentru independența față de Serbia, relatează marți Reuters. Procurorii au cerut pedepse de 45 de ani de înc
SUA: Guvernatorul Californiei spune că, în cazul unei noi candidaturi a Kamalei Harris, nu se va prezenta la primarele democrate
Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, considerat una din principalele speranțe ale Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale din SUA din 2028, a anunțat luni că va renunța să se prezinte la alegerile primare în cazul unei noi candidaturi a fostei vicepreședinte Kamala Harris, transmite AFP. 'Nu voi candida dacă ea o va fac
Statele Unite au numit un ambasador în Arabia Saudită
Președintele american Donald Trump l-a numit pe Wesley Hunt, un deputat republican din Texas și fost ofițer, în funcția de ambasador al Statelor Unite în Arabia Saudită, un post rămas vacant în plin conflict cu Iranul, relatează marți AFP. Nominalizarea acestui fost ofițer al armatei SUA a fost trimisă luni în Senat, ca













