Rusia: Zeci de disidenți sunt supuși unor tratamente psihiatrice obligatorii din cauza opiniilor politice
Zeci de ruși sunt supuși unor tratamente psihiatrice obligatorii din cauza opiniilor politice, iar această tendință s-a amplificat de la începutul războiului din Ucraina, potrivit unor avocați și grupuri de apărare a drepturilor omului, relatează Reuters.
Această practică amintește de o metodă de control utilizată pe scară largă în Uniunea Sovietică și cunoscută sub numele de 'psihiatrie punitivă', chiar dacă amploarea actuală este mult sub cea observată de la sfârșitul anilor 1960 și până la începutul anilor 1980.
Reuters precizează că, pentru această anchetă, a analizat date de la un expert internațional și două grupuri ruse pentru drepturile omului, a intervievat trei avocați și a cercetat materialele de caz de la două femei activiste trimise prin ordin judecătoresc să se supună evaluărilor psihiatrice la un spital din Siberia.
Femeile, ale căror relatări sunt raportate în articolul Reuters în detaliu pentru prima dată, au fost eliberate după câteva săptămâni, dar au descris experiența ca pe un calvar care a lăsat urme.
Ekaterina Fatianova, în vârstă de 37 de ani, a fost internată pe 28 aprilie anul trecut la Spitalul de Psihiatrie KKPND Nr. 1 din orașul ei natal, Krasnoiarsk, după ce a fost acuzată că a discreditat forțele armate ruse prin publicarea unui articol într-un mic ziar de opoziție pe care îl conducea în timpul liber. Nu ea era autoarea articolului, care a susținut că războiul din Ucraina are în spate motive imperialiste.
În timp ce se afla în spital, a fost supusă unor proceduri dureroase, degradante și inutile, inclusiv un examen ginecologic, a scris ea în scrisori de plângere către autorități, consultate de Reuters.
Fatianova a fost externată din spital pe 27 mai după ce medicii au stabilit, într-un document văzut de Reuters, că nu are tulburări sau boli mintale.
'Cred că scopul real de a mă plasa acolo a fost suprimarea morală și izolarea de societate, posibil ca o pedeapsă pentru poziția mea civică activă', a spus ea.
Robert van Voren, un profesor olandez și militant pentru drepturile omului care a petrecut zeci de ani studiind ceea ce el descrie drept abuzul politic al psihiatriei în Rusia, a declarat că a documentat aproximativ 23 de astfel de cazuri pe an din 2022, când a început invazia pe scară largă din Ucraina, în creștere de la o medie anuală de aproximativ 5 între 2015 și 2021.
Ministerul de Justiție din Rusia, comisarul pentru drepturile omului și Kremlinul nu au răspuns solicitărilor de comentarii cu privire la presupusa utilizare a psihiatriei în scopuri politice. Kremlinul spune că nu discută cazuri individuale care trec prin sistemul de justiție penală, deoarece acestea sunt de competența instanțelor.
Spitalul KKPND Nr.1 nu a răspuns la o solicitare de comentarii.
În epoca sovietică, mii de disidenți au fost internați din motive politice, pe baza premisei că numai cineva bolnav mintal s-ar împotrivi statului comunist. Printre cele mai cunoscute cazuri au fost cele ale disidentului Vladimir Bukovski și ale poetului Iosif Brodski, laureat al Premiului Nobel.
Deși mult sub acel nivel, tendința actuală este totuși 'îngrijorătoare', a spus Van Voren într-un interviu. Reuters a relatat anterior o reapariție a altor practici din epoca sovietică în timpul războiului din Ucraina, inclusiv denunțurile unor cetățeni împotriva unor presupuși suspecți.
În multe alte părți ale lumii, utilizarea tratamentului psihiatric obligatoriu este în declin și, în general, este limitat la cazurile penale violente, a declarat Dainius Puras, un psihiatru lituanian care a fost raportor special al ONU pentru dreptul la sănătate.
Puras a spus că erodarea reformelor democratice în Rusia a avut un 'impact dăunător asupra psihiatriei ruse', avertizând că utilizarea de către Moscova a psihiatrilor numiți de stat în cauzele judecătorești poate duce la decizii care servesc interesele autorităților naționale.
În Rusia, tratamentul obligatoriu 'este folosit acum din nou în scopuri politice, așa cum era pe vremea Uniunii Sovietice', a subliniat el.
Grupul rus pentru drepturile omului Memorial a identificat 48 de persoane despre care spune că sunt supuse în prezent unui astfel de tratament în cazuri motivate politic. Dintre aceștia, 46 sunt pacienți internați în psihiatrie și doi primesc tratament în ambulatoriu în timp ce se află în închisoare.
Cele mai frecvente acuzații împotriva lor se referă la critica războiului. Treisprezece dintre persoane au fost urmărite penal în temeiul legilor de cenzură adoptate la scurt timp după invazia rusă, a precizat grupul pentru drepturile omului.
Conform Memorial, cea mai tânără persoană supusă unui tratament psihiatric obligatoriu pentru protestele legate de război a împlinit 20 de ani în spital săptămâna trecută. Tânărul a fost investigat ca adolescent în 2023 pentru că a cerut permisiunea de a organiza un miting împotriva războiului, iar un tribunal a dispus internarea lui în februarie anul trecut.
Anastasia Pilipenko, o avocată care a reprezentat persoane plasate sub tratament psihiatric obligatoriu, a declarat pentru Reuters că nu consideră 'comportamentul riscant sub forma declarațiilor publice împotriva războiului ca fiind un semn de tulburare mintală'.
Pilipenko nu reprezintă niciunul dintre persoanele menționate în articol.
Spitalizările reprezintă o mică parte din totalul arestărilor și întemnițărilor pentru crime politice, inclusiv a vorbi împotriva războiului. Puțin peste 20.000 de persoane au fost arestate pentru că și-au exprimat o poziție împotriva războiului de când a început invazia pe scară largă, conform grupului rus pentru drepturile omului OVD-Info. Dintre acestea, 1.155 de persoane au fost inculpate penal.
Pentru cei internați ca pacienți psihiatrici, traume suplimentare rezultă din natura nelimitată a detenției lor și din faptul că sănătatea lor mentală este pusă sub semnul întrebării, a spus Van Voren.
'Contestă valoarea a ceea ce gândești pentru că este numită boală mintală. Și asta are un efect foarte debilitant', a explicat el.
Memorial a precizat că persoana spitalizată cel mai mult timp într-un caz motivat politic este Albert Gurdjian, internat din 2017 după ce ar fi postat online că oficialii din justiție sunt un grup de crimă organizată și că ar fi bine să 'explodeze iahtul' unui om de afaceri apropiat de președintele Vladimir Putin.
Reuters nu a putut să-l contacteze pe Gurdjian pentru comentarii.
Fatianova, jurnalista din Krasnoiarsk, a spus în plângerile sale că a fost dusă la Spitalul KKPND Nr. 1 de către ofițerii serviciului de securitate FSB și că a fost presată să semneze formulare de admitere care autorizează tratamentul și procedurile fără acordul ei informat și voluntar.
Pe când era acolo, ea a spus că a trebuit să demisioneze de la locul de muncă principal la o companie de management, deoarece aceasta a refuzat să-i ofere concediu. De asemenea, a fost concediată de la un loc de muncă anterior la o companie de transport în decembrie 2023, după ce FSB a început să o investigheze, a spus ea în plângerile sale.
Tânăra a mai atras atenția că pacienților li se refuzau uneori plimbările zilnice, li se dădea pâine mucegăită și erau adesea deranjați de țipetele femeilor de la un alt etaj al clădirii.
Ministerul Sănătății a răspuns, respingând plângerile înaintate de Fatianova. Cu toate acestea, inspectoratul regional de sănătate a precizat într-o scrisoare din 1 octombrie că a avertizat spitalul să obțină consimțământul informat de la pacienți.
În decembrie, Fatianova a fost condamnată pentru articolul din ziar la doi ani de muncă forțată, o formă de pedeapsă în care condamnații trebuie să locuiască într-un hostel și să îndeplinească în mare parte sarcini necalificate, cum ar fi ridicarea gunoiului sau curățarea zăpezii. Sentința încă nu a intrat în vigoare, în așteptarea contestațiilor, a spus ea.
În timpul spitalizării, ea a întâlnit-o pe Olga Suvorova, în vârstă de 56 de ani, o militantă prolifică pe probleme sociale și de mediu, care a declarat pentru Reuters că a fost supusă la rândul ei la teste invazive și inutile acolo, deși, spre deosebire de Fatianova, ea refuzat să semneze un formular de consimțământ.
'Aceasta este psihiatrie punitivă', a spus Suvorova într-un interviu telefonic. 'Scopul tuturor acestor lucruri este să mă defăimeze, să-mi slăbească contribuția, să mă calomnieze și să facă oamenii să nu mai aibă încredere în mine', a adăugat ea.
Documentele cazului arată că internarea lui Suvorova a rezultat dintr-o anchetă penală care susținea că ea a acuzat în mod fals un ofițer de poliție de agresiune în octombrie 2023. Suvorova spune că ofițerul a trata-o necorespunzător. Ea și-a susținut plângerea cu un raport medical care arăta vânătăi din cauza cărora a fost nevoită să poarte un bandaj timp de două săptămâni.
În decembrie 2023, Suvorova a fost arestată în dosarul de acuzație falsă pe aeroportul din Krasnoiarsk, după ce s-a întors de la o întâlnire la Moscova cu Ekaterina Dunțova, un politician de opoziție care încerca să candideze împotriva lui Putin la alegeri.
Refuzând să recunoască faptul că ar fi comis ceva ilegal, Suvorova a fost trimisă din ordinul unui anchetator pentru două examinări psihiatrice în ambulatoriu. Într-un raport, un medic a spus că a prezentat semne de 'tulburare mixtă de personalitate', inclusiv un comportament impulsiv și o 'fixare asupra dorinței de a ajuta alți oameni'.
Pentru investigații suplimentare, o instanță a trimis-o în mai pe Suvorova la KKPND Nr.1 ca pacient internat, arată documentele analizate de Reuters.
Suvorova a spus că abia după ce s-a plâns de tratamentul ei a fost externată după trei săptămâni, cu un document medical care arăta că nu s-a constatat că suferă de vreo tulburare psihiatrică.
Suvorova a recunoscut că în timpul a două înfățișări în instanță, în 2021 și 2024, s-a tăiat public la braț și a recoltat sânge. Ea a spus că nu s-a rănit grav în nicio ocazie și a acționat pentru a evidenția nedreptățile.
'Aleg metode care pot atrage atenția', a spus ea. 'Dacă ar exista motive reale de a bănui că am o boală psihiatrică, cu siguranță nu aș fi ieșit din spital', a adăugat Suvorova.
Ingvar Gorlanov, un tânăr de 26 de ani din Siberia ai cărui părinți au murit când era copil, a fost trimis pentru prima dată la o instituție de psihiatrie în 2019, când a organizat un protest individual în fața administrației prezidențiale de la Moscova, cerând o întâlnire cu Putin despre drepturile orfanilor, potrivit avocatului său, Alexei Prianișnikov.
Poliția l-a reținut pe Gorlanov și l-a dus la spital. Câteva zile mai târziu, o instanță a decis în favoarea tratamentului obligatoriu.
De atunci, Gorlanov a fost trimis la alte două spitale de psihiatrie după arestări repetate, a declarat Prianișnikov pentru Reuters. El se află pe o listă federală de 'teroriști și extremiști', acuzat de infracțiuni, inclusiv incitarea la ură și insultarea unui ofițer de poliție.
Prianișnikov a spus că clientul său este o persoană normală, cu un 'simț sporit al dreptății', care nu prezintă niciun pericol pentru sine sau pentru alții și ar trebui să primească terapie, și nu tratament internat și medicamente antipsihotice.
Reuters a comunicat sporadic prin mesaje text cu Gorlanov, internat într-o unitate psihiatrică din orașul natal, Novokuznețk, din 15 iulie. El a spus că i se permite accesul la telefon timp de zece minute în weekend. La începutul lunii februarie, Gorlanov a afirmat că este încă pacient acolo.
Întrebat ce l-a motivat să continue să protesteze, Gorlanov a răspuns: 'Oportunitatea de a contribui la schimbarea în bine a politicii din țară'.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va














