Justiţia americană anunţă inculparea unui 'agent al Iranului' pentru un presupus plan de asasinare a lui Trump
Ministerul american al Justiţiei a anunţat vineri inculparea unui "agent al Iranului", acuzat că ar fi primit ordin de la Teheran pentru a organiza un plan de asasinare a lui Donald Trump, învingătorul alegerilor prezidenţiale americane din 5 noiembrie din partea republicanilor, relatează AFP.
Farhad Shakeri, un afgan de 51 de ani rezident în Iran după ce a stat 14 ani într-o închisoare în SUA, este acuzat că ar recrutat criminali de drept comun în numele Gardienilor Revoluţiei, armata de elită al regimului de la Teheran, potrivit documentelor judiciare.
"Puţini actori în lume reprezintă o ameninţare atât de gravă pentru securitatea naţională a SUA ca Iranul", a declarat ministrul justiţiei, Merrick Garland, într-un comunicat al serviciului său de presă.
"Acest agent al regimului iranian a fost însărcinat de Teheran să conducă o reţea de complici criminali pentru a duce la bun sfârşit planuri de asasinare ale Iranului împotriva ţintelor sale, între care preşedintele ales Donald Trump", a adăugat el.
Republica islamică încearcă de mai mulţi ani să exercite represalii pentru moartea generalului Gardienilor Revoluţiei Qassem Soleimani, ucis la 3 ianuarie 2020 în Irak în urma unei lovituri de dronă, ordonată de Donald Trump, pe când era preşedinte, aminteşte Ministerul Justiţiei.
Doi americani au fost de asemenea arestaţi joi în acest dosar, Carlisle Rivera, de 49 de ani, şi Jonathon Loadholt, de 36 de ani, ambii rezidenţi din New York şi inculpaţi pentru a fi planificat asasinarea unei jurnaliste americane de origine iraniană, foarte critică la adresa regimului iranian.
Aceasta nu fusese desemnată nominal, ci descrisă ca fiind deja o ţintă a unor tentative de asasinare sau răpire la comanda Teheranului.
În octombrie, justiţia americană a început urmăriri penale împotriva a patru iranieni, între care un general al Gardienilor Revoluţiei pentru că ar fi comandat un plan de asasinare a jurnalistei şi disidentei irano-americane Masih Alinejad la New York în 2022.
Ţinta nu a fost identificată, dar Masih Alinejad a confirmat că este într-adevăr vorba despre ea, potrivit AFP. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iranul afirmă că va cumpăra produse cu activele înghețate în Qatar
Iranul a afirmat miercuri că va folosi o parte din activele sale înghețate în Qatar pentru a achiziționa bunuri de care are nevoie, după discuții la Doha privind memorandumul de înțelegere cu Statele Unite referitor la încheierea războiului din Orientul Mijlociu, notează AFP. În cadrul punerii în aplicare a
Kievul lansează un mecanism care permite partenerilor săi să cumpere arme ucrainene
Ucraina a anunțat miercuri lansarea unui mecanism care permite țărilor partenere ale Kievului să cumpere arme și tehnologii militare ucrainene pentru a strânge fonduri destinate finanțării forțelor sale armate, la mai bine de patru ani după începutul invaziei ruse, transmite AFP. 'Ţările (...) cu care Ucraina a încheiat acorduri interguve
Rusia spune că nu există perspective de normalizare a relațiilor cu NATO
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat miercuri că, în prezent, nu există perspective de a relua dialogul cu NATO și nici de a normaliza relațiile cu această organizație, informează EFE. 'În aceste circumstanțe, să vorbești despre perspectivele de a relua dialogul și de a normaliza relațiile este p
State europene întârzie în respectarea promisiunii că vor crește cheltuielile militare, afirmă ambasadorul SUA la NATO
Unele state europene membre ale NATO sunt rămase 'în urmă' în ceea ce privește îndeplinirea angajamentului pe care și l-au asumat în fața președintelui american Donald Trump de a cheltui mai mult pentru apărare, a avertizat miercuri ambasadorul SUA la NATO, Matt Whittaker, cu câteva zile înaintea summitului Alianței, relatează AFP.
În Statele Unite, un val progresist se formeaza în rândul democraților în perspectiva alegerilor din noiembrie (AFP)
Din New York în Colorado, candidații progresiști din Statele Unite au înregistrat recent o serie de victorii răsunătoare în alegerile primare ale democraților, pe un fond de nemulțumire populară față de establishmentul partidului, cu câteva luni înaintea alegerilor cruciale de la jumătatea mandatului, scrie miercuri AFP. 'V&ac
Africa de Sud: Peste 900 de persoane, arestate în timpul protestelor anti-imigrație desfășurate la nivel național
Poliția sud-africană a arestat marți peste 900 de persoane în timpul protestelor anti-imigrație desfășurate la nivel național, majoritatea demonstrațiilor rămânând pașnice, în pofida incidentelor izolate de violență și jafuri, au anunțat miercuri autoritățile, relatează Xinhua. Comisarul adjunct al poliției naționale, Tebello Mosikili,
Rusia a cucerit în luna iunie 84 de kilometri pătrați de teritoriu ucrainean
Armata rusă a preluat în luna iunie controlul asupra a încă 84 de kilometri pătrați de teritoriu ucrainean, potrivit platformei ucrainene de analiză militară DeepState, care oferă în fiecare lună bilanțul terenului cucerit de forțele ruse în Ucraina, informează EFE. DeepState atribuie pe canalul său de Telegram aceste cuceriri rusești p
Ameliorarea relațiilor americano-chineze 'necesită acțiuni concrete' (Beijing)
Șeful diplomației chineze, Wang Yi, i-a spus secretarului de stat american Marco Rubio că ameliorarea relațiilor necesită 'acțiuni concrete' și a lansat un avertisment Washingtonului asupra Taiwanului, a relatat miercuri o media de stat chineză, citată de AFP. China și SUA au avut schimburi de opinii tensionate în ultimele luni cu privire
'Denuclearizarea Iranului avansează bine', spune Trump
Președintele american Donald Trump a susținut miercuri că 'denuclearizarea' Iranului și negocierile cu acesta evoluează bine, în pofida versiunilor contradictorii despre noile tratative americano-iraniene și a recentelor atacuri reciproce care au arătat cât de fragilă este încetarea focului convenită luna trecută, relatează agenția EFE.
Noi lovituri ale Kievului asupra industriei de apărare ruse și a unor rafinării
Ucraina și-a continuat miercuri campania împotriva infrastructurii militare ruse, lansând atacuri cu drone asupra unor instalații ale industriei militare situate în adâncul teritoriului rus și distrugând un pod rutier strategic pe ruta care leagă orașele ocupate Donețk și Mariupol, relatează dpa. Președintele ucrainean Volodimir Z
Președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, își începe în Azerbaidjan turneul în Caucazul de Sud
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ajuns miercuri la Baku, capitala Azerbaidjanului, prima oprire a turneului său în Caucazul de Sud care o va purta joi în țara învecinată, Armenia, informează EFE. Ursula Von der Leyen a fost primită pe aeroportul din Baku de ministrul azer de externe Jeyhun Bayramov și de alți oficiali.
Germania are în vedere retragerea navelor sale destinate misiunii de deminare a Strâmtorii Ormuz
Germania ar putea rechema cele două nave trimise în Djibouti dacă nu vor fi îndeplinite în curând condițiile pentru desfășurarea lor în Strâmtoarea Ormuz, a declarat miercuri, la Berlin, ministrul german al apărării, Boris Pistorius, relatează dpa. 'Nu vor aștepta la nesfârșit', a declarat Pistorius într-
SUA250/Trump inaugurează noul Air Force One într-o deplasare pentru inaugurarea muzeului Theodore Roosevelt
Președintele american Donald Trump se deplasează în această miercuri în statul Dakota de Nord pentru a inaugura un muzeu în onoarea lui Theodore Roosevelt, invocând moștenirea președintelui republican pentru promovarea unui mesaj al măreției americane în contextul apropierii sărbătorii naționale din 4 iulie, relatează Reuters. Pe
Pistorius afirmă că Berlinul dorește acorduri pentru fabricarea de arme americane în Germania
Germania vrea să producă pe teritoriul său mai multe arme americane de care armata sa are nevoie, a declarat miercuri ministrul german al apărării, Boris Pistorius, care dorește să extindă cooperarea militar-industrială dintre Germania și Statele Unite, relatează AFP. Această inițiativă are loc înainte de summitul NATO din Turcia, din 7
Japonia își reafirmă sprijinul pentru Kiev în timpul vizitei la Tokio a ministrului ucrainean de externe
Guvernul Japoniei și-a reafirmat miercuri sprijinul pentru Kiev în timpul vizitei la Tokio a ministrului ucrainean de externe Andrii Sîbiga la mai bine de patru ani după începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, informează EFE. Ministrul de externe al Japoniei, Toshimitsu Motegi, a declarat, la începutul î








