La trei luni de la atacul Hamas asupra Israelului, sprijinul pentru gruparea islamistă palestiniană s-a triplat în Cisiordania
După atacul din 7 octombrie 2023 al Hamas asupra Israelului şi rezistenţa sa la ofensiva israeliană din Gaza, sprijinul pentru gruparea islamistă palestiniană s-a triplat în rândul palestinienilor din Cisiordania, sătui de îndelungata colonizare israeliană şi de autoritarismul şi corupţia unei Autorităţi Naţionale Palestiniene (ANP) pe care o consideră o marionetă a Israelului, transmite vineri EFE.
"Nu-mi place ideologia sa religioasă, dar susţin Hamas pentru că a fost singurul care a dat o lovitură Israelului", a declarat pentru EFE Maram, o palestiniancă în vârstă de 20 de ani şi rezidentă în Ramallah, unde simpatiile pentru gruparea islamistă după aproape trei luni de război din Gaza se fac simţite chiar şi în rândul persoanelor laice şi progresiste.
Potrivit ultimului sondaj din decembrie al Centrului Palestinian de Cercetare Politică, "sprijinul pentru Hamas s-a triplat în Cisiordania faţă de acum trei luni", într-un context de tensiuni puternice în acest teritoriu, aflat sub ocupaţie militară israeliană din 1967 şi care se confruntă cu cea mai letală şi mai violentă situaţie cu Israelul de la anii de plumb ai celei de-a doua Intifade (2000-2005).
Hamas a repus pe agenda internaţională problema palestiniană
Frustraţi de extinderea colonizării israeliene, de creşterea violenţei coloniştilor evrei, de raidurile zilnice ale armatei israeliene, soldate cu arestări şi morţi, sau de proiectul eşuat al unui stat independent, atacul surpriză al Hamas asupra Israelului a fost văzut ca un triumf simbolic pentru mulţi palestinieni, din rândul cărora, în ultimii ani, au apărut noi grupuri armate, chiar şi fără afiliere la facţiuni politice sau miliţii tradiţionale, comentează EFE.
"Hamas a repus pe agenda internaţională problema palestiniană din ce în ce mai uitată", spune Maram, care nu vrea să-şi dea numele de familie şi participă în aceste zile la Ramallah la proteste de solidaritate cu palestinienii din Gaza.
În oraşul Ramallah, în ciuda faptului că este un fief al ANP - aflat în conflict cu Hamas de când gruparea islamistă a preluat puterea în Gaza în 2007 - oamenii ies acum în stradă fluturând deschis steagurile verzi ale grupării islamiste.
Toate acestea, în timp ce ANP - dominată de partidul de guvernământ Fatah al preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas - este din ce în ce mai lipsită de legitimitate, după ani de practici corupte şi de lipsă de democraţie, ceea ce a făcut-o chiar să piardă controlul asupra anumitor zone din Cisiordania.
Majoritatea palestinienilor din Cisiordania consideră că ANP este o povară
La aceasta se adaugă percepţia că Abbas şi ANP răspund intereselor Israelului ca urmare a pactelor lor de cooperare cu statul israelian, în special în domeniul securităţii şi informaţiilor. Aceste pacte rămân în vigoare încă de la Acordurile de la Oslo (1993-1995), iar deocamdată nu au fost denunţate.
În timp ce popularitatea Hamas creşte, 68% din populaţia din Cisiordania consideră că ANP este "o povară", cei care sunt în favoarea dizolvării sale depăşesc 60% şi mai mult de 90% doresc ca Abbas să demisioneze.
Pe de altă parte, sprijinul pentru lupta armată este de peste 70% în Cisiordania, simptom că statu quo-ul fragil care a predominat cu ani în urmă în zonă este în cădere liberă.
Potrivit sondajelor, puţini palestinieni văd soluţia celor două state ca fiind fezabilă şi doar 32% susţin această cale, în timp ce disperarea faţă de situaţia actuală îi face pe mulţi să-şi spună speranţele în Hamas, deoarece atacul său "a demonstrat hotărâre" şi a impus Israelului o nouă realitate, a declarat analistul Hamada Jaber pentru EFE.
"Conducerea Fatah în Cisiordania este slabă şi nu a obţinut nicio schimbare", iar în absenţa unui alt partid "singura alternativă este Hamas", argumentează expertul.
În opinia sa, spre deosebire de Abbas, Hamas nu a cedat voinţei Israelului şi SUA de "a o termina cu cauza palestiniană", strategie care a fost evidentă în aceşti ani, când, cu mediere americană, Israelul a semnat acorduri de normalizare a relaţiilor cu Emiratele Arabe Unite, Bahrain sau Maroc. La fel, până la atacul Hamas din octombrie, "procesul de normalizare dintre Arabia Saudită şi Israel mergea înainte".
Circa 70% dintre locuitorii din Cisiordania cred că Hamas "va ieşi învingător"
Însă, prin atacul său asupra Israelului, "Hamas şi-a adus din nou în prim plan revendicările, ignorate de majoritatea actorilor internaţionali cheie", aşa că acest lucru este privit pozitiv în rândul palestinienilor, în ciuda costurilor umane ale războiului din Gaza care a provocat peste 22.400 de morţi în Gaza.
Israelul a fost luat prin surprindere de atacul Hamas din 7 octombrie, soldat cu circa 1.200 de morţi, în majoritate civili, un masacru despre care, potrivit sondajului, 85% dintre palestinieni spun că nu sunt siguri că a fost comis, deşi majoritatea declară că sunt împotriva atacării sau uciderii civililor în casele lor.
Chiar şi aşa, mulţi palestinieni din Cisiordania doresc un armistiţiu în Gaza cât mai curând posibil. În acelaşi timp, tristeţea este generală în faţa numărului nesfârşit de morţi din cauza bombardamentelor israeliene asupra Fâşiei Gaza şi mulţi speră că ceea ce s-a întâmplat poate ajuta la schimbarea realităţii de pe teren.
Potrivit sondajului Centrului Palestinian pentru Cercetare Politică, 70% dintre locuitorii din Cisiordania cred că Hamas "va ieşi învingător" din război, iar majoritatea preferă totodată ca gruparea islamistă să menţină controlul asupra Fâşiei Gaza. Puţini văd cu ochi bun o eventuală preluare a puterii în enclavă de către ANP, în contextul unei situaţii încă incerte în conflictul israeliano-palestinian care în 2024 va avea consecinţe şi impact inclusiv asupra Cisiordaniei. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri SUA/ Scrutinul, un punct de cotitură pentru cel de-al doilea mandat al președintelui Donald Trump
Alegerile intermediare din SUA, din 3 noiembrie, se prefigurează a fi un punct de cotitură pentru cel de-al doilea mandat al președintelui american Donald Trump, comentează dpa. Sondajele indică faptul că republicanii lui Trump și-ar putea pierde majoritatea, și așa redusă, în Camera Reprezentanților și, eventual, chiar în Senat -
Premierul landului Bavaria pledează pentru o zonă de liber schimb a UE cu țările arabe
Premierul landului german Bavaria, Markus Soder, a pledat pentru crearea unei zone de liber schimb între Europa și lumea arabă, relatează dpa. Europa, și Germania în special, ar trebui să susțină această inițiativă, a îndemnat luni liderul Uniunii Creștin-Sociale (CSU, formațiunea 'soră' din Bavaria a Uniunii Creștin-
Cancelarul german Friedrich Merz anunță sosirea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Berlin
Cancelarul german Friedrich Merz a anunțat marți dimineață sosirea în aceeași zi la Berlin a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, transmit AFP, Reuters și dpa. ''Va fi lângă mine la amiază'', a declarat Merz într-un discurs pronunțat în fața Camerei de comerț și industrie din Berlin (IHK Berlin).
Zelenski condamnă atacul masiv rusesc de noaptea trecută asupra infrastructurii energetice ucrainene, cu peste 70 de rachete
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat marți noul atac masiv împotriva infrastructurii energetice ucrainene, lansat de forțele Kremlinului noaptea trecută cu peste 70 de rachete și aproape 300 de drone, relatează EFE. 'Rușii au lansat în timpul nopții un atac complex și masiv, îndreptat în special &ic
Războiul se extinde în Marea Neagră, testând liniile roșii ale NATO (Reuters)
După ce în luna octombrie șapte nave cargo au fost lovite în apropierea coastelor României și Bulgariei, state membre ale NATO, alianța militară condusă de SUA a declarat că va desfășura avioane pentru patrulare, radare și drone pentru a-și consolida flancul estic în Marea Neagră, notează marți Reuters. Trei zile mai t&
Spania: Tabăra instalată în centrul Madridul în semn de protest față de criza locuințelor a fost desființată de autorități
Tabăra activiștilor pentru dreptul la locuințe instalată de peste o lună într-o piață din centrul Madridului a fost dezafectată în noaptea de luni spre marți, au anunțat autoritățile și organizatorii mișcării, transmit EFE și AFP. 'Evacuarea taberei din Puerta del Sol a avut loc fără confruntări sau incidente violente', au
O instanță din SUA interzice presiunile Washingtonului asupra statelor privind votul fără cetățenie
Judecătoarea districtuală Tanya Chutkan a interzis luni guvernului de la Washington să continue demersuri despre care susține că ar împiedica votul celor care nu au cetățenia americană, măsuri criticate pentru că ar putea încălca dreptul la vot al unor alegători legitimi și autoritatea fiecărui stat în procesul electoral, transmite Reuters.
Zelenski spune că atacul asupra aplicației rusești de alertă a fost o răzbunare
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că țara sa a piratat sistemul rus de avertizare asupra raidurilor aeriene ca răspuns la un atac cibernetic al Rusiei asupra propriei aplicații de avertizare a populației, informează marți dpa. 'Noi doar răspundem la atacurile lor', a declarat președintele Volodimir Zelenski pent
#Ucraina și Rusia se pregătesc pentru discuții de pace la Abu Dhabi, cu medierea SUA
Discuții trilaterale pentru încheierea războiului în Ucraina urmează să aibă loc săptămâna viitoare în Emiratele Arabe Unite (EAU), a anunțat luni reprezentantul SUA Steve Witkoff, citat de dpa. SUA vor 'media negocieri de lucru' între Ucraina și Rusia pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a indicat Witkoff
Polonia găzduiește primul exercițiu al Forței Multinaționale pentru Ucraina (MNF-U)
Aliații Kievului reuniți în cadrul Forței Multinaționale pentru Ucraina (MNF-U), conduși de Franța și Marea Britanie, vor desfășura în Polonia un exercițiu pe scară largă destinat testării capacității sale de a se desfășura și a opera împreună pe teren, relatează marți AFP. Un număr de aproximativ 2.800 de militari din zece ț
A acuza Phenianul de atacul asupra Binance constituie o 'provocare politică gravă',consideră influenta soră a liderului nord-coreean
Coreea de Nord a respins acuzațiile SUA conform cărora ar fi fost responsabilă pentru atacul cibernetic care a vizat active digitale în valoare estimată de 6,3 miliarde de dolari de pe platforma de tranzacționare a criptomonedelor Binance, relatează dpa. Kim Yo Jong, influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, a declarat că lans
Kievul acuză Moscova de torpilarea speranțelor de pace după uciderea a 29 civili luni
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia luni de torpilarea oricărui 'progres spre pace' după o lovitură care a ucis cel puțin 29 de persoane în timpul distribuirii de ajutoare umanitare în sud-estul Ucrainei, relatează France Presse. Atacurile rusești au continuat pe tot parcursul nopții de luni spre marți
#Ucraina: 493 de drone ce se îndreptau spre Moscova au fost interceptate
Apărarea antiaeriană rusă a interceptat 493 de drone ucrainene ce se îndreptau spre Moscova în noaptea de luni spre marți, a anunțat primarul capitalei Federației Ruse, Serghei Sobianin, potrivit AFP: ''Între 2 noiembrie, ora 20:30, și 3 noiembrie, ora 07:30, 493 de drone au zburat în direcția regiunii Moscova.
Iran: Gardienii Revoluției revendică doborârea a două drone americane în împrejurimile insulei Qeshm
Gardienii Revoluției din Iran au revendicat în zorii zilei de marți doborârea a două drone de recunoaștere americane în împrejurimile insulei iraniene Qeshm, coincizând cu o operațiune militară a Washingtonului raportată de publicații precum The Wall Street Journal (WSJ), transmite EFE. Într-un comunicat dif
SUA: Alegerile de marți sunt cele mai importante 'din viața noastră', afirmă Trump
Președintele republican al SUA, Donald Trump, a declarat luni că alegerile de la jumătatea mandatului care au loc marți sunt cele mai importante 'din viața noastră', într-o ultimă încercare de a-și mobiliza susținătorii înaintea votului pe care opoziția democrată speră să-l câștige, relatează agențiile AFP și EFE.














