AlegeriSUA2024: Biden îl califică pe Putin drept ''ticălos nebun'' la un eveniment de strângere de fonduri în San Francisco
Preşedintele american Joe Biden l-a calificat miercuri pe liderul rus Vladimir Putin drept un "ticălos nebun" în timpul unui eveniment de strângere de fonduri la San Francisco, avertizând că mereu există ameninţarea unui conflict nuclear, dar că ameninţarea existenţială pentru umanitate rămâne totuşi schimbarea climatică, relatează Reuters şi DPA.
Expresia folosită de Biden în limba engleză a fost "crazy SOB", prescurtare de la "son of a bitch", care poate fi tradusă prin "nenorocit", "ticălos" sau "fiu de căţea".
"Ameninţarea existenţială este reprezentată de schimbările climatice. Avem un ticălos nebun ca tipul ăsta, Putin, şi alţii şi trebuie să ne facem mereu griji cu privire la conflictele nucleare, dar ameninţarea existenţială pentru omenire este schimbarea climatică", a declarat Biden în faţa unui mic grup de donatori.
Nu este pentru prima oară când Joe Biden recurge la această insultă. În ianuarie 2022, el a fost înregistrat de un microfon uitat deschis folosind acelaşi termen abuziv la adresa unui reporter Fox News de la Casa Albă.
Biden are tendinţa de a devia de la scenariu, renunţând la limbajul sobru, în timpul campaniilor de strângere de fonduri pentru alegeri şi, în ultimele luni, a atacat guvernul chinez, Partidul Republican şi Israelul, aliat american, pentru bombardarea Fâşiei Gaza.
Atacurile verbale ale lui Biden la adresa lui Putin s-au intensificat brusc atât în declaraţiile făcute la Casa Albă, cât şi în cele din campania electorală. Săptămâna trecută, preşedintele SUA i-a acuzat pe Putin şi "gorilele sale" pentru moartea liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi.
Kremlinul a negat implicarea în moartea lui Navalnîi şi a declarat că afirmaţiile occidentale potrivit cărora Putin ar fi responsabil sunt inacceptabile.
Biden şi Putin rămân în dezacord profund în legătură cu invazia declanşată de Rusia în Ucraina cu aproape doi ani în urmă, pentru care Moscova a fost sancţionată de SUA şi de alte naţiuni occidentale. Reacţiile lui Biden au afectat şi mai mult relaţiile deja tensionate între Statele Unite şi Rusia.
Joe Biden a transmis marţi că SUA vor anunţa un pachet major de sancţiuni împotriva Rusiei din cauza morţii lui Navalnîi şi a războiului în Ucraina.
Cel mai probabil adversar republican al lui Biden la alegerile din noiembrie, fostul preşedinte Donald Trump, şi-a exprimat admiraţia faţă de Putin atât în timpul mandatului său la Casa Albă (2017-2021), cât şi după aceea. Cu toate acestea, el s-a comparat recent şi cu Navalnîi, lăsând să se înţeleagă că amândoi s-au confruntat cu urmăriri penale motivate politic.
"Nu ştiu de unde naiba vine asta", a remarcat miercuri Biden, reacţionând la faptul că Trump s-a comparat cu Navalnîi.
În altă ordine de idei, Joe Biden, care a câştigat în mare parte Casa Albă în 2020 datorită tinerilor alegători, a anunţat miercuri o nouă măsură de ştergere a datoriilor studenţeşti, felicitându-se că a anulat, în total, datorii de acest tip pentru "aproape 4 milioane de americani", informează AFP.
"Prea mulţi americani se confruntă în continuare cu datorii insurmontabile în schimbul unei diplome universitare", a deplâns preşedintele american, care candidează pentru un al doilea mandat, în timpul unui discurs în California.
"Atunci când americanii sunt scutiţi de datoriile pentru studii, ei sunt liberi să îşi urmeze visele", a adăugat el.
De la sosirea sa la Casa Albă, Joe Biden a anulat - potrivit datelor administraţiei sale - împrumuturi de 138 miliarde de dolari contractate pentru studii de către aproximativ 3,9 milioane de americani. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iranul afirmă că nu are discuții planificate cu Statele Unite
Agenția de știri de stat iraniană IRNA a relatat luni că nu sunt planificate noi discuții între Iran și Statele Unite, în ciuda sugestiei președintelui american Donald Trump că acestea ar putea fi reluate în curând, conform AFP. 'Delegația iraniană prezentă la New York (pentru Adunarea Generală a ONU - n.r.) nu intenționează
Franța: Francois Hollande afirmă că ar putea candida în 2027 dacă victoria pare realizabilă (presă)
Fostul președinte socialist francez Francois Hollande ar putea decide să candideze la președinție în 2027, dar numai dacă va vedea o șansă reală de victorie, conform unui interviu pe care l-a acordat pentru cotidianul italian La Repubblica și apărut luni, relatează Reuters. 'A candida la președinție nu este o decizie care să fie luată cu ușurință, cu
#Ucraina a lansat un atac masiv asupra depozitelor de combustibil în sudul Rusiei
Ucraina a lansat luni dimineață un atac masiv cu drone asupra depozitelor de combustibil în regiunea Krasnodar, situată în sudul Rusiei, potrivit autorităților locale și presei independente ruse și ucrainene, relatează agenția EFE. 'Mai multe localități din regiunea Krasnodar au suferit un atac masiv cu drone. Ca urmare a căderii restur
Armata SUA s-a retras complet din Irak, potrivit Bagdadului; miercuri va fi marcată 'Ziua independenței'
Armata americană și-a încheiat complet retragerea din Irak, a declarat duminică un oficial guvernamental irakian pentru dpa. Toate forțele combatante și trupele de sprijin logistic ale Statelor Unite au părăsit Irakul, potrivit oficialului menționat. Deocamdată nu există o confirmare oficială din partea Statelor Unite, menționează dpa.
Trump i-a propus președintelui Jinping ca SUA să vândă arme Chinei (ambasadorul american la Beijing)
Președintele american Donald Trump a propus Chinei vânzări de arme americane, ca răspuns față de îngrijorările Beijingului cu privire la livrările de arme către Taiwan, a afirmat duminică într-un interviu ambasadorul american în China, David Perdue, relatează AFP. 'Președintele Trump spune în continuare: 'Ei bine, noi vind
Israelul anunță că l-a ucis pe răpitorul unui cuplu luat ostatic pe 7 octombrie
Armata israeliană și Shin Bet, serviciul de securitate internă, au anunțat că au ucis în Fâșia Gaza un bărbat care fusese filmat în timp ce răpea pe motocicletă un cuplu de ostatici pe 7 octombrie 2023, notează AFP. Sâmbătă, 'armata israeliană și serviciul de securitate internă (...) au desfășurat o operațiune în zona Nuseirat
Seulul așteaptă scuze din partea Kievului pentru că a încălcat secretul privind prizonierii de război nord-coreeni
Președinția sud-coreeană a pretins duminică seară scuze din partea Kievului pentru că a încălcat secretul privind transferul către Seul a doi prizonieri de război nord-coreeni capturați de Ucraina în timpul conflictului său împotriva Rusiei, notează AFP. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit această informație joi, în fa
Venezuela: Manifestații pentru revenirea liderei opoziției, Maria Corina Machado
Susținători ai laureatei Premiului Nobel pentru Pace și lideră a opoziției venezuelene, Maria Corina Machado, au circulat duminică în convoaie prin țară pentru a cere revenirea ei, după tentativele sale eșuate de a se întoarce în țara natală, transmite AFP. Deși autoritățile americane neagă acest lucru, mulți observatori consideră că
VIDEO Franța: Număr record de aleși pentru extrema-dreaptă în Senat, cu șapte luni înainte de prezidențiale
Extrema dreaptă franceză a dat o lovitură puternică duminică la alegerile senatoriale, obținând 15 locuri în camera superioară și mărindu-și de patru ori numărul de senatori, un succes semnificativ cu mai puțin de șapte luni înainte de alegerile prezidențiale, transmite AFP. Adunarea Națională (RN), partidul lui Marine Le Pen
Presa israeliană informează că Netanyahu s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, s-a deplasat duminică în Emiratele Arabe Unite (EAU) pentru a discuta cu liderul acestei țări în cursul unei vizite care nu a fost anunțată de niciuna dintre cele două țări, au raportat mai multe instituții de presă israeliene, citate de AFP. Potrivit posturilor de televiziune 12 și KAN, pre
Israelul va revoca acreditarea diplomaților olandezi la post în Cisiordania
Ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a anunțat revocarea în termen de șapte zile a acreditării diplomaților olandezi la post în Cisiordania ocupată, ca reacție la interdicția impusă de Haga importurilor de produse provenite din coloniile israeliene, relatează AFP. 'În urma intrării în vigoare, săptămân
VIDEO Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, demisionează, deschizând calea alegerilor anticipate
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și-a anunțat demisia duminică, înainte de încheierea celui de-al doilea și ultim mandat de cinci ani, deschizând astfel calea pentru alegeri anticipate, relatează Reuters, DPA și AFP. 'Aceasta este ultima mea seară în această clădire', s-a adresat el simpatizanților săi ad
Volodimir Zelenski anunță rezultate importante pe frontul de la Liman
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a comunicat duminică 'rezultate importante' pe frontul de la Liman, în regiunea Donețk (est), după ce a fost informat de către comandantul-șef al armatei ucrainene, Mihailo Drapatîi, informează EFE. 'Trupele noastre au obținut rezultate importante pe frontul de la Liman, î
Donald Trump se așteaptă la o reluare a discuțiilor cu Iranul săptămâna viitoare
Președintele american Donald Trump a declarat duminică că se așteaptă la o reluare a discuțiilor cu Iranul în cursul săptămânii următoare, după ce anterior respinsese propunerea de armistițiu formulată de Teheran, relatează AFP. 'Ei vor să încheie un acord, dar nu este acordul pe care vreau eu să-l închei', a de
Liderul kurd din Irak critică retragerea forțelor americane
Prim-ministrul regiunii Kurdistan din Irak a calificat retragerea iminentă a forțelor americane din țară drept 'rușinoasă', relatează duminică dpa. 'Amenințarea este reală - suntem vulnerabili, suntem atacați', a declarat Masrour Barzani pentru Financial Times. 'Acum, să fii lăsat pe cont propriu fără niciun, să zicem, sist













