VIDEO Zelenski insistă asupra 'garanțiilor de securitate' pentru #Ucraina înainte de vizita la Washington

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat miercuri asupra necesității ca țara sa să obțină 'garanții de securitate' din partea Occidentului, înaintea unei vizite prevăzute vineri la Washington în cursul căreia speră să fie primit de Donald Trump, relatează AFP.
'Garanțiile de pace și securitate sunt cheia pentru a împiedica Rusia să distrugă viața altor națiuni', a pledat Zelenski în discursul său de seară, difuzat pe rețelele de socializare. 'Este important pentru mine și pentru noi toți din întreaga lume ca ajutorul Americii să nu se oprească', a adăugat el.
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că europenii, nu Statele Unite, trebuie să furnizeze Ucrainei garanții de securitate, în cadrul unui plan de soluționare a conflictului cu Rusia, și a transmis Kievului că 'poate să uite' de aderarea la NATO, notează AFP.
El a confirmat mai devreme că Zelenski va sosi vineri într-o vizită oficială la Washington, unde vor semna un acord cadru privind exploatarea resurselor minerale ucrainene.
La rândul său, Zelenski a spus la o conferință de presă că-l va întreba direct pe Trump dacă Statele Unite vor continua ajutorul militar pentru Ucraina și a sugerat că va aborda cu liderul de la Casa Albă chestiunea garanțiilor de securitate, dar va accepta ca această chestiune să fie soluționată într-o fază ulterioară a negocierilor.AGERPRES/(AS - redactor: Violeta Gheorghe, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Liban: Parlamentul acordă votul de încredere noului guvern
Parlamentul libanez a acordat miercuri votul de încredere noului guvern condus de Nawaf Salam, care va trebui să introducă reforme economice și să reconstruiască țara devastată de războiul dintre Israel și Hezbollahul pro-iranian slăbit, notează AFP. Salam a fost însărcinat la mijlocul lunii ianuarie cu formarea guvernului, după al
UE a fost o 'binefacere' pentru Statele Unite, îi răspunde Comisia lui Trump
Uniunea Europeană a fost o 'binefacere' pentru America, i-a răspuns miercuri Comisia lui Donald Trump, când președintele american a asigurat, dimpotrivă, că a fost creată pentru a 'înșela' Statele Unite, notează AFP. 'Uniunea Europeană este cea mai mare piață de liber schimb din lume', a declarat un purtător
Agențiile AP, Bloomberg și Reuters denunță restricțiile impuse de Casa Albă
Agențiile de presă Associated Press (AP), Bloomberg News și Reuters au denunțat miercuri decizia Casei Albe de a restrânge accesul anumitor media la președintele american, relatează AFP. 'Este esențial într-o democrație ca publicul să aibă acces la actualități despre guvernul lor venind de la o presă liberă și independentă'
Donald Trump: #Ucraina 'poate să uite' de aderarea la NATO și europenii trebuie să îi ofere garanții de securitate, nu SUA
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că europenii, nu Statele Unite, trebuie să furnizeze Ucrainei garanții de securitate, în cadrul unui plan de soluționare a conflictului cu Rusia, și a transmis Kievului că 'poate să uite' de aderarea la NATO, relatează AFP. 'Nu voi oferi garanții de securitate', a spu
Starea Papei Francisc 'se ameliorează ușor' (Vatican)
Starea de sănătate a Papei Francisc, spitalizat cu dublă pneumonie, se 'ameliorează ușor', a anunțat miercuri seara Vaticanul, precizând că prognosticul său rămâne 'rezervat', relatează AFP. 'Condițiile clinice ale Sfântului Părinte au înregistrat în ultimele 24 de ore o nouă ușoară ameliorare&
Ce se știe despre acordul ucraineano-american privind exploatarea resurselor minerale din #Ucraina (AFP)
Ucraina și SUA au convenit asupra unui acord cadru privind exploatarea resurselor minerale ucrainene, după îndelungi negocieri și o dispută publică între președinții american și ucrainean, Donald Trump și Volodimir Zelenski, care se vor întâlni vineri la Casa Albă pentru a-l semna, deși președintele ucrainean a sugerat că va încerca acol
#Ucraina nu este pe ordinea de zi a discuțiilor ruso-americane de la Istanbul, precizează Departamentul de Stat
Ucraina nu va fi pe ordinea de zi a reuniunii la care vor participa joi, la Istanbul, oficiali americani și ruși, care vor discuta despre funcționarea misiunilor lor diplomatice, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, informează Reuters. 'Pentru a fi clar, nu există probleme politice sau de securitate p
Trump confirmă vizita lui Zelenski la Washington, urmând să semneze acordul de exploatare a resurselor minerale ucrainene
Președintele american Donald Trump a confirmat miercuri că omologul său ucrainean Volodimir Zelenski va sosi vineri într-o vizită oficială la Washington, unde vor semna un acord cadru privind exploatarea resurselor minerale ucrainene, transmit agențiile Reuters și AFP. 'Zelenski vine vineri, în prezent este confirmat', a an
Egiptul respinge propunerea de a conduce Fâșia Gaza, considerând ideea ca fiind 'inacceptabilă'
Egiptul a respins miercuri propunerea liderului opoziției israeliene, Yair Lapid, de a prelua administrația Fâșiei Gaza, considerând ideea ca fiind 'inacceptabilă' și contrară poziției egiptene și arabe asupra cauzei palestiniene, relatează AFP. 'Orice idee sau propunere care eludează constantele poziției egiptene și ar
Un oficial american îi transmite lui Zelenski să semneze cu Trump acordul convenit privind mineralele și să nu mai negocieze
Un oficial al președinției SUA a pus miercuri sub semnul întrebării vizita președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Washington, preconizată pentru vineri, după ce Zelenski a dat de înțeles la o conferință de presă că el nu consideră încă finalizat acordul cadru privind exploatarea resurselor minerale ucrainene și că ar mai putea încerca s
AIEA avertizează că Iranul și-a mărit rezervele de uraniu îmbogățit într-un mod 'foarte îngrijorător'
Iranul și-a mărit în mod 'foarte îngrijorător' rezervele de uraniu îmbogățit la puritatea de 60%, apropiată de nivelul de circa 90% suficient pentru fabricarea unei arme nucleare, potrivit unui raport confidențial al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), relatează miercuri AFP. Iranul deținea 274,8 kg
#Ucraina: Zelenski sugerează că va semna acordul privind mineralele cerut de Trump, dar nu va abandona chestiunea garanțiilor de securitate
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că are pe agendă vineri o întâlnire cu omologul său american Donald Trump la Washington pentru a finaliza acordul cadru pentru exploatarea resurselor minerale ucrainene, ocazie cu care îl va întreba direct pe liderul de la Casa Albă dacă va continua să ofere Ucrainei ajutor militar
Cisiordania, 'un câmp de luptă' în care 'peste 50 de palestinieni' au fost uciși din ianuarie (UNRWA)
Cisiordania este 'un câmp de luptă' în care peste 50 de persoane au fost ucise din luna ianuarie a acestui an, când a început operațiunea pe scară largă a armatei israeliene împotriva teritoriului palestinian ocupat, a denunțat miercuri pe rețeaua de socializare X șeful agenției ONU care acordă asistență refugiaților palestinieni
#Ucraina: Bilanțul victimelor atacurilor Rusiei din cursul nopții crește la șapte morți, între care o jurnalistă
Cel puțin șapte persoane, între care o jurnalistă ucraineană, au fost ucise în loviturile Rusiei asupra Ucrainei în noaptea de marți spre miercuri, Moscova continuându-și bombardamentele în pofida discuțiilor din culise cu SUA într-o încercare de a pune capăt războiului, relatează AFP. La rândul