Israel-Hamas SUA realizează primul transport aerian de ajutoare umanitare în Gaza, într-o operaţiune comună cu Iordania
Statele Unite au realizat sâmbătă prima paraşutare de ajutoare umanitare în Gaza prin intermediul unor avioane militare care au distribuit aproximativ 38.000 de mese, potrivit Comandamentului Central al Forţelor Aeriene ale SUA.
Într-un comunicat publicat pe X, Comandamentul Central a precizat că a colaborat cu Iordania în această operaţiune, transmite EFE.
Potrivit agenţiei iordaniene de presă Petra, forţele armate iordaniene au efectuat două paraşutări cu două avioane ale Forţelor Aeriene Regale în nordul fâşiei, iar SUA au efectuat trei paraşutări în sudul enclavei. Până în prezent, Iordania a efectuat 25 de paraşutări de la începutul războiului israelian, livrând ajutoare medicale, alimentare şi de urgenţă.
Foto: (c) Kosay Al Nemer/REUTERS
Comandamentul Central al Forţelor Aeriene ale SUA a folosit trei avioane C130 pentru a lansa 66 de colete cu produse alimentare, câte 22 din fiecare avion, echivalentul a peste 38.000 de mese, potrivit presei locale. Pachetele nu au inclus apă sau provizii medicale, potrivit CNN.
Organizaţiile umanitare spun că aceste paraşutări aeriene sunt departe de a satisface nevoile de alimente şi provizii din zonă, unde peste 2 milioane de oameni se confruntă cu foametea.
Foto: (c) Kosay Al Nemer/REUTERS
Vineri, preşedintele american Joe Biden a anunţat paraşutarea de pachete cu alimente şi medicamente în Fâşia Gaza şi a deschis posibilitatea deschiderii unui coridor maritim pentru a facilita intrarea ajutorului umanitar în enclavă.
''Ajutorul care ajunge în Gaza nu este suficient. Sunt în joc vieţi nevinovate. Vieţile copiilor sunt în joc", a declarat el la începutul unei întâlniri la Casa Albă cu premierul italian Giorgia Meloni.
Foto: (c) U.S. Air Force/Handout via REUTERS
Peste 30.200 de persoane au fost ucise în Fâşia Gaza în cele aproape cinci luni de război, inclusiv 115 locuitori din Gaza care au murit joi într-un incident în timpul unei livrări de alimente în oraş. Israelul a recunoscut că a deschis focul, dar a dat vina pe haosul provocat de mulţimea flămândă care s-a năpustit asupra camioanelor.
Începând cu 7 octombrie, armata israeliană loveşte fără încetare această fâşie de pământ, lungă de aproximativ 40 km şi lată de 10 km. La 27 octombrie, soldaţii săi au lansat o operaţiune terestră în nord, care s-a extins treptat spre sud.
Atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie s-a soldat cu moartea a cel puţin 1 160 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ realizat de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.
Aproximativ 250 de persoane au fost răpite. Potrivit Israelului, 130 de ostatici sunt încă reţinuţi în Gaza, dintre care 31 ar fi murit, după ce 105 ostatici au fost eliberaţi în schimbul a 240 de deţinuţi palestinieni în timpul unui tratative la sfârşitul lunii noiembrie.
Acest război a provocat o catastrofă umanitară în teritoriul palestinian, unde 2,2 milioane din cei 2,4 milioane de locuitori sunt ameninţaţi de foamete, potrivit ONU.
Aproape 1,5 milioane de palestinieni sunt adunaţi în Rafah, marea majoritate fiind persoane strămutate, blocaţi la frontiera închisă cu Egiptul şi temându-se de o ofensivă terestră israeliană. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia: FSB spune că SUA au avertizat Rusia cu privire la un atac planificat la Moscova
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat sâmbătă că a primit informații din partea Statelor Unite ale Americii, prin canalele de parteneriat consacrate, cu privire la pregătirea unui atac terorist la Moscova, a consemnat agenția de presă rusă RIA. FSB a asigurat că ia măsurile corespunzătoare, notează Reuters și AFP. Într-o declara
Polonia: Bărbat înarmat reținut în fața Tribunalului Constituțional, pe fondul escaladării disputei politice legate de justiție
Poliția din Varșovia a reținut sâmbătă un bărbat care avea asupra sa un cuțit și un pistol cu gloanțe oarbe, în timpul unei manifestații desfășurate în fața Tribunalului Constituțional al Poloniei, pe fondul disputei politice tot mai intense legate de judecătorii acestei instanțe, relatează dpa. Potrivit poliției, o femeie care participa la o
Regele Charles al III-lea a reflectat asupra atrocităților coloniale în timpul vizitei în Guyana
Regele Charles al III-lea a reflectat vineri la atrocitățile coloniale cu prilejul vizitei în Guyana, o fostă colonie britanică, informează AFP. Însoțit de prim-ministrul din Guyana, Mark Phillips, Charles a depus coroane de flori la mormintele soldaților care au luptat pentru Regatul Unit înainte de proclamarea independenței, într-un c
UPDATE Rusia a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei, anunță președintele Volodimir Zelenski
Drone lansate de forțele ruse au lovit infrastructura energetică a Ucrainei în atacuri efectuate vineri noaptea, lăsând fără curent electric circa 280.000 de familii ucrainene din regiunile Kiev și Dnipropetrovsk, a anunțat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. ''Aceste lovituri ruse au creat o s
Criză politică în Polonia: Ambasadorii din România și China și-au anunțat demisia
Ambasadorii Poloniei la București și Beijing și-au anunțat sâmbătă demisia ca răspuns la disputa interinstituțională de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, chestiune care a escaladat în cursul nopții, transmite dpa. ''Dată fiind tentativa de preluare ilegală a Tribunalului Constituțional, nu mai văd nicio posibilitate de a cont
UPDATE Criză politică în Polonia: Președintele Karol Nawrocki face apel la 'restabilirea statului de drept'
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat sâmbătă dimineață că disputa cu guvernul legată de Tribunalul Constituțional reprezintă o amenințare pentru securitatea internă a țării, după ce diferendul a escaladat vineri noaptea, transmit AFP și dpa. Adresându-se protestatarilor adunați în afara sediului Tribunalului Constituționa
Turcia propune un candidat la funcția de secretar general al ONU
Turcia a propus vineri candidatura actualului secretar general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Feridun Sinirlioglu, la postul de secretar general al Națiunilor Unite, informează AFP. Potrivit unor surse din MAE turc, scrisoarea de nominalizare de către președintele Recep Tayyip Erdogan a fost transmisă vineri preș
SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari
Departamentul de Stat al SUA a anunțat vineri că a aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 către Ucraina, pentru o sumă estimată la 2,1 miliarde de dolari, a consemnat Reuters. Ucraina va plăti pentru aceste rachete interceptoare defensive folosind contribuții din partea Canadei, Germaniei și Norvegiei, direcționate prin intermed
SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Un număr record de aproape 48 de milioane de americani au votat deja
Un număr record de 47,9 milioane de americani și-au exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor
Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional
Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele acesteia a fost suspendat din funcție, relatează Reuters. 'Într-un astfel de moment, președin
Este timpul ca Germania să aibă prima femeie președinte, consideră Angela Merkel
Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, susține că este timpul ca o femeie să îi succeadă președintelui Frank-Walter Steinmeier atunci când se încheie al doilea mandat de cinci ani al acestuia la conducerea țării, în martie anul viitor, transmite vineri dpa. ''Sunt 77 de ani de istorie a Republicii Federale G
Moscova spune că Ucraina atacă din nou rafinăriile rusești
Potrivit autorităților de la Moscova, armata ucraineană și-a reluat atacurile asupra rafinăriilor rusești, relatează vineri dpa. 'Am avut o pauză pentru o vreme. Dar astăzi atacurile ... au fost reluate, iar facilitățile noastre funcționează cu măsuri de protecție,' transmite agenția de știri rusă RIA Novosti, citând declarația d
Canada intenționează să participe la împrumutul de 90 de miliarde de euro al UE pentru #Ucraina
Canada și-a anunțat vineri intenția de a participa la împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei de Uniunea Europeană, la finalul unui summit de două zile desfășurat la Montreal, transmit France Presse și Reuters. Potrivit premierului canadian Mark Carney, țara sa va furniza 500 de milioane de euro în cadrul acestui &ici
Kievul cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la recentul atac masiv al Rusiei
Ucraina a solicitat Consiliului de Securitate al ONU o ședință de urgență cu privire la atacul masiv al Rusiei cu rachete și drone de joi asupra teritoriului ucrainean, în urma căruia au fost ucise cel puțin 20 de persoane, iar alte peste 80 au fost rănite, potrivit declarației ministrului ucrainean de externe, Andrii Sibiga, citat de EFE.
#Ucraina: Operațiunea umanitară din Oleșki s-a încheiat, anunță o responsabilă rusă
Evacuările umanitare din Oleșki - oraș aflat sub ocupație rusă în sudul Ucrainei, confruntat de săptămâni în șir cu grave penurii de alimente și medicamente și unde o încetare a focului este în vigoare până duminică - s-au încheiat, a anunțat vineri avocata rusă pentru drepturile omului Iana Lantratova, citată de AFP.













