Conservatorul Konstantinos Tassoulas devine noul președinte al Greciei
Conservatorul Konstantinos Tassoulas a fost ales miercuri președinte al Greciei după ce a primit votul a 160 din cei 276 de deputați prezenți în parlamentul de la Atena, informează EFE, Reuters și AFP.
Numărul total de parlamentari este de 300, însă parlamentarii de stânga nu au participat la vot în semn de protest față de candidatura lui Tassoulas și pentru a cere retragerea acesteia.
În favoarea lui Tassoulas, fost ministru al culturii și, până la jumătatea lunii ianuarie, președinte al parlamentului, au votat toți cei 156 de deputați ai partidului său, Noua Democrație (ND, conservator, la guvernare - n.r.), precum și patru deputați independenți.
În vârstă de 65 de ani, Tassoulas devine astfel noul șef al statului, o funcție mai degrabă protocolară, și îi va succeda actualei președinte a republicii, Katerina Sakellaropoulou, prima femeie aleasă în acest post, al cărei mandat de cinci ani expiră la 13 martie.
Alegerea sa, grație deputaților ND, are loc în turul al patrulea al acestui scrutin, tururile anterioare necesitând o majoritate de 200 de voturi, conform Constituției elene.
Premierul Kyriakos Mitsotakis a declarat în ianuarie că Konstantinos Tassoulas inspiră 'încrederea societății', că este 'integru' și că 'are cunoștințe aprofundate despre istoria Greciei'.
Născut pe 17 iulie 1959 în Ioannina, oraș din nord-vestul Greciei, Konstantinos Tassoulas este membru al ND.
Deputat și secretar general înainte de a fi ales președinte al parlamentului de trei ori, Tassoulas, avocat de profesie și tată a doi copii, a fost și ministru adjunct al apărării (2007-2009) și ministru al culturii și sportului (2014-2015) în plină criză financiară grecească.
La Ministerul Culturii, a lansat o campanie internațională activă pentru recuperarea frizelor Parthenonului care se află la Londra, la British Museum.
Decizia de a-l nominaliza pe Tassoulas i-a înfuriat pe protestatari, care s-au adunat în fața parlamentului luna trecută ca să ceară dreptate pentru un accident de tren soldat cu 57 de morți în 2023. Ei spun că, sub supravegherea lui Tassoulas în calitate de președinte al parlamentului, parlamentarii nu au reușit să investigheze niciun responsabil politic pentru cel mai mare dezastru feroviar din Grecia.
La rândul său, opoziția l-a acuzat în trecut pe Tassoulas că s-a folosit de funcția de președinte al parlamentului pentru a ascunde responsabilitatea guvernului în accidentul feroviar.
La doi ani după accident, o anchetă judiciară este încă în curs. Parlamentul este singurul organism care poate investiga politicienii în conformitate cu Constituția elenă.
Analiștii politici consideră că nominalizarea lui Tassoulas are ca scop întărirea controlului asupra puterii a lui Mitsotakis. Partidul său conservator Noua Democrație are o mică majoritate parlamentară, cu 156 de mandate, dar se află sub o presiune în creștere, sugerează sondajele de opinie, potrivit Reuters.
Partidele de opoziție de centru-stânga și de stânga au propus alți candidați și nu au susținut miercuri desemnarea lui Tassoulas.
De decenii, eșecul parlamentului de a alege un președinte în Grecia se poate solda cu alegeri anticipate. După o reformă, în urma unei crize financiare de un deceniu, procesul poate implica până la cinci tururi de vot în parlament. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va














