Germania: Val de înscrieri în partidul Stânga după alierea dintre AfD și conservatori la un vot în Bundestag
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/18007735.jpg)
Partidul Stânga (Die Linke) din Germania a înregistrat un record de 81.200 membri după un val fără precedent de noi înscrieri în ultimele săptămâni, a anunțat formațiunea, transmite marți dpa.
Această creștere este cea mai mare înregistrată de la înființarea partidului, în 2007.
De la votul controversat din 29 ianuarie din parlamentul german, când o măsură conservatoare a fost adoptată cu susținerea fără precedent a formațiunii de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD), 17.470 noi membri s-au alăturat Stângii, a informat luni un purtător de cuvânt al partidului.
Numărul de membri ai partidului a crescut cu 23.500 de la începutul anului, a precizat acesta.
Conducerea Stângii consideră că mobilizarea acestei formațiuni în campania electorală pentru alegerile din 23 februarie constituie unul din motivele pentru formarea valului de noi membri, dar și preocuparea multora în legătură cu un viraj către dreapta în Germania.
'Stânga crește și atrage din ce în ce mai mulți oameni care vor o politică cinstită', a declarat președintele formațiunii, Jan van Aken. Oamenii știu că se pot baza pe partid, a adăugat el.
Vârsta medie a celor care i s-au alăturat de la începutul lui ianuarie este de 28,7 ani, femeile reprezentând aproape 53% dintre noii membri, arată cifrele prezentate de Stânga. Aceasta înseamnă că vârsta medie a membrilor în general este de 43,31 ani, femeile reprezentând 42%.
Cei care vor să i se alăture pur și simplu intră pe site-ul formațiunii, își introduc datele personale și semnează o declarație prin care sunt de acord cu principiile partidului, mai menționează dpa, precizând că taxa lunară de membru începe de la 1,50 euro pentru persoanele fără venituri proprii sau care primesc alocații sociale și apoi crește progresiv, devenind de 85 de euro pentru cei care câștigă 2.500 de euro pe lună și de 4% din venitul net pentru cei care câștigă mai mult decât atât. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA: Un grup de state reclamă în justiție că Trump l-a numit ilegal pe Musk în fruntea DOGE
Un grup de procurori din mai multe state americane a lansat joi o acțiune în instanță pentru a opri eforturile lui Elon Musk de a reduce cheltuielile federale în calitatea sa de șef al noii agenții a președintelui Donald Trump pentru eficientizarea guvernului, marcând astfel o nouă etapă în lupta legală împotriva influenței antreprenorul
China este de părere că SUA sunt cele care trebuie să-și reducă primele cheltuielile militare
Statele Unite ar trebui să preia inițiativa și să-și reducă primele cheltuielile militare, crede Beijingul, după ce președintele american Donald Trump a declarat că vrea să organizeze discuții cu Rusia și China pe tema dezarmării, transmite vineri AFP. 'Deoarece Statele Unite pledează pentru 'America pe primul loc', ar trebui să pr
Republica Moldova: Regiunea transnistreană anunță că a început să primească din nou gaz rusesc
Regiunea separatistă Transnistria, din componența Republicii Moldova, a început să primească livrări de gaz natural, în baza unui credit furnizat de Moscova, au anunțat vineri autoritățile de la Tiraspol, potrivit Reuters. Liderul transnistrean Vadim Krasnoselski a declarat într-un comunicat difuzat pe Telegram că livrările d
Șeful cancelariei prezidențiale ucrainene: Astăzi le vom da SUA multe informații despre atacul de la Cernobîl
Șeful cancelariei prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, a anunțat vineri, înainte de întâlnirea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski cu înalți oficiali ai administrației președintelui american Donald Trump, că reprezentanții ucraineni vor oferi SUA 'multe informații' despre impactul din cursul nopții al unei drone ruse asupra f
Vicepreședintele SUA amenință cu sancțiuni pentru a-l determina pe Putin să accepte un acord privind #Ucraina (media)
Statele Unite ar putea adopta sancțiuni contra Moscovei și ar putea trece la o eventuală acțiune militară dacă președintele rus Vladimir Putin nu acceptă un acord de pace cu Ucraina ce ar garanta independența pe termen lung a Kievului, a avertizat vicepreședintele american JD Vance, a relatat joi Wall Street Journal, potrivit Reuters. '
Zelenski: O dronă rusă a avariat serios noul sarcofag al fostei centrale nucleare de la Cernobîl
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a denunțat vineri că o dronă rusă încărcată cu explozivi a avariat serios în cursul nopții o structură care previne scurgerile de radiații la centrala nucleară de la Cernobîl, în nordul Ucrainei, și că, deși pagubele sunt semnificative, deocamdată nivelul radiațiilor nu a crescut, transmite EFE.
Comunitatea internațională promite sprijin pentru tranziția din Siria
Comunitatea internațională a dat joi asigurări privind susținerea unei tranziții pașnice și stabile în Siria, după aproape 15 ani de război civil în această țară, informează Reuters. La peste două luni de la căderea regimului condus de Bashar al-Assad, participanții la o conferință internațională desfășurată la Paris au explorat că
#Ucraina: Fostul ministru de externe Kuleba afirmă că noua abordare a SUA afectează poziția Kievului
Fostul ministru de externe ucrainean Dmitro Kuleba a afirmat că poziția de negociere a Kievului cu Rusia este afectată negativ de abordarea noii administrații de la Washington, transmite vineri DPA. ''Declarațiile făcute de președintele SUA Donald Trump și administrația sa compromit obiectivul suprem al negocierilor și soluția pe care
SUA au aprobat extrădarea unui suspect în atentatele din 2008 de la Mumbai
SUA au aprobat extrădarea unui suspect în atentatele din 2008 din capitala financiară a Indiei Mumbai, în care au fost ucise peste 160 de persoane, a afirmat joi președintele Donald Trump, într-o conferință de presă cu premierul indian Narendra Modi, relatează Reuters. India a acuzat gruparea islamistă din Pakistan Lashkar-e-
VIDEO Avionul secretarului de stat american face cale întoarsă din cauza unei probleme tehnice
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a trebuit să se întoarcă joi din cauza unei probleme mecanice a avionului său, după ce decolase spre Germania pentru a doua călătorie în străinătate, potrivit Departamentului de Stat, notează AFP. Rubio este de așteptat să participe vineri la Conferința internațională de securitate de la Mu
SUA impun sancțiuni împotriva procurorului CPI, Karim Khan
Statele Unite au impus, joi, sancțiuni împotriva procurorului Curții Penale Internaționale (CPI), Karim Khan, la o săptămână după un ordin executiv semnat în acest sens de Donald Trump, notează AFP. Departamentul american al Trezoreriei a scris într-un comunicat că i-a impus sancțiuni lui Karim Khan în legătură cu
#Ucraina: Macron avertizează împotriva unei păci care ar fi o 'capitulare'
Președintele francez, Emmanuel Macron, a avertizat împotriva unei păci care ar echivala cu o 'capitulare' a Ucrainei și s-a întrebat dacă omologul său rus, Vladimir Putin, este 'sincer' pregătit pentru o încetare 'de durată' a focului, într-un interviu pentru Financial Times publicat vineri, notează AFP.
Rubio afirmă că SUA sunt deschise la propunerile arabe pentru Fâșia Gaza
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a declarat joi că Statele Unite sunt receptive la propunerile din partea țărilor arabe cu privire la Fâșia Gaza, după planul lui Donald Trump, larg denunțat în întreaga lume, de a muta întreaga populație a teritoriului palestinian devastat, notează AFP. Secretarul de stat, care
BiH: Milorad Dodik vrea lansarea 'procesului de eliberare' a entității sârbe
Liderul politic sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, a cerut joi lansarea 'procesului de eliberare' a Republicii Srpska, entitatea sârbă din Bosnia, în cursul ceremoniilor organizate cu ocazia sărbătorii naționale sârbe, denunțate de oficialii bosniaci din această țară divizată, transmite AFP. 'Republika Srpska
'#Ucraina: 'Nu sunt avute în vedere discuții' cu oficiali ruși la Munchen
Kievul a afirmat joi că nu intenționează să participe la o reuniune la Munchen cu oficiali ruși, anunțată de președintele american Donald Trump, scrie AFP. 'O poziție comună convenită (cu aliații Kievului) trebuie să fie pe masă pentru o conversație cu rușii. (...) Momentan nu este nimic pe masă. Nu sunt avute în vedere discuții cu rușii', a decl