logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Irlanda: Irlandezii au început să voteze în alegeri parlamentare care se anunţă strânse

Image

Irlandezii au început să voteze vineri dimineaţă în alegeri legislative care se anunţă strânse între cele trei partide principale ale ţării, la finalul unei campanii fulger, care a fost dominată de criza locuinţelor şi de costul vieţii, transmite AFP.

Cele două partide de centru-dreapta din coaliţia aflată la putere, Fine Gael şi Fianna Fail, sunt umăr la umăr cu partidul naţionalist de stânga Sinn Fein.

Alegătorii au început să voteze la ora 07:00 GMT pentru a alege cei 174 de deputaţi ai camerei inferioare a parlamentului, Dail, acestei ţări cu o populaţie de 5,4 milioane de locuitori.

Simon Harris (38 de ani), şeful guvernului din aprilie şi liderul Fine Gael, intra în alegeri dintr-o poziţie bună după ce şi-a revitalizat partidul, aflat la guvernare din 2011, însă gafele sale din timpul campaniei s-au reflectat direct în sondaje. Un clip video care îl arată întorcând spatele unei asistente sociale în timp ce aceasta îi explica dificultăţile cu care se confruntă a fost vizionat de peste trei milioane de ori.

Potrivit ultimului sondaj de opinie dinaintea votului, publicat miercuri seara, Fianna Fail ar urma să fie pe primul loc cu 22% din voturi, înaintea lui Fine Gael (în coborâre) şi Sinn Fein (în creştere), la egalitate cu 20%. Independenţii ar câştiga 14% din voturi.

Deric Sweeman, un şofer de camion în vârstă de 55 de ani, a fost primul care a votat la o secţie de votare din nordul Dublinului şi a dat votul formaţiunii Sinn Fein. "A sosit momentul schimbării. Fine Gael şi Fianna Fail au avut timp să rezolve lucrurile, dar nu au făcut-o", a declarat el pentru AFP. Locuinţele şi îmbunătăţirea infrastructurii trebuie să fie prioritatea următorului guvern, consideră acesta.

De câteva zile, Mary Lou McDonald, lidera Sinn Fein, afirmă că există "un elan favorabil unei schimbări". Acest partid, care nu a guvernat niciodată în Irlanda, este fosta aripă politică a grupării paramilitare IRA care a luptat împotriva britanicilor în Irlanda de Nord până la acordul de pace din 1998.

Fianna Fail şi Fine Gael s-au succedat la putere de la independenţa Irlandei faţă de Regatul Unit în 1921.

După ultimele alegeri din 2020, câştigate ca număr de voturi de Sinn Fein, cele două partide de centru au format o coaliţie guvernamentală cu Verzii.

Simon Harris şi Michael Martin, liderul Fianna Fail şi actualul ministru de externe, au exclus orice coaliţie cu Sinn Fein pe toată durata campaniei, ceea ce reduce considerabil şansele partidului de stânga de a putea forma un guvern.

Toţi cei trei candidaţi au acordat prioritate crizei locuinţelor, în contextul unei penurii semnificative de proprietăţi imobiliare şi a creşterii populaţiei din cauza imigraţiei.

Potrivit institutului european de statistică Eurostat, cheltuielile pentru locuinţe reprezintă 50% din venitul gospodăriilor în Irlanda. Chiriile au crescut cu 68% între 2010 şi 2021.
Criza costului vieţii, sănătatea, dizabilităţile şi imigraţia au dominat dezbaterile din campania electorală.

Sinead Cashman, o logopedă în vârstă de 34 de ani, a votat pentru partidele mici. "Suntem o ţară bogată, dar nu credem că banii sunt folosiţi în cel mai eficient mod", a spus ea pentru AFP. "Guvernul trebuie să lucreze pentru a îmbunătăţi sectorul sănătăţii, care nu funcţionează", a adăugat ea.

Este de aşteptat ca un sondaj la ieşire de la secţiile de votare să dea o idee despre rezultate vineri seara, după ce secţiile de votare se vor închide la ora 22:00 GMT.

Numărarea voturilor va începe sâmbătă dimineaţă, dar ar putea dura câteva zile din cauza sistemului electoral complex din Irlanda. Vor urma apoi discuţiile pentru formarea unei coaliţii, deoarece este foarte puţin probabil ca un partid să obţină suficiente voturi pentru a guverna singur. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 287

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 08-11-2026 15:54

Europenii vor fi 'reprezentați' la negocierile ruso-ucrainene mediate de SUA la Abu Dhabi, afirmă ministrul francez de externe

Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP. 'Europenii vor fi bine reprezentați, iar

Politic Ex 08-11-2026 15:01

SUA vor să blocheze rutele terestre spre Iran

Armata americană a anunțat că prevede crearea unui grup de lucru în vederea blocării rutelor terestre spre Iran, pe unde sunt transportate - potrivit ei - arme și mărfuri ilegale, relatează France Presse. SUA, care impun deja grele sancțiuni economice Iranului, supun unei blocade maritime porturile iraniene în cadrul războiului car

Politic Ex 08-11-2026 14:43

#Ucraina/Donbas: Melenchon 's-a făcut purtătorul de cuvânt al Kremlinului' (ministrul francez de externe)

Liderul partidului Franța Nesupusă (France Insoumise), Jean-Luc Melenchon 's-a făcut pur și simplu purtătorul de cuvânt al Kremlinului' estimând că este necesară o consultare a populației din Donbas, regiunea din estul Ucrainei ocupată în mare parte de ruși, cu privire la viitoarea sa soartă, a afirmat duminică ministrul francez de externe,

Politic Ex 08-11-2026 14:22

Rusia consideră împărțirea zonelor de influență cu SUA și China mai importantă decât pacea în #Ucraina

Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace &i

Politic Ex 08-11-2026 13:40

Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', declară ministrul israelian al apărării

Misiunea Israelului în Iran 'nu s-a terminat', a declarat duminică ministrul israelian al apărării Israel Katz, reiterându-și acuzațiile potrivit cărora Teheranul caută să se doteze cu arma nucleară, ceea ce Republica islamică dezminte, relatează AFP. 'Față de Iran, misiunea nu s-a terminat încă. Iranul înce

Politic Ex 08-11-2026 13:23

Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru 'terorism'

Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu 'caracter terorist' în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP. Ancheta se concentrează pe uciderea a șase persoane la Cracovia, un act 'care constituie o infracțiune teroristă', și

Politic Ex 08-11-2026 12:56

Citații de înrolare pentru majoritatea celor 200 de tineri, reținuți sâmbătă seara la Moscova

Autoritățile ruse au trimis citații de înrolare în armată majorității dintre cei aproape 200 de tineri reținuți sâmbătă seara în centrul Moscovei, potrivit relatărilor din presa locală de duminică, informează EFE. Unii dintre cei reținuți erau minori, conform canalelor de Telegram Ostorojno Novosti și Astra, care includ

Politic Ex 08-11-2026 12:11

Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei

Atacuri rusești desfășurate în cursul nopții trecute asupra unor instalații energetice din regiunea Dnipropetrovsk, situată în partea de centru-est a Ucrainei, și din regiunea Harkov (nord-est) au lăsat peste 850.000 de persoane fără energie electrică, a anunțat duminică compania energetică ucraineană DTEK, citată de Reuters și AFP.

Politic Ex 08-11-2026 11:51

Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă

Cei cinci cetățeni străini răniți în atacul comis sâmbătă la Cracovia de un tânăr polonez, prezentat de autorități ca 'fascinat' de ideile extremei drepte, sunt de naționalitate britanică, portugheză, rusă, germană și austriacă, a declarat poliția duminică pentru agenția de presă poloneză PAP, citată de AFP. Zece cetă

Politic Ex 08-11-2026 11:28

Centrala nucleară din Zaporojie, fără conexiune electrică externă în urma unui nou atac

Centrala nucleară ucraineană din Zaporojie (sud), cea mai mare din Europa și aflată sub control rusesc, a rămas fără conexiune electrică externă după un nou atac asupra rețelei sale, a informat duminică administrația centralei, citată de EFE. Linia de rezervă Ferrosplavnaia, care furnizează energie pentru necesitățile centralei, a fost deconec

Politic Ex 08-11-2026 11:01

Trei bărbați, executați în Iran, în legătură cu protestele din ianuarie

Justiția iraniană a anunțat duminică executarea a trei bărbați considerați vinovați că ar fi acționat în contul Israelului și al SUA în cursul amplelor manifestații antiguvernamentale din ianuarie, relatează AFP. Condamnările la moarte ale lui Hassan Divband, Hamid Kazemi și Reza Zanganeh 'au fost executate în această dim

Politic Ex 08-11-2026 10:45

Arabia Saudită: Cartierul financiar din Riad, lovit; clădirea Aramco, avariată (martori)

Cartierul financiar al Riadului a fost lovit duminică, iar o clădire a companiei Aramco avariată, după ce coaliția condusă de Arabia Saudită afirmase că ar fi interceptat rachete lansate de milițiile houthi din Yemen, relatează AFP, citând martori oculari. Capitala saudită, în special aeroportul său, este vizată cu regularitate din

Politic Ex 08-11-2026 09:22

Trump îl vrea pe Dana White, patronul federației MMA, ca purtător de cuvânt al Casei Albe

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că l-a propus pentru postul de purtător de cuvânt al Casei Albe pe Dana Frederick White Jr., unul dintre apropiații săi care conduce UFC, principala organizație mondială de arte marțiale mixte (MMA), relatează AFP. După numirea vineri a consilierului său Stephen Miller, reprezent

Politic Ex 08-11-2026 08:47

Arabia Saudită: Interceptarea a două rachete balistice trase de houthi spre Riad (coaliția)

Forțele saudite au anunțat duminică interceptarea a două rachete balistice trase de houthi care vizau capitala Riad, la puțin timp după emiterea unei alerte de către autorități și semnalarea unor explozii de către jurnaliști de la AFP. Regatul a 'interceptat și distrus două rachete balistice lansate de miliția teroristă houthi în dir

Politic Ex 08-11-2026 08:37

Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia; poliția investighează motivele acestuia

Polonia își plânge morții atacului armat de sâmbătă dintr-o piață din centrul Cracoviei, care a răpit viața a șase persoane, în timp ce anchetatorii continuă să caute mobilul atacului, relatează duminică dpa.