Mahmoud Abbas: Autoritatea Palestiniană "îşi va reexamina" relaţia cu SUA după veto-ul acestora la ONU
Mahmoud Abbas a anunţat sâmbătă că Autoritatea Palestiniană "îşi va reexamina relaţia" cu Washingtonul după veto-ul SUA de joi privind apartenenţa palestinienilor la ONU, relatează AFP.
"Conducerea palestiniană va revizui relaţiile bilaterale cu Statele Unite pentru a garanta păstrarea intereselor poporului nostru, a cauzei noastre şi a drepturilor noastre", a declarat preşedintele Abbas într-un interviu acordat agenţiei palestiniene de ştiri WAFA.
Palestinienii, care din 2012 au statutul inferior de "stat observator non-membru" la ONU, au cerut Consiliului de Securitate să accepte ca un "stat palestinian" deja recunoscut de majoritatea capitalelor să-şi ia locul "legitim" în Organizaţia Naţiunilor Unite.
Dar Statele Unite, care au făcut tot ce au putut pentru a întârzia votul, nu au ezitat să-şi folosească dreptul de veto, pe care îl folosesc în mod regulat pentru a-şi proteja aliatul israelian.
Veto-ul SUA "a stârnit o furie fără precedent în rândul palestinienilor şi al populaţiei din regiune, potenţial împingând regiunea spre mai multă instabilitate, haos şi terorism", a avertizat Abbas.
Prin urmare, Autoritatea Palestiniană va "dezvolta o nouă strategie" pentru a-şi afirma alegerile "independent şi va urma un proiect palestinian, mai degrabă decât o viziune americană", a spus el.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kremlinul: Putin, deschis discuțiilor cu #Ucraina, dar dorește să creeze o zonă tampon mai extinsă
Președintele rus Vladimir Putin a rămas deschis ideii de a atinge obiectivele Rusiei prin mijloace diplomatice, dar a subliniat că Moscova își va crea o zonă tampon mai extinsă în Ucraina, ca răspuns la acțiunile de escaladare ale Kievului, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters.
Ungaria se va alătura EPPO, anunță Comisia Europeană
Ungaria, care este pe cale să obțină fonduri vitale din partea UE demonstrând că luptă împotriva corupției, se va alătura Parchetului European (EPPO), a declarat vineri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează Reuters. 'Acesta este un pas binevenit în lupta împotriva fraudei și corupției. Poporul Ungariei va av
Țările din Pacific se unesc împotriva unui test cu rachetă chinez 'pe continentul albastru'
Testul cu rachetă balistică efectuat de China în 6 iulie în Oceanul Pacific a trimis o undă de șoc în mai multe țări din regiune, care au văzut în aceasta o atingere adusă 'continentului lor albastru' comun, au declarat vineri pentru AFP responsabili politici și analiști. Chiar și națiunile din Pacific cu datori
Japonia: Camera inferioară parlamentară adoptă un proiect de lege referitor la succesiunea imperială
Camera inferioară a parlamentului japonez a adoptat vineri un proiect de lege ce vizează să răspundă unei crize iminente de succesiune imperială, dat fiind că monarhia mai numără doar un singur tânăr moștenitor în virtutea regulii de succesiune strict masculină, informează AFP. Viitorul familiei imperiale depinde, în condițiile actuale, de pr
China și Rusia pregătesc sisteme de apărare antiaeriană împotriva rachetelor balistice și o inițiativă 'Anti-Starlink' (presă)
China și Rusia cooperează, pe de-o parte, pentru a dezvolta un sistem de apărare antiaeriană împotriva rachetelor balistice și, pe de altă parte, pentru a lansa o inițiativă împotriva Starlink, sistemul SpaceX, deținut de Elon Musk, care folosește o constelație de sateliți pentru a oferi acces la internet la nivel mondial, informează EFE. Revista s
Kievul este 'încă departe de o cotitură în război', consideră comandantul șef al armatei ucrainene
Kievul este încă 'departe de a fi produs o cotitură în război', chiar dacă trupele ruse și-au încetinit semnificativ ritmul pe frontul din Ucraina în primul semestru al anului 2026, a apreciat vineri comandantul șef al armatei ucrainene Oleksandr Sîrski, citat de AFP. Șeful armatei ucrainene a apreciat într-un bilanț
Iran: Circa 43 de milioane de oameni au participat la funeraliile lui Ali Khamenei (presă)
Între 41 și 43 de milioane de oameni au participat la funeraliile fostului lider suprem al Iranului, Ali Khamenei, potrivit estimărilor presei, în cadrul unor ceremonii care au durat șapte zile, s-au desfășurat în cinci orașe din Iran și Irak și au culminat vineri în zori cu înmormântarea sa în orașul sfânt Mashhad (nord-estul
Grecia: Trei arestări în urma atacurilor incendiare asupra locuințelor unor persoane cu legături cu partidul la putere
Poliția antiteroristă greacă a arestat vineri trei persoane în urma unei serii de atacuri cu bombe artizanale asupra locuințelor unor persoane cu legături cu partidul de guvernământ Noua Democrație (ND, de dreapta), într-unul din aceste atacuri fiind ucisă o femeie săptămâna trecută, a anunțat Ministerul pentru Protecția Cetățenilor, transmite Reuters
Rusia a folosit drone mici, care nu pot fi bruiate, pentru a lovi transformatoarele electrice în #Ucraina
Rusia a folosit drone de mici dimensiuni, pilotate prin cabluri de fibră optică, pentru a ocoli sistemele de apărare ucrainene și a avaria transformatoarele electrice de înaltă tensiune din regiunea Sumî (în nordul Ucrainei) în apropiere de linia frontului, arată o analiză din surse deschise, citată vineri de Reuters. I
Ungaria: Mii de susținători ai fostului premier Viktor Orban au manifestat la Budapesta împotriva guvernului condus de Peter Magyar
Mii de unguri au ieșit joi pe străzile Budapestei pentru a manifesta împotriva actualului guvern al conservatorului Peter Magyar, într-o demonstrație convocată de Fidesz, partidul predecesorului său, ultranaționalistul Viktor Orban, informează EFE. Sub sloganul 'Opriți tirania', câteva mii de persoane, potrivit portalului de știri Hvg
Bulgaria insistă pe excluderea patriarhului Kirill și a fondatorului Lukoil din pachetul de sancțiuni al UE împotriva Rusiei
Guvernul de la Sofia a aprobat joi poziția Bulgariei cu privire la cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei și Belarusului, Consiliul de Miniștri reafirmând rezervele exprimate de prim-ministrul Rumen Radev în ceea ce privește includerea pe această listă de sancțiuni a patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, și a magna
VIDEO UPDATE/ Iran: Liderul suprem Khamenei a fost înmormântat, fiul și succesorul său nu și-a făcut încă apariția publică
Trupul liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a fost înhumat la Mashhad (nord-estul Iranului), în cel mai sfânt loc al țării, moscheea Imamului Reza, a anunțat presa de stat vineri dimineață, după ce mulțimi uriașe s-au adunat pentru funeralii, în timp ce fiul și succesorul ayatollahului, Mojtaba Khamenei, este încă ascuns vederii p
Atacuri cu drone ucrainene asupra infrastructurii petroliere din sudul Rusiei și incendiu la o rafinărie din Krasnodar
Atacuri cu drone ucrainene au vizat vineri mai multe infrastructuri petroliere din sudul Rusiei, declanșând un incendiu la o rafinărie din regiunea Krasnodar, au declarat autoritățile ruse, adăugând că 376 de drone ucrainene au fost distruse în timpul nopții, relatează AFP. 'În urma căderii de resturi de drone, un incendiu a izbucni
Iranul califică drept 'motivate politic' declarațiile NATO privind programul său nuclear
Iranul a calificat vineri drept 'motivate politic' declarațiile liderilor NATO cu privire la programul nuclear al Republicii islamice, precum și la libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz, făcute în cadrul summitului Alianței Nord-Atlantice din Turcia, potrivit unui comunicat al ambasadei iraniene la Ankara, citat de EFE. Î
Israelul a informat SUA că Iranul încearcă să-l ucidă pe Donald Trump (presă)
Israelul i-a transmis Washingtonului informații ale serviciilor secrete care indică faptul că Iranul pregătește un nou plan pentru asasinarea președintelui american Donald Trump, au relatat joi Wall Street Journal și CNN, citând surse sub rezerva anonimatului, relatează AFP. Cele două mass-media americane au furnizat puține detalii. Potrivit unei surse c













