Germania: O proporție mai mare a străinilor nu înseamnă o infracționalitate crescută (studiu)
O proporție mai ridicată a străinilor în ansamblul populației din Germania nu conduce în mod obligatoriu la o rată crescută a infracționalității, indică un studiu publicat marți de Institutul Ifo (Institutul Leibniz de cercetări economice din cadrul Universității Munchen) cu cinci zile înaintea alegerilor parlamentare din această țară, transmite DPA.
Într-o analiză a datelor statistice ale poliției pentru perioada 2018-2023, Institutul Ifo a ajuns la concluzia că ''nu există nicio corelație între proporția în creștere a străinilor într-un district și rata infracționalității locale'', a explicat cercetătorul Jean-Victor Alipour.
Acesta a adăugat că această concluzie se aplică și în cazul refugiaților.
Chestiunile privind imigrația și securitatea au dominat campania electorală dinaintea alegerilor legislative din 23 februarie din Germania, în special după o serie de incidente violente în ultimele săptămâni.
Sondajele de opinie arată că blocul conservator, format din Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și aliatul său bavarez Uniunea Creștin-Socială (CSU), se află pe prima poziție în intențiile de vot ale electoratului german, fiind urmat de partidul ''Alternativa pentru Germania'' (AfD).
În urmă cu cinci zile, un afgan în vârstă de 24 de ani a intrat cu automobilul pe care îl conducea în participanții la o demonstrație în Munchen, omorând două persoane și rănind alte câteva zeci. Procuroarea-șefă din Munchen, Gabriele Tilmann, a declarat că aparent este vorba despre o motivație islamistă.
În analiza sa, Institutul Ifo a luat în calcul faptul că străinii apar în statisticile privind infracționalitatea mai frecvent decât ar corespunde cu proporția lor în populația totală a Germaniei. Explicația acestei realități este aceea că este mai probabil ca migranții să se deplaseze către centre urbane cu o rată structurală mai mare a criminalității, chiar și în rândul germanilor. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Discuțiile dintre Liban și Israel de la Washington vor continua vineri
Cea de-a cincea sesiune de negocieri dintre Israel și Liban mediată de SUA și programată inițial să se încheie joi va continua în cele din urmă vineri la Washington, a anunțat Departamentul de Stat american, transmite AFP. 'Discuțiile dintre Israel și Liban sunt încă în desfășurare, în timp ce noi continuăm să
Rusia afirmă că a doborât 28 de drone care zburau spre Moscova
Cel puțin 28 de drone care se îndreptau spre Moscova au fost doborâte în decurs de aproximativ o oră în noaptea de joi spre vineri, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, citat de AFP. 'Specialiștii serviciilor de urgență intervin în locurile în care au căzut resturile', a scris Sobiani
#Ucraina: Explozii auzite la Kiev în timpul unei alerte aeriene (AFP)
Mai multe explozii au fost auzite joi seara la Kiev, au relatat jurnaliști ai AFP, la câteva minute după ce forțele aeriene și autoritățile municipale au avertizat că rachete rusești se îndreaptă spre capitala Ucrainei. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a indicat pe contul său de Telegram că apărările antiaeriene sunt în fun
Secretarul general Rutte: NATO va anunța la summitul din Turcia contracte de apărare de miliarde de dolari
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi la Consiliul Atlantic că la summitul din 7-8 iulie de la Ankara alianța va anunța noi contracte pentru apărare, în valoare de miliarde de dolari, informează Reuters. În remarcile de la grupul de reflecție american, el a mai spus că la reuniunea la vârf, unde va fi pr
IMO suspendă evacuarea a mii de marinari din zona Golfului după incidentul din Strâmtoarea Ormuz
Organizația Maritimă Internațională (IMO), agenție a ONU pentru securitatea pe mare, a suspendat joi, după numai două zile de la lansare, operațiunea de evacuare a mii de marinari blocați în zona Golfului Persic din cauza închiderii Strâmtorii Ormuz de la începutul războiului dintre Statele Unite și Iran, transmite Reuters.
Summit Macron-Meloni: Franța și Italia vor o coaliție post-UNIFIL în Liban
Președintele francez Emmanuel Macron și premierul Italiei, Giorgia Meloni, au declarat după ce s-au întâlnit joi la Antibes că doresc să lanseze o coaliție pentru întărirea suveranității Libanului după încheierea misiunii ONU în această țară, UNIFIL, transmite AFP. Dispozitivul ar urma să fie realizat 'evident
Un proiectil de origine necunoscută a lovit un cargou în Strâmtoarea Ormuz
Un cargou a fost lovit joi de un proiectil de origine necunoscută în timp ce naviga în partea de sud a Strâmtorii Ormuz, în largul coastei Omanului, conform datelor de monitorizare ale agenției britanice pentru securitate maritimă UKMTO, relatează agenția de presă EFE. Potrivit UKMTO, căpitanul cargoului a semnalat că n
'Nu vrem război', afirmă Lukașenko, după ce s-a întâlnit cu reprezentanți ai lui Zelenski
Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a dezvăluit joi că s-a întâlnit recent la Minsk cu reprezentanți ai omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, o întâlnire desfășurată pe fondul escaladării tensiunilor dintre țările lor în urma amenințărilor lui Zelenski cu acțiuni de neutralizare a releelor de pe teritoriul Belarusului folosit
SUA250/ Trump va susține un discurs pe Muntele Rushmore
Președintele american Donald Trump va susține un discurs pe Muntele Rushmore, sculptura colosală care poartă chipurile a patru foști președinți, discurs ce se înscrie în seria evenimentelor de aniversare a 250 de ani de la independența SUA, a anunțat joi Casa Albă, relatează agenția EFE. Discursul lui Trump de pe Muntele Rushmore v
Rețelele infracționale sunt 'tot mai digitale', avertizează comisarul european pentru afaceri interne
Comisarul european pentru afaceri interne și migrație, Magnus Brunner, a atras atenția joi că rețelele infracționale 'devin tot mai digitale', în timp ce forțele de ordine europene 'nu au evoluat în același ritm', motiv pentru care a evidențiat noul mandat al agenției de cooperare polițienească Europol, relatează agenția EFE.
Tajani i-a spus omologului iranian că Italia nu a autorizat niciodată folosirea bazelor pentru operațiuni de luptă
Vicepremierul și ministru de externe al Italiei, Antonio Tajani, a declarat joi că i-a spus omologului său iranian Abbas Araghchi că Italia nu a permis ca bazele sale să fie utilizate de forțele americane pentru operațiuni de luptă în timpul războiului cu Iranul, transmite ANSA. Precizarea vine după ce secretarul general al NATO, Mark Ru
Washingtonul nu poate media dacă susține Kievul în război, semnalează Kremlinul
Kremlinul a afirmat joi că apreciază eforturile președintelui american Donald Trump de a media în războiul din Ucraina, dar în același timp presupune că Statele Unite înțeleg că nu pot juca un astfel de rol de mediator în timp ce susțin una dintre taberele în conflict, relatează Reuters. Publicația ucraineană Kiev
Rubio avertizează în legătură cu un 'haos total' dacă se introduc taxe pentru traversarea Strâmtorii Ormuz
Secretarul de stat american Marco Rubio, aflat într-un turneu în Golf, a avertizat joi în legătură cu 'haosul total' pe care l-ar putea provoca introducerea de către Iran a unor taxe pe care navele ar trebui sa le achite pentru traversarea Strâmtorii Ormuz, relatează AFP. Teheranul amenințase anterior cu 'mă
Franța sechestrează un al cincilea petrolier din 'flota din umbră' a Rusiei
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat joi că Marina militară franceză a interceptat marți un petrolier în largul coastelor insulei italiene Sicilia, într-o nouă operațiune împotriva așa-numitei 'flote din umbră' (sau 'flotă fantomă') folosită de Rusia pentru exporturile sale de petrol pe care UE și SUA încearcă să le &
Miniștrii apărării ai Grupului de la Visegrad au convenit întărirea cooperării militare
Statele membre ale Grupului de la Visegrad (V4) - Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria - consideră necesară întărirea cooperării lor în materie de logistică militară și industrie de apărare, au declarat cei patru miniștri ai apărării într-o conferință de presă comună la Budapesta, la finalul reuniunii lor de joi, transmite MTI.













