Livrarea promptă a armelor este mai importantă decât mobilizarea, reacţionează #Ucraina după critici de la Washington
Ucraina şi-a îndemnat joi aliaţii să accelereze ajutorul militar, estimând că livrarea mai rapidă a armelor şi muniţiilor necesare pe front este mai importantă decât recrutarea unor noi soldaţi, după ce un înalt oficial al administraţiei americane a declarat că Ucraina nu mobilizează suficienţi soldaţi noi care să înlocuiască pierderile pe câmpul de luptă şi a cerut Kievului să reducă vârsta de mobilizare de la 25 la 18 ani, relatează Reuters.
"Suntem acum în situaţia în care avem nevoie de mai multe echipamente pentru a înarma toţi soldaţii care au fost deja mobilizaţi şi considerăm că prima prioritate este să trimitem mai rapid ajutorul militar", a declarat presei la Kiev purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean, Heorhii Tihii.
Acesta a mai menţionat că strategia de mobilizare a Ucrainei este discutată periodic cu aliaţii care-i oferă sprijin militar în războiul cu Rusia, la fel şi alte subiecte, cum ar fi strategia de apărare şi sancţiunile împotriva Rusiei, dar a negat că ar exista dezacorduri în această chestiune.
Potrivit unui oficial din cadrul administraţiei americane citat miercuri de Reuters, Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front în războiul cu Rusia, ale cărei trupe mai numeroase şi mai bine echipate înaintează în estul Ucrainei şi recuperează din terenul pierdut în regiunea rusă de graniţă Kursk.
Vorbind în faţa presei, acest oficial căruia Reuters i-a păstrat anonimatul a estimat că Ucraina nu mobilizează şi nu instruieşte suficienţi soldaţi. "Nevoia acum este de trupe", a subliniat el. "Ruşii progresează, înaintează constant în est şi încep să împingă liniile ucrainene în Kursk (...) Prin urmare, mobilizarea şi creşterea efectivelor pot face o diferenţă semnificativă în acest moment dacă privim situaţia de astăzi pe câmpul de luptă", a explicat responsabilul american.
Războiul lansat de Rusia prin invazia asupra Ucrainei în februarie 2022 are caracteristicile unui conflict de uzură sângeros, în care ambele tabere suferă mari pierderi umane dificil de înlocuit şi pe care le păstrează secrete. În timp ce Rusia încearcă în continuare să se limiteze la voluntariat, Ucraina a adoptat măsuri stricte de mobilizare care au condus la numeroase tentative de fugă din ţară, la coruperea unor responsabili şi la acţiuni de recrutare forţată în care ofiţerii recrutori recurg inclusiv la metode brutale.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat în luna mai un pachet legislativ care înlesneşte procedurile pentru încorporare şi înăspreşte pedepsele împotriva celor care încearcă să se sustragă acesteia, şi a redus atunci vârsta de mobilizare de la 27 la 25 de ani. Armata ucraineană desfăşoară în prezent un program prin care încearcă să mobilizeze 160.000 de noi soldaţi pentru a-şi susţine efectivele diminuate şi epuizate, dar problema este departe de a fi soluţionată, sistemul de recrutare fiind considerat corupt şi ineficient.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Coreea de Nord: Sora lui Kim critică manevrele americane și amenință cu o ripostă 'mai ofensivă'
Influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, Kim Yo Jong, a acuzat Washingtonul că amplifică tensiunile regionale prin exerciții militare frecvente și a avertizat că Phenianul ar putea oferi un răspuns 'mai ofensiv', potrivit unui comunicat publicat vineri de o instituție de presă de stat, relatează AFP. 'Situația actuală,
Statele Unite iau în vizor nichelul cubanez
Statele Unite au anunțat joi noi sancțiuni împotriva Cubei, vizând în special sectorul minier și cercetarea militară, în cadrul campaniei lor de asfixiere economică a insulei comuniste, notează AFP. Aceste sancțiuni vizează patru companii care fabrică simulatoare, componente electronice și programe de dezvoltare pentru
Washingtonul aprobă vânzarea a 48 de avioane de vânătoare F-35 către Arabia Saudită
Statele Unite au aprobat vânzarea a 48 de avioane de vânătoare stealth F-35 către Arabia Saudită în valoare de 24,3 miliarde de dolari, în contextul luptelor dintre această țară și rebelii houthi din Yemen, a anunțat joi Departamentul de Stat american, relatează AFP. 'Vânzarea propusă va consolida capacitatea
Suedia: Șapte răniți într-un accident la o tabără de antrenament militar
Șapte persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe un poligon de tragere militar din centrul Suediei, a anunțat joi armata suedeză, în timp ce presa raporta o explozie în zonă, transmite AFP. 'A avut loc un accident la scurt timp după orele 16:00 (14:00 GMT) pe poligonul de tragere din Krak', a declarat pen
Trump își retrage candidatul pentru funcția de director al poliției pentru imigrație
Președintele american Donald Trump a retras joi nominalizarea lui Lance Schroyer, un fost polițist din statul Oklahoma (sud), pentru a conduce poliția federală pentru imigrație (ICE), unul dintre principalele instrumente ale politicii sale de arestări și expulzări în masă ale imigranților cu statut ilegal, relatează AFP. Retragerea acest
Trump salută 'progrese majore' în vederea creării unei baze americane în Polonia
Președintele american Donald Trump a salutat joi 'progrese majore' în vederea creării unei baze militare americane în Polonia, după ce Varșovia a indicat că poartă discuții cu Washingtonul pe această temă, transmite AFP. 'Datorită conducerii curajoase a prietenului meu, Karol Nawrocki, președintele Poloniei, s-au realiz
Premierul Poloniei avertizează că planurile Rusiei includ 'atacuri hibride cu drone și rachete' împotriva aliaților Kievul
Planurile Rusiei în cadrul războiului său împotriva Ucrainei includ atacuri 'hibride' cu drone și rachete împotriva aliaților europeni ai Kievului, a declarat joi prim-ministrul polonez Donald Tusk, transmite AFP. 'Planul rus, potrivit evaluărilor serviciilor de informații (...), include atacuri hibride cu drone ș
O delegație americană a purtat discuții cu rebelii houthi în Oman (surse)
Reprezentanți ai guvernului american au avut în Oman discuții directe cu reprezentanți ai rebelilor houthi în contextul reluării luptelor în Yemen, a aflat joi dpa de la surse diplomatice din Riad. La întâlnirea de la ambasada SUA din Oman, rebelii yemeniți au dat asigurări că nu vor ataca nave americane sau israe
Republica Moldova a denunțat la OSCE încălcările repetate ale spațiului său aerian
Republica Moldova a denunțat la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) încălcările repetate ale spațiului său aerian de către drone pe fondul continuării războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Subiectul a fost abordat de reprezentanta permanentă a Republicii Moldova pe lângă OSCE, ambasadoarea Victoria Roșa, în cadrul
Șeful diplomației chineze abordează tema Orientului Mijlociu într-o discuție telefonică cu Marco Rubio
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a abordat joi problematica Orientului Mijlociu într-o discuție telefonică purtată cu secretarul de stat american Marco Rubio, cu câteva zile înaintea unei întâlniri mult așteptate între președinții celor două țări, a anunțat presa oficială chineză, citată de AFP. China ș
Israelul propune Turciei să-i găzduiască pe membrii Hamas din Gaza
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a propus joi Turciei să-i găzduiască pe membrii grupării palestiniene Hamas din Fâșia Gaza, pe fondul tensiunilor în creștere între Turcia și Israel, relatează France Presse. 'Israelul va continua să acționeze pentru a-și atinge pe deplin obiectivele de securitate și a se asig
#Ucraina: Guvernul a adoptat bugetul pentru 2027, ce include cheltuieli militare record
Guvernul ucrainean a adoptat bugetul pentru anul 2027, ce are nevoie de o finanțare externă de 45,8 miliarde de euro și include cheltuieli militare record, la peste patru ani și jumătate de la începerea invaziei ruse, transmite France Presse. ''Este prevăzută mobilizarea de fonduri provenind de la Uniunea Europeană, de la țările
OIM: Deși sosirea migranților pe mare în Europa a scăzut cu 39% în 2026, numărul victimelor crește
Aproape 60.000 de migranți și refugiați au ajuns pe mare în Europa de la începutul anului, o scădere cu 39% față de cei 98.000 înregistrați în aceeași perioadă în 2025, dar numărul victimelor acestor rute periculoase continuă să crească, avertizează Organizația Internațională pentru Migrație a ONU (OIM), informează EFE.
Serbia inaugurează o fabrică de drone în parteneriat cu o companie israeliană
Președintele sârb Aleksandar Vucic a inaugurat joi o fabrică de drone militare, exploatată împreună cu o companie israeliană al cărei nume nu a fost dezvăluit, în contextul în care Belgradul intenționează să producă și să exporte drone, relatează AFP. Anunțând deschiderea fabricii pe Instagram, Vucic nu a precizat
Qatargate: Deputații greci au votat ridicarea imunității fostului comisar european Dimitris Avramopoulos
Deputații greci au votat joi ridicarea imunității fostului comisar european pentru migrație din perioada 2014-2019, Dimitris Avramopoulos, anchetat de Parchetul belgian pentru presupusa lui implicare în scandalul Qatargate, transmit AFP și Reuters. În vârstă de 73 de ani, Dimitris Avramopoulos, deputat din partidul conservato














