Ura împotriva musulmanilor se manifestă tot mai intens în India (studiu)
Declaraţiile de ură împotriva musulmanilor au fost în creştere cu 62% în semestrul al doilea din 2023 faţă de primul, a anunţat luni un grup de cercetare cu sediul în Washington, observând că războiul dintre Israel şi Hamas a jucat un rol cheie în ultimele trei luni ale anului, transmite Reuters.
India Hate Lab a documentat pe tot parcursul anului 668 de incidente legate de discursul de ură împotriva musulmanilor, din care 255 în prima jumătate, iar 413 în a doua.
Circa 75% din incidente (498) au avut loc în state conduse de partidul naţionalist hindus Bharatiya Janata (BJP), formaţiunea premierului Narendra Modi, arată raportul citat. Cele mai multe manifestaţii declarative de ură s-au înregistrat în statele Maharashtra, Uttar Pradesh şi Madhya Pradesh.
Din 7 octombrie, când grupul islamist Hamas a atacat Israelul, până în 31 decembrie, au fost 41 de incidente de acest gen în care declaraţiile au menţionat războiul, adică 20% din discursurile de ură din ultimul trimestru al anului.
Cercetătorii afirmă că au utilizat definiţia dată de ONU discursurilor de ură - cuvinte care exprimă prejudecăţi sau discriminări faţă de indivizi sau grupuri pe baza unor caracteristici cum ar fi religia, etnia, naţionalitatea, rasa ori sexul.
Unii apărători ai drepturilor omului afirmă că din 2014, când Modi a ajuns şeful guvernului de la New Delhi, se constată rele tratamente aplicate musulmanilor. Premierul va rămâne probabil la putere şi după alegerile de anul viitor, observă Reuters.
Printre punctele incriminate se numără legea cetăţeniei din 2019, considerată de agenţia ONU pentru drepturile omului "fundamental discriminatorie"; legislaţia împotriva convertirii religioase, care încalcă dreptul constituţional la libertatea religioasă; revocarea în 2019 a statului special al regiunii Kashmir, unde majoritatea populaţiei este musulmană.
În India au avut loc de asemenea demolări ale unor proprietăţi ale musulmanilor, justificate prin eliminarea construcţiilor ilegale. În Karnataka, în timp ce la putere se afla BJP, a fost interzis portul vălului islamic hijab.
Guvernul Modi nu recunoaşte existenţa abuzurilor împotriva minorităţilor şi susţine că politicile sale sunt în folosul tuturor cetăţenilor.
Reuters nu a reuşit să obţină comentarii din partea ambasadei Indiei la Washington şi a ministerului de externe de la New Delhi.
India Hate Lab afirmă că a urmărit activităţile online ale unor grupări naţionaliste hinduse şi înregistrări video verificate în care este prezent discursul de ură, difuzate în mediile sociale, şi a adunat date despre incidente izolate prezentate de presa indiană. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Franța: Număr record de aleși pentru extrema-dreaptă în Senat, cu șapte luni înainte de prezidențiale
Extrema dreaptă franceză a dat o lovitură puternică duminică la alegerile senatoriale, obținând 15 locuri în camera superioară și mărindu-și de patru ori numărul de senatori, un succes semnificativ cu mai puțin de șapte luni înainte de alegerile prezidențiale, transmite AFP. Adunarea Națională (RN), partidul lui Marine Le Pen
Presa israeliană informează că Netanyahu s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, s-a deplasat duminică în Emiratele Arabe Unite (EAU) pentru a discuta cu liderul acestei țări în cursul unei vizite care nu a fost anunțată de niciuna dintre cele două țări, au raportat mai multe instituții de presă israeliene, citate de AFP. Potrivit posturilor de televiziune 12 și KAN, pre
Israelul va revoca acreditarea diplomaților olandezi la post în Cisiordania
Ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a anunțat revocarea în termen de șapte zile a acreditării diplomaților olandezi la post în Cisiordania ocupată, ca reacție la interdicția impusă de Haga importurilor de produse provenite din coloniile israeliene, relatează AFP. 'În urma intrării în vigoare, săptămân
VIDEO Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, demisionează, deschizând calea alegerilor anticipate
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și-a anunțat demisia duminică, înainte de încheierea celui de-al doilea și ultim mandat de cinci ani, deschizând astfel calea pentru alegeri anticipate, relatează Reuters, DPA și AFP. 'Aceasta este ultima mea seară în această clădire', s-a adresat el simpatizanților săi ad
Volodimir Zelenski anunță rezultate importante pe frontul de la Liman
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a comunicat duminică 'rezultate importante' pe frontul de la Liman, în regiunea Donețk (est), după ce a fost informat de către comandantul-șef al armatei ucrainene, Mihailo Drapatîi, informează EFE. 'Trupele noastre au obținut rezultate importante pe frontul de la Liman, î
Donald Trump se așteaptă la o reluare a discuțiilor cu Iranul săptămâna viitoare
Președintele american Donald Trump a declarat duminică că se așteaptă la o reluare a discuțiilor cu Iranul în cursul săptămânii următoare, după ce anterior respinsese propunerea de armistițiu formulată de Teheran, relatează AFP. 'Ei vor să încheie un acord, dar nu este acordul pe care vreau eu să-l închei', a de
Liderul kurd din Irak critică retragerea forțelor americane
Prim-ministrul regiunii Kurdistan din Irak a calificat retragerea iminentă a forțelor americane din țară drept 'rușinoasă', relatează duminică dpa. 'Amenințarea este reală - suntem vulnerabili, suntem atacați', a declarat Masrour Barzani pentru Financial Times. 'Acum, să fii lăsat pe cont propriu fără niciun, să zicem, sist
VIDEO Incidentul de la baza aeriană britanică: Suspecții voiau să facă 'mari pagube', afirmă Trump, care menționează colaborare cu britanicii
Cei cinci bărbați arestați duminică de poliția britanică în apropierea unei baze militare utilizate de armata americană în vestul Angliei voiau să facă 'mari pagube', a declarat președintele SUA, Donald Trump, potrivit căruia suspecții erau în vizorul Statelor Unite 'de mult timp', relatează France Presse.
Noi atacuri rusești ucid alte opt persoane în #Ucraina
Lovituri rusești asupra Ucrainei au făcut opt morți, a indicat Kievul duminică, la o zi după promisiunea Moscovei de a-și desfășura războiul 'indiferent de circumstanțe', relatează France Presse. Trei bombe aeriene rusești au explodat duminică după-amiază în centrul orașului Sumî (nord), lovind un centru pentru copii și uci
Italia a expulzat un muzician moldovean care blocase o autostradă pentru a realiza un videoclip
Italia a expulzat un artist moldovean de muzică trap, acuzat că a blocat o axă rutieră majoră în apropiere de Milano pentru a înregistra un clip muzical, a anunțat duminică ministrul de interne italian, Matteo Piantedosi, citat de AFP. Incidentul s-a produs în septembrie, când muzicianul Nicolae Novacenko, al cărui nume
Ormuz: Iranul afirmă că a capturat o dronă subacvatică americană
Gardienii Revoluției din Iran au afirmat - duminică - că ar fi capturat o dronă submarină americană în strâmtoarea strategică Ormuz, aflată în prezent în centrul ostilităților între Teheran și Washington, relatează France Presse. 'Datorită unei operațiuni coordonate și complexe, care a implicat serviciile de i
Marea Britanie: Incidentul de lângă baza utilizată de US Air Force, anchetat de poliția antiteroristă
Poliția antiteroristă a fost însărcinată cu ancheta asupra 'incidentului major' survenit duminică în apropierea unei baze militare utilizate de aviația militară americană în vestul Angliei, potrivit presei, după arestarea unor bărbați suspectați de infracțiuni legate de explozibili, relatează AFP. Geniști 'inspect
Spania: Pedro Sanchez dă asigurări că lucrează 'neobosit' pentru a rezolva criza locuințelor
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a asigurat-o duminică pe Maricarmen Abascal, o femeie în vârstă de 80 de ani evacuată din casă și devenită un simbol al crizei locuințelor din Spania, că guvernul său lucrează 'neobosit' pentru a prezenta un proiect de lege care protejează chiriașii, la următoarea ședință de cabinet, care va avea loc marți, rel
Migrație: Berlinul vrea o forță de intervenție rapidă în cadrul Frontex
Germania pledează pentru înființarea unei forțe de intervenție rapidă în cadrul agenției europene pentru frontiere Frontex, care să asiste statele membre în cazul unei presiuni migratorii bruște la granițele externe ale UE, cum ar fi situația din Ceuta din această vară, relatează AFP. Europa trebuie să stabilească un 'nou
Trezoreria SUA susține că a avut succes în campania sa de izolare a Iranului
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat sâmbătă că a trimis emisari în întreaga lume pentru a cere măsuri de izolare economică a Iranului, salutând o serie de restricții care vizează bănci și companii aeriene, relatează AFP. 'La inițiativa mea, au fost trimise echipe în întreaga lume pentru














