Ce se știe despre acordul ucraineano-american privind exploatarea resurselor minerale din #Ucraina (AFP)
Ucraina și SUA au convenit asupra unui acord cadru privind exploatarea resurselor minerale ucrainene, după îndelungi negocieri și o dispută publică între președinții american și ucrainean, Donald Trump și Volodimir Zelenski, care se vor întâlni vineri la Casa Albă pentru a-l semna, deși președintele ucrainean a sugerat că va încerca acolo să mai negocieze această înțelegere, în care nu a primit garanțiile de securitate cerute de Ucraina, consemnează miercuri AFP.
Detaliile acordului ce va oferi SUA un acces preferențial la resursele minerale ucrainene și sumele implicate sunt încă vagi, în timp ce Zelenski urmărește prin această înțelegere să obțină pentru Ucraina o protecție din partea SUA în fața unei eventuale agresiuni rusești în viitor, iar Trump să obțină din partea Ucrainei o compensație pentru ajutorul deja oferit acesteia în războiul cu Rusia. Totuși, resursele minerale ucrainene, inclusiv pământurile rare, râvnite de Trump sunt majoritatea dificil de exploatat, extracția lor necesită investiții considerabile sau se află în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia.
Un fond comun
Președintele republican Trump a insistat că dorește compensații pentru ajutorul militar și economic oferit Ucrainei de administrația predecesorului său democrat Joe Biden în războiul cu Rusia, el estimând suma datorată de Kiev la 500 de miliarde de dolari, de aproximativ patru ori mai mult decât ajutorul de circa 120 de miliarde de dolari estimat de Institutul Kiel pentru Economie Mondială (IfW Kiel).
Estimările privind acest ajutor diferă în funcție de modul în care este evaluat costul armelor și munițiilor furnizate Ucrainei, mare parte a acestora fiind preluate direct din stocurile armatei americane, iar o parte a sumelor aprobate de Congresul american pentru ajutorul destinat Ucrainei este dedicată înlocuirii acestor echipamente, posibil la prețuri de achiziție mai mari decât cele cumpărate anterior. În orice caz, estimarea avansată de Trump este exagerată.
De partea sa, Zelenski susține că valoarea ajutorului american oferit țării sale în războiul cu Rusia nu ar depăși 100 de miliarde de dolari și a refuzat să semneze cu SUA un acord pentru care ar trebui să plătească apoi 'zece generații de ucraineni'.
În cele din urmă, noul acord nu mai face referire la o datorie a Ucrainei față de SUA, a declarat miercuri președintele ucrainean, precizând că veniturile rezultate din exploatarea mineralelor ucrainene vor fi depozitate într-un fond comun americano-ucrainean.
Ambiguitate asupra garanțiilor de securitate
Din perspectiva Kievului, o condiție cheie pentru a ceda către aliații săi din resursele sale minerale este obținerea de garanții de securitate care să descurajeze Rusia să mai atace vreodată Ucraina după un eventual acord de încetare a ostilităților.
Președintele Zelenski însuși a lansat ideea cedării parțiale a acestor resurse către aliații săi încă din octombrie, când și-a schițat un așa-numit 'plan de victorie' în războiul cu Rusia.
Ucraina consideră că cea mai bună garanție de securitate ar fi aderarea la NATO, scenariu respins de Washington pentru că ar face imposibil orice armistițiu sau acord de pace cu Rusia, care consideră un asemenea pas drept o 'linie roșie' și chiar menționează extinderea NATO printre cauzele acestui război.
În lipsa acestei aderări, Zelenski speră să afle vineri din partea lui Trump dacă SUA măcar vor continua ajutorul militar pentru Ucraina.
O altă cerere ucraineană privește trimiterea unei forțe de menținere a păcii, în cazul unui acord de încetare a focului cu Rusia. Statele Unite au transmis până în prezent că nu doresc să participe la o asemenea forță, acceptând în schimb o participare a statelor europene. Franța și Marea Britanie pledează insistent pentru trimiterea unor astfel de trupe europene în Ucraina, deși Rusia a precizat în repetate rânduri că nu este de acord.
Acordul privind exploatarea mineralelor ucrainene, în versiunea consultată acum de presă, include o referire la securitatea Ucrainei, dar fără garanții concrete. 'Guvernul Statelor Unite sprijină eforturile Ucrainei de a obține garanțiile de securitate necesare pentru stabilirea unei păci durabile', se menționează în text.
'Aceasta este o clauză generală care spune că Statele Unite vor investi într-o Ucraină suverană, stabilă și prosperă, că lucrează pentru o pace durabilă și că SUA sprijină eforturile pentru garantarea securității', a declarat un înalt oficial ucrainean pentru AFP.
Situația zăcămintelor
Evaluări generale arată că Ucraina deține aproximativ 5% din resursele minerale mondiale, dar cele pe care Donald Trump le râvnește se găsesc în mare parte în zăcăminte pentru care nu au fost inițiate lucrări de exploatare, sunt dificil de extras sau se află de facto sub control rusesc în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia.
Din cele exploatate în prezent, Ucraina dispune în special de trei minerale strategice, respectiv mangan (al 8-lea producător mondial, conform World Mining Data), titan (al 11-lea) și grafit (al 14-lea). Cel din urmă este esențial pentru bateriile vehiculelor electrice și Ucraina concentrează '20% din resursele mondiale estimate' de grafit, notează Biroul Francez de Cercetări Geologice și Miniere (BRGM). Conform acestei surse, Ucraina este 'una dintre principalele țări din Europa în ceea ce privește potențialul' de exploatare a litiului, de asemenea esențial în producția bateriilor electrice.
Totuși, exploatarea acestor zăcăminte necesită investiții considerabile. Guvernul ucrainean însuși recunoaște că numai exploatarea zăcământului Novopoltavske din regiunea Zaporojie ar presupune o investiție de circa 300 de milioane de dolari. Acest sit, ce conține de asemenea rezerve de diferite pământuri rare și chiar de uraniu, se află însă într-o regiune ocupată de armata rusă.
Un alt exemplu este cel al zăcământului Cevtcenkivske, ce conține în special minereuri de litiu, tantal, niobiu și beriliu, care se află la mai puțin de zece kilometri de linia frontului, în sectorul din zona orașului Pokrovsk amenințat de înaintarea armatei ruse și unde se găsesc de asemenea singurele mine de cărbune cocsificabil ale Ucrainei, materie primă necesară industriei sale siderurgice.
Kremlinul a exclus până în prezent cedarea zonelor aflate sub controlul său. În schimb, președintele rus Vladimir Putin s-a declarat favorabil investițiilor americane în aceste teritorii ocupate.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor: Ionuț Mareș, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va














