Situaţia din #Ucraina nu este în favoarea Kievului şi Occidentul ar trebui să negocieze încheierea războiului, declară Serghei Şoigu
Situaţia din zona de luptă din Ucraina nu este în favoarea Kievului şi de aceea Occidentul ar trebui să accepte aceasta şi să negocieze încheierea conflictului, a declarat joi fostul ministru rus al apărării Serghei Şoigu, în prezent secretar al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, informează Reuters şi AFP.
"Acum, când situaţia din teatrul de operaţiuni militare nu este în favoarea regimului de la Kiev, Occidentul se confruntă cu o alegere - să continue să-l finanţeze şi să distrugă populaţia ucraineană sau să recunoască realităţile curente şi să înceapă să negocieze", a declarat Şoigu în timpul unei reuniuni a şefilor consiliilor de securitate ale ţărilor membre ale Comunităţii Statelor Independente (CSI), reuniune care se desfăşoară la Moscova.
Şoigu, care a fost ministru al apărării până în mai 2024, a acuzat din nou Occidentul că se foloseşte de Kiev pentru a învinge Rusia.
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat asaltul împotriva Ucrainei în februarie 2022, apoi a revendicat anexarea unor regiuni întregi din această ţară. Până acum, Kievul a putut rezista datorită ajutorului militar occidental.
Însă, de un an, confruntată cu forţele ruse mai bine înarmate şi mai numeroase, precum şi cu tergiversările occidentale tot mai mari, armata ucraineană se retrage, iar pierderile de teritorii s-au accelerat toamna aceasta.
Rusia, care bombardează zilnic oraşele ucrainene, cere predarea Ucrainei, ca ea să îi cedeze cinci regiuni şi să renunţe la alianţa sa cu Occidentul şi la ambiţia de a adera la NATO.
Americanii şi europenii asigură Kievul de sprijinul lor ferm, însă refuză să autorizeze Ucraina să lovească teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează, de teamă că aceasta ar putea determina o escaladare.
Analiştii spun că nu este deloc sigur că Washingtonul va mai aproba acordarea de asistenţă Ucrainei după ce republicanii vor controla Casa Albă şi cel puţin jumătate din Congres, mai ales în condiţiile în care Ucraina se confruntă cu eşecuri pe câmpul de luptă. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Incendiu în centrul Kievului după o explozie (AFP)
Un incendiu a izbucnit miercuri seară în centrul capitalei Ucrainei, Kiev, în urma unei explozii care a avut loc în timpul unei alerte aeriene, a constatat un jurnalist al agenției France Presse (AFP). Prezent la fața locului, jurnalistul a auzit o explozie înainte de a observa un nor de fum ridicându-se în centrul capitalei
Iranul afirmă că va cumpăra produse cu activele înghețate în Qatar
Iranul a afirmat miercuri că va folosi o parte din activele sale înghețate în Qatar pentru a achiziționa bunuri de care are nevoie, după discuții la Doha privind memorandumul de înțelegere cu Statele Unite referitor la încheierea războiului din Orientul Mijlociu, notează AFP. În cadrul punerii în aplicare a
Kievul lansează un mecanism care permite partenerilor săi să cumpere arme ucrainene
Ucraina a anunțat miercuri lansarea unui mecanism care permite țărilor partenere ale Kievului să cumpere arme și tehnologii militare ucrainene pentru a strânge fonduri destinate finanțării forțelor sale armate, la mai bine de patru ani după începutul invaziei ruse, transmite AFP. 'Ţările (...) cu care Ucraina a încheiat acorduri interguve
Rusia spune că nu există perspective de normalizare a relațiilor cu NATO
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat miercuri că, în prezent, nu există perspective de a relua dialogul cu NATO și nici de a normaliza relațiile cu această organizație, informează EFE. 'În aceste circumstanțe, să vorbești despre perspectivele de a relua dialogul și de a normaliza relațiile este p
State europene întârzie în respectarea promisiunii că vor crește cheltuielile militare, afirmă ambasadorul SUA la NATO
Unele state europene membre ale NATO sunt rămase 'în urmă' în ceea ce privește îndeplinirea angajamentului pe care și l-au asumat în fața președintelui american Donald Trump de a cheltui mai mult pentru apărare, a avertizat miercuri ambasadorul SUA la NATO, Matt Whittaker, cu câteva zile înaintea summitului Alianței, relatează AFP.
În Statele Unite, un val progresist se formeaza în rândul democraților în perspectiva alegerilor din noiembrie (AFP)
Din New York în Colorado, candidații progresiști din Statele Unite au înregistrat recent o serie de victorii răsunătoare în alegerile primare ale democraților, pe un fond de nemulțumire populară față de establishmentul partidului, cu câteva luni înaintea alegerilor cruciale de la jumătatea mandatului, scrie miercuri AFP. 'V&ac
Africa de Sud: Peste 900 de persoane, arestate în timpul protestelor anti-imigrație desfășurate la nivel național
Poliția sud-africană a arestat marți peste 900 de persoane în timpul protestelor anti-imigrație desfășurate la nivel național, majoritatea demonstrațiilor rămânând pașnice, în pofida incidentelor izolate de violență și jafuri, au anunțat miercuri autoritățile, relatează Xinhua. Comisarul adjunct al poliției naționale, Tebello Mosikili,
Rusia a cucerit în luna iunie 84 de kilometri pătrați de teritoriu ucrainean
Armata rusă a preluat în luna iunie controlul asupra a încă 84 de kilometri pătrați de teritoriu ucrainean, potrivit platformei ucrainene de analiză militară DeepState, care oferă în fiecare lună bilanțul terenului cucerit de forțele ruse în Ucraina, informează EFE. DeepState atribuie pe canalul său de Telegram aceste cuceriri rusești p
Ameliorarea relațiilor americano-chineze 'necesită acțiuni concrete' (Beijing)
Șeful diplomației chineze, Wang Yi, i-a spus secretarului de stat american Marco Rubio că ameliorarea relațiilor necesită 'acțiuni concrete' și a lansat un avertisment Washingtonului asupra Taiwanului, a relatat miercuri o media de stat chineză, citată de AFP. China și SUA au avut schimburi de opinii tensionate în ultimele luni cu privire
'Denuclearizarea Iranului avansează bine', spune Trump
Președintele american Donald Trump a susținut miercuri că 'denuclearizarea' Iranului și negocierile cu acesta evoluează bine, în pofida versiunilor contradictorii despre noile tratative americano-iraniene și a recentelor atacuri reciproce care au arătat cât de fragilă este încetarea focului convenită luna trecută, relatează agenția EFE.
Noi lovituri ale Kievului asupra industriei de apărare ruse și a unor rafinării
Ucraina și-a continuat miercuri campania împotriva infrastructurii militare ruse, lansând atacuri cu drone asupra unor instalații ale industriei militare situate în adâncul teritoriului rus și distrugând un pod rutier strategic pe ruta care leagă orașele ocupate Donețk și Mariupol, relatează dpa. Președintele ucrainean Volodimir Z
Președinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, își începe în Azerbaidjan turneul în Caucazul de Sud
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ajuns miercuri la Baku, capitala Azerbaidjanului, prima oprire a turneului său în Caucazul de Sud care o va purta joi în țara învecinată, Armenia, informează EFE. Ursula Von der Leyen a fost primită pe aeroportul din Baku de ministrul azer de externe Jeyhun Bayramov și de alți oficiali.
Germania are în vedere retragerea navelor sale destinate misiunii de deminare a Strâmtorii Ormuz
Germania ar putea rechema cele două nave trimise în Djibouti dacă nu vor fi îndeplinite în curând condițiile pentru desfășurarea lor în Strâmtoarea Ormuz, a declarat miercuri, la Berlin, ministrul german al apărării, Boris Pistorius, relatează dpa. 'Nu vor aștepta la nesfârșit', a declarat Pistorius într-
SUA250/Trump inaugurează noul Air Force One într-o deplasare pentru inaugurarea muzeului Theodore Roosevelt
Președintele american Donald Trump se deplasează în această miercuri în statul Dakota de Nord pentru a inaugura un muzeu în onoarea lui Theodore Roosevelt, invocând moștenirea președintelui republican pentru promovarea unui mesaj al măreției americane în contextul apropierii sărbătorii naționale din 4 iulie, relatează Reuters. Pe
Pistorius afirmă că Berlinul dorește acorduri pentru fabricarea de arme americane în Germania
Germania vrea să producă pe teritoriul său mai multe arme americane de care armata sa are nevoie, a declarat miercuri ministrul german al apărării, Boris Pistorius, care dorește să extindă cooperarea militar-industrială dintre Germania și Statele Unite, relatează AFP. Această inițiativă are loc înainte de summitul NATO din Turcia, din 7









