Liban: Armata cere persoanelor strămutate să nu revină imediat la locuinţele lor după anunţarea încetării focului
Armata libaneză a cerut miercuri cetăţenilor săi strămutaţi să aştepte înainte de a se întoarce la locuinţele lor din satele şi oraşele pe care soldaţii israelieni le-au invadat în timp ce aşteaptă retragerea acestora ca urmare a acordului de încetare a focului, care a intrat în vigoare miercuri, informează EFE.
"Comandamentul armatei solicită cetăţenilor să aştepte să se întoarcă în satele şi oraşele în care forţele inamice israeliene au pătruns până la retragerea acestora în conformitate cu acordul de încetare a focului şi subliniază importanţa aderării la liniile directoare ale unităţilor militare dislocate în zonă pentru a le păstra securitatea", a indicat instituţia militară într-un comunicat.
Încetarea focului dintre Israel şi gruparea şiită libaneză Hezbollah prevede că armata libaneză îşi desfăşoară soldaţii în zonele în care membrii formaţiunii armate au fost prezenţi în sudul Libanului în cele 60 de zile de armistiţiu, perioadă în care trupele israeliene se vor retrage din zonele ocupate.
Odată cu intrarea în vigoare a încetării focului la ora locală 4:00 (2:00 GMT), soldaţii iau "măsurile necesare pentru a finaliza desfăşurarea în sud, aşa cum a fost dispus de guvernul Libanului şi pentru a-şi îndeplini sarcinile în coordonare cu Forţa Interimară a Naţiunilor Unite în Liban (UNIFIL) în cadrul rezoluţiei 1701" a ONU, care a pus capăt războiului dintre Israel şi Hezbollah în 2006.
În nota sa, armata a cerut, de asemenea, locuitorilor care se întorc în alte zone "să acţioneze cu prudenţă şi să se ferească de muniţiile neexplodate şi obiectele suspecte lăsate de inamicul israelian şi să apeleze la camera de operaţiuni a comandamentului armatei pentru a raporta despre acestea".
Acordul de încetare a focului de 60 de zile între Israel şi Hezbollah, în care SUA şi Franţa vor acţiona ca garanţi, constă în trei etape: un armistiţiu iniţial, care va fi urmat de retragerea forţelor grupării şiite libaneze la nord de râul Litani; retragerea completă a trupelor israeliene din sudul Libanului în termen de 60 de zile; negocieri între cele două ţări pentru delimitarea frontierei, care corespunde în prezent unei linii trasate de ONU după războiul din 2006.
La scurt timp după intrarea în vigoare a acordului, armata israeliană a avertizat că îşi menţine deocamdată desfăşurarea militară în sudul Libanului.
De la izbucnirea ostilităţilor între Israel şi Hezbollah pe 8 octombrie 2023, la o zi după începerea războiului din Fâşia Gaza între Israel şi Hamas, peste 3.800 de persoane au fost ucise şi peste 15.800 au fost rănite în atacurile israeliene din Liban.
Marea majoritate a morţilor, în jur de 3.100, s-au înregistrat de la începutul campaniei masive de bombardare a Israelului, pe 23 septembrie, care a afectat în principal comunităţile din sudul şi estul Libanului, precum şi suburbiile din sudul Beirutului, cunoscute sub numele de Dahye.
Violenţele au forţat peste 1,2 milioane de persoane din Liban să îşi părăsească locuinţele, dintre care peste jumătate au trecut graniţa în Siria, potrivit datelor furnizate de guvernul libanez. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un înalt responsabil american confirmă eliberarea din funcție a purtătoarei de cuvânt a președintelui Trump, Katie Zacharia
Secretarul de presă al Casei Albe, Katie Zacharia, a fost 'eliberată din funcție', a spus vineri un oficial al Casei Albe, după ce președintele Trump a declarat că i-a spus acesteia să își reconsidere menținerea sa în acest post după un început mai mult decât dificil, marcat de întrebări despre parcursul său profesional și apariț
Liderii UE cer Comisiei Europene o propunere suplimentară pentru a finanța Ucraina în 2027
Șefii de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii Europene au cerut vineri Comisiei Europene (CE) să facă o propunere pentru a satisface nevoile suplimentare de finanțare ale Ucrainei pentru 2027, pe care președintele Volodimir Zelenski le-a estimat la 70 de miliarde de euro, relatează EFE. 'Cerem Comisiei să prezinte propunerea pe
Trump spune că noua sa purtătoare de cuvânt ar trebui să își 'reconsidere' viitorul în această funcție
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua sa purtătoare de cuvânt, Katie Zacharia, ar trebui să 'reconsidere' menținerea sa în acest post după un început mai mult decât dificil, marcat de întrebări despre parcursul său profesional și apariții foarte ezitante în public, transmite AFP.
O nouă dronă, intrată ilegal, a explodat în R. Moldova: MAE de la Chișinău cere Rusiei să respecte normele dreptului internațional
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău condamnă ferm încălcarea repetată a spațiului aerian al Republicii Moldova, după ce o nouă dronă s-a prăbușit și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni,
Rusia creează o ''zonă de securitate'' nenegociabilă în Ucraina, de-a lungul frontierei, declară Putin
Rusia stabilește o ''zonă de securitate'' în interiorul Ucrainei, de-a lungul frontierei sale, care nu va fi negociabilă în nicio discuție viitoare cu Kievul, a declarat președintele rus Vladimir Putin vineri, informează Reuters. Putin, purtând uniformă militară și vorbind în timpul unei vizite la un pos
Război în #Ucraina: Papa i-a cerut lui Putin o încetare a focului la Oleșki
Papa Leon al XIV-lea i-a cerut vineri președintelui rus Vladimir Putin, cu ocazia unei convorbiri telefonice, o încetare a focului la Oleșki, un oraș ucrainean din sud, prins ca într-o menghină între cele două armate beligerante pe malurile Niprului, a transmis Vaticanul vineri, potrivit AFP. ''În cadrul convorb
Mandat internațional de arestare pe numele unui jurnalist turc inculpat în Azerbaidjan pentru apeluri la o lovitură de stat
Parchetul general din Azerbaidjan a anunțat vineri că a emis un mandat internațional de arestare pe numele jurnalistului turc Celal Ciftci de la cotidianul Sanliurfa Olay, sub acuzația că a făcut apel la răsturnarea puterii de la Baku, transmite AFP. Procurorii azeri au cerut totodată sprijinul colegilor lor turci. Ciftci a cerut ''pre
Arabia Saudită anunță interceptarea unor rachete și drone deasupra Riadului și altor regiuni
Coaliția condusă de Arabia Saudită a anunțat vineri că a interceptat rachete și drone deasupra Riadului și altor regiuni ale țării, vizate de la începutul lunii octombrie de atacuri aproape cotidiene ale rebelilor houthi din Yemen, transmite AFP. ''Am interceptat și am distrus trei drone în sudul țării și la Riad, precum și
Rusia pune la îndoială dezmințirea NATO privind planurile de blocare a enclavei Kaliningrad
Rusia a pus sub semnul întrebării vineri declarațiile unor reprezentanți ai NATO care dezmint că Alianța plănuiește să blocheze enclava rusă Kaliningrad, situată între Lituania și Polonia, informează EFE. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, această dezmințire este ''dificil de
Dronele rusești ucid trei persoane în #Ucraina și lasă peste un milion de oameni fără curent electric
Dronele rusești au ucis cel puțin trei persoane în Ucraina vineri dimineață, au lovit două centre comerciale și au întrerupt temporar alimentarea cu energie electrică pentru peste 1 milion de persoane la nivel național după atacuri asupra rețelei energetice, au declarat oficiali ucraineni, citați de Reuters. O femeie de 71 de
Zelenski a zâmbit doar, întrebat dacă ar putea servi drept țap ispășitor pentru Trump
Întrebat vineri dacă nu cumva a devenit țap ispășitor pentru omologul său american Donald Trump cu câteva săptămâni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului în SUA, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ales să zâmbească, într-o conferință de presă la Bruxelles, unde a fost prezent la summitul liderilor celor 27
Donald Trump afirmă că nu va folosi bombe nucleare sau trupe pe teren în Iran
Președintele american Donald Trump a asigurat că nu va folosi arme nucleare în Iran, dar nu exclude să atace cu așa-numita ''Mamă a tuturor bombelor'' (Massive Ordnance Air Blast Bomb/MOAB), cea mai mare bombă non-nucleară din arsenalul cunoscut al Pentagonului, relatează vineri EFE. Într-un interviu pentru canalul
BTA/ Bulgaria va avea 11 piloți de F-16 la finalul lui 2026, afirmă comandantul forțelor aeriene
Până la finalul anului vor exista 11 piloți de avioane de vânătoare F-16, le-a declarat vineri jurnaliștilor comandantul forțelor aeriene bulgare, generalul-maior Nikolai Rusev. El a participat la o ceremonie de depunere a unor coroane de flori la Monumentul Aviatorului din Sofia pentru a marca Ziua forțelor aeriene și a aviației bulgare. Bulgaria a primi
Turcia: O persoană fără adăpost l-a insultat pe președintele Erdogan ca să poată dormi în închisoare
O persoană fără adăpost din sudul Turciei l-a insultat pe președintele Recep Tayyip Erdogan pentru a putea primi adăpost și hrană în închisoare, au relatat vineri mass-media locale, transmite AFP. ''Nu am niciun loc unde să merg. Dormeam în gropi de gunoi. De aceea am ajuns aici'', a declarat bărbatul în
Premierul Robert Fico a părăsit prematur summitul UE pentru a pleca în Serbia să-l susțină pe Aleksandar Vucic
Premierul slovac Robert Fico (Smerd-SD) a părăsit prematur summitul UE de la Bruxelles vineri după-amiază, fără să mai aștepte încheierea reuniunii, informează agenția de presă TASR. Motivul este că el va călători la Novi Sad, în Serbia, unde intenționează să-l susțină pe fostul președinte Aleksandar Vucic în cadrul unui miti













