Controalele temporare la granițele Germaniei vor fi prelungite cu șase luni, anunță cancelarul Scholz
Controalele temporare la granițele Germaniei, introduse în septembrie anul trecut pentru combaterea imigrației ilegale, vor fi prelungite cu încă șase luni, a decis miercuri cancelarul german Olaf Scholz, transmit AFP și Reuters.
Aceste controale 'reduc în mod eficient migrația ilegală', a afirmat liderul social-democrat, în anunțul făcut cu puțin înaintea alegerilor legislative din 23 februarie, pe a căror agendă imigrația s-a impus ca subiect politic central.
Ministerul de Interne german a decis la mijlocul lui septembrie 2024 să extindă controalele la frontieră la toate frontierele terestre ale țării - inclusiv cu Danemarca, Belgia, Olanda și Luxemburg - pentru a limita migrația ilegală. Poliția de frontieră germană efectua anterior controale la frontierele cu Polonia, Republica Cehă, Austria și Elveția.
Marți, cancelarul Scholz l-a acuzat pe liderul opoziției conservatoare, Friedrich Merz, cel mai probabil succesor al său, că vrea să 'îngroape Europa' cu proiectul de înăsprire a politicii în domeniul imigrației, prin introducerea de controale permanente la frontierele țării pentru blocarea imigranților fără documente valide, inclusiv a solicitanților de azil.
Cu sprijinul AfD, conservatorii din CDU (Uniunea Creștin-Democrată) au reușit luna trecută să treacă prin Bundestag (camera inferioară a parlamentului) o moțiune fără valoare legală cu măsuri antiimigrație.
Anterior, co-lidera partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă), Alice Weidel, ceruse un vot în parlament cu privire la închiderea granițelor țării în urma unui atac mortal cu cuțitul petrecut la Aschaffenburg, în landul Bavaria, în care două persoane, printre care un copil de 2 ani, au fost înjunghiate mortal de un afgan de 28 de ani, solicitant de azil.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Iranul solicită Omanului și Qatarului mediere pentru a opri loviturile israeliene (media)
Iranul a solicitat Omanului și Qatarului să acționeze ca mediatori pe lângă Statele Unite ale Americii în încercarea de a opri ofensiva israeliană și de a relua negocierile, potrivit unei surse implicate în discuții care a făcut o declarație în acest sens duminică pentru postul de televiziune israelian i24News. În paralel, A
Operațiunea împotriva Iranului va continua, mai sunt încă obiective de atins, declară ministrul israelian de externe
Israelul își va continua atacurile împotriva Iranului, întrucât 'mai sunt încă obiective importante de atins', a declarat duminică ministrul de externe israelian Gideon Saar într-o convorbire telefonică purtată cu omologul său german Johann Wadephul, relatează EFE. 'Într-o convorbire din această dimineață (
Israel: Spațiul aerian rămâne închis pentru a treia zi consecutiv
Spațiul aerian israelian a rămas și duminică închis pentru a treia zi consecutiv, a anunțat Autoritatea aeroportuară, în a treia zi a conflictului dintre Israel și Iran, potrivit AFP. '(...) Spațiul aerian israelian rămâne închis, aeroportul Ben Gurion (lângă Tel Aviv) este în continuare închis pentru sosiri și ple
Cipru activează un sistem de alertă pentru a îndruma populația spre cele mai apropiate buncăre
Autoritățile cipriote au activat o aplicație de alertă timpurie pentru a furniza populației informații despre cel mai apropiat buncăr în caz de urgență, în contextul schimbului de atacuri între Israel și Iran, relatează duminică dpa. Aplicația SafeCY oferă, de asemenea, îndrumări și informații utile despre cum să găsești un adăpost &ici
Israel: zece morți și 200 de răniți în urma atacurilor Iranului cu rachete (serviciile de urgență)
Zece persoane și-au pierdut viața, iar alte peste 200 au fost rănite de sâmbătă seara în urma tirurilor efectuate de Iran cu rachete și drone asupra Israelului, au indicat serviciile de urgență, poliția și spitale, potrivit AFP. Acest nou bilanț al victimelor ridică la 13 numărul total al morților în rândul israelienilor de la înc
Yemen: Rebelii houthi susțin că au lansat tiruri cu rachete spre Israel
Rebelii houthi din Yemen, sprijiniți de Iran, au declarat duminică dimineață că au tras rachete spre centrul Israelului, țară vizată de tiruri cu rachete iraniene, ca ripostă la atacul fără precedent al Israelului împotriva Republicii islamice, relatează AFP. Într-un comunicat, rebelii houthi- care controlează zone extinse în Yemen - au indic
Israelul lovește noi infrastructuri energetice în Teheran
Israel a lovit cel puțin două instalații energetice în Teheran în zorii zilei de duminică, în timp ce Iranul a lansat două valuri de rachete și drone împotriva statului israelian, relatează EFE. În timpul acestui atac israelian a fost lovit depozitul de combustibil din Shahran, situat în vestul capitalei iraniene, ceea ce a
Donald Trump amenință Iranul cu o ripostă maximă în cazul în care ar ataca SUA, apreciind posibil un acord
Donald Trump a avertizat duminică Iranul că armata americană va riposta cu 'întreaga sa forță' dacă ar ataca SUA, reafirmând pe platforma sa Truth Social că Washingtonul 'nu are nimic de-a face' cu atacurile israeliene în curs de desfășurare împotriva Teheranului, relatează AFP. Israelul a efectuat duminică noi lovituri
VIDEO Donald Trump dă startul paradei militare de la Washington
Președintele american Donald Trump, însoțit de soția sa Melania, a dat startul uriașei parade militare pe care și-a dorit-o, sâmbătă la Washington, într-o zi marcată de manifestații ale opozanților în întreaga țară, scrie AFP.
Iranul 'nu va mai coopera' cu AIEA 'ca înainte'
Iranul a anunțat sâmbătă că încetează cooperarea 'ca înainte' cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), criticând 'tăcerea' acesteia după atacurile israeliene asupra unor situri nucleare iraniene, transmite AFP. 'Este o nebunie că aceste locuri pașnice sunt atacate, iar Agenția răm&aci
Iran: Două depozite de combustibil din Teheran, ținta atacurilor israeliene (Ministerul Petrolului)
Atacurile israeliene au vizat două depozite de combustibil din Teheran, a anunțat duminică dimineața Ministerul iranian al Petrolului, la scurt timp după ce Iranul a anunțat noi lovituri de rachete împotriva Israelului, notează AFP. 'Depozitul de petrol din Shahran (cartier în nord-vestul Teheranului) și un alt rezervor din sud
Israel: Nivel de alertă coborât, populația poate ieși de la adăpost
Autoritățile israeliene au coborât nivelul de alertă la nivel național sâmbătă noaptea, permițând populației să părăsească adăposturile, cu condiția să rămână 'în apropierea acestora', potrivit aplicației mobile a Comandamentului frontului intern (Apărare pasivă), care depinde de armată, scrie AFP. Servici
Trump afirmă că este de acord cu Putin, 'războiul Israel-Iran 'trebuie să se încheie
Președintele rus Vladimir Putin 'consideră, la fel ca mine, că acest război dintre Israel-Iran trebuie să se încheie', a scris sâmbătă Donald Trump pe platforma sa Truth Social, după o conversație telefonică cu omologul său de la Kremlin, transmite AFP. 'I-am răspuns că și războiul lui trebuie să se încheie',
Israel: Populația îndemnată să se adăpostească, tiruri de rachete dinspre Iran (armata)
Armata israeliană a cerut populației sâmbătă seara să meargă la adăposturi după ce a detectat 'lansări de rachete din Iran' spre Israel, notează AFP. În jurul orei 23:00 (20:00 GMT), jurnaliști ai AFP au primit pe telefoanele lor un mesaj de 'alertă maximă' de la Comandamentul frontului intern (Apărare pasivă).
Brazilia: Fostul ministru al lui Bolsonaro arestat pentru obstrucționarea justiției a fost eliberat
Un fost ministru din mandatul lui Jair Bolsonaro, arestat vineri sub suspiciunea de obstrucționare a procesului fostului președinte pentru presupusă tentativă de lovitură de stat în 2022, a fost eliberat câteva ore mai târziu prin ordin judecătoresc, notează AFP. Gilson Machado, fost ministru al turismului, este bănuit că a &