#Ucraina/Directorul general al AIEA avertizează că situaţia la centrala nucleară Zaporojie este precară şi aşteaptă o discuţie cu Putin
Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, aşteaptă să aibă săptămâna aceasta o discuţie faţă în faţă cu preşedintele rus Vladimir Putin asupra situaţiei precare de la centrala atomoelectrică ucraineană Zaporojie ocupată de trupele ruse, relatează luni agenţia DPA.
Această centrală este în prezent alimentată de o singură linie de înaltă tensiune pentru răcirea materialului nuclear, a declarat Rafael Grossi la o conferinţă de presă la Viena. Prin urmare, "situaţia este foarte, foarte precară", în timp ce "integritatea fizică a centralei continuă să fie în pericol", a atenţionat responsabilul AIEA, care marţi urmează să plece în Rusia pentru o nouă întâlnire cu liderul de la Kremlin.
Rafael Grossi s-a mai întâlnit cu Vladimir Putin şi în octombrie 2022, atunci pentru a negocia stabilirea unei zone de securitate în jurul centralei. Dar planul AIEA convenit la acea vreme nu a fost niciodată implementat, parţial din cauza opoziţiei Ucrainei. În locul acelui plan, agenţia ONU a înaintat Consiliului de Securitate din cadrul acestei organizaţii o listă cu principii de prevenire a unui accident nuclear la centrala atomoelectrică Zaporojie.
Aceste principii fac referire la integritatea fizică a instalaţiei - şi anume că centrala nu trebuie să fie atacată şi nici folosită ca bază pentru lansarea de atacuri -, aprovizionarea acesteia cu energie şi condiţiile de lucru ale personalului.
De atunci, şase din cele şapte principii de securitate nucleară din respectiva listă au fost încălcate, total sau parţial, a precizat luni Rafael Grossi, care a menţionat printre deficienţe întreruperea repetată a furnizării de energie către centrală, personalul insuficient, întârzierea lucrărilor de întreţinere şi lipsa pieselor de schimb. De asemenea, echipa AIEA de la faţa locului nu a primit permisiunea de a se deplasa liber în interiorul centralei pentru a verifica eventuala amplasare a unor arme acolo.
Ocupată de trupele ruse în martie 2022, această centrală, cea mai mare din Europa, se află în zona oraşului ucrainean Energodar, aproape de linia frontului. Centrala funcţionează cu personal ucrainean şi AIEA are permanent o echipă de experţi la faţa locului.
Zone centralei a fost de mai multe ori lovită de obuze, atacuri pentru care trupele ruse şi cele ucrainene s-au acuzat reciproc. Centrala a fost astfel deconectată repetat de la sursele externe de alimentare cu energie electrică, surse care sunt foarte importante pentru răcirea reactoarelor, situaţii rezolvate punctual prin pornirea generatoarelor diesel.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mihaela Toth, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari
Departamentul de Stat al SUA a anunțat vineri că a aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 către Ucraina, pentru o sumă estimată la 2,1 miliarde de dolari, a consemnat Reuters. Ucraina va plăti pentru aceste rachete interceptoare defensive folosind contribuții din partea Canadei, Germaniei și Norvegiei, direcționate prin intermed
SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Un număr record de aproape 48 de milioane de americani au votat deja
Un număr record de 47,9 milioane de americani și-au exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor
Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional
Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele acesteia a fost suspendat din funcție, relatează Reuters. 'Într-un astfel de moment, președin
Este timpul ca Germania să aibă prima femeie președinte, consideră Angela Merkel
Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, susține că este timpul ca o femeie să îi succeadă președintelui Frank-Walter Steinmeier atunci când se încheie al doilea mandat de cinci ani al acestuia la conducerea țării, în martie anul viitor, transmite vineri dpa. ''Sunt 77 de ani de istorie a Republicii Federale G
Moscova spune că Ucraina atacă din nou rafinăriile rusești
Potrivit autorităților de la Moscova, armata ucraineană și-a reluat atacurile asupra rafinăriilor rusești, relatează vineri dpa. 'Am avut o pauză pentru o vreme. Dar astăzi atacurile ... au fost reluate, iar facilitățile noastre funcționează cu măsuri de protecție,' transmite agenția de știri rusă RIA Novosti, citând declarația d
Canada intenționează să participe la împrumutul de 90 de miliarde de euro al UE pentru #Ucraina
Canada și-a anunțat vineri intenția de a participa la împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei de Uniunea Europeană, la finalul unui summit de două zile desfășurat la Montreal, transmit France Presse și Reuters. Potrivit premierului canadian Mark Carney, țara sa va furniza 500 de milioane de euro în cadrul acestui &ici
Kievul cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la recentul atac masiv al Rusiei
Ucraina a solicitat Consiliului de Securitate al ONU o ședință de urgență cu privire la atacul masiv al Rusiei cu rachete și drone de joi asupra teritoriului ucrainean, în urma căruia au fost ucise cel puțin 20 de persoane, iar alte peste 80 au fost rănite, potrivit declarației ministrului ucrainean de externe, Andrii Sibiga, citat de EFE.
#Ucraina: Operațiunea umanitară din Oleșki s-a încheiat, anunță o responsabilă rusă
Evacuările umanitare din Oleșki - oraș aflat sub ocupație rusă în sudul Ucrainei, confruntat de săptămâni în șir cu grave penurii de alimente și medicamente și unde o încetare a focului este în vigoare până duminică - s-au încheiat, a anunțat vineri avocata rusă pentru drepturile omului Iana Lantratova, citată de AFP.
Democrații îi cer lui Trump să păstreze conversațiile cu Grok despre operațiunea de capturare a președintelui Maduro în Venezuela
Aleși democrați din Camera Reprezentanților i-au cerut președintelui american Donald Trump să păstreze conversațiile sale oficiale cu chatbotul de inteligență artificială Grok, dezvoltat de o companie a lui Elon Musk, despre operațiunea de capturare a președintelui Nicolas Maduro în Venezuela, informează vineri EFE. Scrisoarea, datată mi
Închiderea Novaia Gazeta face parte din 'campania militară' a Kremlinului (laureatul premiului Nobel, Dmitri Muratov)
Co-fondatorul și fostul redactor șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta, Dmitri Muratov, a declarat pentru AFP vineri că închiderea acestui bastion al presei independente din Rusia face parte din 'gigantica campanie militară' pe care Kremlinul o desfășoară din 2022. 'Suntem oponenți înverșunați ai războiului
Canada și UE deschid summitul comun cu hotărârea de a construi o relație fără precedent
Canada și Uniunea Europeană au deschis vineri în mod oficial summitul de la Montreal cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană, pe care liderii lor au prezentat-o ca pe o cale de a-și consolida suveranitatea și reziliența în fața crizelor internaționale, informează EFE. Pri
Volodimir Zelenski va efectua o vizită sâmbătă în Turcia pentru a se întâlni cu Erdogan
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va efectua o vizită, sâmbătă, în Turcia, pentru a discuta cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan despre războiul Rusiei în Ucraina și securitatea de la Marea Neagră, a anunțat vineri președinția turcă, citată de AFP. 'Discuțiile de la Istanbul vor viza măsurile de luat pentru a
Bulgaria aderă la inițiativa NATO de contracarare a amenințărilor aeriene la altitudine joasă
Ministrul bulgar al apărării Dimităr Stoianov a semnat o notă privind aderarea Bulgariei la o inițiativă a NATO menită să dezvolte capacitățile de contracarare a amenințărilor aeriene la altitudine joasă, a anunțat vineri Ministerul apărării de la Sofia, citat de BGNES.COM. Documentul marchează aderarea la un memorandum de cooperare semnat de
Comitetul Nobel condamnă închiderea ziarului rus de opoziție Novaia Gazeta
Comitetul Nobel norvegian și-a exprimat vineri 'îngrijorarea profundă' în legătură cu închiderea ziarului rus de opoziție Novaia Gazeta, al cărui ex-redactor-șef Dmitri Muratov a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 2021, condamnând un atac la adresa libertății de exprimare în Rusia, relatează EFE.
Papa a votat la alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, anunță Vaticanul
Papa Leon al XIV-lea - primul suveran pontif american din istorie - a votat la alegerile intermediare (midterm) din SUA, ca 'de fiecare dată când a avut ocazia', afirmă vineri serviciul de presă al Vaticanului într-un comunicat, citat de ANSA și AFP. 'Papa Leon al XIV-lea și-a exercitat dreptul de vot în calitate














