Reforma politicii UE de azil şi migraţie/Slovacia se alătură Ungariei în respingerea acordului european privind migraţia
Slovacia se opune "oricăror cote obligatorii ale UE de relocare" a migranţilor sau amenzilor pentru neaplicarea acestor cote, a declarat miercuri la Budapesta ministrul de externe slovac Juraj Blanar, referindu-se la acordul privind pactul european pentru migraţie şi azil convenit de Consiliul UE şi Parlamentul European, relatează agenţiile EFE şi MTI.
"Ne opunem categoric ca Uniunea Europeană să interfereze în afacerile suverane ale Slovaciei. Aceasta nu este o chestiune în care UE să aibă competenţă. Nu suntem de acord cu asta", a precizat ministrul slovac, care efectuează o vizită oficială în Ungaria.
Slovacia va reveni la solidaritatea flexibilă pe care a manifestat-o anterior, de pildă contribuind la protejarea frontierei sudice a Ungariei prin trimiterea de ofiţeri de poliţie acolo, a adăugat ministrul Juraj Blanar, vorbind la o conferinţă de presă comună cu omologul său ungar Peter Szijjarto.
Acesta din urmă a spus că "Bruxellesul poate fi sigur" că Ungaria şi Slovacia resping cotele obligatorii de refugiaţi. Szijjarto a cerut "elitei de la Bruxelles să stea departe de acest subiect" şi să nu mai încerce să impună măsuri asupra migraţiei pe care Ungaria le respinge.
"Respingem acest pact asupra migraţiei cât mai hotărât posibil. Nimeni în afară de noi nu poate decide cine intră în Ungaria" sau împreună cu cine trebuie să trăiască cetăţenii acestei ţări, a indicat ministrul ungar de externe.
Mai mult, a continuat el, Ungaria respinge "în modul cel mai hotărât" aplicarea de amenzi statelor UE care refuză să preia migranţi conform noului mecanism de redistribuire inclus în pactul convenit acum.
Atât Szijjarto cât şi Blanar au criticat de asemenea modul în care a fost adoptat acest pact, folosindu-se majoritatea calificată în Consiliul UE, în locul adoptării prin consens.
Această reformă a politicii europene de azil prevede în special un control consolidat asupra intrării migranţilor în UE şi crearea de centre în apropierea frontierelor externe ale blocului comunitar pentru a înlesni repatrierea celor fără drept de azil, dar şi un sistem de solidaritate obligatorie care va consta în redistribuirea migranţilor către ţările membre ale UE unde sosesc mai puţini solicitanţi de azil, iar cele care refuză vor trebui să plătească contribuţii financiare pentru fiecare migrant respins.
Comisia Europeană consideră că acest acord este "o victorie" nu doar pentru UE, ci şi "pentru migranţi". "Este un mare succes pentru Europa. În sfârşit, după atâţia ani, am reuşit să convenim o politică pentru migraţie şi azil comună şi integrală şi, cel mai important, nu este o victorie doar pentru UE şi Europa. Este o victorie pentru migranţi", a declarat comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson.
La rândul ei, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metzola, a descris drept un succes politic al acestei instituţii pactul pentru migraţie şi azil convenit cu Consiliul UE (statele membre), deşi a apreciat că acordul "nu este perfect", însă "ar putea fi acordul legislativ cel mai important" din mandatul actualului legislativ comnintar care se încheie anul viitor.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Punctele cheie ale acordului privind reforma politicii UE de azil şi migraţie
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pentagonul alege Boeing pentru a fabrica viitorul avion de luptă al US Navy
Departamentul american al Apărării a anunțat marți că a selectat constructorul aerospațial Boeing pentru a fabrica avionul de luptă de nouă generație al Marinei Statelor Unite, un contract evaluat la peste 20 de miliarde de dolari, notează AFP. Potrivit unui comunicat al Pentagonului, avionul de luptă, botezat în această etapă F/A-XX, ar
Mexicul este pe cale să interzică dubla cetățenie pentru candidații la președinție
Senatul mexican a aprobat marți o reformă constituțională care îi va obliga pe candidații la alegerile prezidențiale și la posturile de guvernator al statelor să renunțe la eventuala dublă cetățenie pentru a putea candida, relatează AFP. Înainte de a fi adoptat definitiv, textul trebuie să treacă de adunările legislative ale celor
Explozii de mine în zona demilitarizată: Coreea de Nord respinge acuzațiile Seulului
Influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, Kim Yo Jong, a respins acuzațiile sud-coreene potrivit cărora Phenianul ar fi responsabil pentru explozia unor mine care au rănit trei soldați în zona demilitarizată săptămâna trecută, a raportat miercuri presa de stat, transmite AFP. Această acuzație a Seulului 'este josnică
Statele Unite înăspresc din nou sancțiunile împotriva Cubei
Statele Unite au anunțat marți înăsprirea sancțiunilor împotriva Cubei, cu noi restricții privind operațiunile financiare legate de insula comunistă și o reducere a autorizațiilor de călătorie pentru cetățenii americani, transmite AFP. Sancțiunile, actualizate de Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), din subordinea Depa
Senatul spaniol respinge ratificarea tratatului de prietenie cu Franța, în plină vizită a lui Macron la Madrid
Senatul spaniol, dominat de opoziția de dreapta, a respins marți seară ratificarea tratatului de prietenie dintre Spania și Franța, în plină vizită de stat a președintelui Emmanuel Macron la Madrid, notează AFP. În detaliu, 142 de senatori de dreapta (Partidul Popular, PP) și de extremă-dreapta (Vox) au votat împotriva acestu
Slovacia: Un ministru pierde încrederea Parlamentului, majoritatea lui Fico amenințată
Ministrul slovac al mediului, Tomas Taraba, a pierdut marți un vot de încredere în Parlament, slăbind guvernul premierului naționalist Robert Fico, în timp ce deputați din rândul aliaților săi de extremă dreapta din Partidul Național Slovac (SNS) amenință să îl priveze de scurta sa majoritate, notează AFP. Parlame
Germania: Extrema-dreaptă speră să conducă Saxonia-Anhalt în decembrie
Candidatul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) din Saxonia-Anhalt, regiune din estul țării, speră să fie ales în decembrie premier al acestui land, a afirmat acesta marți, ceea ce ar reprezenta o premieră în Germania postbelică, notează AFP. După victoria sa la alegerile regionale de la începutul l
Pentru prima dată în istoria sa, Marocul urmează să aibă o femeie în fruntea guvernului
Pentru prima dată în istoria sa, Marocul urmează să aibă o femeie în fruntea guvernului, după ce regele Mohammed al VI-lea a numit-o pe Fatima Ezzahra El Mansouri în această funcție și i-a încredințat misiunea de a forma un nou cabinet, a relatat marți agenția de știri marocană MAP, preluată de dpa. El Mansouri, î
SUA: Șeful Pentagonului, pe cale să anunțe noi reduceri de posturi de ofițeri superiori
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, urmează să anunțe o reducere cu 20% a numărului de posturi pentru generali și amirali, în cadrul unei discuții cu sute de cadre militare cu grade inferioare la Quantico, statul Virginia, au declarat marți pentru Reuters doi oficiali americani. Hegseth va susține miercuri un discurs în
Marea Britanie: Poliția afirmă că nu au fost găsite dispozitive explozive în urma verificărilor de la baza aeriană Fairford
Poliția antiteroristă britanică a anunțat marți că nu au fost găsite dispozitive explozive improvizate în cadrul anchetei privind un presupus complot care viza o bază aeriană britanică folosită de forțele americane pentru a lansa atacuri asupra Iranului, relatează Reuters și AFP. Poliția a precizat că, în timpul perchezițiilor, a f
Brexitul a făcut 'mai mult rău decât bine', consideră premierul britanic
Premierul britanic Andy Burnham a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut 'mai mult rău decât bine', a consemnat dpa. Sugerând că ar putea renunța la 'l
#Ucraina: Rusia 'nu este deloc interesată' de negocieri, în pofida schimbului de opinii cu Berlinul la ONU, declară Merz
Întâlnirea între miniștrii german și rus de externe la New York a demonstrat că Rusia 'nu este deloc interesată de negocieri serioase' cu privire la Ucraina, a declarat marți cancelarul german Friedrich Merz, citat de AFP. 'Depunem eforturi diplomatice intense', a declarat cancelarul german într-o confer
Statele Unite permit pelerinilor iranieni să zboare în Irak
Statele Unite au acordat derogări unor companii aeriene irakiene, permițându-le să transporte pelerini iranieni către și dinspre orașul irakian Najaf, un loc sfânt al islamului șiit, au declarat pentru AFP un oficial guvernamental irakian și o sursă de la aeroport, transmite marți AFP. 'Companiile aeriene irakiene au obținut o
Cehii ar fi pregătiți să răspundă la un atac asupra țărilor baltice, afirmă prim-ministrul Babis
Republica Cehă ar fi pregătită să-și onoreze angajamentele față de NATO în eventualitatea unui atac rusesc asupra unei țări baltice, a declarat marți prim-ministrul Andrej Babis pentru un site de știri ceh, informează Reuters. Babis, al cărui guvern include un partid prorus antiimigrație, a sistat contribuțiile cehe la asistența militară
Germania: O dispută legată de sediu obligă personalul AfD să lucreze de acasă, la Berlin
Personalul administrativ al partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) lucrează de acasă după ce o decizie judecătorească, survenită în urma unui litigiu privind contractul de închiriere, i-a obligat pe angajați să părăsească sediul din Berlin, a făcut cunoscut marți un purtător de cuvânt al partidului, relatează dpa.














