Aproape toate forţele nucleare ale Rusiei au fost modernizate, anunţă Putin
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că 95% din forţele nucleare strategice ale ţării sale au fost modernizate şi că forţele aeriene tocmai au primit în dotare patru bombardiere supersonice cu capacitate nucleară, transmite Reuters.
Putin a făcut aceste afirmaţii într-un discurs înregistrat pentru a marca Ziua apărătorului patriei, care celebrează forţele armate, după ce joi a zburat la bordul unui bombardier strategic Tu-160M modernizat.
În ajunul împlinirii a doi ani de la startul războiului în Ucraina, liderul rus i-a omagiat pe soldaţii care luptă în ceea ce el a numit o 'operaţiune militară specială', salutându-i drept eroi care luptă pentru 'adevăr şi justiţie'.
De asemenea, el a depus o coroană de flori la mormântul soldatului necunoscut de lângă zidul Kremlinului, în onoarea celor căzuţi în lupte.

Foto: (c) SERGEI SAVOSTYANOV SPUTNIK KREMLIN POOL / EPA
Preşedintele a dedicat o mare parte a discursului pentru ceea ce a prezentat drept realizările complexului militaro-industrial.
Mesajul său a fost acela că triada nucleară a Rusiei - capacităţile sale nucleare terestre, maritime şi aeriene - sunt aduse la zi, fiind modernizate constant, şi în stare bună.
'Încorporând experienţa noastră reală de luptă, vom continua să întărim forţele armate în orice mod posibil, inclusiv prin eforturi permanente de reechipare şi modernizare', a spus Putin.
'Astăzi, partea de arme şi echipamente moderne în forţele nucleare strategice a atins deja 95%, în timp ce componenta navală a ''triadei nucleare'' este la aproape 100', a adăugat el.
Putin a mai spus că Rusia a început producţia de serie a noilor sale rachete hipersonice Zircon şi că noi sisteme ofensive, pe care nu le-a precizat, sunt în curs de testare.
Noi submarine strategice au fost ajuns în dotarea marinei şi patru bombardiere strategice cu capacitate nucleară Tu-160M, de tipul celui cu care Putin a zburat joi, tocmai au fost livrate forţelor armate.

Foto: (c) DMITRIY AZAROVSPUTNIKKREMLIN POOL / EPA
'Urmează dezvoltarea şi producţia de serie a modelelor promise, introducerea tehnologiilor de inteligenţă artificială în sfera militară', a mai spus el.
Putin a declarat frecvent că generaţia cea mai recentă de arme avansate ale Rusiei nu este egalată de niciun rival, însă unele dintre sistemele noi au avut întârzieri în testare şi desfăşurare.
Luna trecută, şeful companiei care produce racheta hipersonică Zircon a fost citat de media de stat spunând că intrarea ei în serviciu 'nu este o procedură rapidă' şi va implica 'un anumit număr de testări'.
În decursul războiului din Ucraina, Putin a reamintit în mod repetat Occidentului capacităţile nucleare ale Rusiei.
Avionul cu care a zburat joi este capabil să poarte 12 rachete de croazieră sau 12 rachete nucleară cu rază scurtă, şi poate zbura 12.000 km nonstop fără realimentare. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iranul afirmă că nu are discuții planificate cu Statele Unite
Agenția de știri de stat iraniană IRNA a relatat luni că nu sunt planificate noi discuții între Iran și Statele Unite, în ciuda sugestiei președintelui american Donald Trump că acestea ar putea fi reluate în curând, conform AFP. 'Delegația iraniană prezentă la New York (pentru Adunarea Generală a ONU - n.r.) nu intenționează
Franța: Francois Hollande afirmă că ar putea candida în 2027 dacă victoria pare realizabilă (presă)
Fostul președinte socialist francez Francois Hollande ar putea decide să candideze la președinție în 2027, dar numai dacă va vedea o șansă reală de victorie, conform unui interviu pe care l-a acordat pentru cotidianul italian La Repubblica și apărut luni, relatează Reuters. 'A candida la președinție nu este o decizie care să fie luată cu ușurință, cu
#Ucraina a lansat un atac masiv asupra depozitelor de combustibil în sudul Rusiei
Ucraina a lansat luni dimineață un atac masiv cu drone asupra depozitelor de combustibil în regiunea Krasnodar, situată în sudul Rusiei, potrivit autorităților locale și presei independente ruse și ucrainene, relatează agenția EFE. 'Mai multe localități din regiunea Krasnodar au suferit un atac masiv cu drone. Ca urmare a căderii restur
Armata SUA s-a retras complet din Irak, potrivit Bagdadului; miercuri va fi marcată 'Ziua independenței'
Armata americană și-a încheiat complet retragerea din Irak, a declarat duminică un oficial guvernamental irakian pentru dpa. Toate forțele combatante și trupele de sprijin logistic ale Statelor Unite au părăsit Irakul, potrivit oficialului menționat. Deocamdată nu există o confirmare oficială din partea Statelor Unite, menționează dpa.
Trump i-a propus președintelui Jinping ca SUA să vândă arme Chinei (ambasadorul american la Beijing)
Președintele american Donald Trump a propus Chinei vânzări de arme americane, ca răspuns față de îngrijorările Beijingului cu privire la livrările de arme către Taiwan, a afirmat duminică într-un interviu ambasadorul american în China, David Perdue, relatează AFP. 'Președintele Trump spune în continuare: 'Ei bine, noi vind
Israelul anunță că l-a ucis pe răpitorul unui cuplu luat ostatic pe 7 octombrie
Armata israeliană și Shin Bet, serviciul de securitate internă, au anunțat că au ucis în Fâșia Gaza un bărbat care fusese filmat în timp ce răpea pe motocicletă un cuplu de ostatici pe 7 octombrie 2023, notează AFP. Sâmbătă, 'armata israeliană și serviciul de securitate internă (...) au desfășurat o operațiune în zona Nuseirat
Seulul așteaptă scuze din partea Kievului pentru că a încălcat secretul privind prizonierii de război nord-coreeni
Președinția sud-coreeană a pretins duminică seară scuze din partea Kievului pentru că a încălcat secretul privind transferul către Seul a doi prizonieri de război nord-coreeni capturați de Ucraina în timpul conflictului său împotriva Rusiei, notează AFP. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit această informație joi, în fa
Venezuela: Manifestații pentru revenirea liderei opoziției, Maria Corina Machado
Susținători ai laureatei Premiului Nobel pentru Pace și lideră a opoziției venezuelene, Maria Corina Machado, au circulat duminică în convoaie prin țară pentru a cere revenirea ei, după tentativele sale eșuate de a se întoarce în țara natală, transmite AFP. Deși autoritățile americane neagă acest lucru, mulți observatori consideră că
VIDEO Franța: Număr record de aleși pentru extrema-dreaptă în Senat, cu șapte luni înainte de prezidențiale
Extrema dreaptă franceză a dat o lovitură puternică duminică la alegerile senatoriale, obținând 15 locuri în camera superioară și mărindu-și de patru ori numărul de senatori, un succes semnificativ cu mai puțin de șapte luni înainte de alegerile prezidențiale, transmite AFP. Adunarea Națională (RN), partidul lui Marine Le Pen
Presa israeliană informează că Netanyahu s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, s-a deplasat duminică în Emiratele Arabe Unite (EAU) pentru a discuta cu liderul acestei țări în cursul unei vizite care nu a fost anunțată de niciuna dintre cele două țări, au raportat mai multe instituții de presă israeliene, citate de AFP. Potrivit posturilor de televiziune 12 și KAN, pre
Israelul va revoca acreditarea diplomaților olandezi la post în Cisiordania
Ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a anunțat revocarea în termen de șapte zile a acreditării diplomaților olandezi la post în Cisiordania ocupată, ca reacție la interdicția impusă de Haga importurilor de produse provenite din coloniile israeliene, relatează AFP. 'În urma intrării în vigoare, săptămân
VIDEO Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, demisionează, deschizând calea alegerilor anticipate
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și-a anunțat demisia duminică, înainte de încheierea celui de-al doilea și ultim mandat de cinci ani, deschizând astfel calea pentru alegeri anticipate, relatează Reuters, DPA și AFP. 'Aceasta este ultima mea seară în această clădire', s-a adresat el simpatizanților săi ad
Volodimir Zelenski anunță rezultate importante pe frontul de la Liman
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a comunicat duminică 'rezultate importante' pe frontul de la Liman, în regiunea Donețk (est), după ce a fost informat de către comandantul-șef al armatei ucrainene, Mihailo Drapatîi, informează EFE. 'Trupele noastre au obținut rezultate importante pe frontul de la Liman, î
Donald Trump se așteaptă la o reluare a discuțiilor cu Iranul săptămâna viitoare
Președintele american Donald Trump a declarat duminică că se așteaptă la o reluare a discuțiilor cu Iranul în cursul săptămânii următoare, după ce anterior respinsese propunerea de armistițiu formulată de Teheran, relatează AFP. 'Ei vor să încheie un acord, dar nu este acordul pe care vreau eu să-l închei', a de
Liderul kurd din Irak critică retragerea forțelor americane
Prim-ministrul regiunii Kurdistan din Irak a calificat retragerea iminentă a forțelor americane din țară drept 'rușinoasă', relatează duminică dpa. 'Amenințarea este reală - suntem vulnerabili, suntem atacați', a declarat Masrour Barzani pentru Financial Times. 'Acum, să fii lăsat pe cont propriu fără niciun, să zicem, sist













