Israel-Hamas: Rezoluţia ONU privind Gaza, ''un pas în direcţia bunã'', afirmă ambasadorul palestinian la ONU
Votarea de către Consiliul de Securitate al ONU a unei rezoluţii care cere ajutor umanitar "la scară largă" pentru Gaza este "un pas în direcţia corectă", a declarat ambasadorul palestinian la ONU, insistând însă asupra necesităţii unei "încetări imediate a focului", relatează AFP.
"Această rezoluţie este un pas în direcţia bună, trebuie aplicată şi însoţită de o presiune masivă pentru o încetare imediată a focului. Repet, o încetare imediată a focului", a insistat Riyad Mansour în faţa Consiliului.
Pe de altă parte, Hamas, la putere în Gaza, consideră "insuficientă" rezoluţia votată vineri de Consiliul de Securitate al ONU prin care se cere livrarea de ajutoare umanitare către teritoriul palestinian.
"Considerăm că rezoluţia 2722 adoptată astăzi de Consiliul de Securitate şi care cere extinderea furnizării de ajutor umanitar spre Fâşia Gaza (...) este o măsură insuficientă şi nu răspunde situaţiei catastrofale create de maşina de război sionistă", declarat mişcarea islamistă palestiniană, potrivit unui comunicat.
Rezoluţia adoptată cu 13 voturi pentru, niciunul împotrivă şi două abţineri (Statele Unite şi Rusia) "cere tuturor părţilor să autorizeze şi să faciliteze furnizarea imediată, sigură şi fără obstacole a ajutoarelor umanitare la scară largă" în Gaza şi cere "luarea de urgenţă" a unor măsuri în acest sens şi "crearea de condiţii pentru o încetare durabilă a ostilităţilor".
Textul cere, de asemenea, utilizarea "tuturor căilor de acces şi circulaţie disponibile în Fâşia Gaza" pentru livrarea de combustibil, alimente şi echipamente medicale pe întreg teritoriul.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri SUA/ Democrații câștigă un mandat-cheie în Senatul din Ohio (proiecții)
Candidatul democrat la Senatul SUA din partea statului Ohio, Sherrod Brown, l-a învins marți pe republicanul Jon Husted, conform proiecțiilor NBC, CBS și AP, un pas important care le permite democraților să câștige majoritatea în Senat, informează miercuri EFE. Rezultatul este o lovitură deosebit de grea pentru Casa Albă, deo
Alegeri SUA/ Xavier Becerra va fi primul guvernator latino-american al Californiei (proiecții)
Democratul Xavier Becerra va deveni primul guvernator latino-american al Californiei în peste 150 de ani, conform proiecțiilor AP și NBC News, citate miercuri de EFE. Politicianul veteran în vârstă de 68 de ani conduce cursa pentru a-i succeda democratului Gavin Newsom ca guvernator al celui mai populat stat din Statele Unite
Alegeri SUA/Democrații preiau controlul Congresului, o lovitură dură pentru Trump (Reuters)
Democrații au obținut marți majoritatea atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, în alegerile de la jumătatea mandatului, înregistrând victorii de amploare care au pătruns adânc în fiefurile republicane, în timp ce zeci de milioane de alegători i-au transmis o critică usturătoare președintelui Donal
Alegeri SUA/New Mexico a ales prima guvernatoare nativă americană din istoria SUA (proiecții)
Democrata Deb Haaland a câștigat cursa pentru funcția de guvernator al statului New Mexico, marți, în cadrul alegerilor intermediare, devenind prima femeie nativă americană care deține această funcție politică în istoria SUA, conform proiecțiilor Associated Press și NBC, citate miercuri de EFE. Haaland va prelua această funcț
Alegeri în SUA/Trump recunoaște înfrângerea republicanilor, dar se distanțează de previzibilul eșec electoral: 'Nu eu am fost pe buletinele de vot'
Președintele SUA, Donald Trump, a încercat să se distanțeze de previzibila înfrângere a republicanilor la alegerile intermediare de la jumătatea mandatului, argumentând că numele lui nu a apărut înscris pe buletinul de vot, informează miercuri dpa. 'Nu am fost pe buletinul de vot și dacă aș fi fost, am fi c&ac
Alegeri în SUA/Democrații câștigă un loc în Senat în Texas pentru prima dată în aproape 40 de ani (proiecții)
Democrații au câștigat o cursă pentru Senatul SUA în Texas pentru prima dată în aproape 40 de ani, potrivit estimărilor posturilor de televiziune americane, citate miercuri de dpa. Candidatul lor, James Talarico, în vârstă de 37 de ani, l-a învins pe republicanul Ken Paxton, în vârstă de 63 de an
Alegeri SUA: S-au închis primele birouri de vot
Primele birouri de vot s-au închis marți în SUA la finalul unui scrutin la jumătatea mandatului decisiv pentru cel de al doilea mandat al lui Donald Trump, care ar putea pierde majoritatea în Congres în beneficiul democraților, relatează AFP și Reuters. Bătălia pentru Senat este în desfășurare în aproape zec
VIDEO Alegeri SUA: În Alaska, senatorul republican în cursă denunță o 'înșelătorie electorală' a democraților
Cu câteva ore înainte de închiderea urnelor în alegerile americane de la jumătatea mandatului, senatorul american de Alaska Dan Sullivan i-a acuzat marți pe democrați că trișează electoral, după ce au convins să intre în cursă un candidat care poartă chiar numele său, relatează AFP. 'Suntem martorii celui mai
Coreea de Nord promite să riposteze mai puternic la ostilitatea SUA (presa oficială)
Coreea de Nord a avertizat SUA că va riposta mai ferm la ceea ce sora influentă a liderului Kim Jong Un a calificat drept 'politica ostilă invariabilă' a Washingtonului față de Phenian, a relatat miercuri agenția de presă oficială KCNA. 'În realitatea actuală, unde sunt stabilite noi recorduri în aplicarea politicii ost
Alegeri SUA: Vedetele s-au implicat în susținerea candidaților, ori au îndemnat la vot
Vedetele americane au fost prezente în peisajul electoral din SUA cu prilejul alegerilor de la jumătatea mandatului, fie îndemnând explicit la susținerea unui candidat, fie promovând pur și simplu prezența vot, relatează marți dpa. Legenda rock Bruce Springsteen l-a susținut pe candidatul democrat la Senat din Michigan
SUA: Un bărbat din Oklahoma City, inculpat pentru trimiterea a sute de scrisori de amenințare înainte de alegeri
Un bărbat din Oklahoma City a fost inculpat pentru trimiterea a sute de scrisori de amenințare care conțineau o pudră albă unor oficiali electorali locali, aleși locali, institute de sondare a opiniei publice și organizații media înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, relatează Reuters. Robin Martin a fost pus sub acuzare de tr
Alegeri SUA: Astronauții americani au votat în spațiu
Astronauții americani au votat pe Stația Spațială Internațională în alegerile de la jumătatea mandatului, la sute de kilometri deasupra Pământului, relatează marți dpa. 'Da, poți să votezi și în spațiu! Toți cei trei membri de echipaj americani au avut privilegiul de a vota pe stația spațială', a postat pe platforma X
VIDEO Accident feroviar în Spania: Ministrul Transporturilor și-a anunțat demisia
Ministrul spaniol al Transporturilor Oscar Puente și-a anunțat marți demisia, la aproape o săptămână după catastrofa feroviară soldată cu moartea a cel puțin 69 de persoane, al doilea accident grav din rețeaua de căi ferate spaniolă din acest an, relatează AFP și Reuters. 'Voiam să vă anunț că renunț nu numai funcția de ministru al T
Alegeri în SUA: Vremea nefavorabilă complică procesul de votare în mai multe state
Furtunile și ploaia au dus la condiții dificile de votare în alegerile americane de la jumătatea mandatului, cel puțin în unele state americane, relatează marți dpa. În Florida, 23 de birouri de vot au fost mutate într-un interval scurt de timp din cauza riscului de inundații. 'Pentru siguranța și sec
SUA: Construcția arcului de triumf al lui Donald Trump nu se va încheia până la finalul mandatului său
Departamentul Justiției (DoJ) din SUA a anunțat marți că arcul de triumf de 250 de picioare înălțime (76 metri) dorit de președintele Donald Trump la Washington nu va fi finalizat până la sfârșitul celui de al doilea mandat al său, relatează Reuters. Proiectul arcului de triumf, care urmează a fi aprobat joi, se confruntă cu














