Ministrul ucrainean de externe: Nu putem pierde timpul în dezbateri despre cine în Europa ar trebui să discute cu Rusia
Ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiga a admis miercuri că discuția telefonică pe care au avut-o în ziua precedentă doi lideri nordici cu președintele rus Vladimir Putin putea fi mai bine coordonată, având în vedere criticile venite apoi din partea altor susținători europeni ai Ucrainei, dar a atras atenția că țara sa nu poate pierde timpul în dezbateri 'interminabile' despre cine ar trebui să reprezinte vocea Europei, consemnează agenția EFE.
'Ucraina dorește să pună capăt acestui război. Încercăm să profităm de orice oportunitate. Prin urmare, salutăm această conversație. O considerăm un pas înainte în eforturile noastre de pace', a declarat Sibiga la Consiliul Nordic, care se desfășoară până joi în capitala finlandeză Helsinki.
Convorbirea telefonică pe care au avut-o marți cu Putin președintele finlandez Alexander Stubb și premierul norvegian Jonas Gahr Store 'a fost coordonată cu noi', a confirmat ministrul ucrainean de externe. În acest fel, a explicat Sîbiga, cei doi lideri i-au putut transmite liderului de la Kremlin 'viziunea și semnalele' președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Mai mult, șeful diplomației ucrainene a pledat pentru 'continuarea acestui tip de discuții' între liderii europeni și Putin, deși a admis că în aceste demersuri coordonarea ar putea fi îmbunătățită, având în vedere criticile și scepticismul exprimate de unii lideri europeni, în special premierii danez și suedez, Mette Frederiksen și Ulf Kristersson, care susțin că nu ar trebui discutat cu Putin atât timp cât acesta nu oprește războiul și nu se retrage din Ucraina.
'Probabil că da, avem nevoie de o mai bună coordonare, este adevărat. Dar, vedeți, timpul este limitat, iar noi în Ucraina avem o altă percepție asupra timpului. Nu mai avem timp', a subliniat ministrul ucrainean.
'Trebuie să ne accelerăm eforturile de pace și, încă o dată, trebuie să definim noul rol al Europei. Nu avem nevoie de dezbateri interminabile despre cine va reprezenta (Uniunea Europeană), grupuri ad-hoc sau foști lideri. Avem nevoie de o politică a unei singure voci. De aceea, această discuție telefonică a fost cu adevărat importantă și o apreciem', a insistat Sîbiga.
Cei doi lideri nordici care au discutat cu președintele rus au ținut să precizeze că nu sunt mediatori și că nu vorbesc în numele întregii Europe, ci în calitate de lideri ai unor țări care au granițe cu Rusia.
Șeful guvernului norvegian a subliniat miercuri, într-o declarație pentru postul de radio NRK, că SUA nu ar trebui să fie singura voce în discuțiile cu Rusia.
Premierul Jonas Gahr Store a mai menționat că în convorbirea cu Putin, planificată inițial pentru 20 de minute, dar care a durat 90 de minute, el și președintele finlandez Alexander Stubb i-au transmis liderului de la Kremlin mesajul că trebuie să înceteze atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene, să permită transporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră, să facă progrese în schimburile de prizonieri, solicitându-i de asemenea să accepte un armistițiu larg, una dintre cererile lui Zelenski respinse constant de Putin.
După această convorbire, a adăugat premierul norvegian, el și președintele finlandez i-au informat pe Zelenski și pe partenerii europeni 'cheie', inclusiv pe cei din țările nordice care au criticat demersul lor.
Răspunzând acestor critici, premierul Store a spus că, dincolo de reacțiile negative ale premierilor danez și suedez, el percepe 'un sprijin larg în sensul că acesta a fost lucrul corect de făcut'. 'Dar nu am cerut un vot din partea țărilor Uniunii Europene, întrucât știm că există puncte de vedere diferite', a completat șeful guvernului de la Oslo.
De partea sa, președintele rus i-a avertizat în discuție pe cei doi lideri nordici că obținerea unei păci juste și durabile în Ucraina 'va fi posibilă numai dacă interesele legitime ale Federației Ruse vor fi luate în considerare pe deplin și necondiționat'. Putin a criticat și 'politica de confruntare a țărilor din UE și NATO, care conduce la prelungirea acțiunilor militare' pe frontul ucrainean.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Serbia: Dialogul privind Kosovo va continua, cetățenii vor decide cu privire la relațiile cu Rusia (Ilija Srdanovic)
Medicul sârb Ilija Srdanovic, aflat în fruntea Listei Studenților, mișcarea care s-a impus la alegerile legislative anticipate din weekend, afirmă că aceasta va continua dialogul privind Kosovo-Metohija și implementarea acordului de la Bruxelles - facilitat de UE și semnat în 2013 - care vizează normalizarea relațiilor dintre Belgrad și Pristina, in
Summit Rusia-Africa: Președintele Putin susține că Moscova este un partener mai bun decât Occidentul ''colonialist''
Președintele rus Vladimir Putin a susținut miercuri că țara sa este un partener mai bun pentru Africa decât Occidentul colonialist care încă mai încearcă să exploateze resursele continentului și se folosește de datoriile țărilor africane pentru a le întârzia dezvoltarea, transmite Reuters. Liderul de la Kremlin și
Regatul Unit: Militantul de extrema dreaptă Tommy Robinson, găsit vinovat de hărțuirea a doi jurnaliști
Militantul de extrema dreaptă britanic Tommy Robinson a fost găsit vinovat miercuri la Londra de hărțuirea a doi jurnaliști de la tabloidul Daily Mail, împotriva cărora proferase amenințări pe rețelele de socializare, relatează AFP. Tommy Robinson, pe numele său real Stephen Yaxley-Lennon, în vârstă de 43 de ani, își va
Kremlinul exclude o prezență europeană în negocierile cu Ucraina și SUA de la Abu Dhabi
Kremlinul a exclus miercuri o prezență europeană în noua rundă de negocieri despre războiul din Ucraina care va avea loc în noiembrie în orașul Abu Dhabi din Emiratele Arabe Unite, informează EFE. ''Am convenit că negocierile tripartite cu participarea Rusiei, Ucrainei și SUA vor fi reluate'', a declarat pentr
Alegeri în Israel: Ministrul apărării denunță apelul lansat de Eisenkot către armată de a rezista presiunilor lui Netanyahu
Ministrul apărării israelian Israel Katz a denunțat miercuri apel lansat de candidatul opoziției, Gadi Eisenkot, care i-a cerut armatei să reziste eventualelor presiuni din partea premierului în exercițiu Benjamin Netanyahu, care a evocat din nou amenințarea iraniană, transmite AFP. Marți, Eisenkot a subliniat că în așteptarea form
Indonezia/ ''Te urâm pe gratis!'': Proteste împotriva dificultăților economice, a corupției și a modului în care a gestionat guvernul incendiile devastatoare
Sute de indonezieni s-au adunat miercuri în centrul Jakartei pentru a protesta împotriva dificultăților economice, a corupției și a modului în care guvernul a gestionat incendiile devastatoare al căror fum toxic afectează mii de oameni, relatează AFP. Pe pancartele arborate de protestatari scria ''Nu există aer curat
Putin: Musk este ''un geniu, un geniu adevărat''
Președintele rus Vladimir Putin l-a numit miercuri un ''geniu'' pe directorul executiv al SpaceX, miliardarul Elon Musk, și a asigurat că Moscova menține contacte strânse cu Washingtonul în domeniul cooperării spațiale, informează EFE. ''Elon Musk este un geniu, un geniu adevărat. Câte nave spațiale ar
BTA / Bulgaria, România și Turcia condamnă atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră
Bulgaria, România și Turcia condamnă fără echivoc atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, a spus ministrul bulgar al apărării Dimităr Stoianov într-o conferință de presă la Sofia miercuri, după o reuniune a miniștrilor apărării și comandanților forțelor armate din cele trei țări, care au discutat despre securitate și apărare î
Lavrov se va deplasa în Atlanta pentru a participa la reuniunea miniștrilor de externe din G20
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, se va deplasa vineri în orașul Atlanta (SUA) pentru a participa la reuniunea G20, ce va fi prezidată de omologul său american Marco Rubio, a anunțat miercuri instituția diplomatică de la Moscova, citată de EFE. Serghei Lavrov va conduce delegația rusă la reuniunea ministerială a G20, a declarat p
Franța: Guvernul respinge cererile de schimbare a datei alegerilor prezidențiale din 2027 din cauza protestelor
Guvernul francez respinge cererile de a schimba data alegerilor prezidențiale, în special pe cea a turului doi, prevăzut pe 2 mai, imediat după sărbătorirea Zilei Muncii, din cauza riscului de proteste sociale, după revoltele și jafurile din 17 octombrie, relatează miercuri EFE. ''Nu există niciun motiv să schimbăm aceste date, d
Accident feroviar în Spania: Bilanțul tragediei a urcat la 64 de morți
Bilanțul accidentului feroviar produs miercuri în centrul Spaniei a urcat la cel puțin 64 de morți, a anunțat miercuri după-amiază președintele regiunii Castilia-La Mancha, Emiliano Garcia-Page, transmit AFP și dpa. Noul bilanț face ca acest accident feroviar să fie mai grav decât cel înregistrat în luna ianuarie la Ada
Alegeri în Israel: Uniunea Europeană este gata să aibă un dialog ''sincer și deschis'' cu viitorul guvern
Uniunea Europeană este pregătită pentru un dialog ''sincer și deschis'' cu viitorul guvern ce va rezulta din alegerile parlamentare desfășurate pe 27 octombrie în Israel, a dat miercuri asigurări Anouar El Anouni, purtător de cuvânt al diplomației UE, informează AFP. ''UE se bucură să colaboreze cu viitorul
Calendarul evenimentelor după alegerile parlamentare din Israel
Israelienii au votat marți pentru a-i alege pe cei 120 de deputați ai Knesset-ului (Parlamentul) în alegeri pe care mulți le consideră un referendum privindu-l pe Benjamin Netanyahu, premierul care a guvernat cel mai mult în istoria țării, dar închiderea secțiilor de votare este doar începutul unui proces ce poate dura săptămâni sau chia
Italia: O judecătoare ridică arestul preventiv pentru presupusul creier al revoltelor de la Milano
O magistrată italiană a dispus miercuri eliberarea lui Youssef Siher, un cercetător în vârstă de 30 de ani și jurnalist independent italian de origine marocană, acuzat că ar fi fost ''creierul'' revoltelor și jafurilor șocante care au avut loc la Milano pe 17 octombrie, au indicat surse citate de agenția ANSA. Siher
Regele Spaniei deplânge ''teribilul accident'' feroviar din Toledo
Regele Spaniei și-a exprimat regretul în legătură cu ''teribilul accident'' în care au fost implicate două trenuri miercuri în provincia Toledo, la sud de Madrid, și a transmis condoleanțe familiilor persoanelor decedate - cel puțin 30 de morți -, precum și sentimentele sale de ''tristețe, sprijin și afecțiune'' &icir














