Aliaţii lui Aleksei Navalnîi lansează o campanie pentru ca autorităţile ruse să predea trupul familiei
Aliaţii liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, decedat în circumstanţe suspecte vinerea trecută într-o colonie penitenciară dincolo de Cercul Polar, au lansat o campanie pentru ca autorităţile să-i predea trupul cât mai repede posibil familiei sale, care acuză Kremlinul că plănuieşte să-l înmormânteze în secret pe omul politic, relatează EFE.
Numeroşi artişti, intelectuali şi jurnalişti ruşi din exil s-au alăturat campaniei echipei lui Navalnîi pe canalul Telegram, care a fost susţinută şi de peste 1.000 de credincioşi ortodocşi, între care şi clerici.
Actori precum Artur Smolianinov, Dmitri Nazarov şi Tatiana Lazareva, jurnalişti ca Evghenia Albaţ şi Dmitri Muratov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2021, au publicat videoclipuri în care cereau ca trupul să fie predat mamei lui Navalnîi.
"Aveţi încă şansa de a rămâne oameni. Nu vă dezumanizaţi pe voi înşivă şi nu încercaţi să ne dezumanizaţi pe noi toţi", a declarat Lazareva, stabilită în Spania.
Celebrul balerin Mihail Barîşnikov, liderul grupului rock "Maşina vremeni", cântăreţul Andrei Makarevici, activişti precum Nadejda Tolokonnikova, lidera trupei Pussy Riot, participă, de asemenea, la această campanie.
"Mă numesc Mihail Barîşnikov. Cer insistent ca trupul regretatului Aleksei Navalnîi să fie returnat mamei sale", a declarat acesta.
Liudmila Navalnaia, mama liderului opoziţiei ruse, a acuzat joi autorităţile că au ameninţat-o şi că vor să-i îngroape fiul în secret pentru ca susţinătorii lui Aleksei Navalnîi să nu-şi poată lua rămas bun de la cel considerat "inamicul nr.1 al preşedintelui Vladimir Putin".
"În prezenţa mea, ei primesc ordine de la Kremlin sau de la aparatul central al Comitetului de anchetă (instituţia judiciară din Rusia însărcinată cu anchetarea delictelor cele mai grave). Ei vor ca totul să se facă în secret, fără o ceremonie de adio. Vor să mă ducă la marginea cimitirului, la un mormânt proaspăt şi să spună: 'Aici zace fiul tău!'", a spus ea într-o înregistrare video postată joi seara pe canalul Telegram al echipei lui Navalnîi.
Liudmila Navalnaia a declarat: "Nu sunt de acord cu aceasta. Vreau ca voi, cei care l-aţi iubit pe Aleksei, pentru care moartea sa a fost o tragedie personală, să aveţi ocazia de a vă lua rămas bun de la el".
În urmă cu câteva zile, mama lui Navalnîi i-a trimis o scrisoare preşedintelui rus Vladimir Putin în care îi cerea ca trupul fiului ei să îi fie predat, în timp ce echipa acestuia a depus o cerere la tribunal pentru a grăbi procesul.
" Nu fiţi mai crud decât Pilat (din Pont)", i-au cerut lui Putin semnatarii ortodocşi ai petiţiei, care au amintit că până şi prefectul roman a ordonat ca trupul lui Iisus să fie predat familiei pentru înmormântare.
Văduva lui Navalnîi, Iulia, care a fost primită cu o zi înainte la San Francisco de preşedintele american Joe Biden, îl acuză direct pe Putin că a ordonat asasinarea principalului său adversar politic.
În certificatul medical constatator al decesului lui Navalnîi, care i-a fost arătat mamei sale, se spune că el a murit din "cauze naturale", a indicat purtătoarea de cuvânt a regretatului politician, Kira Iarmîş. Potrivit ei, autopsia a fost deja efectuată. "Cel puţin, un certificat medical privind cauza decesului este gata", a declarat ea pentru canalul telegram Aghenţtvo.
Kira Iarmîş a declarat că anchetatorii au spus că vor să organizeze singuri înmormântarea, "vor ca înmormântarea să aibă loc în secret, la periferie, fără o ceremonie publică de rămas bun".
Anchetatorii i-au pus condiţii mamei lui Navalnîi pentru a-i preda trupul, a declarat Ivan Jdanov, directorul Fondului de luptă împotriva corupţiei (FBK), întemeiat de Aleksei Navalnîi, într-un interviu acordat joi jurnalistului Aleksandr Pliuşcev, informează portalul independent Meduza.io (cu sediul la Riga, în Letonia).
După ce Liudmila Navalnaia a adresat o cerere video lui Vladimir Putin, anchetatorul Aleksandr Varapaiev a invitat-o la Comitetul de anchetă şi a declarat că colegii săi "sunt gata să-i arate trupul", care va fi predat familiei "numai după finalizarea expertizei medico-legale".
Potrivit lui Jdanov, anchetatorul suna constant pe cineva şi, la un moment dat, a recunoscut că a fost în permanenţă în legătură cu şeful Comitetului de anchetă al Federaţiei Ruse, Aleksandr Bastrîkin, notează Meduza.io.
La 21 februarie, în timpul unei întâlniri cu Liudmila Navalnaia, anchetatorii i-au cerut să aleagă o agenţie de servicii funerare şi un cimitir pentru înmormântarea lui Navalnîi. După care i-au prezentat următoarele condiţii:
- Familiei lui Navalnîi i se pune la dispoziţie un avion pentru a transporta trupul la Moscova. În schimb, rudele şi asociaţii politicianului păstrează secret informaţia despre înmormântare până la aterizarea avionului. "Se doreşte ca trupul să nu fie întâmpinat la aeroport", a explicat Ivan Jdanov.
- Rudele lui Navalnîi trebuie să fie însoţite de angajaţi ai Comitetului de anchetă tot timpul până la sfârşitul înmormântării.
- Anchetatorii insistă ca data înmormântării să fie stabilită la sosirea avionului cu trupul lui Navalnîi la Moscova. "Corpul va fi ţinut în regiunea Moscovei sau în regiunea Vladimir (unde a fost încarcerat Navalnîi înainte de a fi transferat la colonia penitenciară situată dincolo de Cercul Polar). Pentru că ne temem că morga va fi luată cu asalt", îl citează Jdanov pe unul dintre anchetatori, adăugând: "Ei nu se ascund absolut deloc".
Rudele lui Navalnîi au ales cimitirul Troiekurovskoie (din Moscova) pentru înmormântare, dar autorităţile, potrivit lui Jdanov, nu au fost mulţumite de această opţiune. În cele din urmă, familia a optat pentru cimitirul Hovanskoie.
Anchetatorii i-au cerut Liudmilei Navalnaia să aleagă o sală de depunere a corpului pentru ca rudele să-şi poată lua rămas bun mai aproape de cimitir, deşi iniţial familia politicianului plănuia ca această ceremonie să aibă loc la Casa Centrală a Scriitorilor.
La scurt timp, după ce au vorbit cu cineva la telefon, anchetatorii au spus că înmormântarea ar trebui să aibă loc "în linişte, în secret", a declarat Ivan Jdanov. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ungaria/Ministrul sănătății comemorează victimele pandemiei de coronavirus, amintind că cei care au profitat de pe urma ei trebuie trași la răspundere
Ministrul ungar al sănătății, Zsolt Hegedus, a comemorat sâmbătă într-o postare pe Facebook victimele pandemiei de coronavirus, menționând că, potrivit datelor oficiale, numărul deceselor se ridică la 49.124, dar și că în timpul pandemiei s-au cheltuit sute de milioane din fonduri publice pentru achiziționarea de echipamente medicale, din care
Franța/mobilizare socială: Ministrul de interne spune că manifestațiile 's-au desfășurat bine', în ciuda 'violenței incredibile' a unor agitatori
Ministrul de francez de interne, Laurent Nunez, a declarat sâmbătă că manifestațiile - al treilea val de proteste împotriva costului ridicat al vieții în Franța - 's-au desfășurat bine', în ciuda unei 'violențe incredibile' din partea unor grupuri de agitatori, relatează AFP. Ministrul a denunțat î
Secretarul de stat american a discutat cu omologul său rus despre o întâlnire Putin-Trump la următorul summit APEC
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat sâmbătă că a discutat cu omologul său rus, Serghei Lavrov, despre posibilitatea unei interacțiuni între președintele american Donald Trump și cel rus Vladimir Putin în timpul viitorului summit APEC, programat pentru jumătatea lunii noiembrie în China, informează AFP.
VIDEO Interes în creștere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio; Erdogan îndeamnă Rusia și Ucraina la responsabilitate
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat sâmbătă că există un interes tot mai mare din partea comunității internaționale pentru facilitarea unei încetări a focului limitate în Marea Neagră, cu scopul de a asigura transporturile neîngrădite de energie și cereale dinspre Rusia și Ucraina, transmite Reuters. Rubio
Rusia: FSB spune că SUA au avertizat Rusia cu privire la un atac planificat la Moscova
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat sâmbătă că a primit informații din partea Statelor Unite ale Americii, prin canalele de parteneriat consacrate, cu privire la pregătirea unui atac terorist la Moscova, a consemnat agenția de presă rusă RIA. FSB a asigurat că ia măsurile corespunzătoare, notează Reuters și AFP. Într-o declara
Polonia: Bărbat înarmat reținut în fața Tribunalului Constituțional, pe fondul escaladării disputei politice legate de justiție
Poliția din Varșovia a reținut sâmbătă un bărbat care avea asupra sa un cuțit și un pistol cu gloanțe oarbe, în timpul unei manifestații desfășurate în fața Tribunalului Constituțional al Poloniei, pe fondul disputei politice tot mai intense legate de judecătorii acestei instanțe, relatează dpa. Potrivit poliției, o femeie care participa la o
Regele Charles al III-lea a reflectat asupra atrocităților coloniale în timpul vizitei în Guyana
Regele Charles al III-lea a reflectat vineri la atrocitățile coloniale cu prilejul vizitei în Guyana, o fostă colonie britanică, informează AFP. Însoțit de prim-ministrul din Guyana, Mark Phillips, Charles a depus coroane de flori la mormintele soldaților care au luptat pentru Regatul Unit înainte de proclamarea independenței, într-un c
UPDATE Rusia a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei, anunță președintele Volodimir Zelenski
Drone lansate de forțele ruse au lovit infrastructura energetică a Ucrainei în atacuri efectuate vineri noaptea, lăsând fără curent electric circa 280.000 de familii ucrainene din regiunile Kiev și Dnipropetrovsk, a anunțat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. ''Aceste lovituri ruse au creat o s
Criză politică în Polonia: Ambasadorii din România și China și-au anunțat demisia
Ambasadorii Poloniei la București și Beijing și-au anunțat sâmbătă demisia ca răspuns la disputa interinstituțională de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, chestiune care a escaladat în cursul nopții, transmite dpa. ''Dată fiind tentativa de preluare ilegală a Tribunalului Constituțional, nu mai văd nicio posibilitate de a cont
UPDATE Criză politică în Polonia: Președintele Karol Nawrocki face apel la 'restabilirea statului de drept'
Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat sâmbătă dimineață că disputa cu guvernul legată de Tribunalul Constituțional reprezintă o amenințare pentru securitatea internă a țării, după ce diferendul a escaladat vineri noaptea, transmit AFP și dpa. Adresându-se protestatarilor adunați în afara sediului Tribunalului Constituționa
Turcia propune un candidat la funcția de secretar general al ONU
Turcia a propus vineri candidatura actualului secretar general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Feridun Sinirlioglu, la postul de secretar general al Națiunilor Unite, informează AFP. Potrivit unor surse din MAE turc, scrisoarea de nominalizare de către președintele Recep Tayyip Erdogan a fost transmisă vineri preș
SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari
Departamentul de Stat al SUA a anunțat vineri că a aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 către Ucraina, pentru o sumă estimată la 2,1 miliarde de dolari, a consemnat Reuters. Ucraina va plăti pentru aceste rachete interceptoare defensive folosind contribuții din partea Canadei, Germaniei și Norvegiei, direcționate prin intermed
SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Un număr record de aproape 48 de milioane de americani au votat deja
Un număr record de 47,9 milioane de americani și-au exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor
Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional
Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele acesteia a fost suspendat din funcție, relatează Reuters. 'Într-un astfel de moment, președin
Este timpul ca Germania să aibă prima femeie președinte, consideră Angela Merkel
Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, susține că este timpul ca o femeie să îi succeadă președintelui Frank-Walter Steinmeier atunci când se încheie al doilea mandat de cinci ani al acestuia la conducerea țării, în martie anul viitor, transmite vineri dpa. ''Sunt 77 de ani de istorie a Republicii Federale G













