Țările de Jos vor să reducă ajutorul extern de dezvoltare și să îl orienteze spre proiecte economice și de prevenire a migrației
Țările de Jos plănuiesc să își reducă semnificativ ajutorul extern pentru dezvoltare și să aloce fonduri doar dacă acestea servesc propriilor interese, indică o scrisoare trimisă parlamentului de ministrul pentru comerț exterior și dezvoltare, Reinette Klever, membră a Partidului Libertății (PVV) de extremă dreaptă, transmite joi dpa.
'Legăm în mod explicit ajutorul pentru dezvoltare de interesele Țărilor de Jos', afirmă ministrul Reinette Klever în scrisoarea trimisă parlamentului de la Haga.
Concret, începând din 2027, din bugetul anual actual al ajutorului pentru dezvoltare se vor tăia 2,4 miliarde de euro, adică o treime.
Contribuția financiară la UNICEF va fi și ea redusă la jumătate.
Măsurile de tăieri de cheltuieli anunțate sunt printre cele mai importante ale guvernului de dreapta, în care, pentru prima dată, forța cea mai puternică este Partidul Libertății al lui Geert Wilders.
Toate programele ar trebui 'să servească în mod direct intereselor noastre', se spune în scrisoare, potrivit căreia companiile olandeze ar trebui să aibă beneficii din această cooperare.
Conform planurilor, Țările de Jos nu vor mai sprijini proiecte în domeniile drepturilor omului, egalității de gen, învățământului superior, sportului și culturii.
Guvernul olandez va tăia de asemenea finanțarea pentru protecția mediului, promovarea democrației și cooperarea multilaterală, se mai menționează în scrisoare.
Toate acestea se vor întâmpla cu 'respectarea contractelor actuale', a adăugat Klever.
Din 2027, guvernul își propune să aloce în jur de 3,8 miliarde de euro pe an pentru ajutorul de dezvoltare, proiectele urmând să se axeze pe comerț, economie, securitate și prevenirea migrației.
Există de asemenea planuri de a finanța cazarea refugiaților în regiunile lor de origine, cu obiectivul este de a-i împiedica pe refugiați să 'se îndrepte spre Europa', mai explică ministrul în scrisoare.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Florin Ștefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Donald Trump a 'făcut bine' NATO, afirmă președintele finlandez Alexander Stubb
Președintele finlandez Alexander Stub, a afirmat marți că omologul său american, Donald Trump, a 'făcut bine' NATO și a considerat că Statele Unite rămân 'cu siguranță' un partener în Arctica, într-un interviu acordat AFP în care și-a prezentat analiza asupra unei lumi pradă unor șocuri repetate. De la r
Exerciții militare: Mexicul autorizează intrarea trupelor americane
Mexicul a autorizat intrarea trupelor americane pe teritoriul său pentru exerciții comune, în timp ce președintele Statelor Unite, Donald Trump, face presiuni pentru intensificarea luptei împotriva traficului de droguri, notează AFP. Constituția mexicană cere aprobarea Senatului pentru intrarea trupelor străine. Senatul a autorizat
Administrația Trump plănuiește o vânzare de muniție în valoare de 2,8 miliarde de dolari către Israel (surse)
Administrația președintelui american Donald Trump intenționează să vândă Israelului un pachet de muniții în valoare de 2,8 miliarde de dolari, care va include zeci de mii de bombe extrem de distructive de 2.000 de livre (aproximativ 900 kg), potrivit unui oficial american familiarizat cu tranzacția, relatează Reuters. Vânzare
Războiul SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari (raport)
Războiul de șase luni al SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari, sumă care se estimează că va crește cu 3 miliarde de dolari pe lună, a raportat marți Biroul de Buget al Congresului (CBO), în timp ce administrația Trump caută modalități de a pune capăt conflictului și de a redeschide strâmtoarea vitală Ormuz, transm
Cancelarul german își anulează deplasarea la Adunarea Generală a ONU de la New York
Cancelarul german Friedrich Merz și-a anulat vizita planificată la Adunarea Generală a ONU de la New York, programată pentru săptămâna viitoare, deoarece prezența sa este necesară la Berlin, potrivit informațiilor obținute marți de agenția dpa din cercuri guvernamentale. Cancelarul se află sub o uriașă presiune în urma rezultatelor
SUA au creat o unitate însărcinată cu întărirea schimbului de informații cu Arabia Saudită
O unitate militară americană acționează pentru a întări schimbul de informații cu Arabia Saudită, a declarat marți pentru AFP un responsabil american, în timp ce regatul saudit se confruntă cu atacuri ale milițiilor houthi pro-Iran din Yemen. Comandamentul Central american pentru Orientul Mijlociu 'are o unitate pe teren pentru
Dilema rușilor în vremuri de război: să meargă la vot sau să boicoteze alegerile pentru Duma de Stat (EFE)
Milioane de ruși critici la adresa Kremlinului se confruntă cu o dilemă deoarece ezită între a boicota alegerile legislative organizate pe timp de război cu un câștigător clar și previzibil, Rusia Unită (RU), a merge la urne pentru a-și arăta nemulțumirea deschis sau a susține orice candidat pentru a diminua voturile partidului Kremlinului, scrie marți EF
Trump critică dur decizia 'oribilă' a Curții Supreme privind votul prin corespondență
Președintele american Donald Trump a criticat dur marți o decizie 'oribilă' și 'profund politizată' a Curții Supreme a SUA, care a respins cu o zi înainte un recurs al administrației sale ce urmărea impunerea de reglementări mai stricte privind votul prin corespondență, în perspectiva alegerilor legislative cruciale 'de la jumătatea ma
Kallas: UE trebuie să-i impună Rusiei un cost mai ridicat după multiplicarea atacurilor hibride
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a afirmat marți că, în fața amplificării atacurilor hibride în Europa, este esențial să i se impună Rusiei un cost mai ridicat, întrucât Moscova nu înțelege decât forța, informează AFP. ''Putin nu se va opri. Întrucât Rusia este pregătită să
Rusia Unită, 25 de ani de mână forte în Duma de Stat
Partidul Kremlinului, Rusia Unită (RU), care speră să își reînnoiască majoritatea la alegerile parlamentare de duminică, controlează cu o mână de fier Duma der Stat (Camera Deputaților) din 2003, dar monopolul său contrastează cu imaginea sa slabă în rândul multor cetățeni ruși, scrie marți EFE. 'Spun adesea c
Alarmă de urgență emisă la Mecca, pe fondul continuării atacurilor asupra teritoriului saudit
Alarme de urgență au fost activate marți în orașul sfânt musulman Mecca, pe fondul unei serii de atacuri asupra Arabiei Saudite, iar apărarea civilă saudită i-a îndemnat pe locuitori să rămână calmi și să urmeze instrucțiunile autorităților, relatează dpa. O alertă a fost declanșată și în orașul-port Jeddah de la
Parlamentul European a votat ridicarea imunității eurodeputatului polonez Grzegorz Braun, pentru negarea Holocaustului
Parlamentul European a votat marți ridicarea imunității eurodeputatului polonez de extremă dreapta Grzegorz Braun, ceea ce deschide calea urmăririi judiciare în Polonia pentru declarații ce contestau Holocaustul, relatează France Presse. Cunoscut pentru declarațiile sale antisemite, Grzegorz Braun este președintele Confederației Coroanei
CPI: Fostul președinte filipinez Rodrigo Duterte suferă de 'o afectare semnificativă a memoriei', afirmă avocatul său
Fostul președinte filipinez Rodrigo Duterte suferă de pierderi importante de memorie, uitând uneori chiar și numele avocatului său, susține echipa sa de apărare, într-un document dat publicității marți de Curtea Penală Internațională (CPI) de la Haga, relatează AFP. Fostul lider autoritar din Manila, în vârstă de 81 de
Prințul moștenitor saudit și președintele Egiptului au cerut o navigație liberă și sigură pe Marea Roșie
Prințul moștenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman și președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi au cerut marți să se asigure libertatea și siguranța navigației pe Marea Roșie în timpul unei întâlniri la Cairo, a anunțat președinția egipteană, informează EFE. Cele două puteri regionale au discutat despre amenințarea p
Germania: Cancelarul Merz consideră că nu există alternativă la coaliția între conservatori și social-democrați
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că nu există o majoritate parlamentară viabilă în Germania în afara coaliției formate de conservatori și social-democrați, adăugând că speră să ajungă la un acord cu Partidul Social-Democrat cu privire la reformele viitoare, după alegerile regionale din 20 septembrie, transmite Reuters.














