AFP: Reînarmarea Europei, o problemă bugetară și operațională dificilă
Majorarea bugetelor de apărare în Europa pentru a contrabalansa o dezangajare americană ridică probleme de finanțare și de capacități de producție, dar și de coordonare a mijloacelor militare, notează AFP într-un comentariu difuzat luni.
Președintele francez Emmanuel Macron a vorbit despre un obiectiv 'în jurul a 3-3,5% din PIB' pentru cheltuielile militare, în timp ce omologul său american Donald Trump le cere europenilor să dedice un procent de 5%.
În 2024, bugetele de apărare ale celor 30 de state europene membre NATO (exceptând Turcia) au depășit 450 miliarde de dolari, adică 2% din PIB, potrivit Alianței.
În prezent, 21 dintre ele respectă acest prag minim stabilit de NATO, însă doar patru depășesc 3% (Estonia, Letonia, Polonia și Grecia).
Londra își propune să aloce 2,5% din PIB în 2027 - față de 2,3% actualmente -, o sumă care poate acoperi anumite deficite de capacitate, dar nu poate schimba formatul armatelor britanice.
În Germania, 'fiecare punct procentual suplimentar cheltuit ar echivala cu 43 miliarde de euro pe an. Vorbim de sume enorme', a amintit cancelarul Olaf Scholz, aflat la final de mandat.
Dacă europenii ar aloca 4% din PIB pentru apărare, aceasta ar reprezenta jumătate din PIB al Rusiei, a calculat Timothy Garton Ash, profesor de studii strategice la Universitatea Oxford.
Cu trei zile înaintea unui summit UE, Macron a propus mobilizarea de fonduri comunitare existente și recurgerea la 'finanțări inovatoare', precum 'împrumuturi comune' europene sau folosirea Mecanismului european de stabilitate, care permite ajutorarea unui stat membru în mare dificultate financiară.
'Ne trebuie, fără îndoială, într-o primă fază, 200 miliarde de euro pentru a putea investi', a spus el.
În ce o privește, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a indicat că va propune o flexibilizare a regulilor bugetare ale UE pentru investițiile în apărare.
Dimensionată după Războiul Rece pentru nevoi limitate, industria de apărare din Europa a crescut anumite producții, precum cele de muniții, dar fără a intra în 'economia de război' dorită de Macron, în lipsa unei schimbări de scară a comenzilor.
Potrivit lui Fabian Hoffmann, expert la Universitatea din Oslo, fabricantul european MBDA produce 'mai puțin de 50' de rachete de croazieră Scalp/Storm Shadow pe an, comparativ cu 'circa 700' de JASSM americane și 1.200 de rachete de croazieră rusești.
Dacă bugetele vor crește, Timothy Ash consideră 'inevitabil' ca, măcar 'pe termen scurt', europenii să cumpere de la americani, cât timp își întăresc propriile capacități de producție.
'Instrumentul industrial european permite creșterea în putere', numeroase lanțuri fiind departe de producția lor maximă, consideră, în schimb, economistul Renaud Bellais. 'Dacă vom trece la 3% din PIB, în orice caz, aceasta se va întinde pe 2 sau 3 ani', permițându-le industriilor să se pregătească.
Achiziția din SUA nu garantează însă livrări mai rapide. Industriile americane au 'deja capacitățile de producție la saturație' și sunt confruntate cu dificultăți de recrutare, spre deosebire de industriile din Turcia și Coreea de Sud, amintește economistul.
Pentru a produce 'repede și în masă', Ministerul francez al Armatelor se gândește la a implica lanțurile industriale civile, mai ales industria auto, pentru a fabrica, spre exemplu, mii de drone în câteva luni.
Europenii rămân dependenți de Statele Unite pentru anumite capacități-cheie pentru a căror dezvoltare ar avea nevoie de ani de zile, precum mijloace de lovituri de precizie, de informații sau sisteme de comandă și control.
Cu aproape 2 milioane de militari, 'pe hârtie' Europa dispune de mijloace 'mai mult decât suficiente pentru a descuraja Rusia', consideră Max Bergmann, expert la think tank-ul american CSIS. Însă, în realitate, nu este suficient să însumezi armatele naționale pentru a crea o forță coerentă, iar 'armatele europene sunt mult inferioare sumei părților lor', explică el.
Bergman deplânge dublările de materiale și o lipsă de coordonare. Dincolo de bugete suplimentare, vor fi necesare 'reforme interne masive pentru a garanta că europenii vor putea lupta împreună', mai spune expertul de la CSIS.
'Anumiți lideri europeni cred că banii și echipamentele de unele singure vor permite înlocuirea Statelor Unite', adaugă Christian Molling, de la institutul german DGAP.
Dar aceasta ignoră rolul Washingtonului ca lider și integrator în cadrul NATO. Fără acest leadership politic și militar, 'mai multe arme nu le vor fi suficiente' europenilor pentru apărare, mai afirmă expertul citat de AFP.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va














