Coreea de Nord: Kim Jong Un a făcut o vizită neașteptată la mormântul tatălui său și a promis să continue 'lupta sacră'
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a adus un omagiu la mausoleul familiei pentru a marca ziua de naștere a tatălui său, fostul lider Kim Jong Il, promițând să continue 'lupta sacră' pentru prosperitate și securitate, a relatat luni agenția de presă de stat KCNA, citată de Reuters.
Ziua de naștere a lui Kim Jong Il, care cade pe 16 februarie, este marcată ca o sărbătoare mare în Coreea de Nord, fiind numită Ziua Stelei Strălucitoare.
Dar a fost pentru prima dată în patru ani când tânărul Kim a vizitat Palatul Soarelui Kumsusan din capitala Phenian, care găzduiește cadavrele îmbălsămate ale tatălui și bunicului său, pentru aniversare.
Însoțit de Kim Yo Jong, sora sa și oficial de rang înalt al Partidului Muncitorilor, printre alți consilieri, Kim Jong Un a adus un omagiu 'în cea mai umilă reverență', conform KCNA.
'El și-a exprimat voința solemnă de a se dedica luptei sacre pentru prosperitatea eternă a țării, securitatea oamenilor și promovarea bunăstării lor', se arată în relatare.
Dinastia Kim, care conduce Coreea de Nord de la fondarea sa după cel de-al Doilea Război Mondial, și-a consolidat mereu controlul asupra puterii prin construirea unui cult al personalității în jurul membrilor săi, deși Kim Jong Un a dat semne că încearcă din ce în ce mai mult să stea pe propriile picioare, fără a se baza pe predecesorii săi.
Într-un alt anunț, KCNA a precizat că Kim a participat duminică la o ceremonie de inaugurare a fazei finale a proiectului său favorit de a construi 50.000 de case noi în Phenian.
Inițiativa ambițioasă a fost lansată în 2021 ca parte a planului cincinal al lui Kim de a stimula economia și a fost concepută pentru a distribui cel puțin 10.000 de apartamente noi în Phenian în fiecare an, deși unii analiști au pus la îndoială fezabilitatea sa pe fondul sancțiunilor internaționale și a problemelor economice.
În fotografii și un video publicate de KCNA se vede cum Kim primește aplauze furtunoase de la mii de oameni, mulți purtând căști de protecție, care participau la ceremonie, pe un fundal care arăta imagini cu apartamente moderne și zgârie-nori.
Koo Byoung-sam, purtător de cuvânt al Ministerului Unificării din Coreea de Sud, a declarat că Phenianul pare să se concentreze pe producerea de rezultate tangibile prin mobilizarea forței de muncă și a materialelor în care pot face progrese relativ ușor, cum ar fi construcția de locuințe.
În timpul ceremoniei, Kim a lăudat muncitorii și oficialii din construcții pentru că anul trecut au obținut un progres de aproape 400% față de 2020 și a promis un alt plan pentru a continua extinderea orașului.
Proiectul ar 'inaugura o nouă eră de prosperitate a Phenianului, în care în fiecare an sunt construite străzile ideale ale oamenilor, de care să fim mândri în lume', a adăugat KCNA.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Noul ambasador al Franței la Washington a obținut agrementul (oficial american)
Noul ambasador al Franței la Washington își va putea prelua atribuțiile după ce a obținut marți agrementul autorităților americane, a afirmat un oficial al Departamentului de Stat, punând capăt câtorva săptămâni de blocaj, relatează AFP. Preluarea postului de către Aurelien Lechevallier în Statele Unite era î
Un apropiat al lui Maduro pledează în cele din urmă vinovat de spălare de bani în fața justiției americane
Alex Saab, om-cheie al puterii venezuelene sub conducerea lui Nicolas Maduro, a pledat vinovat marți de spălare de bani în fața unui tribunal american după ce a acceptat în cele din urmă să coopereze cu anchetatorii, notează AFP. Acest fost ministru, care a fost expulzat în Statele Unite în luna mai, pledase nevinovat &
VIDEO SUA: Senatori democrați îl acuză pe directorul FBI că a intimidat jurnaliști
Senatori democrați l-au acuzat pe directorul FBI, Kash Patel, în timpul unei audieri tensionate în Congresul american, marți, că a abuzat de poziția sa de șef al poliției federale pentru a intimida jurnaliști, transmite AFP. Patel a respins categoric aceste acuzații și a subliniat bilanțul FBI în ceea ce privește reducerea cr
Zelenski intenționează să se întâlnească cu Macron 'în curând' la ONU, la New York
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat marți că intenționează să se întâlnească 'în curând' cu omologul său francez, Emmanuel Macron, în marja Adunării Generale a ONU de la New York, transmite AFP. 'Emmanuel și cu mine am convenit să ne întâlnim în curând în m
Donald Trump a 'făcut bine' NATO, afirmă președintele finlandez Alexander Stubb
Președintele finlandez Alexander Stub, a afirmat marți că omologul său american, Donald Trump, a 'făcut bine' NATO și a considerat că Statele Unite rămân 'cu siguranță' un partener în Arctica, într-un interviu acordat AFP în care și-a prezentat analiza asupra unei lumi pradă unor șocuri repetate. De la r
Exerciții militare: Mexicul autorizează intrarea trupelor americane
Mexicul a autorizat intrarea trupelor americane pe teritoriul său pentru exerciții comune, în timp ce președintele Statelor Unite, Donald Trump, face presiuni pentru intensificarea luptei împotriva traficului de droguri, notează AFP. Constituția mexicană cere aprobarea Senatului pentru intrarea trupelor străine. Senatul a autorizat
Administrația Trump plănuiește o vânzare de muniție în valoare de 2,8 miliarde de dolari către Israel (surse)
Administrația președintelui american Donald Trump intenționează să vândă Israelului un pachet de muniții în valoare de 2,8 miliarde de dolari, care va include zeci de mii de bombe extrem de distructive de 2.000 de livre (aproximativ 900 kg), potrivit unui oficial american familiarizat cu tranzacția, relatează Reuters. Vânzare
Războiul SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari (raport)
Războiul de șase luni al SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari, sumă care se estimează că va crește cu 3 miliarde de dolari pe lună, a raportat marți Biroul de Buget al Congresului (CBO), în timp ce administrația Trump caută modalități de a pune capăt conflictului și de a redeschide strâmtoarea vitală Ormuz, transm
Cancelarul german își anulează deplasarea la Adunarea Generală a ONU de la New York
Cancelarul german Friedrich Merz și-a anulat vizita planificată la Adunarea Generală a ONU de la New York, programată pentru săptămâna viitoare, deoarece prezența sa este necesară la Berlin, potrivit informațiilor obținute marți de agenția dpa din cercuri guvernamentale. Cancelarul se află sub o uriașă presiune în urma rezultatelor
SUA au creat o unitate însărcinată cu întărirea schimbului de informații cu Arabia Saudită
O unitate militară americană acționează pentru a întări schimbul de informații cu Arabia Saudită, a declarat marți pentru AFP un responsabil american, în timp ce regatul saudit se confruntă cu atacuri ale milițiilor houthi pro-Iran din Yemen. Comandamentul Central american pentru Orientul Mijlociu 'are o unitate pe teren pentru
Dilema rușilor în vremuri de război: să meargă la vot sau să boicoteze alegerile pentru Duma de Stat (EFE)
Milioane de ruși critici la adresa Kremlinului se confruntă cu o dilemă deoarece ezită între a boicota alegerile legislative organizate pe timp de război cu un câștigător clar și previzibil, Rusia Unită (RU), a merge la urne pentru a-și arăta nemulțumirea deschis sau a susține orice candidat pentru a diminua voturile partidului Kremlinului, scrie marți EF
Trump critică dur decizia 'oribilă' a Curții Supreme privind votul prin corespondență
Președintele american Donald Trump a criticat dur marți o decizie 'oribilă' și 'profund politizată' a Curții Supreme a SUA, care a respins cu o zi înainte un recurs al administrației sale ce urmărea impunerea de reglementări mai stricte privind votul prin corespondență, în perspectiva alegerilor legislative cruciale 'de la jumătatea ma
Kallas: UE trebuie să-i impună Rusiei un cost mai ridicat după multiplicarea atacurilor hibride
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a afirmat marți că, în fața amplificării atacurilor hibride în Europa, este esențial să i se impună Rusiei un cost mai ridicat, întrucât Moscova nu înțelege decât forța, informează AFP. ''Putin nu se va opri. Întrucât Rusia este pregătită să
Rusia Unită, 25 de ani de mână forte în Duma de Stat
Partidul Kremlinului, Rusia Unită (RU), care speră să își reînnoiască majoritatea la alegerile parlamentare de duminică, controlează cu o mână de fier Duma der Stat (Camera Deputaților) din 2003, dar monopolul său contrastează cu imaginea sa slabă în rândul multor cetățeni ruși, scrie marți EFE. 'Spun adesea c
Alarmă de urgență emisă la Mecca, pe fondul continuării atacurilor asupra teritoriului saudit
Alarme de urgență au fost activate marți în orașul sfânt musulman Mecca, pe fondul unei serii de atacuri asupra Arabiei Saudite, iar apărarea civilă saudită i-a îndemnat pe locuitori să rămână calmi și să urmeze instrucțiunile autorităților, relatează dpa. O alertă a fost declanșată și în orașul-port Jeddah de la














