Şefa diplomaţiei de la Helsinki respinge modelul ''finlandizării'' pentru #Ucraina
A forţa neutralitatea Ucrainei nu va aduce o soluţie paşnică la criza cu Rusia, susţine şefa diplomaţiei finlandeze Elina Valtonen, care adaugă că nu se poate avea încredere că Moscova va respecta vreun acord pe care îl semnează, relatează luni Reuters.
Aflată sub regimul ţarist rus pentru mai mult de un secol, Finlanda şi-a obţinut independenţa în 1917. Ulterior, ea s-a apărat cu disperare de invazia sovietică şi pentru o vreme s-a aliat cu Germania nazistă în încercarea de a-şi recupera teritoriul pierdut.
După victoria Aliaţilor în Al Doilea Război Mondial, Finlanda s-a văzut nevoită să menţină relaţii amicale cu Rusia vecină şi a adoptat calea uneori nesigură a neutralităţii pentru a-şi păstra independenţa - o tactică cunoscută drept ''finlandizare''. Odată cu perspectiva preşedintelui ales al SUA Donald Trump de a încerca să pună capăt cât mai rapid posibil războiului din Ucraina şi în contextul temerilor exprimate de unii aliaţi în legătură cu termenii ce ar putea fi impuşi Kievului, un scenariu ar putea fi să se forţeze un statut de neutralitate pentru Ucraina.
Rusia i-a cerut în mod repetat Ucrainei să rămână neutră, ceea ce ar anula de facto aspiraţiile Kievului de aderare la NATO.
Într-un interviu pentru Reuters acordat în marja Forumului pentru Pace de la Paris, Elina Valtonen a respins modelul ''finlandizării'', subliniind că iniţial Finlanda s-a apărat de Rusia în Al Doilea Război Mondial.
''Da, sunt împotriva ('finlandizării'). Să o spunem cinstit, Ucraina a fost neutră înainte de a fi atacată de Rusia'', a explicat Valtonen, a cărei ţară are o frontieră terestră comună cu Rusia cu o lungime de 1.340 de kilometri.
''Categoric, nu este ceva ce i-aş impune Ucrainei, în orice caz nu ca o primă alternativă'', a spus ministrul de externe finlandez, adăugând că problemele nu ar dispărea prin impunerea unei ''finlandizări''. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: valtioneuvosto.fi
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina condamnă organizarea alegerilor pentru Duma de Stat în teritoriile sale ocupate de Rusia
Ucraina a făcut apel vineri la comunitatea internațională să nu recunoască rezultatul alegerilor pentru Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus) organizate de Moscova în teritoriile ucrainene ocupate de armata rusă, denunțând totodată politici de rusificare forțată și încercarea de a legitima cucerirea acestor zone, relatează EFE
Ursula von der Leyen va vizita Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord și Kosovo la finalul acestei luni
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va vizita patru țări din Balcanii Occidentali la finalul lunii septembrie, iar deplasările în Serbia și Bosnia, unde au loc alegeri, vor avea loc ulterior, a anunțat vineri Arianna Podesta, purtătoare de cuvânt a executivului UE, transmite Hina. În perioada 30 septembri
Rusia: Partidul pacifist 'Iabloko' denunță presiuni exercitate asupra observatorilor săi
Partidul pacifist rus 'Iabloko', exclus din alegerile pentru Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) care au început vineri în Rusia, a denunțat în fața Comisiei Electorale Centrale (CEC) presiunile exercitate asupra observatorilor săi electorali în mai multe regiuni, informează EFE. 'Magnitudin
Suedia: Lidera social-democraților, Magdalena Andersson, va încerca să formeze un nou guvern
Lidera social-democraților suedezi, Magdalena Andersson, a primit vineri din partea președintelui parlamentului misiunea de a încerca să formeze un guvern, în urma victoriei la limită a taberei sale în alegerile legislative de duminica trecută, relatează AFP și Reuters. 'Având în vedere discuțiile de astăzi, a
Atacuri hibride rusești: Macron promite o 'ripostă' și un plan pentru infrastructurile critice
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat vineri că a cerut guvernului 'să pregătească un plan de protecție a infrastructurilor critice franceze' în fața atacurilor 'hibride' rusești, care nu vor rămâne 'fără răspuns' din partea europenilor, relatează France Presse. 'Natura agresivității ruse și a a
Washingtonul atenționează Republica Cehă să aloce mai mulți bani pentru apărare
Statele Unite au transmis vineri Republicii Cehe că trebuie să aloce mai mulți bani pentru apărare pentru a atinge țintele stabilite de NATO, relatează agenția de presă Reuters. Cehia a eșuat, în timpul unor guvernări succesive, să atingă pragul de 2% din produsul intern brut (PIB) pentru bugetul său militar și va rata din nou ținta &ici
Ungaria: Orban îndeamnă la 'rezistență națională', la o reuniune a intelectualilor Fidesz
A sosit momentul 'rezistenței naționale' și 'este timpul să ridicăm mănușa și să luptăm', a declarat fostul premier ungar Viktor Orban, liderul partidului de opoziție Fidesz, într-un recent discurs susținut în fața cercului restrâns de intelectuali ai partidului, la Kotcse, în sud-vestul Ungariei, potrivit unei înregistră
UE deblochează încă 3,3 miliarde de euro din împrumutul acordat Ucrainei pentru apărare
Comisia Europeană va vira vineri alte 3,3 miliarde de euro Ucrainei pentru achiziționarea de echipamente de apărare, în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru sprijinirea acestei țări, informează EFE. Suma este destinată achiziționării de drone și rachete și va ajuta Ucraina să-și apere teritoriul și spațiul aerian &i
Rusia: Un simulacru de alegeri pentru un parlament artificial (instanță a Consiliului Europei)
Alegerile parlamentare ruse, organizate de vineri până duminică, par să fie un ''simulacru de alegeri care vor da naștere unui parlament artificial'' ce nu trebuie să fie recunoscut de comunitatea internațională, a avertizat vineri Platforma de dialog cu forțele democratice ruse a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), informează AF
Franța a fost amenințată de atacuri hibride rusești în săptămânile trecute (Macron)
Franța a fost amenințată de atacuri hibride rusești în ultimele săptămâni, a declarat vineri președintele francez Emmanuel Macron, citat de Reuters. 'În ultimele săptămâni, amenințarea - în special amenințarea hibridă rusă, cu care se confruntă europenii și Franța - s-a intensificat', a afirmat președintel
Circa 1.700 de migranți au fost transferați de pe plajele din Ceuta în corturi amenajate în portul exclavei spaniole
Poliția spaniolă a transferat vineri un important număr de migranți care trăiau de săptămâni întregi în condiții precare pe plaje din Ceuta în corturi amenajate în portul exclavei spaniole din nordul Africii, care pot găzdui până la 1.700 de persoane, relatează AFP. Transferul a început vineri dimineaț
Moscova l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri britanic din cauza 'creșterii livărilor' de armament Kievului
Rusia l-a convocat vineri pe însărcinatul cu afaceri interimar al Regatului Unit pentru a protesta împotriva continuării de către Londra a 'creșterii livrărilor sale de drone și de alte sisteme de armament' Ucrainei, a indicat diplomația rusă, citată de AFP. 'S-a subliniat că linia extrem de conflictuală adoptată de Reg
Rusia îi cere Japoniei să retragă sistemul de rachete american Typhon de pe teritoriul său
Rusia consideră că Japonia ar trebui să retragă sistemul de rachete american Typhon de pe teritoriul său, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, citată de TASS, transmite Reuters. Moscova a protestat în mod repetat împotriva desfășurării sistemului Typhon în timpul exerciț
Institutul Ifo: Creșterea cheltuielilor pentru apărare în Germania ar trebui considerată o investiție în pace
Creșterea cheltuielilor pentru apărare în Germania ar trebui considerată o investiție în pace, la fel cum a fost și presiunea cancelarului Helmut Schmidt pentru desfășurarea de arme nucleare în Germania în anii 1980, în urma Deciziei NATO privind dubla cale, a declarat vineri Clemens Fuest, președintele Institutului German Ifo pentru Cer
Bugetul UE propus de Bruxelles pentru 2028-2034 trebuie redus cu sute de miliarde de euro, insistă țările 'frugale'
Cinci state contributoare nete la bugetul UE, respectiv Germania, Danemarca, Finlanda, Olanda și Austria, au susținut vineri că bugetul multianual al UE aferent perioadei 2028-2034 trebuie să fie cu 'câteva sute de miliarde de euro' mai mic decât cel de aproximativ 2.000 de miliarde de euro propus de Comisia Europeană, trasând astfel liniile














