Miniştrii de externe rus şi chinez au discutat despre războiul din #Ucraina şi tensiunile intercoreene
Miniştrii de externe rus şi chinez, Serghei Lavrov şi respectiv Wang Yi, au discutat despre războiul din Ucraina şi tensiunile dintre cele două Corei în timpul unei întrevederi pe marginea summitului G20 din Brazilia, a transmis marţi televiziunea de stat chineză, informează AFP.
Wang Yi şi Serghei Lavrov au avut întrevederea luni la Rio de Janeiro şi "au făcut schimb de opinii asupra crizei din Ucraina şi situaţiei din Peninsula Coreeană", potrivit CCTV.
China este "dispusă să lucreze cu partea rusă pentru a întări şi mai mult cooperarea şi alinierea" strategică, a declarat Wang Yi, a transmis CCTV.
Beijingul şi Moscova s-au apropiat puternic după declanşarea invaziei ruse împotriva Ucrainei în 2022. China se prezintă drept o ţară neutră în acest conflict, însă multe ţări occidentale o acuză că aduce un sprijin tacit, deopotrivă economic şi politic, aliatului său rus.
China s-a abţinut să comenteze decizia Coreei de Nord de a trimite sprijin militar Rusiei, însă preşedintele Xi Jinping l-a atenţionat săptămâna trecută pe omologul său american Joe Biden că Beijingul îşi va apăra "interesele" în peninsulă.
Apropierea din ultimii ani dintre Beijing şi Moscova în materie de diplomaţie, economie şi apărare a fost dublată de presupusa relaţie amicală între Xi Jinping şi preşedintele rus Vladimir Putin.
Însă unii experţi apreciază că decizia Coreei de Nord de a trimite trupe în Rusia, în vederea unei potenţiale desfăşurări în Ucraina, nu este pe placul Beijingului, îngrijorat de posibile consecinţe în termeni de securitate în Asia de Est, din cauza acordului de apărare semnat între Moscova şi Phenian.
China este în mod tradiţional primul aliat diplomatic al Coreei de Nord, căreia îi aduce un sprijin economic vital.
Săptămâna trecută, pe marginea unui summit la Lima, Xi Jinping i-a dat asigurări preşedintelui american Joe Biden că Beijingul "nu va permite ca un conflict şi tulburări să aibă loc în Peninsula Coreeană", potrivit declaraţiilor relatate de agenţie oficială Xinhua.
"China nu va rămâne cu braţele încrucişate atunci când securitatea sa strategică şi interesele sale fundamentale vor fi ameninţate", a atenţionat Xi. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Imigrație: Vicepreședintele american JD Vance consideră problematice opiniile Vaticanului
Vicepreședintele american JD Vance și-a exprimat marți dezacordul față de opiniile Vaticanului cu privire la imigrație, descriindu-le drept ''problematice'', în urma comentariilor repetate ale papei Leon al XIV-lea față de măsurile președintelui Donald Trump pentru combaterea acestui fenomen, transmite Reuters. Suveranul
China crește controlul asupra investițiilor în străinătate în numele 'securității naționale'
Beijingul a întărit începând de miercuri controlul asupra investițiilor în străinătate, odată cu intrarea în vigoare a unor reglementări menite să garanteze 'securitatea națională' în sectoare considerate sensibile, pe fondul rivalității tehnologice cu SUA, relatează AFP. Noile reguli, prezentate ini
Guvernul SUA elimină interdicția de export pentru inteligențele artificiale de vârf ale companiei Anthropic
Guvernul Statelor Unite a eliminat marți toate restricțiile pentru cele mai puternice inteligențe artificiale (AI) produse de Anthropic, informează AFP. 'Am primit notificarea că Departamentul Comerțului a ridicat controlul exporturilor pentru Claude Fable 5 și Mythos 5', a anunțat Anthropic pe X, precizând că va începe de
Directorul CIA compară inteligența artificială avansată cu armele nucleare digitale
Directorul Agenției Centrale de Informații din SUA (CIA), John Ratcliffe, a comparat marți capacitățile celor mai avansate modele de inteligență artificială (AI) cu ''arme nucleare digitale'', transmite AFP. ''Nu ar fi deplasat, așa cum am evocat, să comparăm capacitățile lor cu arme nucleare digitale'', a decla
Secretarul general al NATO, invitat la ședința cabinetului german
Secretarul general al NATO Mark Rutte participă miercuri dimineață la reuniunea săptămânală a cabinetului german ca invitat, relatează dpa. Reuniunea cabinetului urmează să aibă loc la Ministerul Apărării. Rutte, fost premier olandez, este primit de cancelarul german Friedrich Merz și de ministrul apărării Boris Pistorius,
Deturnare de fonduri europene: Percheziții în mai multe țări în legătură cu fostul grup europarlamentar 'Identitate și Democrație'
O serie de percheziții sunt în desfășurare ''în Franța și în alte țări europene'', în legătură cu o presupusă deturnare de fonduri europene cu implicarea fostului grup europarlamentar 'Identitate și Democrație' (ID), din care a făcut parte partidul de extremă dreapta francez Rassemblement National (RN), a anunțat marți
SUA250/Tricouri, șepci de baseball, tocătoare și multe altele: Companiile americane oferă o mare varietate de produse promoționale
Companiile americane mizează pe nostalgie și oferă spre vânzare o mare varietate de produse promoționale - de la tricouri și șepci de baseball, până la tocătoare de bucătărie -, în contextul în care SUA aniversează pe 4 iulie 250 de ani de la declararea independenței. Gama de produse sub marca '250' disponibile
Un diplomat american numit Înalt Reprezentant interimar în Bosnia și Herțegovina
O instanță însărcinată cu desemnarea principalului trimis internațional în Bosnia și Herțegovina a numit marți un diplomat american în funcția de Înalt Reprezentant interimar, în așteptarea alegerii succesorului permanent al germanului Christian Schmidt, notează AFP. Această decizie vine după ce oficiali americani
#Ucraina semnează un contract pentru 16 avioane de vânătoare suedeze Gripen
Ucraina a semnat marți un contract cu Suedia pentru 16 avioane de vânătoare Gripen E, a anunțat constructorul aeronautic Saab, evaluând tranzacția la 24,6 miliarde de coroane (2,22 miliarde de euro), notează AFP. 'În colaborare cu Suedia, continuăm să întărim aviația de luptă a Ucrainei', a declarat președintele
Iranul favorizează diplomația cu Statele Unite, dar se declară pregătit pentru 'război' (negociator-șef)
Șeful echipei iraniene de negociatori, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat într-un interviu difuzat marți seară la televiziunea de stat că Iranul acordă prioritate dialogului cu Statele Unite, declarându-se în același timp pregătit pentru 'război', scrie AFP. 'Acordăm prioritate dialogului, dar dacă acest dialog nu se concretizea
Franța: Următoarele alegeri prezidențiale vor avea loc pe 18 aprilie și 2 mai 2027
Următoarele alegeri prezidențiale din Franța vor avea loc pe 18 aprilie și 2 mai 2027, a indicat marți o sursă din cadrul executivului, confirmând o informație publicată de cotidianul Ouest-France, notează AFP. 'Acest lucru va fi oficializat mâine (miercuri) în Consiliul de Miniștri', a adăugat această sursă.
Israel: Fostul șef al armatei Gadi Eizenkot, concurent al lui Netanyahu, își lansează campania electorală
Fostul șef al statului major israelian, Gadi Eizenkot, care a anunțat că dorește să îl înlocuiască pe Benjamin Netanyahu la conducerea guvernului, și-a lansat marți seară campania electorală, cu patru luni înainte de data prevăzută pentru alegerile legislative, notează AFP. 'Israelul merită să deschidă un nou capitol. &Ic
Kallas s-a întâlnit cu Erdogan la Ankara înaintea summitului NATO
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, s-a întâlnit cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan la Ankara pentru a discuta o posibilă consolidare a relațiilor UE-Turcia, a anunțat marți Kallas pe rețeaua X, în urma întâlnirii cu ușile închise, relatează dpa. Kallas a subliniat că Turcia 'este un partener cheie în materie
Tehnică militară canadiană de ultimă generație, în dotarea armatei Republicii Moldova
Armata Națională a Republicii Moldova va fi dotată cu peste 100 de vehicule militare blindate de ultimă generație. Ministerul Apărării moldovean și Centrul de investiții în apărare din Estonia au încheiat marți un acord-cadru și contractul privind achiziționarea tehnicii de la compania Roshel din Canada, informează Moldpres și Radio Chișinău.
Antonio Guterres avertizează asupra situației tot mai precare a agenției ONU pentru refugiații palestinieni
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat marți cu privire la situația 'din ce în ce mai precară' a Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiații Palestinieni (UNRWA), în momentul în care condițiile de viață a milioane de palestinieni sunt 'în pericol', relatează AFP. 'În timp ce ne-am adunat astăz














