logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

#Ucraina: Zelenski sugerează că va semna acordul privind mineralele cerut de Trump, dar nu va abandona chestiunea garanțiilor de securitate

Imagine din galeria Agerpres

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că are pe agendă vineri o întâlnire cu omologul său american Donald Trump la Washington pentru a finaliza acordul cadru pentru exploatarea resurselor minerale ucrainene, ocazie cu care îl va întreba direct pe liderul de la Casa Albă dacă va continua să ofere Ucrainei ajutor militar în războiul cu Rusia, relatează AFP și Reuters.

'Întrebarea mea (pentru Trump) va fi foarte directă: Statele Unite vor opri sau nu sprijinul? Dacă nu va mai fi ajutor, vom putea să cumpărăm arme?', a spus Zelenski la o conferință de presă.

Cât despre acordul privind exploatarea resurselor minerale ucrainene, pe care până în prezent a refuzat să-l semneze în lipsa unor garanții de securitate ale SUA pentru Ucraina, Zelenski a confirmat că a fost convenit un 'acord cadru' prin care va fi creat un fond comun de investiții ucraineano-american în care Ucraina va contribui cu veniturile generate de exploatarea resurselor sale naturale. El a subliniat că acest acord este preliminar și va deschide calea către alte acorduri mai concrete asupra contribuțiilor și funcționării fondului de investiții.

Zelenski a confirmat de asemenea că acest acord cadru nu satisface cererile sale ca Ucraina să primească din partea SUA garanții de securitate, dar a menționat că va lăsa această chestiune pentru o fază ulterioară a negocierilor și s-a declarat mulțumit că în noul acord, spre deosebire de versiunea anterioară pe care a refuzat s-o semneze, Ucraina nu mai apare ca fiind datoare față de SUA pentru ajutorul militar primit până în prezent în războiul cu Rusia.

'Principalul lucru pentru mine este că nu suntem datornici. Nu există în acord nicio datorie de 500 de miliarde de dolari, nici de 350 de miliarde, nici măcar de 100 de miliarde, pentru că ar fi incorect', a spus Zelenski la conferința de presă.

'Acest acord este parte a acordurilor noastre mai extinse cu SUA. Acest acord ar putea fi o parte a unor viitoare garanții de securitate (...) Un acord este un acord, dar trebuie să înțelegem viziunea mai largă', a mai spus președintele ucrainean.

'Această înțelegere ar putea fi un mare succes sau ar putea pur și simplu să dispară. Aceasta va depinde de discuția noastră cu președintele Trump', a conchis Zelenski.

Anterior miercuri, premierul ucrainean Denis Șmigal a susținut că Ucraina va semna acordul privind exploatarea resurselor minerale ucrainene numai după ce Zelenski va conveni cu Trump asupra garanțiilor de securitate cerute de Kiev.

'Este de fapt un acord preliminar care stabilește acțiunile juridice pentru viitoarea creare a unui fond de investiții pentru reconstrucția Ucrainei', a explicat premierul ucrainean, conform căruia Ucraina și SUA vor avea aceleași drepturi și obligații în acest fond, atât în ce privește luarea deciziilor, cât și contribuțiile cu capital, Kievul urmând să contribuie cu 50% din 'toate veniturile obținute din viitoarea monetizare a tuturor activelor constând din resursele naturale relevante deținute de stat și din infrastructura relevantă'.

'După ce președintele ucrainean și președintele american vor conveni asupra garanțiilor de securitate, (după ce) vor conveni cum să legăm acest acord preliminar cu garanțiile de securitate din partea Statelor Unite pentru țara noastră, în prezența celor doi președinți un reprezentant al guvernului ucrainean va semna acest acord preliminar', în timpul vizitei pe care Zelenski ar urma să o efectueze vineri la Washington, a indicat premierul ucrainean.

Acordul inițial propus de Washington era un memorandum care prevedea cedarea către SUA a jumătate din resursele naturale ucrainene, respectiv petrol, gaze naturale, uraniu, litiu și alte minerale rare (pământuri rare), înțelegere văzută de Trump ca o formă de compensație pentru ajutorul oferit Ucrainei de SUA în războiul cu Rusia.

Dar Zelenski a refuzat să semneze acel memorandum, întrucât nu cuprindea nicio mențiune despre solicitările Kievului privind garanțiile de securitate și continuarea asistenței militare americane. Refuzul lui Zelenski a condus la un conflict public cu Trump, care l-a catalogat pe președintele ucrainean drept dictator.

Administrația Trump ceruse atunci Kievului un angajament de până la 500 de miliarde de dolari, dar Zelenski susține că tot ajutorul militar și economic oferit de SUA de la începutul războiului cu Rusia ar fi de cel mult 100 de miliarde de dolari și că s-a înțeles cu fostul președinte american Joe Biden că acest ajutor a constat în principal în donații, nu în împrumuturi, prin urmare Kievul nu recunoaște o datorie financiară către SUA.

Potrivit estimărilor, Ucraina concentrează aproximativ 5% din rezervele mondiale de minerale, dar cele râvnite de Trump sunt majoritatea dificil de exploatat, extracția lor necesită investiții considerabile sau se află în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor: Ionuț Mareș, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 588

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 07-11-2026 21:50

Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția

Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ

Politic Ex 07-11-2026 21:31

Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)

Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters

Politic Ex 07-11-2026 21:05

UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați

Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '

Politic Ex 07-11-2026 19:44

VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani

Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei

Politic Ex 07-11-2026 19:02

Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)

Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a

Politic Ex 07-11-2026 16:06

Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian

Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza

Politic Ex 07-11-2026 14:49

Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa

Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind

Politic Ex 07-11-2026 14:07

Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate

Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re

Politic Ex 07-11-2026 12:09

Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid

Politic Ex 07-11-2026 10:54

Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev

Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain

Politic Ex 07-11-2026 09:20

Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta

Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c

Politic Ex 07-11-2026 08:55

Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică

Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt

Politic Ex 06-11-2026 22:02

VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave

Politic Ex 06-11-2026 21:47

Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump

Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &

Politic Ex 06-11-2026 21:33

Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va