Secretarul de stat al SUA a ajuns în Arabia Saudită
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a sosit luni la Riad pentru a doua oprire din cadrul primului său turneu în Orientul Mijlociu, o vizită considerată cheie atât pentru criza din Gaza, cât și pentru negocierile așteptate pentru încheierea războiului din Ucraina, informează EFE.
Rubio, care a sosit la Riad din Israel, plănuiește să se întâlnească cu prințul moștenitor și prim-ministrul saudit Mohamed bin Salman (MBS), omul forte al Arabiei Saudite, precum și cu ministrul de externe al regatului arab, Faisal bin Farhan, potrivit presei saudite.
Călătoria sa la Riad, care va fi urmată de o vizită în Emiratele Arabe Unite, coincide cu sosirea planificată a delegațiilor din SUA, Rusia și Ucraina în regatul saudit, pe fondul speculațiilor tot mai mari despre posibile negocieri între Washington și Moscova pentru a pune capăt războiului din Ucraina.
Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a confirmat duminica aceasta că o delegație americană se va deplasa în Arabia Saudită în scurt timp pentru a se întâlni cu oficiali ruși în cadrul unor contacte menite să găsească o soluție la conflict.
În același timp, în această țară va fi prezentă și o delegație ucraineană, deși nu este clar dacă va participa la discuții.
Președintele american Donald Trump a declarat săptămâna trecută că a avut o 'conversație telefonică lungă și extrem de productivă' cu omologul său rus, Vladimir Putin, și a anunțat că i-a cerut lui Rubio și altor membri ai echipei sale naționale să înceapă 'imediat' negocierile menite să pună capăt războiului dintre Rusia și Ucraina.
Trump a mai menționat că o întâlnire cu Putin ar putea avea loc în Arabia Saudită, lucru pe care Riad a afirmat că îl 'primește cu bunăvoință', fără a se referi la o dată anume nici pentru acea întâlnire, nici pentru începerea negocierilor privind războiul din Ucraina.
Un alt subiect pe care ar trebui să se axeze lui Rubio cu autoritățile saudite este 'ziua de după' încheierea războiului din Gaza și eliberarea ostaticilor israelieni aflați încă în mâinile grupării islamiste palestiniene Hamas.
Arabia Saudită, unul dintre aliații strategici arabi ai Washingtonului, a respins ferm planul anunțat de Trump de a strămuta locuitorii din Gaza și de a-i trimite în Egipt și Iordania, astfel încât SUA să poată lua enclava palestiniană și să o transforme în 'Riviera Orientului Mijlociu', după cum s-a exprimat președintele american.
De altfel, regatul saudit, bogat și influent, a condiționat stabilirea relațiilor cu Israelul de crearea unui stat palestinian suveran în Gaza și Cisiordania ocupată, care să coexiste cu Israelul. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: O nouă serie de sancțiuni împotriva Cubei
Statele Unite au anunțat joi o nouă serie de sancțiuni împotriva Cubei, vizând în special nouă entități, printre care Ministerul Construcțiilor, și își mențin presiunea maximă asupra insulei comuniste a cărei economie este în pragul colapsului, notează AFP. Aceste entități, active în principal în secto
Finlanda suspectează că un avion rusesc i-a încălcat spațiul aerian
Finlanda suspectează că un avion rusesc a încălcat spațiul aerian al țării joi după-amiază în vestul Golfului Finlandei, a anunțat Ministerul Apărării de la Helsinki, relatează AFP. 'Orice presupusă încălcare a spațiului aerian este tratată cu seriozitate. O anchetă este în desfășurare', a declarat ministrul fin
Președintele sârb promite organizarea alegerilor legislative anticipate în octombrie
Președintele sârb Aleksandar Vucic a anunțat joi că alegerile legislative anticipate ar urma să aibă loc în octombrie, menționând două date posibile și dând astfel dreptate manifestanților antigvernamentali care cer un nou scrutin de mai bine de un an și jumătate, relatează AFP. 'Alegerile legislative din Serbia vor
SUA impun noi sancțiuni grupării libaneze Hezbollah, aliata Iranului
Statele Unite au impus joi noi sancțiuni împotriva grupării libaneze Hezbollah, menționând că aceasta aduce 'servicii regimului iranian, sub comanda Gărzii Revoluționare islamice din Iran, informează Reuters citând ca sursă un oficial american căruia nu îi dezvăluie identitatea. Hezbollah era desemnată ca organizați
Bulgaria reduce producția centralei nucleare de la Kozlodui
Bulgaria va reduce cu 120 de megawați capacitatea unuia din cele două reactoare funcționale ale centralei nucleare de la Kozlodui, care asigură peste o treime din consumul de energie electrică al țării, a anunțat joi ministerul energiei de la Sofia, conform AFP. Decizia a fost luată din cauza scăderii 'fără precedent și critice' a nive
Regatul Unit, Franța, Germania și Italia condamnă un plan israelian de colonizare în Cisiordania
Franța, Germania, Regatul Unit și Italia au condamnat joi printr-un comunicat comun intenția Israelului de a lansa licitații pentru construcții în Cisiordania ocupată, transmit Reuters și AFP. 'Decizia guvernului israelian de a publica cereri de oferte pentru proiecte de construcție în cadrul proiectului de colonizare E1 este i
Iran: Washingtonul adresează un avertisment ferm aliaților și concurenților săi
Washingtonul a adresat joi un avertisment ferm atât aliaților, cât și adversarilor săi, afirmând că aceștia au tot interesul să susțină presiunea economică 'maximală' aplicată de SUA împotriva Iranului, în scopul 'căderii' regimului de la Teheran, relatează AFP. Într-un interviu acordat postu
Letonia anunță că drona doborâtă pe 14 august era ucraineană și fusese deviată dinspre Belarus
Drona doborâtă de avioane NATO săptămâna trecută după ce intrase în spațiul aerian al Letoniei era un model ucrainean, a anunțat joi armata letonă într-un comunicat, potrivit dpa. Drona a fost deviată în spațiul aerian leton venind dinspre Belarus, cel mai probabil ca rezultat al războiului electronic dus de Rusia
Germania: Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania continuă să conducă în intențiile de vot, dar departe de majoritate
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) își menține avansul de cinci procente în intențiile de vot în fața blocului de centru-dreapta al cancelarului federal german Friedrich Merz, care guvernează în coaliție cu social-democrații, la un an și jumătate după ultimele alegeri generale anticipate și cu numai câteva săpt
Portavionul american USS George Washington a sosit în Orientul Mijlociu
Armata americană a anunțat joi sosirea unui nou portavion în Orientul Mijlociu, care înlocuiește portavionul USS Abraham Lincoln a cărui desfășurare îndelungată pe mare a suscitat îngrijorări legate de condițiile de viață ale echipajului, transmite agenția France Presse. USS George Washington ''operează în
Polonia a arestat un bărbat pentru o tentativă de asasinare a unui oficial din industria de armament ucraineană
Autoritățile de la Varșovia au arestat un bărbat ucrainean joi, care se ascundea pe teritoriul Poloniei după ce fugise din Ucraina, fiind suspectat că ar fi încercat să asasineze un reprezentant al industriei de armament a Ucrainei în contul serviciilor de informații ruse, au declarat procurori și Agenția de Securitate Internă poloneză (ABW), informează R
Rutte asigură Bulgaria că un atac al Iranului asupra teritoriului său va fi considerat un atac împotriva NATO
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a asigurat joi pe premierul bulgar, Rumen Radev, că un eventual atac al Iranului împotriva Bulgariei va fi interpretat drept un atac împotriva întregii Alianțe Nord-Atlantice, așa cum este stabilit de principiul apărării colective în articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, după ce ziarul britan
Lituania construiește o nouă tabără militară pentru trupele NATO, în apropiere de frontiera cu Belarus
Lituania construiește o nouă tabără militară la baza de pregătire Rudninkai, aflată în apropiere de frontiera cu Belarus, pentru a găzdui soldați germani și alte trupe NATO, a anunțat joi Ministerul Apărării lituanian, citat de dpa. Noua tabără va putea primi peste 1.000 de soldați care vor participa la exerciții militare în țara b
Participare americană redusă la manevre: Seulul primește 'ceea ce merită', declară influenta soră a lui Kim
Kim Yo Jong, influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, a declarat joi că Coreea de Sud primește 'ceea ce merită' odată cu decizia SUA de a-și reduce participarea la amplele manevre militare comune, relatează France Presse. 'Această răsturnare bruscă este un dezastru meritat, provocată de iluziile și concepția de securita
Ministrul rus de externe și șeful diplomației Vaticanului vor avea discuții despre #Ucraina
Kremlinul a afirmat joi că Rusia îi va primi pe toți mediatorii internaționali care pot contribui la soluționarea politică a conflictului din Ucraina, indiferent că este vorba despre emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, a căror vizită nu a fost încă stabilită, sau despre arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, șeful diplomației Vaticanului, ca













