Discursul lui Putin: Rusia va face totul pentru a încheia războiul şi a eradica nazismul în #Ucraina
Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a anunţat joi, în discursul său anual către naţiune, că Rusia va face tot posibilul pentru a încheia războiul din Ucraina şi a eradica nazismul din ţara vecină, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Discursul intervine cu două săptămâni înaintea alegerilor prezidenţiale din Rusia la care este de aşteptat ca Putin să câştige un al cincilea mandat de şase ani cu o largă majoritate, în lipsa unei opoziţii reale.
Potrivit Reuters, Putin a declarat că Rusia nu va permite nimănui să se amestece în afacerile sale interne şi a reluat acuzaţia conform căreia Occidentul încearcă să distrugă Rusia din interior.
Liderul de la Kremlin a mai susţinut că "o majoritate clară a populaţiei" ruse sprijină decizia sa luată acum doi ani de a trimite sute de mii de militari în Ucraina. El le-a mulţumit cetăţenilor şi companiilor pentru sprijinul lor faţă de conflict şi a ţinut un moment de reculegere în timpul discursului pentru militarii căzuţi în luptă.
.jpg)
Nu Rusia a fost cea care a început războiul în Donbas, spune Putin
"Nu Rusia a fost cea care a început războiul în Donbas (regiune din estul Ucrainei, ocupată parţial de Rusia - n.r.), dar noi vom face totul pentru a-l încheia, pentru a elimina nazismul şi a îndeplini obiectivele operaţiunii militare speciale" din Ucraina, a declarat Putin în discursul rostit în faţa camerelor reunite ale parlamentului rus.
"Când Patria îşi apără suveranitatea şi securitatea, protejează vieţile compatrioţilor noştri în Donbas şi Novorossia (nume dat sudului ucrainean de Imperiul Rus în cea de a doua jumătate a secolului al XVIII-lea în contextul războaielor ruso-turce - n.r.), rolul decisiv în această luptă dreaptă aparţine cetăţenilor ruşi, unităţii lor, dăruirii pentru ţara lor natală şi responsabilităţii pentru destinul acesteia", a decretat şeful statului rus. "Aceste calităţi au fost manifestate clar şi fără echivoc chiar de la începutul operaţiunii militare speciale", a adăugat el.
Paralel cu discursul lui Putin, Ministerul Apărării din Rusia a publicat buletinul său zilnic în care a informat despre "îmbunătăţirea poziţiilor" trupelor ruse în sudul Ucrainei. Anterior, timp de două săptămâni, militarii ruşi au raportat progrese în estul Ucrainei, aminteşte EFE.
Putin le-a reamintit celor prezenţi că 2024 este anul aniversării a 10 ani de la anexarea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea, transmite dpa, care aminteşte că această peninsulă nu este nici acum recunoscută la nivel internaţional ca făcând parte din Federaţia Rusă şi că Ucraina s-a jurat să o recucerească. Putin a insistat totuşi că Rusia este mândră de ceea ce a reuşit, prin anexarea Crimeii. "Împreună putem obţine totul", a adăugat el.
"Fără o Rusie suverană şi puternică nu va fi posibilă o ordine mondială solidă", a insistat şeful statului rus.
.jpg)
Putin: Occidentul încearcă să ne târască într-o cursă a înarmării
"Înţelegem că Occidentul încearcă să ne târască într-o cursă a înarmării. Ei încearcă să ne epuizeze, să repete trucul pe care l-au reuşit cu Uniunea Sovietică în anii 1980", a susţinut preşedintele rus.
Din acest motiv, a adăugat Putin, sarcina Rusiei este să dezvolte complexul industrial de apărare "pentru a creşte potenţialul ştiinţific, tehnologic şi industrial al ţării".
"Trebuie să distribuim resursele cât mai raţional posibil şi să construim o economie eficientă a forţelor armate, pentru a obţine maximum pentru fiecare rublă cheltuită pentru apărare", a adăugat el.
Putin a anunţat că Rusia "este deschisă unui dialog în detaliu cu toate ţările şi organismele internaţionale interesate" în "edificarea în viitorul apropiat a unui nou sistem de securitate în Eurasia, indivizibil şi cu condiţii egale pentru toţi".
Forţele nucleare strategice, într-o stare de deplină pregătire
"Forţele nucleare strategice sunt într-o stare de deplină pregătire pentru utilizare garantată", a avertizat Putin.
Şeful statului rus a mai declarat că sistemul antiaerian hipersonic nu numai că a fost pus în funcţiune, "dar este şi folosit cu eficienţă ridicată pentru a atinge ţinte deosebit de importante în cursul operaţiunii militare speciale" din Ucraina, aşa cum numeşte Rusia invazia pe care a lansat-o împotriva ţării vecine la 24 februarie 2022.
În discursul său, Putin a anunţat că Rusia a folosit sisteme avansate de armament, inclusiv rachete hipersonice Zircon, şi că deţine în mod ferm avantajul militar în Ucraina.
"Unităţile noastre menţin în mod ferm iniţiativa. Avansează ferm într-o serie de zone şi eliberează tot mai multe teritorii", a afirmat Putin, care a evidenţiat experienţa de luptă obţinută de trupele Moscovei în cei mai bine de doi ani de război.
"Complexul hipersonic de pe mare Zircon a fost deja folosit în luptă. Unităţile hipersonice cu rază de acţiune intercontinentală Avangard (şi) sistemele laser Peresvet sunt în serviciu de luptă. Testele rachetei de croazieră cu rază nelimitată Burevestnik sunt în curs de finalizare. Şi vehiculul subacvatic fără pilot Poseidon... Primele rachete balistice grele Sarmat produse în serie au fost livrate trupelor", a detaliat preşedintele rus.
.jpg)
Putin avertizează NATO că consecinţele trimiterii de trupe în Ucraina vor fi tragice
"Occidentul a provocat conflictul din Ucraina, din Orientul Mijlociu, în alte regiuni din lume, şi continuă să mintă, uneori fără ruşine, spunând că Rusia intenţionează vezi Doamne să atace Europa", a spus Putin.
El a avertizat totodată NATO că consecinţele unei desfăşurări de trupe aliate în Ucraina vor fi "tragice" şi a calificat drept "aberaţii" acuzaţiile potrivit cărora Moscova s-ar pregăti să atace Europa.
"Au început să vorbească despre posibilitatea de a trimite în Ucraina contingente militare ale NATO, dar să ne reamintim soarta acelora care, la vremea lor, au trimis trupe pe teritoriul ţării noastre. Însă acum consecinţele pentru potenţialii intervenţionişti vor fi mult mai tragice" decât în timpul celui de-al Doilea Război Mondial deoarece Rusia are în prezent arme care pot lovi ţinte aflate pe teritoriul inamicului, a insistat şeful statului rus, citat de EFE. "Ei cred că (războiul) e ca în desenele animate", a adăugat Putin, citat de Reuters.
Vizibil furios, potrivit Reuters, Putin, în vârstă de 71 de ani, le-a sugerat politicienilor occidentali să-şi amintească de soarta celor care - precum liderul Germaniei naziste, Adolf Hitler, şi Napoleon Bonaparte al Franţei - au invadat ţara în trecut fără sorţi de izbândă.
Ţările occidentale "trebuie să priceapă că şi noi avem arme capabile să atingă ţinte pe teritoriul vostru", a avertizat Putin. "Tot ceea ce inventează ei acum, cu ce sperie lumea, toate acestea constituie o ameninţare reală a unui conflict cu utilizarea armelor nucleare, ceea ce înseamnă distrugerea civilizaţiei. Oare ei chiar nu înţeleg acest lucru?", a spus el.
Totodată, şeful statului rus a apreciat că Rusia va trebui să-şi consolideze districtul militar vest, acum că Suedia şi Finlanda au aderat la NATO. Finlanda are o graniţă terestră lungă cu nord-vestul Rusiei, aminteşte Reuters.
.jpg)
Putin spune că Rusia este pregătită de dialog cu SUA cu privire la stabilitatea strategică
Putin a mai afirmat că Moscova este pregătită pentru dialog cu SUA cu privire la stabilitatea strategică, dar a respins orice fel de încercare de a obliga Rusia să participe la negocieri.
"Recent, au existat din ce în ce mai multe acuzaţii nefondate împotriva Rusiei, de exemplu că se presupune că vom desfăşura arme nucleare în spaţiu. O astfel de insinuare, care nu este altceva decât o insinuare, este un truc pentru a ne atrage în negocieri în propriile lor condiţii, care sunt favorabile numai Statelor Unite", a afirmat şeful statului rus.
"Prin urmare, avem toate motivele să credem că declaraţiile autorităţilor americane de astăzi despre presupusul lor interes în negocierile cu noi pe probleme de stabilitate strategică sunt demagogie... În ajunul alegerilor prezidenţiale din SUA, vor pur şi simplu să le arate cetăţenilor şi tuturor celorlalţi că încă conduc lumea", a mai spus Putin. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia: FSB spune că SUA au avertizat Rusia cu privire la un atac planificat la Moscova
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat sâmbătă că a primit informații din partea Statelor Unite ale Americii, prin canalele de parteneriat consacrate, cu privire la pregătirea unui atac terorist la Moscova, a consemnat agenția de presă rusă RIA. FSB a asigurat că ia măsurile corespunzătoare, notează Reuters și AFP. Într-o declara
Polonia: Bărbat înarmat reținut în fața Tribunalului Constituțional, pe fondul escaladării disputei politice legate de justiție
Poliția din Varșovia a reținut sâmbătă un bărbat care avea asupra sa un cuțit și un pistol cu gloanțe oarbe, în timpul unei manifestații desfășurate în fața Tribunalului Constituțional al Poloniei, pe fondul disputei politice tot mai intense legate de judecătorii acestei instanțe, relatează dpa. Potrivit poliției, o femeie care participa la o
Regele Charles al III-lea a reflectat asupra atrocităților coloniale în timpul vizitei în Guyana
Regele Charles al III-lea a reflectat vineri la atrocitățile coloniale cu prilejul vizitei în Guyana, o fostă colonie britanică, informează AFP. Însoțit de prim-ministrul din Guyana, Mark Phillips, Charles a depus coroane de flori la mormintele soldaților care au luptat pentru Regatul Unit înainte de proclamarea independenței, într-un c
UPDATE Rusia a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei, anunță președintele Volodimir Zelenski
Drone lansate de forțele ruse au lovit infrastructura energetică a Ucrainei în atacuri efectuate vineri noaptea, lăsând fără curent electric circa 280.000 de familii ucrainene din regiunile Kiev și Dnipropetrovsk, a anunțat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. ''Aceste lovituri ruse au creat o s
Criză politică în Polonia: Ambasadorii din România și China și-au anunțat demisia
Ambasadorii Poloniei la București și Beijing și-au anunțat sâmbătă demisia ca răspuns la disputa interinstituțională de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, chestiune care a escaladat în cursul nopții, transmite dpa. ''Dată fiind tentativa de preluare ilegală a Tribunalului Constituțional, nu mai văd nicio posibilitate de a cont
UPDATE Criză politică în Polonia: Președintele Karol Nawrocki face apel la 'restabilirea statului de drept'
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat sâmbătă dimineață că disputa cu guvernul legată de Tribunalul Constituțional reprezintă o amenințare pentru securitatea internă a țării, după ce diferendul a escaladat vineri noaptea, transmit AFP și dpa. Adresându-se protestatarilor adunați în afara sediului Tribunalului Constituționa
Turcia propune un candidat la funcția de secretar general al ONU
Turcia a propus vineri candidatura actualului secretar general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Feridun Sinirlioglu, la postul de secretar general al Națiunilor Unite, informează AFP. Potrivit unor surse din MAE turc, scrisoarea de nominalizare de către președintele Recep Tayyip Erdogan a fost transmisă vineri preș
SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari
Departamentul de Stat al SUA a anunțat vineri că a aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 către Ucraina, pentru o sumă estimată la 2,1 miliarde de dolari, a consemnat Reuters. Ucraina va plăti pentru aceste rachete interceptoare defensive folosind contribuții din partea Canadei, Germaniei și Norvegiei, direcționate prin intermed
SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Un număr record de aproape 48 de milioane de americani au votat deja
Un număr record de 47,9 milioane de americani și-au exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor
Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional
Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele acesteia a fost suspendat din funcție, relatează Reuters. 'Într-un astfel de moment, președin
Este timpul ca Germania să aibă prima femeie președinte, consideră Angela Merkel
Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, susține că este timpul ca o femeie să îi succeadă președintelui Frank-Walter Steinmeier atunci când se încheie al doilea mandat de cinci ani al acestuia la conducerea țării, în martie anul viitor, transmite vineri dpa. ''Sunt 77 de ani de istorie a Republicii Federale G
Moscova spune că Ucraina atacă din nou rafinăriile rusești
Potrivit autorităților de la Moscova, armata ucraineană și-a reluat atacurile asupra rafinăriilor rusești, relatează vineri dpa. 'Am avut o pauză pentru o vreme. Dar astăzi atacurile ... au fost reluate, iar facilitățile noastre funcționează cu măsuri de protecție,' transmite agenția de știri rusă RIA Novosti, citând declarația d
Canada intenționează să participe la împrumutul de 90 de miliarde de euro al UE pentru #Ucraina
Canada și-a anunțat vineri intenția de a participa la împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei de Uniunea Europeană, la finalul unui summit de două zile desfășurat la Montreal, transmit France Presse și Reuters. Potrivit premierului canadian Mark Carney, țara sa va furniza 500 de milioane de euro în cadrul acestui &ici
Kievul cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la recentul atac masiv al Rusiei
Ucraina a solicitat Consiliului de Securitate al ONU o ședință de urgență cu privire la atacul masiv al Rusiei cu rachete și drone de joi asupra teritoriului ucrainean, în urma căruia au fost ucise cel puțin 20 de persoane, iar alte peste 80 au fost rănite, potrivit declarației ministrului ucrainean de externe, Andrii Sibiga, citat de EFE.
#Ucraina: Operațiunea umanitară din Oleșki s-a încheiat, anunță o responsabilă rusă
Evacuările umanitare din Oleșki - oraș aflat sub ocupație rusă în sudul Ucrainei, confruntat de săptămâni în șir cu grave penurii de alimente și medicamente și unde o încetare a focului este în vigoare până duminică - s-au încheiat, a anunțat vineri avocata rusă pentru drepturile omului Iana Lantratova, citată de AFP.













