Integrarea la UE, obiectiv strategic: Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată în Monitorul Oficial
Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic al republicii, informează MOLDPRES.
Astfel, preambulul legii supreme a fost completat cu două alineate noi cu următorul cuprins: "RECONFIRMÂND identitatea europeană a poporului Republicii Moldova şi ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova. DECLARÂND integrarea în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova'.
De asemenea, a fost introdus titlul V prim - INTEGRAREA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ - şi are următorul cuprins: Aderarea la tratatele constitutive şi la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene:
(1) Aderarea Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum şi la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, se stabileşte de Parlament prin lege organică.
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte acte juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare'.
Magistraţii Curţii Constituţionale a Republicii Moldova au confirmat pe 31 octombrie rezultatul referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană.
Comisia Electorală Centrală declarase în 25 octombrie că referendumul din 20 octombrie a fost valabil, prezenţa la urne fiind de 50,72%.
Cetăţenii moldoveni au răspuns la întrebarea "Susţineţi modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?". Pentru "da" au fost 749.719 din cele 1.488.878 de voturi valabile, iar pentru "nu" 739.155 de voturi.
Referendumul a fost organizat la iniţiativa preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Iniţiativa de revizuire a Constituţiei a fost semnată de 46 de deputaţi şi a fost avizată de Curtea Constituţională.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Moscova l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri britanic din cauza 'creșterii livărilor' de armament Kievului
Rusia l-a convocat vineri pe însărcinatul cu afaceri interimar al Regatului Unit pentru a protesta împotriva continuării de către Londra a 'creșterii livrărilor sale de drone și de alte sisteme de armament' Ucrainei, a indicat diplomația rusă, citată de AFP. 'S-a subliniat că linia extrem de conflictuală adoptată de Reg
Rusia îi cere Japoniei să retragă sistemul de rachete american Typhon de pe teritoriul său
Rusia consideră că Japonia ar trebui să retragă sistemul de rachete american Typhon de pe teritoriul său, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, citată de TASS, transmite Reuters. Moscova a protestat în mod repetat împotriva desfășurării sistemului Typhon în timpul exerciț
Institutul Ifo: Creșterea cheltuielilor pentru apărare în Germania ar trebui considerată o investiție în pace
Creșterea cheltuielilor pentru apărare în Germania ar trebui considerată o investiție în pace, la fel cum a fost și presiunea cancelarului Helmut Schmidt pentru desfășurarea de arme nucleare în Germania în anii 1980, în urma Deciziei NATO privind dubla cale, a declarat vineri Clemens Fuest, președintele Institutului German Ifo pentru Cer
Bugetul UE propus de Bruxelles pentru 2028-2034 trebuie redus cu sute de miliarde de euro, insistă țările 'frugale'
Cinci state contributoare nete la bugetul UE, respectiv Germania, Danemarca, Finlanda, Olanda și Austria, au susținut vineri că bugetul multianual al UE aferent perioadei 2028-2034 trebuie să fie cu 'câteva sute de miliarde de euro' mai mic decât cel de aproximativ 2.000 de miliarde de euro propus de Comisia Europeană, trasând astfel liniile
Greenpeace acuză Rusia că întrerupe alimentarea cu energie electrică a centralei nucleare Zaporojie
Greenpeace a acuzat joi Moscova că sabotează în mod deliberat alimentarea cu energie electrică a centralei nucleare Zaporojie, ocupată de armata rusă din martie 2022, în încercarea de a acuza Ucraina că pune în pericol instalațiile, relatează vineri dpa. Organizația de mediu a declarat că deține 'imagini din satelit
Indonezia a intrat în posesia primului său portavion
Indonezia a primit vineri primul său portavion achiziționat din Italia, în condițiile în care cea mai mare economie din Asia de Sud-Est încearcă să-și modernizeze echipamentul militar învechit, relatează AFP. Portavionul Giuseppe Garibaldi, în serviciu în Marina italiană din 1985, va fi redenumit KRI Sriwija
Polonia: O eventuală bază permanentă a armatei SUA ar fi situată cu siguranță în vestul țării (oficial polonez)
O eventuală bază permanentă a armatei SUA în Polonia ar fi situată cu siguranță în vestul țării, a declarat vineri ministrul adjunct al apărării, Magdalena Sobkowiak-Czarnecka, după ce președintele american Donald Trump a afirmat că se fac progrese în direcția înființării acesteia, relatează Reuters. Polonia pledează de
Administrația SUA îl autorizează pe președintele iranian să călătorească la New York pentru Adunarea Generală a ONU
Administrația președintelui american Donald Trump a anunțat joi că a autorizat delegația iraniană, condusă de președintele Masoud Pezeshkian, să călătorească la New York pentru a participa la Adunarea Generală a ONU de săptămâna viitoare, o vizită care va avea loc în mijlocul războiului în desfășurare dintre Washington și Teheran, informează EFE.
Alegeri în Germania: Merz se pregătește pentru vești proaste, în timp ce AfD țintește noi victorii electorale (dpa)
Cancelarul german Friedrich Merz riscă o nouă înfrângere umilitoare la urne duminică, în contextul în care alegătorii din două landuri din estul țării se pregătesc să voteze, la două săptămâni după ce partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a obținut o victorie răsunătoare în Saxonia-Anhalt, relatează dpa.
#Ucraina, Iran, Fâșia Gaza și AI, pe agenda Adunării Generale a ONU de la New York (AFP)
Conflictul din Orientul Mijlociu, războiul din Ucraina și dezbaterea privind pericolele inteligenței artificiale (AI) se vor afla pe agenda discuțiilor Adunării Generale a ONU ce se va desfășura săptămâna viitoare la New York, cu participarea a aproximativ 150 de șefi de stat și lideri, relatează vineri AFP. Această întâlnire
Partea europeană a Rusiei a început să voteze în primele alegeri legislative pe timp de război
Locuitorii părții europene a Rusiei, care a fost atacată noaptea trecută de sute de drone ucrainene, au început să voteze vineri în primele alegeri legislative desfășurate pe timp de război, relatează agenția EFE. Secțiile de votare s-au deschis în capitala Moscova la ora locală 08:00 (05:00 GMT), la nouă ore după deschiderea
Pentagonul va relua controversatele teste de testosteron în rândul militarilor după o perioadă de suspendare
Pentagonul reintroduce un program de testare obligatorie pentru depistarea deficitului de testosteron în rândul militarilor americani de peste 30 de ani, a declarat joi un purtător de cuvânt, reluând astfel o inițiativă pe care mulți experți medicali au calificat-o drept inutilă și potențial dăunătoare, relatează Reuters.
Trump încă nu știe ce să facă în privința Iranului: 'Vreau să-i anihilez sau nu?'
Președintele american Donald Trump se apropie de un moment decisiv în războiul cu Iranul și încă nu știe dacă va relua sau nu atacurile masive pentru a încerca să pună capăt conflictului sau să răstoarne regimul ayatollahilor, informează vineri EFE. 'Trebuie să iau o decizie importantă. Vreau să intru și să-i anihilez (re
Primarul New Yorkului trebuie arestat, consideră ambasadorul Israelului la ONU
Ambasadorul Israelului la ONU, Danny Danon, a afirmat joi că primarul New Yorkului, Zohran Mamdani, trebuie să fie 'arestat' pentru că a cerut guvernului american arestarea premierului israelian Benjamin Netanyahu în baza mandatului emis împotriva acestuia din urmă de către Curtea Penală Internațională (CPI), relatează agenția EFE.
Australia vrea să-i rețină pe turiștii care depășesc termenul de ședere permis
Guvernul australian a avertizat vineri că turiștii care au depășit termenul de ședere permis de viză vor fi plasați în detenție administrativă, ca parte a înăspririi politicii privind imigrația, relatează AFP. Ministrul de interne Tony Burke a anunțat joi restricții privind vizele pentru studenți și așa numitele vize de vacanță-mun














