Summit al țărilor arabe pe 20 februarie la Riad privind planului președintelui Trump pentru Gaza
![Image](https://agerpres.ro/data/202502/20250214162530_101275.jpg)
Arabia Saudită va găzdui pe 20 februarie la Riad un summit la care vor participa cinci țări arabe pentru a elabora un răspuns comun la planul președintelui american Donald Trump de a reloca palestinienii din Fâșia Gaza și de a reconstrui acest teritoriu sub controlul SUA, a declarat vineri o sursă saudită pentru AFP.
Summitul, care reunește lideri din Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Qatar și Iordania, precum și ai Autorității Naționale Palestiniene (ANP), 'urmează să examineze în profunzime planul lui Trump și să dezvolte un răspuns arab', a mai spus sursa.
Reuniunea de la Riad va avea loc cu câteva zile înainte de cea programată pentru 27 februarie în Egipt, a declarat o altă sursă apropiată guvernului saudit.
Summitul din capitala Arabiei Saudite va sublinia respingerea unei 'relocări a locuitorilor din Gaza' și a 'transferului' acestora în afara acestui teritoriu, potrivit aceleiași surse.
Sursa, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului, a adăugat că la summitul de la Riad va participa președintele ANP, Mahmoud Abbas, sau premierul Mohammad Mustafa.
Fost dezvoltator imobiliar, președintele american Donald Trump a propus ca SUA să preia controlul asupra Fâșiei Gaza, iar locuitorii săi să fie expulzați, pentru a transforma acest teritoriu în 'Riviera Orientului Mijlociu', unde palestinienilor nu li se va permite să se întoarcă.
Țările arabe și-au exprimat în unanimitate respingerea acestui plan, care prevede stabilirea locuitorilor Fâșiei Gaza în principal în Iordania și Egipt.
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat joi că SUA sunt deschise propunerilor din partea țărilor arabe privind Gaza, în urma planului prezentat de Donald Trump.
El a declarat, înainte de un turneu în Orientul Mijlociu, că speră să discute aceste idei în timpul vizitelor sale în Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și, de asemenea, în Israel, după discuții cu oficiali ai Egiptului și Iordaniei la Washington. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Armistițiu în Gaza: Hamas așteaptă lansarea fazei a doua a negocierilor 'la începutul săptămânii viitoare'
Un responsabil al Hamas a afirmat vineri că se așteaptă ca a doua fază a negocierilor indirecte privind acordul de armistițiu în Fâșia Gaza între mișcarea islamistă palestiniană și Israel să înceapă 'în primele zile ale săptămânii viitoare', notează AFP. 'Ne așteptăm ca a doua fază a negocierilor
Administrația Trump concediază cercetători care asigurau supravegherea epidemiologică
Aproape jumătate dintre cercetătorii din cadrul unui program guvernamental de supraveghere epidemiologică au fost concediați vineri, a afirmat pentru AFP un responsabil federal, într-un moment în care administrația Trump efectuează o amplă reorganizare a ministerelor. Potrivit unui epidemiolog de la Centrul pentru Controlul și Prev
Brazilia: Cota de popularitate a președintelui Lula de Silva, la cel mai scăzut nivel din cele trei mandate
Cota de popularitate a guvernului Lula a atins cel mai scăzut nivel din cele trei mandate ale președintelui de stânga, coborând la 24%, potrivit unui sondaj publicat vineri de institutul Datafolha, notează AFP. Luiz Inacio Lula da Silva a fost criticat mai ales săptămâna trecută pentru comentariile sale despre inflația la ali
Marea Britanie: Starmer a discutat cu Trump despre 'viitoarea sa vizită' în SUA
Premierul britanic, Keir Starmer, a discutat la telefon cu Donald Trump despre 'viitoarea sa vizită' în Statele Unite, a informat vineri Downing Street, președintele american precizând ulterior că întâlnirea va avea loc 'foarte curând', notează AFP. 'A cerut să ne întâlnim și am acc
Israelul va elibera 369 de deținuți palestinieni în schimbul unor ostatici din Gaza (ONG)
Clubul deținuților palestinieni a indicat vineri seara că 369 de deținuți palestinieni vor fi eliberați sâmbătă de Israel în schimbul a trei ostatici ținuți în Fâșia Gaza de la atacul Hamas asupra teritoriului israelian, la 7 octombrie 2023, relatează AFP. 'În total, 36 de condamnați pe viață ar urma să fie el
Zelenski face apel la o pace 'reală și garantată' în #Ucraina, după întrevederea cu J.D.Vance
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut vineri o pace 'reală și garantată' pentru țara sa, după o întâlnire cu vicepreședintele SUA J.D.Vance, în marja Conferinței de Securitate de la München, relatează AFP. 'Suntem pregătiți să avansăm cât mai repede posibil spre o pace reală și garantată', a spus
Washingtonul dorește o 'pace durabilă' în #Ucraina, afirmă J.D. Vance după discuția cu Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că a avut o discuție 'bună' cu vicepreședintele american J.D. Vance la Conferința de la Munchen, dar a apreciat că mai este de lucru pentru un plan de încheiere a războiului provocat de invazia rusă, iar în viziunea sa un asemenea plan trebuie să aibă ca obiectiv să-l 'oprească' pe președ
Șefa Comisiei Europene avertizează că o #Ucraină înfrântă va slăbi nu doar UE, ci și SUA
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat vineri că înfrângerea Ucrainei va slăbi nu doar Uniunea Europeană, ci și SUA, afirmându-și dorința de a colabora cu Washingtonul pentru a obține o pace 'justă și durabilă', potrivit EFE. 'O Ucraină înfrântă va slăbi Europa, dar va slăbi și SUA. Aceasta va
Criticile vicepreședintelui SUA referitoare la regresul democratic în Europa sunt 'inacceptabile', reacționează Germania
Criticile formulate vineri de vicepreședintele SUA, J.D.Vance, la adresa Europei, pe care a acuzat-o că atacă politicienii antisistem prin cenzură mediatică și îngrădirea libertății de exprimare sunt 'inacceptabile', a reacționat ministrul german al apărării, Boris Pistorius, potrivit AFP. 'Dacă am înțeles bine, el compară situația unor
Germania: Numeroși alegători sunt indeciși cu câteva zile înaintea alegerilor din 23 februarie
Mulți alegători din Germania rămân indeciși cu doar nouă zile înainte de alegerile parlamentare din 23 februarie, potrivit sondajelor publicate vineri, relatează dpa. Circa 38% dintre cei care intenționează să voteze duminică la alegeri trebuie să se decidă cui îi vor da votul, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Allensbach și
Zelenski: #Ucraina va avea nevoie de o armată de 1,5 milioane de soldați dacă nu aderă la NATO
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri la Conferința de Securitate de la Munchen că țara sa va avea nevoie de o armată de circa 1,5 milioane de soldați după război pentru a se proteja împotriva unei eventuale agresiuni ruse în cazul în care Ucraina nu este acceptată ca membră NATO, relatează EFE și Ukrainska Pravda. '
#Ucraina trebuie să facă parte din negocieri, afirmă țările baltice și nordice
Liderii țărilor nordice și baltice au subliniat vineri, într-un comunicat, că Ucraina și Europa trebuie să fie implicate în orice fel de negociere cu privire la rezolvarea războiului rus împotriva Ucrainei, relatează AFP. Liderii Danemarcei, Estoniei, Finlandei, Islandei, Letoniei, Lituaniei, Norvegiei și Suediei au asigurat că țările lor
Președintele Vladimir Putin formează o echipă de 'grei' pentru a negocia acordul cu privire la #Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin își adună o echipă de 'grei', cu zeci de ani de experiență în negocieri cu mize mari, pentru a se confrunta cu reprezentanții președintelui american Donald Trump în vederea încheierii unui acord care să pună capăt războiului Rusiei în Ucraina, relatează vineri Bloomberg. Printre aceștia se n
Președinta Parlamentului European reafirmă sprijinul UE pentru soluția a două state, israelian și palestinian
Președinta Parlamentului European (PE), Roberta Metsola, a reiterat vineri sprijinul Uniunii Europene (UE) pentru soluția a două state 'ca singura cale pentru garantarea securității și stabilității' în Orientul Mijlociu, a declarat secretarul general al Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OLP), Hussein al-Sheikh, potrivit agenției EFE. Ace