#Ucraina Armata ucraineană anunţă retragerea din două sate din apropiere de Avdiivka
Armata ucraineană s-a retras din satele Severne şi Stepove, situate în apropierea oraşului Avdiivka ce a fost capturat recent de trupele ruse în provincia Doneţk din estul Ucrainei, a anunţat marţi un purtător de cuvânt militar ucrainean citat de Reuters şi AFP.
Potrivit acestui purtător de cuvânt, Dmitro Lihovii, trupele ucrainene s-au retras din cele două sate după ce în seara şi noaptea trecute s-au dat "lupte crâncene pentru Severne", care au provocat "pierderi grele" în rândul trupelor ruse.
Mai devreme, armata rusă anunţase preluarea controlului asupra satului Severne, în timp ce-şi continuă ofensiva în acel sector al frontului unde a revendicat mai multe succese după ce a ocupat oraşul Avdiivka, ce a fost o redută fortificată a armatei ucrainene
Aceasta din urmă s-a retras luni şi dintr-un alt sat din acelaşi sector al frontului, Lastocikine, pentru a-şi "organiza apărarea".
Armata rusă a revendicat de asemenea distrugerea unui tanc american Abrams al armatei ucrainene, după ce pe canalele de Telegram ruse au apărut imagini neautentificate de alte surse şi filmate din dronă, care arată un tanc de acest tip în flăcări după ce a fost distrus.
De partea sa, armata ucraineană a revendicat doborârea altor două avioane ruseşti de vânătoare bombardament Sukhoi SU-34 în ultimele 24 de ore, ridicând la şapte numărul avioanelor de acest timp pierdute de Rusia în ultimele zece zile, plus alte două avioane de vânătoare SU-35 doborâte. La sfârşitul săptămânii trecute, armata ucraineană a reuşit de asemenea să doboare încă un avion rusesc de detecţie radar A-50, după ce doborâse încă unul în ianuarie, astfel că armata rusă mai are, potrivit Kievului, doar şase astfel de aparate ce sunt esenţiale pentru supravegherea aeriană, culegerea de informaţii, identificarea ţintelor terestre şi aeriene şi coordonarea trupelor
Dar pe frontul terestru trupele ucrainene, aflate în criză de soldaţi şi muniţii, fac greu faţă unei armate ruse mai numeroase şi mai bine echipate, care a trecut din nou în ofensivă. Totuşi, potrivit Ministerului rus al Apărării, armata ucraineană nu a renunţat la acţiunile ofensive şi "nouă contra-atacuri ale unor grupuri de asalt ale armatei ucrainene au fost respinse" în apropierea localităţilor Niu-Iork, Pervormiske şi Petrivske, de asemenea în regiunea Doneţk.
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a susţinut marţi că trupele ruse au ocupat de la începutul anului încă 327 de kilometri pătraţi din teritoriul ucrainean şi că în tot acest timp armata ucraineană ar fi pierdut circa 800 de soldaţi pe zi, date care nu pot fi confirmate independent, în timp ce niciuna dintre tabere nu publică date despre pierderile sale, în schimb le exagerează pe cele ale inamicului.
Duminică, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut, într-un prim anunţ oficial despre aceste pierderi, că aproximativ 31.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi în cei doi ani de război, bilanţ considerat de Moscova o "minciună". Oficiali americani neprecizaţi au declarat publicaţiei New York Times în august anul trecut că până la acea vreme au murit circa 70.000 de soldaţi ucraineni şi între 100.000 şi 120.000 au fost răniţi.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Irina Cristea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Franța: Număr record de aleși pentru extrema-dreaptă în Senat, cu șapte luni înainte de prezidențiale
Extrema dreaptă franceză a dat o lovitură puternică duminică la alegerile senatoriale, obținând 15 locuri în camera superioară și mărindu-și de patru ori numărul de senatori, un succes semnificativ cu mai puțin de șapte luni înainte de alegerile prezidențiale, transmite AFP. Adunarea Națională (RN), partidul lui Marine Le Pen
Presa israeliană informează că Netanyahu s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, s-a deplasat duminică în Emiratele Arabe Unite (EAU) pentru a discuta cu liderul acestei țări în cursul unei vizite care nu a fost anunțată de niciuna dintre cele două țări, au raportat mai multe instituții de presă israeliene, citate de AFP. Potrivit posturilor de televiziune 12 și KAN, pre
Israelul va revoca acreditarea diplomaților olandezi la post în Cisiordania
Ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a anunțat revocarea în termen de șapte zile a acreditării diplomaților olandezi la post în Cisiordania ocupată, ca reacție la interdicția impusă de Haga importurilor de produse provenite din coloniile israeliene, relatează AFP. 'În urma intrării în vigoare, săptămân
VIDEO Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, demisionează, deschizând calea alegerilor anticipate
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și-a anunțat demisia duminică, înainte de încheierea celui de-al doilea și ultim mandat de cinci ani, deschizând astfel calea pentru alegeri anticipate, relatează Reuters, DPA și AFP. 'Aceasta este ultima mea seară în această clădire', s-a adresat el simpatizanților săi ad
Volodimir Zelenski anunță rezultate importante pe frontul de la Liman
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a comunicat duminică 'rezultate importante' pe frontul de la Liman, în regiunea Donețk (est), după ce a fost informat de către comandantul-șef al armatei ucrainene, Mihailo Drapatîi, informează EFE. 'Trupele noastre au obținut rezultate importante pe frontul de la Liman, î
Donald Trump se așteaptă la o reluare a discuțiilor cu Iranul săptămâna viitoare
Președintele american Donald Trump a declarat duminică că se așteaptă la o reluare a discuțiilor cu Iranul în cursul săptămânii următoare, după ce anterior respinsese propunerea de armistițiu formulată de Teheran, relatează AFP. 'Ei vor să încheie un acord, dar nu este acordul pe care vreau eu să-l închei', a de
Liderul kurd din Irak critică retragerea forțelor americane
Prim-ministrul regiunii Kurdistan din Irak a calificat retragerea iminentă a forțelor americane din țară drept 'rușinoasă', relatează duminică dpa. 'Amenințarea este reală - suntem vulnerabili, suntem atacați', a declarat Masrour Barzani pentru Financial Times. 'Acum, să fii lăsat pe cont propriu fără niciun, să zicem, sist
VIDEO Incidentul de la baza aeriană britanică: Suspecții voiau să facă 'mari pagube', afirmă Trump, care menționează colaborare cu britanicii
Cei cinci bărbați arestați duminică de poliția britanică în apropierea unei baze militare utilizate de armata americană în vestul Angliei voiau să facă 'mari pagube', a declarat președintele SUA, Donald Trump, potrivit căruia suspecții erau în vizorul Statelor Unite 'de mult timp', relatează France Presse.
Noi atacuri rusești ucid alte opt persoane în #Ucraina
Lovituri rusești asupra Ucrainei au făcut opt morți, a indicat Kievul duminică, la o zi după promisiunea Moscovei de a-și desfășura războiul 'indiferent de circumstanțe', relatează France Presse. Trei bombe aeriene rusești au explodat duminică după-amiază în centrul orașului Sumî (nord), lovind un centru pentru copii și uci
Italia a expulzat un muzician moldovean care blocase o autostradă pentru a realiza un videoclip
Italia a expulzat un artist moldovean de muzică trap, acuzat că a blocat o axă rutieră majoră în apropiere de Milano pentru a înregistra un clip muzical, a anunțat duminică ministrul de interne italian, Matteo Piantedosi, citat de AFP. Incidentul s-a produs în septembrie, când muzicianul Nicolae Novacenko, al cărui nume
Ormuz: Iranul afirmă că a capturat o dronă subacvatică americană
Gardienii Revoluției din Iran au afirmat - duminică - că ar fi capturat o dronă submarină americană în strâmtoarea strategică Ormuz, aflată în prezent în centrul ostilităților între Teheran și Washington, relatează France Presse. 'Datorită unei operațiuni coordonate și complexe, care a implicat serviciile de i
Marea Britanie: Incidentul de lângă baza utilizată de US Air Force, anchetat de poliția antiteroristă
Poliția antiteroristă a fost însărcinată cu ancheta asupra 'incidentului major' survenit duminică în apropierea unei baze militare utilizate de aviația militară americană în vestul Angliei, potrivit presei, după arestarea unor bărbați suspectați de infracțiuni legate de explozibili, relatează AFP. Geniști 'inspect
Spania: Pedro Sanchez dă asigurări că lucrează 'neobosit' pentru a rezolva criza locuințelor
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a asigurat-o duminică pe Maricarmen Abascal, o femeie în vârstă de 80 de ani evacuată din casă și devenită un simbol al crizei locuințelor din Spania, că guvernul său lucrează 'neobosit' pentru a prezenta un proiect de lege care protejează chiriașii, la următoarea ședință de cabinet, care va avea loc marți, rel
Migrație: Berlinul vrea o forță de intervenție rapidă în cadrul Frontex
Germania pledează pentru înființarea unei forțe de intervenție rapidă în cadrul agenției europene pentru frontiere Frontex, care să asiste statele membre în cazul unei presiuni migratorii bruște la granițele externe ale UE, cum ar fi situația din Ceuta din această vară, relatează AFP. Europa trebuie să stabilească un 'nou
Trezoreria SUA susține că a avut succes în campania sa de izolare a Iranului
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat sâmbătă că a trimis emisari în întreaga lume pentru a cere măsuri de izolare economică a Iranului, salutând o serie de restricții care vizează bănci și companii aeriene, relatează AFP. 'La inițiativa mea, au fost trimise echipe în întreaga lume pentru














